CAPITOLUL 2

Pe de altă parte, Athip încă era prins în amintirile dureroase ale relației trecute și era convins că Wai era un bărbat - normal, atras doar de femei. Oftă încet, încercând să-și alunge gândurile.

În schimb, Wai, fluierând ușor, își duse lucrurile în camera de cazare din spatele magazinului. La început, faptul că urma să lucreze aici nu-l entuziasmase prea tare. Totul i se părea obișnuit… până când îl întâlnise pe Athip. Atunci își dădu seama că zilele lui de muncă aveau să capete culoare.

Recunoscu foarte ușor în sinea lui: îl interesase Athip încă din clipa în care îl văzuse pe pod, cu două luni în urmă. Atunci nu-și dorise să caute mai mult, dar revederea de acum îi părea o șansă.

Mai mult, Wai observase ceva ce Athip însuși nu-și dădea seama: deși stătea cu fața impasibilă, atunci când privirile lor se întâlneau, obrajii și vârful urechilor lui Athip se înroșeau ușor.

După ce își puse bagajele în ordine, Wai își schimbă hainele și se duse direct la lucru, fără să mai piardă timp. Day avea încredere în el, iar el voia să demonstreze că merita acea încredere.

- Wai, în seara asta mergem la barul nostru obișnuit, să sărbătorim că te-ai întors la muncă aici, spuse unul dintre colegii mai în vârstă din atelier.

- Bine, dar plătești tu, nu-i așa? glumi Wai.

- Normal că eu! răspunse celălalt. În secunda următoare, se auzi un strigăt de bucurie din partea tuturor. Însă liniștea se reinstală rapid când îl văzură pe Athip ieșind din birou.

Wai întoarse imediat privirea spre el. Athip îi privi pe toți cu obișnuita lui expresie sobră și păși spre el. În timp ce ceilalți evitau contactul vizual din cauza atitudinii lui severe, Wai îi zâmbi ca și cum nimic nu l-ar fi intimidat.

- Aveți nevoie de ceva, domnule Athip? întrebă el direct.

- Ți-am adus programările clienților. Să verifici și stocul pieselor. Dacă e ceva de cumpărat, notează și adu-mi lista mâine, spuse Athip pe un ton calm și uniform.

Wai luă foile și le răsfoi.

- Apropo, domnule Athip, în seara asta colegii m-au invitat să sărbătorim. Nu vreți să veniți și dumneavoastră? îl întrebă, cu un zâmbet relaxat.

Toată lumea rămase blocată. Chiar și Athip încruntă sprâncenele, uitându-se la el cu nedumerire. Știa foarte bine că oamenii vorbeau despre reputația lui severă și se aștepta ca Wai să-l ocolească, nu să-l invite cu atâta naturalețe.

- Nu, am treabă de făcut, spuse Athip scurt, apoi se întoarse imediat în birou.

Wai rămase să-l privească plecând, cu o ușoară curiozitate, până când simți brațul unuia dintre colegii mai mari pe umeri.

- Wai, ești nebun? Cum să-l inviți? Nu vine el să stea la povești cu noi, îi spuse mecanicul mai în vârstă.

Wai își încruntă sprâncenele.

- Dar tu l-ai invitat vreodată ca să știi asta? întrebă înapoi.

- Cine ar avea curaj să-l invite? Dacă ar veni, toți ar fi încordați și n-ar mai fi niciun chef de distracție, interveni Don.

Wai oftă ușor și îi privi pe amândoi cu o expresie dezamăgită.

- De ce vă place atât să judecați oamenii doar după aparențe și prejudecăți? Ați făcut la fel și cu Kob, spuse el pe un ton calm, dar apăsat, clătinând ușor din cap.

Apoi se întoarse liniștit la treabă, lăsându-i pe cei doi să se privească nedumeriți, până ce fiecare își reluă lucrul.

Când ziua de muncă se încheie, toată lumea se pregăti să plece. Angajații din atelier își dăduseră întâlnire la un bar nu departe de magazinul lui Day. Wai făcu un duș, se schimbă în haine curate și urcă în mașină, pornind direct către localul unde urma să-i întâlnească pe toți.

Wai se uită după Athip, cu gândul că poate va încerca să-l mai invite încă o dată. Dar pentru că nu-l zări nicăieri, se duse singur la bar.

