Capitolul 32 Iubit 🔞 - SFÂRȘIT

 ⚠ Avertisment privind conținutul sensibil, recomandat pentru vârsta de peste 18 ani. ⚠

- Iubirea mea, hai să le punem nume gemenilor.

Proprietarul chipului frumos a spus asta înainte de a se retrage din canalul moale. Dean a gemut în timp ce îl lovea jucăuș o dată pe Alan în lateral, în timp ce mijlocul său încă elibera fiecare picătură. Un lichid limpede curgea din Alan, iar el a râs afectuos înainte de a săruta cu pasiune buzele întunecate, limbile lor calde împletindu-se profund.

Dean s-ar fi îndepărtat primul de sărut, pentru că rămăsese fără suflu.

- Te interesează numele?, întrebă Dean, cu colțurile buzelor acoperite de salivă. Ochii lui frumoși clipiră seducător, captivând pe oricine îi privea.

- De ce întrebi asta?, răspunse Alan, frecând burta ușor proeminentă, de culoarea mierii. Dean era însărcinat în trei luni.

- Te-ai gândit la vreunul?, întrebă Dean în timp ce ridica picioarele lui Alan pe șoldurile sale.

- Nu-mi vine nimic în minte, răspunse Alan, mângâind ușor coapsa netedă a lui Dean înainte de a-și strânge îmbrățișarea pentru a-l trage mai aproape.

- Ar trebui să conțină litere din numele noastre. Ce părere ai? Cel frumos părea încântat, iar Dean nu crezuse niciodată că Alan putea avea o latură atât de drăguță, așa că nu se putu abține să nu se ghemuiască lângă pieptul alb.

- Dar nici măcar nu știm dacă vor fi băieți sau fete. Ochii albaștri limpezi priveau fața netedă care se afla la doar câțiva centimetri distanță, strălucind.

- Un băiat, o fată, răspunse Alan, în timp ce îi netezea ușor părul negru al lui Dean.

- Chiar știi multe, spuse Dean sarcastic, iar cel frumos doar râse.

- Adelphi și Diorni.

Dean zâmbi la numele create de Alan.

- Îți plac?, întrebă Alan, iar Dean dădu din cap înainte de a privi în ochii aceia misterioși de culoarea indigo, iar ei se sărutară din nou...

......

- Haaaa!

Silueta înaltă se trezi brusc, ridicându-se în capul oaselor. Dean respira greu, pieptul îi era umflat. Inima îi bătea atât de tare încât se temea că îi va exploda din piept. Adesea visa la momentele fericite petrecute alături de Alan, dar visul pe care tocmai îl avusese părea prea real, chiar și atingerea caldă. Dean își puse ezitant mâna pe burtă, înainte să-și amintească ce se întâmplase.

Dean se dădu repede jos din pat și luă arma pe care o ținea în sertarul noptierei, apoi deschise ușa către sufragerie.

Nu știa cum ajunsese din nou în dormitor sau cât timp dormise, deoarece cerul de afară era încă întunecat, și era... stai puțin. Tânărul simți un fior pe șira spinării și se repezi la fereastră, trăgând perdelele larg deschise.

- Ce naiba e asta?! exclamă Dean, pentru că, pe lângă stelele mici care sclipeau, erau și diverse planete colorate care pluteau pe cerul nopții. Deși era frumos, Dean rămase uimit și tremurând.

- Frumos, nu-i așa? O voce moale și profundă se auzi din spatele lui. Dean se întoarse repede, ridicând țeava armei. Dar când silueta înaltă păși în lumină, își dădu seama că era Darlon.

- Tu...

- Nu-mi spune tată încă, spuse bărbatul chipeș, uitându-se în jurul cabanei mici a lui Dean. - Cu siguranță ai gusturi în materie de case, la fel ca bunicul tău; simple, dar calde. Mâna lui albă a mângâiat masa din lemn frumos lucrată, decorată cu motive locale din Insula Vanilof.

- Cum... cum ai ajuns aici?, a bâlbâit Dean, uimit și incapabil să-și dea seama dacă visa.

- Am venit cu mașina. Mai sunt multe de făcut. Tatăl tău e și el aici; probabil că e afară, admirând grădina de flori pe care ai plantat-o.

- Ce vrei să spui? Dean încă nu înțelegea. - Acum șapte ani, ai călătorit pe planeta Celeka, care se află la milioane de ani-lumină distanță de Pământ! De ce te-ai întors pe Pământ?

