Capitolul 28 - Frederick

Atmosfera din interiorul aeroglisorului era încărcată de tristețe. Dexter îl conduse pe Dean într-o cameră unde îi aplică din nou fiului său un aparat de detectare a virusului și, din fericire, nu mai erau urme.

- Dean, spuse Elena, mângâindu-i ușor capul prietenului ei. Tânărul își reveni în fire și își dădu seama că Elena era încă în viață.

- Ei... ei! Dean se ridică brusc în picioare, apucând-o pe Elena de ambele brațe. Ea ridică o mână pentru a-l calma și apoi îi spuse ceva important.

Ochii albaștri și triști ai lui Dean străluceau de speranță, iar el observă că Leo și băiatul nu se aflau în aeroglisor împreună cu ei. Dar, înainte să apuce să întrebe, o furtună izbucni, făcând hovercraftul să se zguduie violent. Dexter era pe punctul de a apăsa un buton pentru a se întoarce la stație, dar Darlon se conectă prin hologramă înainte să apuce să o facă.

- Dexter, Alan... Alan din nou, chipul frumos al lui Darlon era brăzdat de îngrijorare, lacrimile curgându-i pe obraji.

De îndată ce Darlon termină de vorbit, un urlet răsună în cer. Elias apăsă pe un monitor mare pentru a verifica zona din jurul aeroglisorului, dezvăluind umbra mare a unei creaturi zburătoare care trecea pe lângă ei.

- E o pasăre... ce e aia? Toți cei de pe navă erau alarmați.

Dar Dean știa că nu era o pasăre. Alergă până la puntea superioară și deschise ușa de urgență pentru a sta pe acoperișul aeroglisorului invizibil.

Creatura enormă zbura din ce în ce mai aproape, solzii ei aurii strălucind, o creastă mare, asemănătoare unui diamant, întinzându-se de-a lungul capului ei lung, ochii roșii strălucind și un urlet înfricoșător, cu aripi puternice.

Creatura aceea era un dragon... și acest dragon semăna cu cel despre care Dean visa adesea, doar că era de zece ori mai mare.

Pe măsură ce se apropia, Dean simți o familiaritate profundă, căldura care îl înconjurase odată, o căldură feroce și misterioasă, combinată cu un sentiment de suferință.

Dragonul acela era...

- Alan! strigă el din toate puterile, dar dragonul auriu îl ignoră și zbură chiar deasupra capului său. Rafala puternică de vânt lovi soldații cu putere, aproape doborându-i. Din fericire, Dexter îl apucă pe fiul său de braț la timp.

- Alan...

- Nu mai e Alan, Dean... chestia aia e un demon. Nu putem face nimic acum, spuse Dexter, privind creatura care răcnea și scuipa flăcări albastre din gură, incinerând totul în calea ei.

Dean era în stare de șoc. Se eliberă din strânsoarea tatălui său și strigă din toate puterile către dragon.

- Alan! Alan! Îl vreau înapoi pe Alan! Mă auzi?

Văzând că fiul său își pierde controlul, Dexter nu a putut sta deoparte și a încercat să-l tragă pe Dean jos de pe acoperișul aeroglisorului.

- Ce s-a întâmplat cu Alan? Știi, nu-i așa, tată? Dean s-a îndepărtat de tatăl său, în timp ce Dexter părea conflictual, incapabil să răspundă, dar în cele din urmă, a decis să-i explice lui Dean tot ce nu îi spusese până atunci.

Între timp, în tabăra lui Darlon, echipajul rezolvase problema capcanelor explozive, dar el stătea încă prăbușit pe pământ, fără să dea ordine nimănui, chiar dacă mai rămăsese doar o jumătate de oră până la lansarea navei spațiale.

- Alan... Alan, răspunde-i tatălui tău, te rog.

Își folosi puținul putere care îi mai rămăsese pentru a încerca să comunice telepatic cu fiul său, dar nu primi niciun răspuns. Darlon simți cum disperarea îl copleșește, dorind să plângă, dar fără să aibă lacrimi. Deodată, o hologramă a căpitanului de pe navă îl contactă, informându-l că totul era gata. Ridică mâna să-și frece fața, recăpătându-și calmul înainte de a-i trimite un mesaj lui Dexter, instruindu-l să-i aducă pe toți înapoi la stație în zece minute.

- Am înțeles. Suntem pe drum, răspunse Dexter în comunicator.

Dar Dean a refuzat. A activat din nou holograma și a derulat până la postul de știri, arătându-i aeroglisorul și mai multe avioane de vânătoare militare care zburau în jur, trăgând cu mitralierele asupra dragonului gigant cu intenții ucigașe.

