CAPITOLUL 24

- Ieși fără mine și nu ai grijă de tine cum trebuie, ce să fac cu tine?, spuse Nan pe un ton calm și normal, ceea ce îl făcu pe Mac să ridice capul și să-și privească iubitul cu o expresie supărată.

- Vreau să rămân în spital, răspunse Mac sarcastic.

- Știi cât de supărat am fost când am aflat că ești în spital?, întrebă Nan.

- Ce? Nu ești îngrijorat pentru mine în primul rând? Te-ai supărat înainte de asta?, replică Mac. Nan îi aruncă lui Mac o privire severă, determinându-l să coboare capul și să se cuibărească din nou în pieptul lui Nan, ne dorind să fie certat.

- Sunt îngrijorat și supărat în același timp.

Bine că am avut timp să mă calmez înainte să vin să te văd, spuse Nan. Mac tăcu, nevoind să se certe mai departe și să riște o ceartă adevărată.

- Deci, o să rămâi cu mine astăzi, nu? Și nu ai de lucru în Bangkok?, întrebă Mac când își aminti.

- Mi-am anulat munca ca să vin să te văd. Lasă-mă să aflu mai întâi motivul pentru care ai ajuns la spital, apoi te voi duce înapoi la Bangkok. Nu e nevoie de vacanță; e mai bine să te întorci și să mă ajuți cu munca mea și a tatălui tău, spuse Nan cu fermitate, făcându-l pe Mac să se simtă vinovat că i-a făcut iubitul să lipsească de la muncă.

- Și eu vreau să merg acasă, răspunse Mac încet, făcându-l pe Nan să suspine adânc.

- Chiar te duci la restaurant?, întrebă Mac când își aminti.

- Păi, trebuie să știu cum ai ajuns să mănânci usturoi. Altfel, voi rămâne cu această întrebare. Dacă a fost vina ta, aș putea să te cert cum se cuvine. Dar dacă a fost din cauza neglijenței restaurantului, atunci va trebui să vorbesc cu ei să fie mai atenți. Nu este o chestiune trivială.

Dacă ai fi avut o reacție mai gravă și ai fi murit, ce responsabilitate ar fi avut restaurantul? Te pot aduce înapoi la mine? Nu intenționez să iau măsuri împotriva restaurantului sau să cer ceva; vreau doar să aflu adevărul, spuse Nan într-o singură răsuflare, exprimându-și curiozitatea sinceră cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Mac își înțelegea bine iubitul și nu se gândi să conteste.

- Când pleci?, întrebă Mac apoi.

- Mai târziu, în această dimineață, a răspuns Nan. Mac a dat din cap în semn de aprobare.

- Când te-ai trezit?, a întrebat Nan.

- Cu puțin timp înainte să vii, a răspuns Mac.

- Atunci dormi în continuare. Eu voi rămâne aici, a spus Nan. Mac l-a eliberat pe Nan din îmbrățișarea sa, iar Nan l-a ajutat să se întindă și l-a acoperit cu o pătură. Nan s-a așezat pe scaunul de lângă pat, în timp ce Mac stătea întins, privind în tăcere chipul iubitului său.

- Ești obosit?, a întrebat Mac, ridicând o sprânceană.

- Obosit de ce?, a răspuns Nan scurt.

- Ești obosit să ai grijă de mine în felul ăsta? Ca să nu mai vorbim de faptul că muncești ca să câștigi bani ca să mă trimiți la școală, să mă întreții și să ai grijă de atâția subordonați ai tăi. Nu ești deloc obosit, Nan?, întrebă Mac. Știa foarte bine că iubitul său era mult mai obosit decât el.

Poc...

- Au, doare!, exclamă Mac când Nan îi dădu o palmă peste frunte.

