Capitolul 23 - De ce ai venit?

 

În sfârșit se întorsese într-un loc familiar, dar era ca și cum inima lui nu se întorsese odată cu el.

- Hmph, e timpul să stingi lumina și să te culci, Mangkon.

Un suspin lung îi scăpă de pe buze. Ceasul arăta ora 23:30, cu mult după ora lui de culcare, dar ochii lui rotunzi rămăseseră larg deschiși, privind tavanul cu gânduri încurcate.

Pe patul larg, un ursuleț de pluș maro, așezat lângă perete, își întâmpina încă stăpânul cu un zâmbet neșters. Părea complet inconștient de cât de haotice erau emoțiile stăpânului său.

- Persoana care mi te-a dat este foarte crudă, ursulețule. Nu-mi plac playboy-ii.

- În acea zi, încă ne strigam unul la altul.

Cuvintele îi răsunau în cap. Gândurile îi erau îndreptate spre acea zi, ziua în care i se vorbise aspru, cu o voce severă.

Ziua în care ceruse divorțul...

Și în ziua divorțului, niciun cuvânt nu ieși din gura inspectorului. Doar îl lăsase la stația de autobuz înainte de a se întoarce la Mae Sai și de a pune capăt relației.

Mâna lui luă telefonul și intră în caseta de chat. Mesajele de la *acea* persoană apăreau mereu primele. Erau sute de notificări de la acea persoană, dar Mangkon nu se gândi niciodată să le deschidă. Le mută în modul silențios din ziua în care se întorsese. În ceea ce privește numărul de telefon, nu era nevoie să vorbim despre el. Respingea fiecare apel care încerca să-l sune.

- Nu vreau să vorbesc cu cei care înșeală.

Cine era vinovat în această ecuație?

Inspectorul Thian nu greșea, și nici el nu greșea. Dacă nimeni nu greșea, atunci de ce sentimentul era atât de dureros?

Persoana aceea flirta deschis de la început. El văzuse cu ochii lui, simțise în inima lui. Căzuse în capcana cuvintelor dulci, a acțiunilor care păreau semnificative, și, în final, el era cel care suferise.

În această perioadă, a întrerupt orice formă de contact, încercând să se vindece cât mai mult posibil, pentru că știa că, în cele din urmă, va trebui să lucreze din nou împreună în viitor. Speră că, până atunci, aceste sentimente se vor estompa și va putea să-l respecte din nou ca pe un ofițer superior respectabil.

A recunoscut că, la început, voia doar să-l ajute pe inspector. Nu se gândea la sentimente sau la o relație romantică. Era aproape imposibil să-și imagineze că se va implica emoțional sau că se va îndrăgosti de cineva în felul acesta, dar ajunsese la acest punct.

Nu ar fi trebuit să se implice în asta.

Modul în care și-a ridicat mâna pentru a-și acoperi fruntea indica clar că era extrem de îngrijorat.

- O să treacă, Mangkon. Nu toată lumea are parte de îndeplinirea dorințelor legate de dragoste. Înțelegea asta foarte bine.

Dar, în acel moment, voia doar ca inima lui să fie suficient de puternică pentru a face față sentimentelor rămase.

Chiar dacă încă îl durea profund.

A venit o nouă dimineață, dar asta nu a contribuit prea mult la ameliorarea atmosferei sumbre. Mangkon s-a trezit și și-a continuat rutina zilnică ca de obicei – a făcut duș, s-a îmbrăcat și a plecat la muncă, așa cum

făcea întotdeauna. Cu toate acestea, lumina din ochii lui părea obosită, iar fața care înainte era plină de zâmbete acum conținea o umbră de melancolie.

Secția de poliție părea mai calmă decât de obicei în dimineața aceea. Toată lumea simțea schimbarea din comportamentul tânărului polițist, dar nimeni nu o spunea direct.

- P'Phu, P'Mangkon nu este la fel de vesel ca de obicei. Plub nu este de acord cu asta, îi șopti Lukplub soțului său. Ofițerul superior, care îi plăcea să glumească și să facă glume, de obicei foarte vorbăreț, era neobișnuit de tăcut astăzi. Nu putea să nu-și facă griji.

- L-am avertizat deja pe Thian, spuse Phuwin. Neglijența prietenului său era cea care dusese la toate acestea.

- Și inspectorul Thian simte la fel ca P'Phu în acest moment?

- Ai încredere în mine, Plub. Câinele ăla nebun o să-și revină.

- Ce vrei să spui, P'Phu?

- M-a sunat încontinuu.

Phuwin încă nu-i spusese lui Thian că știa totul. Totuși, comportamentul celui mai bun prieten al său era elocvent. Dacă nu se gândea la Mangkon, ar fi sunat de trei ori pe zi după mese, dorind să afle vești despre Mangkon, dar sunându-l tocmai pe el?