- Wai, pe aici! îl strigă Sak, mecanicul mai în vârstă care promisese că dă el de băut. Wai se apropie și, odată ajuns, făcu ochii mari de surpriză când îi văzu și pe cei din birou.

- Sora View, sora King… și Ploy e aici? Ați venit și voi? întrebă el, zâmbind.

- Ting ne-a chemat. Dacă tot plătește el seara asta, cum să ratăm? glumi View, râzând. Ting era chiar colegul care promisese că va face cinste în cinstea revenirii lui Wai.

Wai zâmbi și se așeză lângă Don, colegul cel mai tânăr din atelier. De partea cealaltă a mesei, Ploy îi aruncă un mic zâmbet, iar Wai i-l întoarse politicos. Între timp, Ting comandase deja băuturile și câteva gustări.

Atmosfera la masă era veselă și plină de râsete. Wai reușea să se integreze ușor, așa cum o făcuse întotdeauna. Majoritatea discuțiilor se învârteau în jurul magazinului lui Day, despre vechiul șef de atelier, Son, care conspirase cu cineva din contabilitate ca să deturneze banii, și, inevitabil… despre Athip.

- Eu, unul, nu cred că domnul Athip e chiar atât de înfricoșător, spuse Wai sincer. În ochii lui, nu vedea nimic terifiant la Athip, nici motiv să te simți constrâns în preajma lui.

- N-ai idee, frate Wai! Doar când trece pe lângă mine, simt că-mi crapă vezica de încordare, îl contrazise imediat Don, stârnind hohote de râs la masă.

- Dar fratele Day? glumi Wai, schimbând subiectul.

- Doar când îl pomenesc mă trec fiorii! trase Don cuvintele lung, stârnind hohote de râs la masă

- Cu domnul Day e altceva, adăugă Ting. - Dacă ar fi și domnul Athip lângă el, n-am simți atâta presiune. Dar singur, Day știe cum să impună respect. În schimb, domnul Athip… nu știu. Pare că nu vrea să se apropie de nimeni, nu vrea să fie prietenos. La muncă e mereu prea serios.

Mai mulți dădură din cap aprobator. Wai își încruntă ușor sprâncenele.

- Eu cred că poate nici nu știe cum să se poarte, de fapt. Era obișnuit să lucreze la Bangkok, iar acum, venind aici, probabil vrea doar să-și facă treaba cât mai bine. Poate tocmai asta îl face să pară distant — nu că ar fi rece cu intenție, spuse Wai, sincer, exact așa cum gândea.

- Atunci de ce-o fi acceptat să vină până aici, frate Wai? La Bangkok sigur era mai bine pentru el, întrebă Ton curios.

Wai rămase un moment pe gânduri. Adevărul era că și el se întreba același lucru. Știa că biroul de contabilitate al lui Kim lucra mai ales cu firmele din Bangkok, doar uneori ieșind pe teren pentru întâlniri sau verificări. De ce, atunci, Athip alesese să vină să se ocupe tocmai de magazinul lui Day din Chonburi?

- O fi avut el motivele lui, spuse Wai, iar ceilalți dădură din cap și schimbaseră subiectul. Discuțiile continuară până aproape de ora zece seara, când Wai se ridică să plece.

- De ce te grăbești așa să pleci? întrebă Ting.

- Vreau să merg să mă odihnesc. Mâine avem de lucru, nu? Și voi ar trebui să aveți grijă să nu beți prea mult, altfel n-o să fiți în stare de muncă, îi avertiză Wai cu un zâmbet ușor.

- Wai, ai putea s-o duci tu pe Ploy acasă? Așa nu mai trebuie să mă abat eu pe alt drum. La venire am trecut să o iau eu, interveni View cu un zâmbet complice, împingându-și ușor umărul în cel al tinerei.

Wai își dădu imediat seama: clar încercau să-i facă lipeală cu Ploy.

- Pot să merg și singură, sora View, spuse fata, roșind ușor.

- Nu-i nimic, o duc eu. Doar să-mi spui pe drum unde să fac la stânga și unde la dreapta, răspunse Wai politicos. Nu pentru că ar fi vrut să răspundă jocului colegilor, ci pentru că a considera că n-o costa nimic s-o lase în drum.