- Nu m-am întors niciodată pe Pământ; tu ești cel care a venit pe Celeka, răspunse Darlon. Auzind asta, Dean scăpă accidental arma pe podea, chiar în momentul în care Dexter deschise ușa și intră înăuntru.

- Dean, îl strigă Dexter pe fiul său.

- Tată! Dean simți că îi vine să plângă. Fusese singur prea mult timp, iar vederea familiei sale îl făcu atât de fericit și emoționat încât nu se putu abține. Dexter îi zâmbi fiului său înainte de a ridica mâna pentru a-și atinge propria față, bucuros și el să-l revadă pe Dean. Deși arăta puțin slăbit, fiul său era încă în viață.

Dean a respirat adânc, apoi le-a făcut semn celor doi bărbați să se așeze pe canapeaua pe care o cumpărase de la un magazin second-hand din oraș. După aceea, Darlon a început să explice ce se întâmplase, iar Dexter stătea lângă el, zâmbind.

Să ne întoarcem cu șapte ani în urmă...

După ce nava spațială a pătruns cu succes în atmosfera Pământului, Darlon a căzut într-o stare de depresie. Se dedicase așteptării acestei călătorii timp de mulți ani, dar când momentul a sosit, nu a simțit prea multă bucurie, deoarece micul demon nu venise cu el și se transformase într-o fiară care nici măcar nu-și recunoștea tatăl. Cu toate acestea, gândindu-se că cel puțin el și Dexter mai aveau o sămânță din sângele lor de care să aibă grijă și pentru care să fie responsabili, Darlon a încercat să-și separe durerea de munca pe care trebuia să o continue.

Ajuns pe Celeka, și-a folosit puterile pentru a crea infrastructura de bază. Apoi, a început să distribuie sarcini celorlalți călători, astfel încât aceștia să poată face ceea ce știau să facă. Din fericire, toți erau dispuși să muncească, indiferent dacă înainte erau de partea binelui sau a răului; în acel moment, toți erau prieteni cu un scop comun.

Au trecut câteva luni și totul a început să se așeze la locul său.

- Copiii mei... ei, îl întrerupse Dean.

- Sunt sănătoși; încă sunt destul de roșii, răspunse Darlon.

- Dar au trecut deja câțiva ani.

- Pe Celeka au trecut doar aproximativ opt luni. Gemenii au ieșit din incubator la începutul lunii trecute, explică Darlon, începând să spună mai multe, dar Dean se ridică brusc de pe scaun.

- Du-mă la copiii mei! Tânărul era atât de emoționat încât vocea i se rupse.

- De fapt, i-am adus deja; sunt în dormitorul tău. Probabil că nu ai observat când ai ieșit.

Imediat ce Darlon termină de vorbit, Dean alergă înapoi înăuntru și observă două pătuțuri pentru bebeluși așezate lângă pat. Se apropie încet, apoi se aplecă să arunce o privire la cele două vieți micuțe care dormeau buștean înăuntru.

- Unul e băiat și unul e fată, spuse Dean, apoi își trecu ușor mâna tremurândă peste obrajii moi ai bebelușilor. Fiecare dintre ei avea un chip adorabil și o mică umflătură în formă de diamant pe frunte... ceea ce indica faptul că acești gemeni erau cu adevărat copiii lui Alan.

Dean simți atât bucurie, cât și tristețe pentru că se gândise odată să le facă rău.

- Încă nu au primit nume.

- Băiatul se numește Adelphi, spuse Dean, apucând ușor mâna micuță ascunsă sub pătura copilului. - Fetița se numește Diorni. Apoi trecu să atingă ușor nasul micuț al bebelușului, iar o picătură de lichid limpede căzu în pătuț.

- Și... Dean se ridică înainte de a-și ridica mâna pentru a-și freca fața, întorcându-se pentru a-i întreba pe Darlon și Dexter, care stăteau și priveau la ușă: - Cum am ajuns eu și cabana mea în Celeka?

- Ei bine, acum două luni, doctorul Odd, unul dintre tovarășii noștri de călătorie, a ieșit să exploreze zona cu o echipă și a găsit... să spunem că ar putea fi numit un portal dimensional situat pe această planetă. Dexter s-a gândit atunci să găsească o modalitate de a utiliza portalul acela pentru a vă aduce aici. Am făcut brainstorming timp de o lună, creând chiar și o mașină de micșorare. -

- Mașină de micșorare?, a repetat Dean, nevenindu-i să creadă ce auzea.

- Da, a răspuns Darlon cu un zâmbet mândru. - Altfel, cum am fi putut să vă aducem aici întreaga casă?