- Plub, du-te și ține-i companie lui Mangkon. Du-l afară să facă ceva.

- Da, P'Phu.

Îl iubea și îl îngrijea pe Mangkon ca pe un frate mai mic. Văzându-l în starea asta, se îngrijora și mai tare. Mangkon pe care îl cunoștea el nu era așa.

Ce i-a făcut Thian lui Nong al meu?

În acea după-amiază, Lukplub și Fakfaeng l-au scos pe polițistul posomorât să-și schimbe atmosfera. Secția de poliție Mae Lai a rămas în tăcere, doar cu sunetul hârtiilor foșnind în timp ce Phuwin punea ordine în documente.

Totuși, tăcerea a fost curând întreruptă când cineva a bătut la ușa biroului tânărului inspector. Și înainte ca el să apuce să dea permisiunea, persoana din afară a deschis ușa cu îndrăzneală.

- Nu ne-am văzut de mult, mi-ai lipsit.

Vocea lui Thian răsună, însoțită de un zâmbet răutăcios și o atitudine nepăsătoare. Dar Phuwin, care stătea în spatele biroului său, se uită doar în sus, nefiind surprins să-și vadă cel mai bun prieten intrând fără permisiune.

Deci, câinele nebun a sosit.

- Ce te aduce aici?

- Oh, am vrut doar să vin, a răspuns el, arătând în continuare nonșalant, înainte de a se așeza cu indiferență pe scaunul din fața lui.

- Oriunde ai venit, întoarce-te acolo.

Cuvintele au fost rostite pe un ton monoton, fără niciun indiciu de emoție sau furie, ca și cum ar fi fost o simplă afirmație.

- De ce? Nu sunt aici să flirtez cu soția cuiva sau ceva de genul ăsta.

- Te joci cu inima lui Nong.

- Voiam să mă joc, și ce dacă?

Unul vorbea pe un ton glumeț, dar celălalt nu intra în joc. Frustrarea care se acumulase de-a lungul timpului izbucni. Phuwin se ridică în picioare, trăgând de cămașa prietenului său, mototolind-o, încercând din răsputeri să-și stăpânească emoțiile.

- Pentru că ești așa, Thian, nici măcar nu știi ce i-ai făcut lui Mangkon.

- Ce s-a întâmplat, Phu? Nu mai poți glumi?

- Ai idee ce efect au glumele tale? spuse Phuwin cu severitate, cu ochii în flăcări.

- Ești supărat? Ce am făcut eu?

- Nu am omorât pe nimeni.

Asta a fost limita răbdării sale. Un pumn puternic a aterizat pe bărbia celui mai bun prieten al său, aproape doborându-l de pe scaun. Și fără să aștepte exclamațiile, Phuwin a ocolit biroul și i-a tras un pumn în fața frumoasă.

- Prima greșeală a fost că te-ai jucat prea mult și apoi ai ascuns povestea dinainte.

- A doua greșeală a fost să te joci cu inima lui Mangkon.

- Ce naiba e cu tine, Phu?, izbucni Thian, ștergându-și sângele din colțul gurii.

- Tu ești cel nebun!, replică Phuwin.

- Nu gândești niciodată înainte să acționezi! Ai idee ce au provocat jocurile tale?

- De ce a trebuit Mangkon să accepte să se căsătorească cu cineva ca tine? Vocea lui Phuwin răsună cu pumnul strâns și ridicat pentru a treia oară. Ochii lui ascuțiți ardeau de furie. Credea că e atât de inteligent, acel inspector viclean.

- Acum știi?

- Da, știu totul! Te joci cu inima lui Nong, crezi că e atât de distractiv, Thian?!

- Nu mă jucam! Nu am vrut să fie așa!

- Eu... voiam doar să-l protejez pe Mangkon. Nu voiam să fie rănit din nou, încercă Thian să explice, dar cine putea să-i înțeleagă sentimentele la fel de bine ca el?

- Să-l protejezi? Asta numești tu protejare? Te-ai căsătorit cu el pentru că trebuia să rezolvi problema, dar te joci cu sentimentele lui.

Îl iubești, Thian? Sau pur și simplu nu vrei să-l pierzi?

Certurile celor doi tineri inspectori se auzeau până afară. Lukplub, care tocmai se întorsese, se grăbi să intre, temându-se că lucrurile vor degenera și mai mult. Fakfaeng, care îl urmărea, era la fel de îngrijorat.

- P'Phu! Inspector Thian, oprește-te! Fakfaeng încercă să-l împingă pe Thian, dar fu aruncată la o parte.

Lukplub se interpuse între ei, încercând cu mâinile sale albe să-l împingă pe Phuwin, în timp ce Fakfaeng se grăbi să-l ajute pe Thian, care avea sânge în colțul gurii.

Mangkon, care stătea nu departe, era uimit de scena din fața lui. Ochii lui rotunzi sclipeau de șoc. Era ceva ce nu s-ar fi gândit niciodată că s-ar putea întâmpla între cei doi inspectori raționali.