- Nu mai întreba asta! Există cineva care lucrează și nu este obosit? Toată lumea este obosită, inclusiv tu. Și tu îți asumi sarcini suplimentare, nu ești obosit? Nu sunt singura care este obosită; eu sunt într-o situație mai bună decât tine, pentru că nu trebuie să stau să-mi fac griji pentru școală, pentru predarea temelor profesorilor, pentru examene sau să stau aici întrebându-mă când voi absolvi, așa cum faci tu, a explicat Nan. Mac a tăcut pentru o clipă.

- Fiecare are propriile responsabilități și este obosit în felul său. Ar trebui să-ți faci treaba cât poți de bine. Și eu îmi voi face treaba la maxim, a spus Nan cu seriozitate. Mac a dat din cap în semn de aprobare, apoi au început să vorbească despre alte subiecte, până când Keith, Ohm și Jonathan s-au întors.

- Hei, ți-am cumpărat asta, a spus Keith, înmânându-i lui Nan o pungă cu terci. Nan o acceptă și o turnă într-un bol care se afla în cameră pentru a mânca. Mac privea cu dor, pentru că vomitase totul în camera de urgență noaptea trecută și acum îi era foame.

- Vrei să mănânci?, îl tachină Nan. Mac dădu din cap în semn de răspuns.

- Așteaptă până când vei putea mânca mâncarea de la spital; încă nu știm ce îți va permite doctorul să mănânci, spuse Nan. Mac a făcut o față supărată, dar nu a contrazis-o. Nan abia începuse să mănânce când doctorul a intrat să-l examineze pe Mac, așa că Nan a stat de vorbă cu doctorul. Pe scurt, starea lui Mac nu era prea gravă, dar trebuia să fie monitorizat și să primească toate injecțiile înainte de a putea părăsi spitalul, ceea ce urma să se întâmple mâine după-amiază.

- Dacă aș cere să fiu dusă înapoi la Bangkok astăzi seară, ar fi posibil?, a întrebat Nan.

- Este posibil, dar trebuie să duci pacientul la spital pentru injecții până când acestea sunt terminate. Îți voi da documentele de trimitere pe care să le prezinți la spitalul din Bangkok,

iar medicul de acolo îi va administra injecțiile, a răspuns medicul. Nan a fost de acord cu ceea ce a spus medicul.

- Chiar pleci astăzi?, întrebă Ohm după ce medicul plecă. Nan dădu din cap.

- Poți să stai cu prietenii tăi deocamdată. Sună-mă când ajungi în Bangkok și voi aranja ca cineva să te ia de la aeroport, spuse Nan. Ohm vorbi cu Jonathan, care fu și el de acord.

- Când mergi la restaurant?, întrebă Ohm când își aduse aminte.

- Să așteptăm până termină Mac micul dejun, apoi mergem, a răspuns Nan. Nu după mult timp, a sosit micul dejun pentru Mac. Deși era tot terci, nu arăta la fel de apetisant ca al lui Nan.

- Mănâncă mai întâi.

Când te vei simți mai bine, te voi duce să mănânci ce vrei, dar nu știu câte feluri vor fi. E greu să mănânci, la naiba, se plânse Nan în glumă. Mac nu putu decât să arunce o privire, dar nu spuse nimic. Chiar înainte ca Nan să plece la restaurant cu Ohm și Keith, prietenii lui Mac, care se întorseseră să doarmă la stațiune, sosiră și îl salutară pe Nan când îl văzură.

- Jerry nu vine?, a întrebat Jonathan.

- Nu, a spus că nu-i plac spitalele, așa că l-am lăsat să rămână și să se relaxeze la stațiune, a răspuns Jeff.

- Deci, unde mergeți?, l-a întrebat Danny pe Nan după ce s-au salutat.

- Mergem la restaurantul la care ați fost voi aseară, să vedem ce s-a întâmplat, a răspuns Nan, iar toți au dat din cap în semn de aprobare.

- Mă întorc. Rămâi cu prietenii tăi deocamdată, a spus Nan în timp ce se apropia să-l mângâie pe Mac pe cap.