Auzind asta, Dean a rămas fără cuvinte.

- Nu este o sarcină ușoară și a fost și periculoasă pentru viață.

Darlon și-a amintit starea voluntarilor care au testat portalul și s-au întors în stare incompletă, ceea ce i-a dat fiori. Din fericire, exista încă o modalitate de a-i trata și de a le restabili starea.

- Portalul dimensional s-a autodistrus deja, așa că nu ne putem întoarce pe Pământ. Oricum... bine ai venit, Dean. Darlon se apropie și îl îmbrățișă pe tânăr. - Știu că încă nu ai prea multă încredere în mine și că te deranjează multe lucruri pe care le-am făcut, dar voi încerca să fiu un exemplu bun pentru nepoții mei. Spuse ultima frază cu o grimasă, nesigur dacă va putea face asta.

Dean chicoti ușor.

Renunță la sentimentele negative și la vechile gânduri din trecut. Acum își dădea seama că era pe cale să aibă o nouă viață – una pe care o visase odată și despre care își spusese că nu o va avea niciodată în această viață.

O viață petrecută alături de gemeni, dovada vie a iubirii sale pentru Alan.

- Te descurci?

- Desigur, răspunse Dean fără să stea pe gânduri. La urma urmei, erau copiii lui.

- Dacă nu te descurci singur, poți să ceri ajutorul vecinilor.

Dean se încruntă, așa că Darlon îl conduse afară. Dean văzu atunci că sub stâncă nu mai era marea vastă și goală, ci un oraș mic. Nu era grandios sau magnific ca orașul Deacon, foarte dezvoltat, ci era un oraș mic, cu o infrastructură bine dezvoltată, plin de clădiri de diferite stiluri, în funcție de creatorii lor. Deși designul părea nepotrivit, clădirile aveau un farmec aparte și păreau profund pașnice.

- Deși încă nu este complet, se dezvoltă treptat, îi spuse Dexter fiului său.

În timp ce Dean se uita în jur, își dădu seama că în spatele casei sale nu era o pădure densă, ci câmpuri verzi ondulate, cu flori și copaci luminoși ciudați care străluceau noaptea. Lângă cabana sa era o casă mică și modernă, iar apoi văzu un bărbat în vârstă ieșind din ea.

- Frederick!, strigă Dean, recunoscându-l pe fostul menajer. Frederick ridică brațul drept, făcut din metal de înaltă calitate, și salută.

- L-am adus pe Frederick cu mine. S-a trezit cu o oră înaintea ta.

Dean era atât de fericit încât nu mai putea vorbi și se lăsă să cadă pe o stâncă mare.

- Vârcolacul și partenerul său au ales să rămână pe Pământ, spuse Darlon cu un suspin, înțelegându-i bine pe cei doi.

- Atunci de ce a trebuit să-mi pulverizezi gaz somnifer în față pentru a mă aduce aici?, întrebă Dean, observând că atât Frederick, cât și Elias fuseseră invitați frumos.

- Păi, tu ai fost singurul care a refuzat cu încăpățânare de la început, iar utilizarea portalului dimensional avea un interval de timp specific. M-am temut că vor apărea complicații, așa că a trebuit să fiu puțin nepoliticos cu tine.

Dean se uită la zâmbetul de pe chipul frumos al lui Darlon și scutură din cap, fără să fie deloc supărat.

Darlon pregătise o mulțime de provizii și alimente pentru Dean, atât pentru adulți, cât și pentru bebeluși. Dean sugeră apoi ca el și Dexter să rămână peste noapte la cabană înainte de a se întoarce în orașul fără nume. Odată ce camera de oaspeți a fost pregătită, Dean intră în dormitor și se așeză să privească cei doi bebeluși dormind liniștiți. Cu toate acestea, nu trecu mult până când începură să plângă tare. Cei doi părinți noi, Dean și tatăl său, s-au grăbit să găsească lapte pentru micuți, transpirând abundent.

Trei zile mai târziu, Frederick s-a mutat oficial în cabană pentru a-l ajuta pe Dean să aibă grijă de micuții lorzi. Frederick era singurul om de pe această planetă fără puteri speciale, dar devenea din ce în ce mai puternic pe zi ce trecea și chiar părea mai tânăr.

Dean locuia pe Celeka de trei săptămâni. Fiecare zi era plină de fericire, chiar dacă era obositoare. Gemenii deveneau din ce în ce mai drăguți: Adelphi, fratele mai mare, avea pielea de culoarea mierii, în timp ce Diorni, sora mai mică, avea pielea deschisă la culoare.

