Capitolul 2 ☆

 📖Ce se întâmplă dacă nu-l putem salva?

Se lăsase amurgul. Biroul mare era cufundat în întuneric, nicio lumină nu era aprinsă. În afara ferestrei, luminile stradale pâlpâiau neîncetat. Razele nestăpânite străpungeau interiorul umbrit al camerei, căzând pe o sculptură din lemn. Mâinile  acesteia erau situate în Mudra Fără-Formă și aruncau o umbră curbată și alungită pe peretele opus. În lumina slabă, doi bărbați se înfruntau dârz, unul așezat, celălalt în picioare. O voce bătrână și furioasă se ridica dinspre cel așezat pe canapea:

-Știi măcar unde te afli? Aceasta este China! Nu e un loc în care să faci ce vrei! Să nu îndrăznești să-ți aduci obiceiurile străine aici! Ai fost trimis aici să-l protejezi pe al Treilea Tânăr Maestru, nu să contești legea! Bărbatul care stătuse cu capul plecat își ținea picioarele depărtate la nivelul umerilor, cu ambele mâini împreunate în față, o postură de manual pentru a primi o mustrare.

Vocea bărbatului era profundă și fermă.

-Vorbiți mandarină aici, mă auziți?

-Da, domnule Xu. Mandarina lui suna puțin ciudat, ca o creangă de copac ruptă de un vânt înghețat: fragilă și rigidă.

-Acum ieși! Ușa s-a deschis, apoi s-a închis din nou. Pe perete, umbra mâinii lui Buddha fără formă se mișca odată cu luminile  pâlpâitoare, proiectând modele ciudate și orbitoare. Fâșâitul unui chibrit a străpuns tăcerea. O flacără bruscă a țâșnit, luminând pentru scurt timp un colț întunecat al camerei. Chipul unui bărbat a ieșit pentru o clipă din umbră. Era cufundat adânc într-un fotoliu directorial lat, din piele, încruntându-și sprâncenele în timp ce își aprindea țigara dintre degete cu un chibrit. Chibritul a fost stins alene. Un fum alb, s-a înălțat în camera întunecată, iar bărbatul, acum din nou învăluit în întuneric, a chicotit ușor.

-Unchiule Xu, data viitoare mă poți certa direct, nu e nevoie să te învârți în cerc așa... Bătrânul de pe canapeaua opusă s-a ridicat în grabă  și s-a apropiat. În timp ce trecea pe lângă fereastră, silueta sa s-a lungit nefiresc, proiectând,  o formă grotească pe perete.

-Xiao Xiao, nu fi prea îngăduitor cu oamenii de sub comanda ta, doar pentru că tu știi mai bine. Tatăl tău mi te-a încredințat mie, iar eu sunt responsabil pentru tine. Suntem aici să facem afaceri. Să facem bani, asta contează cel mai mult.

   O strălucire roșu-închis trasa o linie prin întuneric. Cu fiecare respirație, bărbatul inhala câte un  puf de fum alb, care apoi se ridica încet în aer.

-Unchiul Xu are dreptate. Nimic nu este mai important decât să faci bani. Dar unchiule Xu, astfel de lecții, poți să mi le dai direct. Nu e nevoie să treci peste  mine și să le ții prelegeri oamenilor mei. Oricum nu te înțeleg, nu-i așa?   Tăcerea s-a așternut în încăpere. După o pauză lungă, un zâmbet forțat a apărut pe fața celeilalte persoane.

-Da, Xiao Xiao, însă sper  să înțelegi.

-Am auzit de la tatăl meu, că fiica unchiului Xu este încă în spital? Din moment ce sunt nou aici, este normal să-i fac o vizită. Bărbatul a stins vârful roșu aprins al țigării, între degete.

-Secretara mea va stabili cu tine, o oră pentru vizită. Se face târziu, nu cred că e necesar să-l conduc pe unchiul Xu afară. Sunetul ușii care se închidea a răsunat strident, apoi camera s-a cufundat într-o liniște profundă.  Bărbatul a luat o telecomandă și a apăsat un buton, draperii masive au coborât încet, blocând lumina din exterior. Bucată cu bucată, umbrele mâinilor care purtau nenumărate bucurii, tristeți și devorațiuni au fost încet înghițite de întuneric.