Colegii chicotiră cu subînțeles, iar Wai și Ploy își luară rămas-bun de la toți și ieșiră împreună. Se urcară în mașina pe care Day i-o dăduse lui Wai să o folosească, iar el porni imediat motorul și conduse direct spre casa fetei, ca s-o lase în siguranță.

- Mulțumesc mult, Wai. Ne vedem mâine la magazin, spuse fata cu un zâmbet.

Wai încuviință, iar când ea coborî din mașină, așteptă până o văzu intrând în casă. Abia apoi porni motorul și conduse înapoi spre atelier.

Când ajunse și parcă mașina, observă că lumina din birou era încă aprinsă. Suspicios, intră repede să vadă ce se întâmplă. Îl găsi pe Athip, îmbrăcat în pijamale lungi cu dungi, așezat la birou și lucrând.

- Oh, domnule Athip, încă nu dormiți? îl întrebă Wai, făcându-l pe Athip să ridice privirea.

Wai își arcuise ușor sprâncenele: chipul celuilalt părea diferit acum. La muncă, Athip își aranja mereu părul impecabil. Dar acum, câteva șuvițe îi cădeau liber peste frunte, făcându-l să arate mai tânăr, mai delicat.

Athip își încruntă sprâncenele atunci când văzu zâmbetul pe care Wai i-l adresa.

- Îmi pun la punct treaba pentru mâine, răspunse scurt.

Wai trase un scaun și se așeză în fața lui.

- Serios ca întotdeauna, văd. De fapt, chiar mă gândeam să vin oricum să verific stocul pentru dumneavoastră, ca să avem timp mâine pentru alte lucruri, spuse Wai. Venise și pentru că își dorise să se ocupe de piesele din stoc, pe care Athip i le înmânase după-amiază.

- Poți să verifici mâine, spuse Athip, calm.

Wai zâmbi ușor.

- Nu sunt beat, promit. Și pot să garantez că n-o să fie nicio greșeală.

Cuvintele lui îl făcură pe Athip să se oprească pentru o clipă, surprins.

- Nu m-am gândit nicio clipă că ești beat. Până la urmă, ați băut după program, nu în timpul muncii, spuse Athip calm. El chiar credea asta. Știa că Wai abia sosise azi, se apucase imediat de treabă și își imagina că acum și-ar fi dorit mai degrabă odihnă.

- Nici eu n-am zis că m-ați acuzat. Doar voiam să vă asigur, atât, răspunse Wai zâmbind, ceea ce îl făcu pe Athip să-și încrețească sprâncenele. Avea impresia că celălalt își bătea joc de el într-un fel.

- Domnule Athip, câți ani aveți? întrebă Wai, curios.

- Nu crezi că e lipsă de respect întrebarea asta? replică Athip.

Wai izbucni într-un mic râs, ușor și degajat, ceea ce îl surprinse pe Athip. Oricine altcineva s-ar fi blocat sau și-ar fi pierdut siguranța, dar Wai… râdea.

- Voiam doar să vă cunosc mai bine. Până la urmă, o să lucrăm împreună și vom locui în același loc. Sau credeți că eu sunt cineva care nu merită cunoscut? îl tachină el, jucăuș.

Pe chipul lui Athip se citi pentru o clipă o urmă de stânjeneală.

- Nu e așa, răspunse imediat, aproape instinctiv.

Zâmbetul subtil al lui Wai reapăru pe buzele lui.

- Sunt deja bătrân… cred că am cu zece ani mai mult decât tine, răspunse Athip, realizând abia acum, stând de vorbă cu Wai, cât de mare era diferența dintre ei.

- Eu am douăzeci și doi. Dacă aveți cu zece ani mai mult, înseamnă că sunteți pe la treizeci și doi, treizeci și trei, nu-i așa? calculă Wai, făcându-l pe Athip să simtă un ușor fior de jenă. Era adevărat: chiar avea zece ani mai mult decât el.

- Dar tot arătați tânăr. Și să știți că nu spun asta doar ca să vă flatez, adăugă Wai, sprijinindu-și bărbia pe palmă și privind direct chipul lui Athip.

Ahip simți cum obrajii i se înroșesc, iar căldura îi urcă brusc spre față. Wai îi prinsese deja reacția: pielea fină a obrajilor căpătase o nuanță roșiatică, deși celălalt încerca din răsputeri să-și păstreze expresia sobră.