Dean se uită la fața micuță a fiicei sale adormite și se gândi brusc la Alan. În acel moment, un aeroglisor ateriză în fața cabanei sale. Dean l-a lăsat pe Frederick să aibă grijă de cei mici înainte de a ieși să vadă cine îl vizita.

- Bună! Elena a făcut cu mâna energic înainte de a alerga spre tânăr și a sări să-l îmbrățișeze. În spatele ei era Elias, ținând-o de mână pe Kim, care îl urma. Dean a zâmbit larg, neașteptându-se să-și vadă prietenii astfel.

- Ai grijă! Ești însărcinată, să știi, a mustrat-o Elias, în timp ce Elena zâmbea timid.

- Însărcinată?, repetă Dean.

- Da, m-am căsătorit cu Aaron acum două luni. Poate că a fost un pic cam repede, dar el este bărbatul potrivit pentru mine.

Aaron, soțul Elenei, era Ghost, fostul șef al acelei bande mafiote. Dean îl felicită pe prietenul său, apoi se întoarse să o privească pe Kim, care rămăsese tăcută și încă pierdută în gânduri.

El și-a invitat prietenii să intre pentru a servi băuturi și gustări, iar Elena a menționat că știau despre Dean de ceva vreme, dar nu au vrut să se amestece până când acesta nu se acomoda cu noul său mediu. Dean a profitat de ocazie pentru a-i mulțumi Elenei că l-a ajutat să-și recâștige calmul înainte de a decide să avorteze, că l-a ajutat la nașterea gemenilor când erau abia în luna a cincea și că a avut grijă de gemeni. Elena zâmbi, știind că Dean nu ar fi putut niciodată să facă așa ceva. Își amintea foarte bine expresia dureroasă a lui Dean și privirea din ochii lui.

După aceea, Dean îl întrebă pe Elias ce mai face. Elias părea la fel de fericit în acest loc ca și Elena. Deși îi era dor de casă, faptul că știa că întoarcerea pe Pământ nu ar fi fost la fel îl făcea să se simtă mai confortabil aici. Nu mai avea rude, mama și tatăl său muriseră cu mult timp în urmă; acum avea doar bogății și un nume de familie prestigios. În ceea ce-l privește pe Kim, el încă se recupera, dar era mai bine decât înainte și acum locuia cu Elias.

Prietenii lui Dean l-au ajutat să aibă grijă de gemeni până s-a întunecat. Dean s-a oferit să pregătească cina în schimb, înainte ca cei trei să-și ia rămas bun și să se întoarcă la propria casă, care nu era departe de cabana lui Dean. După ce a făcut un duș și s-a schimbat de haine, Dean a ieșit și i-a găsit pe Darlon și Dexter așteptând în mijlocul sufrageriei.

- Astăzi, îi iau pe gemeni să stea la conac. Frederick va veni și el, a spus Darlon, cu o expresie de entuziasm pe față.

- Se întâmplă ceva?, a întrebat Dean, în timp ce Darlon s-a ridicat și s-a apropiat de el, iar Dexter s-a dus în dormitorul mic care fusese pregătit pentru gemeni.

Mâna delicată și albă a lui Darlon se strecură în halatul său, scoțând o cutie de lemn frumos lucrată. Când o deschise, dezvăluind în interior niște solzi aurii strălucitori, Dean își acoperi gura cu mâna, ochii lui albaștri mărindu-se de surprindere.

- Am păstrat-o bine cu puteri vindecătoare și am încercat să găsesc spiritul lui Alan care zăbovea aici, dar nu a funcționat. Poate pentru că nu eu sunt motivul principal pentru care Alan a ales să plece.

Darlon a așezat cu blândețe solzii aurii în mâna lui Dean.

Înainte de a dispărea, Alan își conectase mintea pentru a-și lua rămas bun de la tatăl său pentru ultima oară. Darlon își amintea cum plânsese, cu inima frântă, dorindu-și să se întoarcă la Alan, dar era prea târziu. Acela fusese un moment mai chinuitor decât orice altceva.

- Din moment ce ești aici acum... hai să ne ajutăm reciproc. Încă îl iubești, nu-i așa?, spuse Darlon.

- Chiar dacă aș vrea, nu aș putea să nu-l iubesc, răspunse Dean.

Auzind asta, Darlon zâmbi, în timp ce Dexter ieși din dormitor ținând în brațe cei doi gemeni, iar Frederick le căra lucrurile în spate, toți având fețe vesele.