- Da, dacă este neglijența restaurantului, nu face scandal, l-a avertizat Mac pe iubitul său în avans.

- Dar dacă este neglijența ta, pot face scandal, nu? l-a tachinat Nan, iar Mac a dat imediat din cap. Nan a râs încetișor înainte de a se întoarce către Jonathan.

- Te rog să ai grijă de el, spuse Nan.

- Da, nu-ți face griji, răspunse Jonathan înainte ca Nan, Ohm și Keith să plece împreună. Ohm sunase managerul restaurantului pentru a-l anunța că vor veni.

- Crezi că cineva va crede că vom da buzna în restaurantul lor?, întrebă Ohm în glumă când văzu că Keith adusese niște adepți cu el. Ohm îi văzuse de fapt de când mâncau terci.

- Pentru orice eventualitate, a spus Keith, ridicând ușor din umeri. Din fericire, managerul restaurantului era ușor de abordat. Le-a permis să verifice înregistrările camerelor de supraveghere din momentul în care Mac a comandat, care arătau că nu se adăugase usturoi și că nu exista niciun fel de contaminare a tigaiei sau a farfuriei, nici vreo servire incorectă.

- Ce se întâmplă? Unde a mâncat Mac usturoi?, a întrebat Ohm, confuz. Nan stătea acolo, ușor încruntată.

- Bine, pot să văd camerele din restaurant? Camera care arată masa la care a mâncat iubitul meu aseară. Nan a luat cuvântul, iar personalul restaurantului i-a permis să vadă înregistrările. Nan a derulat înregistrările cu nonșalanță, în timp ce Ohm și Keith își schimbau privirile. Nan a strâns din dinți, tâmplele îi erau umflate de furie.

- Calmează-te, a spus Ohm când au realizat cum ajunsese Mac să mănânce usturoi.

- Mulțumesc că mi-ai arătat înregistrările CCTV. Îmi cer scuze că ți-am irosit timpul, i-a spus Keith managerului restaurantului, care era confuz.

- Știi ce s-a întâmplat?, a întrebat managerul. Nan a ieșit furios, iar Keith s-a grăbit să-l urmeze.

- Acum știu. Nu este deloc vina restaurantului. Îmi pare rău, îi spuse Ohm managerului înainte să se grăbească și el să-i urmărească.

- Hei, Nan, calmează-te mai întâi, încercă Keith să-și stăpânească emoțiile prietenului său.

- Unde este copilul acela, Ohm? Unde stați voi?, întrebă Nan ferm când află că Jerry turnase sos din farfuria lui în farfuria lui Mac.

- Trebuie să te calmezi, Nan. Altfel, cu siguranță îi vei face rău copilului ăla, îl avertiză Keith cu seriozitate, pentru că Nan avea ochii aprinși și tâmplele îi pulsau de la strângerea dinților pentru a-și stăpâni emoțiile.

- Cine se crede să-i facă asta lui Mac? Și dacă Mac ar fi murit, și-ar fi asumat responsabilitatea? La naiba!, înjură Nan furios. Se simțea extrem de impulsiv și era atât de furios încât îi țiuiau urechile.

- Ascultă-mă mai întâi, Nan. Sunt la fel de furios ca tine pentru ce a făcut Jerry, dar ar trebui să vorbim cu puștiul ăla doar când ne calmăm. Nu îl protejez pe el, ci te protejez pe tine, înțelegi? Ohm încercă să-l convingă pe Nan, pentru că era sigur că, dacă Nan se confrunta cu Jerry în starea lui actuală, Jerry ar fi fost cu siguranță rănit.

- La naiba! strigă Nan și începu să se plimbe în jurul mașinii.

- - Uite ce facem: te duc să te întâlnești cu Jerry, dar trebuie să-i luăm și pe Jeff și pe ceilalți cu noi. Trebuie să afle ce pune la cale fratele lui mai mic, pentru că, din câte văd, probabil că habar n-au, spuse Ohm, bazându-se pe ceea ce observase.