- Când lăsați părul așa, pe frunte, păreți mult mai tânăr. Și… vă stă chiar drăguț, spuse Wai cu un ton jucăuș, intenționat, doar ca să vadă reacția.

Athip simți un val fierbinte în piept și în obraji. Era doar un compliment banal, dar spus de acest tânăr care-l privea cu ochi scânteietori, căpăta o greutate neașteptată. Mai ales că Wai era exact tipul lui… totul la el îi atingea punctele sensibile.

Inima lui Athip bătea neregulat, iar stăpânirea de sine începea să-i scape.

- Ahem… n-ai zis că mergi să verifici stocul? Atunci du-te acum, altfel se face și mai târziu, spuse Athip, încercând să-l îndepărteze pe Wai, ca să-și liniștească inima care nu-l mai asculta.

Wai zâmbi subtil, ridicând colțul buzelor. Îi plăcea să vadă expresia și gesturile lui Athip — îl făceau să-și dorească să-l cunoască și mai mult.

- În regulă, atunci mă duc să verific stocul. Dacă terminați ce aveți de făcut, puteți merge să vă odihniți. Mă ocup eu să închid biroul, spuse el cu voce blândă, ridicându-se în picioare.

- Atunci te las pe tine. Când termin aici, urc direct la culcare, răspunse Athip.

Wai se îndreptă spre ușă, dar, chiar înainte să o deschidă, se întoarse spre el.

- Noapte bună, dinainte, spuse zâmbind larg, apoi ieși.

Athip își mușcă buza și oftă adânc, încercând să-și domolească bătăile inimii. Îi bătea atât de repede, încât și el era uimit. Nu mai simțise așa ceva de multă vreme. Inima lui, ofilită de cinci luni de singurătate, părea acum umezită de ploaia unei primăveri neașteptate.

Nu… băiatul ăsta e cu zece ani mai tânăr decât mine. N-are cum să simtă ceva pentru mine. Cu siguranță doar glumește… își spuse Athip în gând, ca un avertisment pentru sine. Nu voia să creadă că Wai îl tachina ca pe un flirt adevărat. În mintea lui, Wai era un bărbat normal, ca toți ceilalți, atras de femei.

…la fel ca fosta lui iubire.

Of… Athip oftă încet la amintirea aceea dureroasă, apoi strânse documentele de pe birou, pregătindu-se să urce în cameră. Faptul că acum Wai locuia și el la atelier îl făcea să nu se mai simtă atât de singur ca înainte — chiar dacă dormeau în camere separate.

Între timp, după ce termină de verificat stocul, Wai aduse documentele cu marfa pe biroul lui Athip, apoi se ocupă să închidă biroul și să mai facă un ultim tur de verificare, înainte să intre și el în cameră pentru a se odihni.




💮💮💮💮💮💮💮

- V-ați trezit devreme, se auzi o voce chiar când Athip coborî scările de la etajul superior și se trezi față în față cu Wai, care ieșea atunci din cameră.

Athip tresări ușor; uitase pentru o clipă că nu mai era singurul care locuia acolo.

- E o obișnuință, răspunse el calm. Era încă în haine de casă, nepregătit de muncă.

- Și unde mergeți? întrebă Wai în continuare.

- Să cumpăr micul dejun, răspunse Athip pe un ton calm, deși în interior simțea din nou acea neliniște ciudată.

- Atunci vin și eu, spuse Wai fără ezitare, și înainte ca Athip să apuce să răspundă, el intră repede în cameră să-și ia portofelul, apoi reveni lângă el. Athip își mușcă buza, incapabil să-l refuze, și se mulțumi doar să încuviințeze din cap.

- Mergem cu mașina? întrebă Wai.

- Nu, prefer să merg pe jos, e și un fel de exercițiu pentru mine, spuse Athip deschis. Așa făcea în fiecare dimineață — piața nu era prea departe, doar la o distanță bună de mers pe jos.

Wai zâmbi ușor și porni alături de el. Athip încerca să nu se uite prea mult în direcția lui, de teamă ca celălalt să nu observe ceva. Nu știa dacă, aflând adevărul despre el… despre faptul că era atras de bărbați, Wai l-ar fi disprețuit sau nu.

- Vă fac să vă simțiți incomod? întrebă Wai cu o voce relaxată, aruncându-i câte o privire din când în când.

- N-nu, deloc, răspunse Athip imediat. De fapt, era doar emoționat — de fiecare dată când era lângă Wai, simțea că nu mai știe cum să se comporte.