   Spitalele, sunt întotdeauna o existență specială în inima oricărui oraș. Aceste locuri, sunt locurile unde bucuriile și necazurile sunt prezente în egală măsură și unde persistă pregnant mirosul de dezinfectant. După ce a ieșit din salonul fiicei unchiului Xu, Fan Xiao a mai zăbovit puțin în spital. Degetele sale mângâiau alene pandantivul lui Buddha atârnat pe piept, în timp ce observa în tăcere chipurile pacienților și ale familiilor lor,  fiecare gravat cu o durere și o anxietate crudă și vizibilă.

~Toate ființele suferă, iar toate fenomenele sunt în mod inerent goale.~ 

Pandantivul lui Buddha s-a încălzit de la frecare, în timp ce el,  mormăia pentru sine, rânjind disprețuitor. Ultimele cuvinte abia îi dispăruseră de pe buze, când printre nenumăratele fețe anxioase și triste din spital, Fan Xiao a zărit o față care ieșea în evidență, calmă și stăpână pe sine.

Părea familiar....

Oare cum îl chema? You... și mai cum? Fan Xiao și-a scos telefonul și a deschis agenda. O, You Shulang. Ce nume greu de ținut minte.

   În acel moment, bărbatul cu numele de familie You dădea răbdător indicații unei femei în vârstă, a cărei față era tristă și plină de confuzie.  După mai multe încercări eșuate de a explica, în cele din urmă a ales să o îndrume personal. A condus-o la lift și chiar a apăsat butonul de la un etaj pentru ea.

-Când liftul se deschide, departamentul pe care îl căutați va fi chiar în fața dumneavoastră. Zâmbetul său nu era larg dar fața, îi radia încredere.

-Ce coincidență! Domnule You, ne întâlnim din nou. Ușile liftului tocmai se închiseseră, când You Shulang a auzit pe cineva strigându-i numele. S-a întors în căutarea vocii, doar pentru a întâlni o pereche de priviri blânde. După un scurt moment de pauză din cauza surprizei, zâmbetul său s-a adâncit și a spus:

-Domnule Fan! O adevărată coincidență.

Deși observase deja rana de la braț a lui You Shulang, Fan Xiao a reușit totuși să afișeze o îngrijorare sinceră când bărbatul s-a întors și și-a dezvăluit brațul stâng, ținut într-o eșarfă peste piept.

-Este o rană pe care ai suferit-o în urma coliziunii din spate, de data trecută? You Shulang a zâmbit neajutorat.

-Nu, nu știu ce s-a întâmplat în ultima vreme. Mașina mea, pe care tocmai am reparat-o era parcată pe marginea drumului și a fost lovită din nou. Întâmplarea a fost să ies din mașină în acel moment și m-am lovit cu brațul de bord. Este o rană minoră. Liftul care cobora s-a deschis chiar atunci, iar oamenii au ieșit în viteză din cabină. Fan Xiao a pus ușor o mână pe umărul lui You Shulang, poziționându-se subtil astfel încât, corpul său să-i protejeze mâna rănită, de mulțimea grăbită. Odată ce au ajuns într-o zonă mai puțin aglomerată a coridorului, Fan Xiao a întrebat calm.

-Deci ești aici pentru o consultație suplimentară? You Shulang s-a retras tacticos un pas, pentru a menține o distanță confortabilă înainte de a răspunde.

-Mm, doar un simplu control. Dar dumneavoastră, domnule Fan.....

-Am venit să vizitez un pacient. Secția de internare și secția de ambulatoriu sunt conectate și, cumva, am ajuns aici. A chicotit ușor și a spus.