- Uite ce facem: tu du-te și ia-l pe puștiul ăla și du-l la spital. Eu o duc pe Nan înapoi să aștepte acolo. Cel puțin asta îi va da timp să se calmeze, a sugerat Keith. Ohm a dat din cap în semn de aprobare înainte ca Keith să o tragă pe Nan să urce în mașina bodyguardului său, iar Ohm a condus să-l ia pe Jerry de la stațiune.

Când au ajuns la spital, Nan a intrat cu o expresie hotărâtă spre sala de recuperare a lui Mac. Keith s-a grăbit după el.

Bang…

Nan a trântit ușa, surprinzându-l pe Mac, care era întins în pat. Prietenii lui Mac, care stăteau pe canapea, au fost și ei surprinși. Nan s-a apropiat și l-a privit pe Jeff cu o privire feroce, părând gata să se confrunte cu el, dar Keith a intervenit rapid și l-a împins pe prietenul său înapoi.

- Hei, calmează-te, l-a avertizat Keith pe prietenul său.

- Ce s-a întâmplat, Nan?, a întrebat Mac imediat. Prietenii lui Mac erau și ei curioși, în special Jeff, care își dădea seama că Nan era supărat pe el.

- - I-ai învățat vreodată ceva pe fratele tău mai mic?, a țipat Nan la Jeff, furios. Mac s-a ridicat imediat în pat.

- Omule, suntem într-un spital. Oamenii o să se sperie, l-a avertizat Keith din nou. Speră că, purtând conversația în spital, Nan va ține cont de împrejurimi, dar a uitat că prietenului său nu-i păsa de nimic când era furios.

- Ce se întâmplă? De ce vorbești despre Jerry?, a întrebat Jeff, nedumerit.

- Fratele tău este cel care a pus usturoi în mâncarea lui Mac. Dacă i s-ar fi întâmplat ceva lui Mac, tu și fratele tău v-ați fi asumat responsabilitatea?, a țipat Nan din nou la Jeff. Ochii lui Mac s-au mărit auzind asta și s-a întors imediat să se uite la Jeff.

- Ești nebun? Fratele meu mai mic?, a întrebat Jeff, sincer confuz.

- Camerele de supraveghere din magazin au înregistrat totul, confirmă Keith, făcându-l pe Jeff să înghețe imediat.

- E adevărat, Jeff?, îl întrebă Mac pe prietenul său, în timp ce ceilalți stăteau șocați.

- Chiar nu știu nimic, Mac. Sincer, nu știu, spuse Jeff, cu vocea tensionată. Nan nu putea decât să stea acolo, clocotind de furie. Se abținea să nu se năpustească asupra lui Jeff și să-l lovească în față.

- Nan, îl chemă Mac pe iubitul său, iar Nan se apropie furios de patul lui Mac. Mac îi luă mâna lui Nan.

- Calmează-te, îi spuse Mac, strângându-i ușor mâna iubitului său.

- Să mă calmez? Micuțul ăla te-a băgat în spital! Nu ești deloc supărat pe el? Dacă ai fi fost într-o stare mai gravă?, replică Nan, cu voce fermă.

- Sunt supărat, dar ce pot să fac?, a răspuns Mac. Odată ce a aflat, a recunoscut că era supărat pe Jerry, dar se simțea și foarte conflictual, deoarece Jerry era fratele mai mic al lui Jeff. Dacă Jeff ar fi știut despre asta, Mac nu l-ar fi oprit să facă nimic. Dar, după expresia feței lui Jeff, își dădea seama că prietenul său nu avea habar de nimic.

- Nu trebuie să faci nimic. Mă ocup eu, a răspuns Nan. Cei doi vorbeau în thailandeză, așa că prietenii lui Mac nu înțelegeau despre ce discutau, dar știau cu siguranță că era vorba despre Jerry și Jeff.