- A, am înțeles. Doar că păreți mereu tăcut… așa că am crezut că vă simțiți stingher, spuse Wai, zâmbind ștrengărește, tachinându-l.

- Eu… doar că nu prea sunt bun la vorbă, răspunse Athip cu o voce slabă.

Wai dădu din cap, înțelegător.

- E în regulă. Atunci vorbesc eu mai mult și vă scutesc, glumi el, ceea ce îl făcu pe Athip să se uite nedumerit la chipul său, dar fără să mai zică nimic.

Așa ajunseră la piața de dimineață.

- Ca de obicei, Athip? întrebă o femeie mai în vârstă, zâmbitoare, de la taraba cu frigărui de porc la grătar. Tonul prietenos îl făcu pe Wai să ridice o sprânceană, înțelegând imediat: Athip cumpăra des de acolo, altfel nu l-ar fi salutat cu atâta căldură. În plus, zări un zâmbet blând, aproape cald, pe chipul bărbatului de lângă el, lucru rar pentru cineva atât de sobru.

- Da, mătușă Kloi, răspunse Athip politicos.

- Vai, și ți-ai adus și prietenul cu tine astăzi? Nu vrei și tu niște frigărui, dragule? întrebă femeia, întorcându-se către Wai cu un zâmbet larg.

- Carnea mătușii Kloi e mereu bine marinată, adăugă Athip pe un ton natural, vrând să o ajute pe femeie să vândă mai mult, dar uitând pentru o clipă de reținerea lui obișnuită.

- E locul tău preferat, nu-i așa? îl tachină Wai, curios.

- Ăă… da, murmură Athip, ezitant, aprobând doar în șoaptă.

- Atunci iau și eu la fel ca el, mătușă, spuse Wai cu un zâmbet, iar femeia îi pregăti imediat frigăruile.

După ce le primi, Athip scoase banii să plătească, dar Wai i-o luă înainte.

- Hei, pot să-mi plătesc singur, protestă Athip.

- Plătesc eu. Să zicem că e taxa pentru recomandare, răspunse Wai, zâmbind ștrengărește.

- Dar eu sunt mai în vârstă, nu pot să te las pe tine să plătești pentru mine, replică Athip, aducând iarăși în discuție diferența de vârstă, simțindu-se jenat.

- Eu nu mă gândesc la vârstă, spuse Wai simplu, privindu-l cu o expresie care avea mai multă semnificație decât păreau cuvintele. Inima lui Athip bătu mai tare, ca și cum fiecare silabă i-ar fi lovit pieptul.

- Dar… încercă Athip să continue, însă Wai ridică mâna și îl întrerupse.

- Astăzi te-am tratat eu cu frigărui. Atunci mâine tu mă tratezi pe mine, bine? Suntem chit, propuse el cu un zâmbet sigur.

Athip rămase nemișcat o clipă. Dacă accepta… asta însemna că Wai avea de gând să vină din nou cu el la piață.

- Mmm… bine, răspunse Athip cu o voce joasă. Apoi cei doi porniră să mai caute ceva de mâncare.

Wai observă repede că Athip devenise un fel de - favorit al vânzătoarelor mai în vârstă din piață: multe îl salutau călduros, deși locuia acolo doar de două luni. Ce nu știa Wai era că tocmai aceste întâlniri de dimineață îl ajutaseră pe Athip să-și aline puțin singurătatea.

- Se pare că sunteți omul oamenilor, glumi Wai, tachinându-l. Athip se simți ușor jenat, dar își păstră expresia sobră.

- Doar… sunt obișnuit cu magazinele de unde cumpăr mereu, murmură el.

Wai nu spuse nimic, dar privi zâmbind profilul său și urechile ușor înroșite, lăsând să-i scape un zâmbet cald.

După ce își terminară cumpărăturile, porniră înapoi spre atelier. Athip cumpărase și lapte de soia, gogoși prăjite și frigărui de porc pentru paznicul de noapte, aflat aproape de schimbul de tură. Era un gest pe care Athip îl făcea des, dar despre care nimeni nu știa.

- Mulțumesc, domnule Athip. Îmi aduceți mereu… mi-e și rușine, spuse bătrânul paznic cu sinceritate.