-Ce ziceți, domnule You, îmi dați și mie câteva sfaturi? Mă îndrumați prin această clădire aglomerată și îmi spuneți cum să-mi găsesc mașina în parcare? Să fii în preajma lui Fan Xiao era, fără îndoială, confortabil. You Shulang era întotdeauna o persoană calmă, manierată și atentă, care se gândea mereu de două ori înainte de a vorbi sau de a face ceva. Așa că, întâlnirea cu cineva care era, dacă e să spunem așa, mai modest și cumpătat decât el îi aducea în mod natural un sentiment de ușurare.

-Sigur... Dar înainte să poată termina, un val de sunete de surpriză i-a străbătut pe cei din jurul lor! Mulțimea privea în sus la unison. You Shulang și Fan Xiao le-au urmărit privirile și au văzut o femeie stând în fața barierei de sticlă de la etajul trei, cu un copil mic strâns în brațe! Acea clădire ambulatorie a acelui spital avea șase etaje în total. Mama și copilul erau la etajul trei, cumva, ea deja urcase peste balustrada de sticlă înaltă până la brâu. În acel moment, femeia își ținea copilul cu o mână și se ținea de balustradă cu cealaltă, cu un zid  de doar cinci centimetri de lat sub picioare! Mâinile și picioarele îi tremurau vizibil. Întregul corp i se clătina pe margine. Dacă ar fi slăbit strânsoarea sau și-ar fi pierdut echilibrul, singurul lucru de care ar fi putut avea parte, ar fi fost podeaua rece și dură de la primul etaj. You Shulang și-a încruntat ușor sprâncenele, scoțându-și telefonul pentru a forma numărul de urgență. Deși anxios, nu a intrat în panică, a descris calm situația din spital cu detalii precise, chiar întrebând despre cea mai bună cale de urmat înainte de sosirea organelor abilitate. În timp ce You Shulang vorbea la telefon, Fan Xiao nu și-a desprins privirea de la mamă și copil. Ochii lui, adânci ca un iaz înghețat, păreau să se amestece cu nenumărate emoții, atât de complexe și subtile încât erau imposibil de deslușit. Apoi au auzit-o pe femeie țipând.

-De ce trebuie să fie fiul meu bolnav?! Este atât de mic, de ce trebuie să sufere atât de mult?! Răgnetul femeii a speriat copilul din brațele ei, iar plânsul ascuțit al bebelușului a răsunat imediat. Femeia s-a agitat și mai tare.

-Voi toți ați crescut sănătoși! El de ce nu poate?! De ce numai el?Deci meritați cu toții să muriți, fiecare dintre voi! Dacă fiul meu nu poate avea sănătate, niciunul dintre voi nu o merită! Gărzile de securitate începuseră să se adune în spatele ei, iar un doctor în halat alb a pășit cu precauție înainte, încercând să o calmeze.

-Doamnă, deși copilul dumneavoastră a fost diagnosticat cu un diagnostic dur, există modalități de a-l trata. Dacă primește tratament la timp...

-Tratament la timp? Cât va costa asta?! Chiar dacă aș munci toată viața, tot nu va fi suficient pentru a-i plăti cheltuielile medicale! Sunt menajeră, uitați-vă  la mâinile mele, vedeți ce au devenit? În agitația ei, femeia și-a deschis brațul cu care își ținea copilul. Fără strânsoarea ei pentru a-l susține, copilul fragil a început brusc să alunece din îmbrățișare! Tânguieli și strigăte slabe de alarmă au izbucnit în mulțime. După ce au văzut-o pe femeie prinzând în sfârșit copilul care aluneca, toată lumea a  scăpat o lungă respirație colectivă de ușurare. Fan Xiao însă, părea să se fi săturat să privească și și-a îndreptat privirea spre You Shulang. În acel moment, bărbatul își terminase apelul și deja își scotea haina care îi atârna lejer pe umeri. A început să-i îndemne pe cei din jur să-și scoată și ei jachetele și să le adune laolaltă.

-Uite, ia-o și pe a mea. Fan Xiao i-a întins și haina lui lungă. Luciul subtil al materialului arăta clar, era o piesă scumpă.