- Nan, trebuie să te calmezi puțin. Nu vreau să se facă mare caz din asta. În plus, nu eram într-o stare atât de gravă când Frog m-a obligat să mănânc. Am fost mai rău decât asta. Trebuie doar să-l dai afară din casă, încercă Mac să-și calmeze iubitul. Mac era mai îngrijorat că Nan ar putea avea probleme.

- De când ai devenit sfânt?, îi răspunse Nan iubitului său, încă iritat.

- Nan, dacă fratele meu mai mic chiar a făcut asta, vreau să-mi cer scuze în numele lui, spuse Jeff, cu vocea tensionată.

- Nu trebuie să-ți ceri scuze pentru fratele tău mai mic. Asta nu compensează, a spus Nan ferm. Jeff s-a întors să se uite la Mac.

- Mac, știu că pe parcursul acestei călătorii, fratele meu și cu mine ți-am cauzat probleme. Îmi pare foarte rău. Dacă vrei să fac ceva, doar să-mi spui, i-a spus Jeff lui Mac. Mac s-a uitat la prietenul său și a oftat adânc.

- Nu știu, Jeff. Sincer, nu-mi vine nimic în minte acum. Mă simt complet pierdut, răspunse Mac.

- Liniștește-te. Să-l așteptăm pe Jerry să vină, apoi îl putem întreba care sunt motivele, interveni Jonathan. Toată lumea tăcu, doar televizorul se auzea în fundal. Mac nu putea decât să-i mângâie mâna și brațul iubitului său până când trecu ceva timp, iar apoi ușa camerei se deschise.

- De ce m-ai adus aici? Ți-am spus că nu-mi plac spitalele, se plânse Jerry, neștiind de ce fusese adus la spital, întrucât Ohm spusese doar că toată lumea se adunase pentru a discuta ceva important. De îndată ce Jerry intră și își arătă fața, starea de spirit a lui Nan, care începuse să se calmeze, se înveseli brusc. Mac o apucă repede pe Nan de braț, dar era prea târziu, întrucât Nan se ridică și se repezi spre Jerry.

-

Nan!! Nu! strigă Mac.

Palmă!

Bum...

Sunetul unei palme răsună în sala de recuperare, împreună cu silueta mică a lui Jerry, care se prăbuși, amețit, după ce fu lovit cu putere în față de Nan. Forța palmei fu intensă, iar Nan nu se abținu deloc; aproape că îl lăsă pe Jerry inconștient. Totuși, îl făcu pe Jerry să-și întoarcă ochii pentru o clipă. Nan îl apucă pe Jerry de păr și îl trase brusc în sus.

Băiatul, care era slăbit de amețeală, fu aruncat înapoi de forța loviturii. Keith și Ohm săriră repede să o apuce pe Nan și o ajutară să-și ia mâinile de pe părul lui Jerry, provocând ruperea unei părți din părul lui Jerry în mâinile lui Nan. Între timp, Jeff și Danny s-au grăbit să-l ajute pe Jerry, care era încă amețit și avea buza spartă, sângerând abundent.

- Nu e cam exagerat, Nan?! a întrebat Jeff imediat.

- E mai mult decât ar fi făcut tatăl lui! Nici măcar nu se compară cu ce a îndurat Mac în spital.

Deja sunt drăguță că nu-l las pe fratele tău infirm!, a strigat Nan cu voce tare. Keith și Ohm au trebuit să o țină pe Nan, temându-se că Nan se va lua din nou de Jerry. Jonathan și Frank au încercat să se interpună. Jeff și Danny l-au ajutat pe Jerry să se așeze pe canapea. Băiatul, care părea să-și revină în fire, a început să plângă cu voce tare. - Huuuh... De ce mi-a făcut rău?

spuse Jerry, cu vocea tremurândă. Jeff folosi o batistă pentru a șterge sângele de pe gura fratelui său mai mic și descoperă că Jerry își pierduse un dinte, ceea ce îl făcu pe Jerry să plângă și mai tare, uitându-se la Nan cu teamă.