Mulți oameni fugeau în panică, fugind de flăcări și de focurile de armă care plouau din aeronave. Cu toate acestea, dragonul a rămas impasibil, întinzându-și aripile larg, ca și cum ar fi provocat totul, fără să arate niciun pic de teamă. Ochii lui roșii se fixară pe avioanele de vânătoare care zburau în jurul lui ca niște muște enervante, înainte de a lansa bile de foc, distrugându-le.

Dean se grăbi să ia un jetpack și se pregăti să sară din ușa hovercraftului, dar Elias îl apucă de braț la timp, urmat îndeaproape de Dexter, care alergase după el. - Dean, unde te duci?

- Mă duc să-l opresc. Fața lui Dean era lipsită de viață și epuizată, pieptul său parcă era pe punctul de a se sfărâma.

- Dean, ți-am spus că nu mai putem face nimic, spuse Dexter, dar tonul său sever nu avea niciun efect asupra fiului său în acel moment.

- ... Te rog să ai grijă de ei pentru mine, tată, spuse Dean în timp ce îi înmâna ochelarii lui Isaac lui Elias.

- - Ai grijă să-l duci într-un loc sigur, spuse Elias, acceptând ochelarii și strângând buzele. Voia să meargă cu Dean, dar acesta îi zâmbi, dându-i de înțeles că nu era necesar. - Călătorie plăcută, spuse Dean, bătându-l pe prietenul său pe umăr, înainte de a ridica mâna în semn de salut către tatăl său.

Dexter simți că nu putea face altceva decât să accepte decizia fiului său, cu capul plecat.

- Te iubesc și sunt mândru de tine, fiule. "

Dean zâmbi și răspunse: - Și eu la fel, înainte de a-și pune jetpack-ul și de a sări din aeroglisor. Dexter apăsă apoi butonul de teleportare pentru a readuce întreaga navă la stație.

Dean activă jetpack-ul și zbură cu viteză mare spre centrul orașului, unde flăcările urla și sunetele furiei răsunau. Nu avea nicio armă la el; tot ce avea era dorința de a-l vedea pe Alan revenind la normal. Când a ajuns în Deacon City, mai mult de jumătate din oraș era deja devastat. Resturi și cadavre ale civililor acopereau străzile.

Hovercraftul și avioanele de luptă dispăruseră din cer, iar soldații și forțele din diferite unități se pregăteau acum să atace de la sol. Lumini laser erau îndreptate spre capul, pieptul și corpul dragonului pentru a-l marca pentru lovituri cu rachete. Fum negru și dens se învârtea în jur, dar odată ce fumul s-a risipit, dragonul auriu s-a scuturat ca și cum ar fi fost împins de un puf. Apoi a ridicat capul și a răcnit, aruncând foc pe pământ și creând o mare de flăcări.

Dean voia să manevreze jetpack-ul mai aproape de corpul gigant, dar dragonul continua să se învârtă, cu aripile și coada învârtindu-se, făcându-i imposibil să se apropie. În plus, laserele gigantice și focul mitralierelor erau implacabile. Deși Dean putea să le reziste, jetpack-ul său nu ar fi rezistat. Tânărul nu putea decât să se ascundă într-o clădire dărâmată lângă cadavrele unui cuplu care pierise, nu din cauza flăcărilor dragonului, ci mai degrabă din cauza gloanțelor trase de avioanele de luptă.

Au trecut cinci minute și focurile de armă au încetat, deoarece forțele militare se reduseseră semnificativ. Două tancuri mari care nu fuseseră încă distruse s-au retras din piața orașului, ca și cum autoritățile ar fi început să se predea acestui dragon uriaș. Alan continua să urle de durere în mijlocul flăcărilor și al dărâmăturilor, în timp ce civilii supraviețuitori fugeau spre graniță.

Dar unii plângeau, chemând supereroii lor preferați să apară.

Deodată, sunetul telefonului mobil al unei tinere care suna într-o baltă de sânge a întrerupt haosul. Dean a ezitat să răspundă, dar se părea că apelantul nu renunța ușor, așa că a ridicat telefonul pentru a prelua apelul.

- Sunt Dean.

Vocea răgușită a majordomului în vârstă l-a surprins.

- Frederick, tu... nu ai plecat cu ei?

- Datoria mea este să am grijă de tânărul stăpân. Nu pot să-l las așa, a răspuns Frederick cu voce răgușită, deoarece și el era rănit, fiind prins sub dărâmăturile castelului Kuche care se prăbușise. Darlon îi dăduse instrucțiuni să se teleporteze înapoi la stație pentru a se îmbarca, dar Frederick a ales să rămână și să-și îndeplinească datoria.