- Nu-i nimic, răspunse Athip simplu. Pentru el, paznicul era cel care îi asigura siguranța și îl ajutase cu multe lucruri de când venise acolo, așa că simțea că era firesc să aibă grijă de el.

Niciunul dintre ceilalți angajați de zi nu bănuia că, în spatele feței reci și a stricteții lui, Athip era de fapt un om atent și darnic.

- Îi cumpărați mereu lui unchiul Ruai? întrebă Wai curios, în timp ce mergeau spre spatele atelierului.

- Da. M-a ajutat mult de când am venit aici, răspunse Athip pe un ton simplu.

Wai nu-și putu ascunde zâmbetul satisfăcut. Asta confirma ceea ce simțise deja: omul pe care îl plăcea era într-adevăr bun la suflet.

- Acum că sunt și eu aici, dacă aveți nevoie de ceva, chemați-mă oricând, se oferise el cu naturalețe. Athip își mușcă buza ușor, dar până la urmă încuviință din cap.

- Nu luăm micul dejun împreună? îl întrebă Wai repede, de teamă ca Athip să nu se retragă în cameră.

În spatele atelierului se afla o mică bucătărie cu o masă de lemn pentru servit masa. Athip ezită un moment, dar acceptă. Se așezară să mănânce ceea ce cumpăraseră din piață. Athip aranjă lucrurile ordonat, apoi începu să mănânce cu aceeași politețe și sobrietate ca întotdeauna, în timp ce Wai îl urmărea fără să-și ascundă privirea.

- Seara, unde luați de obicei masa? îl întrebă Wai, dorind să continue conversația.

- Depinde… uneori aici, alteori în oraș, răspunse Athip sincer.

- Gătiți și singur câteodată? întrebă Wai, văzând că în spate exista o mică bucătărie.

- Da, dar nu foarte des. Nu sunt prea priceput… fac doar mâncăruri simple, răspunse Athip sincer.

Wai zâmbi imediat. Perfect, își spuse în gând. Asta era ocazia ideală să-și folosească propriul talent pentru a-l cuceri.

- Eu gătesc bine. Și chiar gustos. Data viitoare gătesc eu pentru dumneavoastră, ce ziceți? se oferi el cu entuziasm.

Athip îl privi surprins, aproape amuzat de felul în care Wai se lăuda singur cu atâta siguranță.

- N-aș vrea să te obosesc degeaba, spuse totuși, încă simțindu-se jenat de ideea de a primi prea mult. Deși, în adâncul lui, era curios să guste mâncarea făcută de Wai.

- Deloc, îmi place să gătesc, răspunse Wai cu un zâmbet cald.

- Cum vrei tu… atunci o să cumpăr eu ingredientele proaspete, spuse Athip, pentru că nu voia să se simtă dator.

Wai zâmbi mulțumit. Știa că dacă ar fi insistat să le aducă singur, Athip nu ar fi acceptat.

După ce terminară de luat micul dejun împreună, fiecare plecă să se pregătească de muncă. Noroc că locuiau chiar la atelier, așa că nu se grăbeau. Athip deschise partea de birouri, iar Wai se ocupă să ridice obloanele atelierului. Curând, angajații începură să sosească unul câte unul.

- Wai, ți-am adus lapte de soia și gogoși prăjite, spuse Poy, apropiindu-se de el în atelier.

- Ah… deja am mâncat micul dejun, dar mulțumesc, răspunse Wai cu naturalețe, luând sticla din mâna fetei fără să se gândească prea mult. Se gândea că o va da mai departe unuia dintre colegii mai tineri.

În acel moment însă, zări silueta lui Athip, care stătea în pragul atelierului, observând scena.

- Aveți nevoie de ceva, domnule Athip? întrebă Wai imediat.

Poy tresări ușor, apoi, stânjenită de prezența lui Athip, spuse repede:

- Eu… merg în birou mai întâi, și plecă în grabă spre secțiunea de birouri.

- Am adus programările clienților pentru astăzi, răspunse Athip cu vocea sa calmă, neutră. Wai luă foile zâmbind, dar nu putu să nu observe privirea pe care Athip o aruncase asupra sticlei de lapte de soia din mâna lui.

- Ton, ia tu laptele ăsta și bea-l, spuse Wai, chemându-l pe colegul mai tânăr care se pregătea de lucru.

Ton ezită un moment, fiindcă Athip încă stătea acolo, dar până la urmă se apropie de Wai.