- Mai ai tupeul să întrebi? Ce i-ai făcut lui Mac? Îți dau șansa să mărturisești, spuse Nan arătând cu degetul spre Jerry și strigând. Jerry se cutremură de frică.

- Jerry, ce se întâmplă? Chiar i-ai dat lui Mac să mănânce usturoi?, îl întrebă Jeff pe fratele său. Jerry ezită puțin, aruncând din când în când priviri nervoase către Nan.

- Nici să nu te gândești să minți. Nu mă obliga să aduc dovezi pentru a te confrunta, altfel o să suferi mai mult decât asta, îl amenință Nan pe Jerry, arătând cu degetul spre el. Jerry se retrase speriat; nu credea că Nan va fi atât de brutal.

- Sniff... Nu credeam că va ajunge atât de rău... Sniff... Sunt doar supărat că l-a făcut pe fratele meu să se certe cu prietenul lui și să fie lovit. În plus, l-a întristat pe fratele meu, așa că am vrut doar să-l tachinez puțin, atâta tot... Sniff, Jeff, nu am vrut să fac atâta caz... Sniff, spuse Jerry cu voce tremurândă.

- Jerry, bătălia pe care am avut-o cu Ohm a fost din cauză că eram beat și am spus primul niște lucruri urâte. Nu ar trebui să o iei atât de în serios, a spus Jeff pe un ton serios, știind că fratele său mai mic o făcuse pentru el.

- Gândirea ta este atât de copilărească, a spus Mac iritat, dar nu voia să mai aducă în discuție problemele cu Jerry. Doar văzând-o pe Nan pălmuindu-l pe Jerry, Mac se simțea amețit.

Jerry părea chiar amețit când a căzut la pământ.

- Nu ar trebui să presupui că Mac ar pierde ușor. Să presupunem că Mac ar muri; cu siguranță ai ajunge la închisoare pentru crimă, interveni Ohm. Jerry plângea incontrolabil, fața lui începând să se învinețească de la palmă.

- Când te întorci la Bangkok, împachetează-ți lucrurile și pleacă din casa mea. Nu vă mai primesc pe voi doi, frați.

Nu-mi pasă de nimeni, le-a spus Nan lui Jeff și Jerry înainte de a se întoarce către ceilalți prieteni ai lui Mac. - Puteți să mă urâți pentru ce i-am făcut prietenului vostru, dacă vreți, dar nu-mi pasă. Cu toate acestea, pe voi vă primesc în continuare ca de obicei, a spus Nan. Prietenii lui Mac au tăcut; toți îl înțelegeau bine pe Nan și nu erau deloc supărați pe el.

De fapt, se simțeau mai vinovați față de Mac și Nan decât pentru că au provocat probleme.

- Jerry, știi că aș vrea să te calc în picioare până te afunzi în podea chiar aici? Dar nu vreau să-l fac pe Mac să se simtă inconfortabil. Așa că fii recunoscător pentru bunătatea lui Mac, care îți permite să rămâi în viață și să te întorci în țara ta, a spus Nan din nou, cu un ton ferm, chiar în momentul în care o asistentă a intrat în cameră.

- Ce s-a întâmplat?, a întrebat asistenta, auzind agitația din camera lui Mac și venind să verifice.

- Poți să-l duci pe copilul ăsta la un control?, a spus Ohm. Asistenta a fost surprinsă când l-a văzut pe Jerry și s-a grăbit să-l ajute imediat. Jeff și Danny au ieșit să vadă ce se întâmplă, în timp ce Keith și Ohm l-au lăsat pe Nan.