- Am seleniu roșu, trebuie să-l folosim pe tânărul stăpân.

- Va muri? întrebă Dean, ținându-și respirația, amintindu-și că seleniul roșu era slăbiciunea lui Alan.

De fapt, el înțelesese greșit.

- Nu, seleniul roșu va ajuta la restabilirea echilibrului corpului său, permițându-i tânărului stăpân să-și controleze puterile. În afară de tine, tânărul stăpân nu are alte slăbiciuni, explică Frederick.

Dean simți o undă de ușurare auzind asta. Se adună pentru un moment înainte de a întreba la celălalt capăt al firului: - Unde ești acum?

- Sunt în clădirea de vizavi. Voi aprinde și stinge lumina de trei ori, spuse Frederick, apoi aprinse și stinse micul reflector. Dean folosi imediat jetpack-ul pentru a zbura până acolo.

Majordomul stătea în fața ecranului unui computer portabil, lângă el era un ecran holografic care arăta o imagine live a dragonului, care stătea nemișcat pe clădirea Deacon Empire. Pe computer era un software conceput pentru a pirata sistemele de comunicații, pe care Frederick îl folosise pentru a-l suna pe Dean mai devreme. Cu toate acestea, nimic nu era mai șocant decât să-l vadă pe Frederick acoperit de răni și chiar mai mult decât atât.

- Brațul tău..., Dean s-a bâlbâit, pentru că brațul drept al bărbatului dispăruse, în locul lui fiind doar un bandaj îmbibat cu sânge.

- Un accident, domnule..., a răspuns Frederick. - Dar mi-am injectat deja un coagulant și niște analgezice. Mă simt bine. Chiar dacă spunea asta, fața lui Frederick nu arăta deloc bine.

După ce Alan distrusese Castelul Ku, Frederick nu reușise să scape la timp și brațul său drept fusese zdrobit sub tavanul prăbușit. Când își dădu seama că brațul era amorțit și nu mai putea fi folosit, bătrânul majordom trebuia să suprime durerea și să folosească sabia ronin a stăpânului său, care căzuse lângă el, pentru a-și tăia brațul.

A sângerat câteva litri până când vederea i s-a încețoșat și a început să simtă o durere puternică. După ce s-a eliberat din dărâmături, Frederick nu a putut decât să zacă pe pământ, gâfâind după aer. Din fericire, Darlon a trimis pe cineva să-l salveze la timp.

- Sunt de mult timp alături de tânărul stăpân; datoria mea este să am grijă de el.

Ochii bătrânului erau fixați pe tânărul stăpân prin hologramă, fără să clipească.

Chiar și sub forma unei fiare monstruoase, cu coarne lungi, gheare ascuțite și colți, strălucirea solzilor lui aurii și statura lui impunătoare îl făceau să pară maiestuos... la fel ca și cealaltă formă a lui.

Gândindu-se la asta, lacrimile îi curgeau pe obraji.

Dean își mușcă buza, înțelegând profund sentimentele lui Frederick, apoi spuse direct: - Ce trebuie să fac?

Frederick își folosi mâna stângă, care era mâna lui nedominantă, pentru a scoate o seringă mare de argint din buzunar. Apoi o zdrobi pentru a extrage doar flaconul care conținea lichidul roșu amestecat cu aur și i-l înmână lui Dean.

- Aruncă această fiolă în gura tânărului stăpân.

- Și apoi?

- Sper să-și recapete cunoștința și să-și dea seama ce trebuie să facă.

Se părea că Frederick avea mari speranțe în această fiolă.

- Nu-ți face griji pentru mine...

Dean clătină din cap, nevoind ca Frederick să mai spună nimic. Nu voia ca nimeni să mai sufere astăzi.

- Voi face asta.

Nimeni dintre noi nu va păți nimic. Dean spuse cu un ton mai încrezător înainte de a activa jetpack-ul și de a se lansa de pe balconul clădirii. Zbură în jur, căutând o cale de a se apropia de dragonul uriaș, care era ghemuit în același loc, încă urlând puternic. Dar de data aceasta, sunetul nu mai părea un urlet menit să inspire teamă inamicului, ci mai degrabă un strigăt jalnic de chin care îi făcea inimii lui Dean să se strângă.

Tânărul se stabili și, când văzu că putea arunca fiola, se repezi în timp ce ridica mâna.

Wing!

Totul ar fi trebuit să meargă conform planului, până când dragonul își lovi cu coada lungă înapoi, lovindu-l puternic pe Dean și aruncând jetpack-ul în aer.