You Shulang nu i-a mulțumit în cuvinte, cu a dat pur și simplu din cap. Luând haina extra-large a lui Fan Xiao, a așezat-o chiar la baza grămezii. Apoi, ridicând vocea, s-a adresat mulțimii din jur.

-Pompierii tocmai au spus că, înainte de a sosi ei, dacă copilul cade, putem folosi cearșafuri sau haine pentru a amortiza impactul și a încetini căderea. Dar dacă femeia cade și nu avem ceva suficient de mare și stabil pentru a o prinde, nu ar trebui să încercăm să o salvăm. Altfel, cei prinși sub ea ar putea fi grav răniți. Bărbatul a luat o decizie rapidă cu o voce fermă: -Așa că haideți să ne concentrăm pe pregătire pentru a prinde copilul mai întâi, înainte de a sosi pompierii. A apucat un colț al grămezi de haine stratificate și, cu mâna nevătămată, i l-a întins lui Fan Xiao.

   Fan Xiao și-a coborât ușor ochii și s-a uitat la el. Ochii bărbatului erau calmi, neclintiți și lipsiți de emoții inutile. Poseda o aură care transmitea o putere liniștită și o hotărâre de neclintit. Fan Xiao a dat ușor din cap și a luat marginea materialului din mâna lui You Shulang.

-Sunt destui oameni care pot ajuta. Din moment ce mâna ta este încă rănită, nu participa. Vocea lui era joasă și calmă. Într-adevăr, mai mulți trecători interveniseră deja pentru a acorda ajutor. Dar You Shulang a rămas lângă Fan Xiao, aproape de corpul lui. Cu o mână ținând strâns colțul materialului, a clătinat subtil din cap și a spus. -E în regulă. Aceasta era prima dată când You Shulang luase inițiativa de a sta atât de aproape de Fan Xiao. Era normal ca doi bărbați care stăteau aproape unul de celălalt să aibă un contact fizic ocazional, nimic ieșit din comun. Dar pentru că You Shulang îl evitase întotdeauna, în mod deliberat sau neintenționat înainte, acel moment de contact i s-a părut  neașteptat de nou și de incitant lui Fan Xiao. De când își scoseseră  hainele, căldura corpurilor lor  pătrundea prin îmbrăcămintea rămasă. Corpul lui You Shulang se simțea foarte cald, iar în părul său exista un parfum slab dar persistent. Fan Xiao era foarte sensibil la mirosuri. A adulmecat ușor, era mirosul trandafirilor sălbatici. Bărbatul a ridicat o sprânceană, o licărire de surpriză traversându-i fața. You Shulang nu era tocmai bătrân, dar nici nu putea fi numit deosebit de tânăr. Se îmbrăca într-o manieră discretă și constantă, înclinând spre stilul unui cadru veteran din China. Și totuși, prefera parfumul luxuriant și seducător al trandafirilor sălbatici, ceea ce era cu adevărat surprinzător.

-Dacă reușim să-l salvăm astăzi, aș dori să-i ofer domnului Fan o masă simplă în seara asta, ați fi dispus să mă onorați cu prezența dumneavoastră? a spus You Shulang, dar ochii lui au rămas fixați asupra mamei și a copilului de la etajul trei. Tonul său era calm și politicos, invitația venind la fel de natural ca respirația.

-Considerați-o o recompensă și de asemenea, o scuză pentru ultimul incident.

-Și...Ce se va întâmpla dacă nu-l putem salva?Vocea lui Fan Xiao era joasă, deja rea și avea un ton aproape jucăuș. Singura mână care strângea marginea pânzei s-a strâns ușor. You Shulang și-a întors capul, privirea lui aterizând încet pe fața lui Fan Xiao. Acel sentiment ciudat, disonant, l-a cuprins din nou, un amestec imposibil de contradicții pe care nu-l putea definii exact. Dar înainte să poată sta pe gânduri, bărbatul de lângă el a chicotit ușor, ochii lui afișând o căldură tandră, cu o urmă de năzdrăvănie ascunsă adânc înăuntru.

-Glumesc...Domnule You, nu veți putea economisi bani în seara asta.

Maya⁠♡