- Sunt al naibii de obosit. Să-l prind pe Nan e ca și cum ai prinde zece tauri sălbatici odată, se plânse Keith, în timp ce Nan îi zburlise părul, iritat, încă simțindu-se frustrat. Se simțea ca și cum era pe punctul de a izbucni, dar trebuia să se abțină. Dacă Jerry ar fi fost la fel de mare ca Keith sau Ohm și ar fi ripostat sau i-ar fi răspuns, cu siguranță ar fi izbucnit și mai tare. Dar, cu o singură palmă, Jerry era aproape knock-out.

- Poate ar trebui să-i rup un braț ca să-i dau o lecție, mormăi Nan. Din fericire, spuse asta în thailandeză; altfel, Frank și Jonathan probabil ar fi fost foarte speriați.

- La naiba, ajunge! Nu mai ratați loviturile. Nu vă puteți stăpâni energia, nu-i așa?, întrebă Keith, de parcă s-ar fi înțeles bine, iar Nan oftă ușor.

- Vrei să-ți găsesc o sală de box?, a răspuns Keith. Nan a respirat adânc. Dacă nu-și descărca complet furia, uneori mergea la sală și lovea sacul greu pentru a elibera toată energia acumulată.

- Sunt bine, trebuie doar să fumez o țigară, a spus Nan înainte de a ieși pe balcon. Fuma țigara pentru a-și calma emoțiile. Mac nu putea decât să privească îngrijorat.

- Lasă-l să fumeze, e mai bine decât să-i rupă brațul lui Jerry, spuse Ohm. Mac dădu din cap în semn de aprobare, înainte ca Ohm să se așeze și să discute situația cu Frank și Jonathan.

- E bine că l-ai pălmuit doar o dată. La început, am crezut că puștiul ăla o să rămână knock-out definitiv – e atât de micuț, și a fost pălmuit așa, îi spuse Keith lui Nan, în timp ce ieșeau afară să fumeze împreună.

- Voiam să-l mai pălmuiesc o dată dacă nu m-ai fi oprit, se plânse Nan, expirând fumul de țigară.

- Doar o dată și deja are buza umflată, știi, spuse Keith, lovind-o ușor pe Nan pe umăr. Nan oftă adânc.

- Când vine vorba de Mac, te enervezi foarte ușor, nu?, o tachină Keith, încercând să destindă atmosfera.

- Păi, e soția mea, răspunse Nan.

- În trecut, l-am rănit foarte mult și nu pot să mă întorc în timp și să repar nimic. Dar acum, pot să fac totul cum trebuie. Pot să-l protejez și nu voi lăsa pe nimeni să-i facă rău, îi spuse Nan lui Keith cu seriozitate. Chiar dacă îi plăcea să-și tachineze și să-și enerveze iubitul, Nan îl iubea pe Mac mai mult decât se iubea pe sine însuși.

- Deci, îl ai pe P'Day ca idol, nu?, glumi Keith din nou.

- Hei, dacă presupunem că Mac era Brick, probabil că puștiul ar fi fost aruncat din clădire până acum, răspunse Nan, iar Keith chicoti ușor. După ce fuma două țigări, starea lui Nan începu să se stabilizeze, așa că se întoarse înăuntru. Mac îl privi pe Nan cu îngrijorare.

Nan se apropie și se așeză pe marginea patului, iar Mac îi luă imediat mâna iubitului său.

- Te simți mai calm acum?, întrebă Mac. Nan dădu din cap în semn de răspuns și îi mângâie ușor părul lui Mac.

- Hei, Nan, îl duci pe Mac înapoi mai târziu, nu?, întrebă Ohm, iar Nan dădu din nou din cap.

- Atunci voi mai rămâne cu băieții ăștia încă o noapte, iar mâine îi voi duce înapoi. Voiau să discute despre ce vor face în continuare, spuse Ohm.

- Hmm, răspunse Nan indiferent.

- Îmi cer scuze în numele lui Jerry și Jeff, spuse Frank.

- Haideți, nu trebuie să vă cereți scuze. Nu ați făcut nimic rău, spuse Nan.

- Nu credeam că ai mâna atât de grea, îl tachină Jonathan. Nan zâmbi ușor.