Dean ieși să-i ajute să urce în aeroglisorul alb, apoi se grăbi să se întoarcă în dormitor. Se uită la cântarul de aur așezat pe pernă. Darlon nu îi spusese ce trebuia să facă. Bărbatul chipeș, care îl tachinase pe Dean până la lacrimi de nenumărate ori, ar putea fi dispus să se întoarcă. Ar putea dura mulți ani, sau... ar putea fi doar o idee fantezistă a lui Darlon.

Dean încercă să rămână optimist, dar nu putea nega că gândurile lui Darlon îi stârniseră o mare speranță.

Bărbatul cu pielea ca mierea se întinse, mâna lui mare mângâind ușor solzica netedă și aurie. Mintea lui se îndreptă brusc către gândurile despre chipul frumos al lui Alan, pielea lui albă ca zăpada, buzele roșii ca petalele de trandafir și parfumul dulce al corpului său care îl îmbăta pe Dean când îi mângâia pielea moale, coborând până la mușchii abdomenului. Căldura îi străbătu corpul tânărului.

Dean gemu când membrul său se mișcă sub țesătura moale a pijamalei, surprins de reacția sa.

Timp de șapte ani, se considerase insensibil și detașat din punct de vedere sexual. Indiferent de câte ori îl visase pe Alan sau se gândise la pasiunea pe care o împărtășeau, încă se simțea străin de propriile dorințe.

 

- Alan..., murmură Dean, cu vocea abia auzită, în timp ce își mângâia propriul corp. Dorința, odată aprinsă, îl cuprinse ca un val uriaș.

Își smulse hainele, dezvăluind pielea bronzată. Apoi își introduse un deget în gură, umezindu-l înainte de a-l introduce încet în el. Cealaltă mână îi strânse erecția înțepenită.

Dean se strâmbă la durerea inițială când degetul mijlociu îi atinse interiorul sensibil. Se concentră pe respirație, ochii lui albaștri clipind în timp ce privea solzii aurii care zăceau nemișcați pe pat.

Se simțea rușinat că era excitat de atingerea acelor solzi, dar odată făceau parte din Alan.

- Ah, gemu el, aproape de punctul culminant. Își ridică șoldurile, zvârcolindu-se pe saltea. Două degete nu erau suficiente; mai adăugă unul. Cavitatea caldă se strânse, o senzație plăcută și nesatisfăcătoare în același timp, lipsită de atingerea expertă a degetelor lui Alan.

- Ha... mmm, respiră greu Dean, apropiindu-se de culme. Se rostogoli pe burtă, arcuindu-și șoldurile și frecându-se de saltea, cu picioarele larg desfăcute pentru a permite o penetrare mai profundă. Lichidul se scurgea din vârful lui înroșit. Curând, corpul lui bronzat se convulsiona, un val de lichid fierbinte explodând în rafale spasmodice.

Se simțea complet epuizat; poate că era din cauza abstinenței îndelungate. Ochii albaștri ai lui Dean se închiseră. Ultimul lucru pe care îl văzu fură solzii aurii strălucitori, pătați cu lacrimile și sperma lui.

Dean se trezi sub tavanul familiar al dormitorului său. Era încă noapte. Realizarea că se masturbase până la inconștiență îi aduse o roșeață pe obraji. Avea douăzeci și șapte de ani, dar se comporta ca un adolescent care experimenta sexul pentru prima dată. Privirea lui se îndreptă spre perna de lângă el. Intenționa să ia solzul de dragon pentru a-l privi din nou, dar...

- Unde e...? Ah!

Dean țipă, prima exclamație fiind un strigăt de surprindere la vederea solzului dispărut, a doua fiind un suspin de plăcere și șoc când ceva fierbinte și lung îi invadă fundul, ritmul său fiind insistent și surprinzător. Se uită la propriile mâini; erau așezate deasupra capului, nu în interiorul lui. Încet, ridică capul.

Se trezi față în față cu un bărbat gol. Bărbatul avea o piele albă, perfect netedă, păr lung, întunecat, care îi încadra fața ovală, ochi negri, ascuțiți și misterioși, un nas perfect sculptat și buze de culoarea trandafirului. Era, în opinia lui Dean, cel mai frumos bărbat pe care îl văzuse vreodată.

Dean rămase fără cuvinte, realizând că un străin îndrăzneț avusese curajul să-l atingă fără permisiune.

- Te-ai trezit, iubitule?

********SFÂRȘIT**********