Gânduri confuze îi învârteau în cap, dar în acel moment, ochii ascuțiți ai vizitatorului se ridicară și se întâlni cu ochii lui rotunzi. Inima lui Mangkon se zbătu brusc în tot corpul.

- Mangkon... Tonul vocii sale când îl strigă era amestecat cu dor și îngrijorare, iar ochii lui erau atât de blânzi și tandri încât Mangkon nu îndrăzni să-i susțină privirea prea mult timp.

De ce? De ce ai venit aici?

De ce ai venit? El nu voia să se confrunte cu această persoană.

Fără să aștepte comanda creierului său, picioarele lui deja fugeau de acolo. Dar, după ce i-a văzut fața pentru o clipă, efortul pe care îl depusese s-a prăbușit într-o clipă.

- Mangkon! Mangkon! Așteaptă-mă! Thian îl strigă, încercând să se ridice, dar fu oprit de strânsoarea lui Phuwin.

- Întoarce-te, Thian, spuse Phuwin, încă furios, strângând cu putere brațele prietenului său.

- Phu, dă-mi drumul! Thian era furios, neputând decât să privească cum cel mai tânăr fugea și dispărea din vedere.

Îngrozitor... e atât de îngrozitor.

- Nu-ți dau drumul.

- Dă-mi drumul, Phu! Mă duc să-l caut pe Mangkon!

- Opriți-vă, amândoi! O voce severă și autoritară se auzi din spate. Jetsada, comandantul secției de poliție Mae Sai, intră în cameră cu ochii ascuțiți.

- Veniți amândoi să vorbim în biroul meu!

Vocea aceea i-a făcut pe cei doi inspectori să ezite. Deși nu voiau, nu puteau nega autoritatea lui Jetsada. Thian a suspinat adânc înainte de a se elibera din strânsoarea lui Phuwin și de a se ridica primul. Phuwin și-a privit prietenul cu frustrare, dar în cele din urmă l-a urmat în tăcere.

Atmosfera din biroul directorului era atât de tensionată încât era aproape sufocantă. Jetsada i-a privit pe cei doi bărbați care stăteau în fața lui cu o expresie severă. Cu mâinile sale groase, bătea cu stiloul pe birou într-un ritm lent, ca și cum ar fi așteptat o explicație rezonabilă din partea ambelor părți.

- Sunteți oameni maturi, așa că de ce vă certați ca niște copii?, întrebă Jetsada cu voce calmă.

- Îmi pare rău, domnule, spuse Phuwin primul, cu un ton ușor remușcat.

- Și eu îmi cer scuze, domnule, spuse Thian, urmându-i exemplul.

Jetsada se uită la amândoi înainte de a pune stiloul pe masă.

- Acum, inspectore Phu, inspectore Thian, spuneți-mi ce s-a întâmplat exact.

- Am venit să-l văd pe Mangkon, domnule. Voiam să-l văd pe Mangkon.

- Nu ați răspuns la întrebare.

- Cineva ca tine nu-l merită pe Mangkon, Thian. Nu ai spus că nu-ți place să te întâlnești cu cineva din aceeași profesie?

Auziind această frază, Thian a fost lovit și s-a simțit ca și cum i s-ar fi înfipt un cuțit direct în inimă. Chiar a spus asta, fără îndoială, dar orice se poate schimba, nu-i așa?

- Oamenii se pot schimba tot timpul. Și el voia să se schimbe.

- Deci, vă certați din cauza lui Mangkon?

- Să se schimbe? De ce să se schimbe? Pentru că te-ai jucat cu el până l-ai rănit și acum vrei să te întorci și să repari lucrurile?

Jetsada oftă adânc. Primise un raport de la Lasin că Thian venea aici și știa și de ce.

- Domnule, vă rog să-i ordonați inspectorului Thian să se întoarcă la Chiang Mai, spuse Phuwin, atât de furios încât nici nu voia să-l privească.

- Nu, domnule. Rămân.

- Și de ce rămâi?

- Voi rămâne până când Mangkon mă va ierta. Nu avea de gând să plece nicăieri. Ceva îi spunea că, dacă va lăsa această ocazie să-i scape, nu-l va mai avea niciodată pe Mangkon în brațe.

- Crezi că Mangkon te va ierta atât de ușor?

- Nu e treaba ta, Phu.

- Atunci încearcă. Dacă o rănești din nou pe Mangkon, să nu mai calci niciodată pe aici și să-ți scoți capul din canal.

Acele cuvinte erau ca un ordin, dar Thian nu s-a clintit. Indiferent ce ar fi trebuit să facă sau ce metodă ar fi trebuit să folosească, îi va cere fostei sale soții o altă șansă.

Te rog, dă-mi o șansă.

Îmi pare rău.