- Vrei să încerci să intri puțin în ring?, întrebă Nan în glumă, deoarece și Jonathan îi plăcea boxul.

- Refuz dacă asta înseamnă că trebuie să mă lupt cu tine, spuse Jonathan ridicând mâinile în semn de predare. Nan izbucni într-un râs încet, ceea ce îl făcu pe Mac să se simtă puțin mai liniștit, știind că iubitul său

își controla emoțiile. În acel moment, Jeff și Danny l-au adus înapoi pe Jerry, cu o parte a feței umflată, arătând ca și cum ar fi fost deja consultat de un medic. Buza lui era atât de umflată încât Mac simțea durere pentru el.

- Cheltuielile medicale vor fi colectate de la mine mai târziu, spuse Nan. Jeff avea o expresie tensionată, dar nu îi spuse nimic lui Nan.

- Dă-i drumul, îl împinse Jeff pe fratele său mai mic. Jerry se uită la Nan cu o expresie înfricoșată înainte de a se întoarce spre Mac.

- Îmi pare rău, chiar nu știam că vei fi rănit atât de grav. Dacă aș fi știut, nu aș fi făcut asta, spuse el.

- Nu-i nimic, răspunse Mac, gândindu-se că Jerry ar fi trebuit să-și fi învățat lecția până acum.

- Să vă duc înapoi la stațiune, ca să vă puteți odihni și să discutăm ce vom face în continuare – dacă vom continua călătoria sau nu – pentru că Mac va pleca înainte de seara asta, sugeră Ohm. Toți au fost de acord, înainte de a-și lua rămas bun de la Mac.

- Ne vedem mai târziu, a spus Frank, apropiindu-se pentru a-l bate ușor pe umăr pe Mac. Mac a dat din cap în semn de aprobare.

- Îmi pare rău, a spus Jeff în șoaptă.

- Hmm, a răspuns Mac încet, în timp ce prietenii lui începeau să părăsească camera. Jerry l-a ținut strâns de braț pe Jeff, lăsându-i doar pe Mac, Nan și Keith în cameră. Mac a suspinat ușor odată ce totul s-a liniștit.

- Cred că o să trag un pui de somn, spuse Keith, trântindu-se pe canapea, lăsându-i pe Nan și Mac să se privească.

- Tata știe?, întrebă Mac, amintindu-și, iar Nan scutură din cap.

- Nu i-am spus, răspunse Nan.

- Bine, nu vreau să-și facă griji, spuse Mac, pentru că el însuși nu era rănit grav.

- Ți-e frică de mine?, întrebă Nan brusc, ridicând ușor o sprânceană.

- Frică de ce?, răspunse Mac, confuz.

- Când l-am lovit pe copilul acela, ți-a fost frică? Ți-a trezit amintiri despre momentul în care te-am rănit?, întrebă Nan, făcându-l pe Mac să-și privească iubitul șocat. Nu credea că Nan încă se mai gândea la trecutul lor.

- Am uitat complet acele lucruri. Nu mai sunt blocat cu acele imagini în cap. În zilele astea, tot ce văd sunt amintirile cu tine protejându-mă și ajutându-mă, spuse Mac. Nan scoase un suspin ușor, ca și cum s-ar fi simțit ușurat.

- Asta e bine, răspunse Nan cu un zâmbet blând, care îl făcu pe Mac să zâmbească la rândul său.

- Nu începe să cânți, îl întrerupse brusc Mac, schimbând atmosfera, făcându-l pe Nan să chicotească ușor.

- La naiba, nu o să cânt. Nu-mi vine în minte niciun cântec, a răspuns Nan.

- Miroase a dragoste, s-a auzit vocea lui Keith.

- Ăsta e numele unui cântec?, a întrebat Nan prefăcându-se.

- La naiba, doar vă tachinez, a strigat Keith, iar Nan și Mac au râs amândoi.