- Dar… Poy nu ți l-a adus ție? întrebă el cu o voce joasă.

- Sunt sătul deja, de asta l-am luat pentru tine. Știu că ți-e foame, spuse Wai și îi întinse punga cu lapte de soia lui Ton.

Athip, văzând gestul, simți o ușurare ciudată în piept.

- Eu mă retrag. Pregătiți-vă de lucru, spuse el simplu și intră în birou. Wai îl urmă cu privirea până când dispăru.




💮💮💮💮💮💮💮💮

- Domnule Athip, e timpul să încheiați ziua, se auzi vocea lui Wai înspre seară, când toți ceilalți plecaseră deja, iar în birou mai rămăsese doar Athip.

- Vreau să termin niște lucruri… Tu ai nevoie de ceva? răspunse Athip pe același ton calm. La început, crezuse că Wai avea să iasă cu ceilalți colegi după muncă.

- Voiam să vă invit să mergem să cumpărăm ingrediente proaspete, să gătesc cina, răspunse Wai.

La început, Athip se întrebă de ce Wai vorbea cu el atât de degajat, de parcă nu ar fi simțit nicio urmă de reținere, și cum de îl invita să iasă, deși abia se cunoșteau de două zile. Dar, gândindu-se mai bine, își spuse că probabil Wai se purta așa doar pentru că erau singurii doi care locuiau acolo și era firesc să încerce să lege conversație.

- Dacă ar fi fost aici fratele Day, nu v-ar fi lăsat să faceți ore suplimentare, spuse Wai zâmbind. - El mereu spune că atunci când programul s-a terminat, trebuie să lași treaba pentru a doua zi. Nu trebuie să te forțezi peste măsură.

Athip își dădu seama din acea frază că Wai trebuia să fie destul de apropiat de Day, proprietarul.

- Înțeleg… Lasă-mă să închid calculatorul, răspunse el. Știa că nu prea putea refuza invitația, nu când amândoi împărțeau același spațiu. Și, chiar dacă apropierea de Wai îi făcea inima să bată mai repede, încercă să-și păstreze calmul.

După ce închise tot, Wai îl invită în mașina lui – cea pe care o primise de la Nan – și porniră spre piața de seară.

- Ce îți place să mănânci? întrebă Wai în timp ce alegeau ingredientele.

- Orice. Cum vrei tu, răspunse Athip, nevrând să pară pretențios.

- Cum adică «cum vreau eu»? Dacă gătesc pentru tine, atunci tu trebuie să alegi meniul, replică Wai cu o voce caldă, aproape răsfățată.

Inima lui Athip se zbătea mai tare, dar își spuse din nou, în gând, că Wai nu putea fi interesat de el în felul acela.

- Atunci să fie simplu: legume sotate și cartilaj picant prăjit, propuse Athip, alegând cele mai ușoare feluri.

- Doar două feluri? întrebă Wai cu un zâmbet.

- Suntem doar doi, nu trebuie să facem mult, răspunse Athip. În parte, chiar nu voia ca Wai să se obosească prea tare.

- Hmm… Atunci mai fac și o supă ușoară, ca să avem ceva cald și lejer, adăugă Wai, hotărât. Îl conduse apoi printre tarabe, alegând împreună ingredientele. Pe tot parcursul cumpărăturilor, Wai găsea mereu un subiect de conversație. Athip îi răspundea scurt, dar suficient cât să nu-l descurajeze.

După ce cumpărară tot ce aveau nevoie, se întoarseră la locuința lor.

- Poți să faci un duș mai întâi. Eu mă ocup de mâncare, spuse Wai, văzând că Athip era încă în hainele de serviciu.

- Mai bine mai târziu. Vreau să te ajut la gătit, răspunse Athip. Chiar dacă nu se pricepea prea bine, știa măcar cum să pregătească legumele.

Wai zâmbi mulțumit și îi dădu sarcina de a spăla și tăia legumele, în timp ce el se ocupa de celelalte. Din când în când, privirea lui se oprea asupra lui Athip, urmărindu-i mișcările atente.

- Ești din Bangkok, nu-i așa? îl întrebă Wai, deschizând iar conversația.

- Sunt din Samut Sakhon, dar am lucrat mai mult prin Bangkok, răspunse Athip direct.

- Și acum, locuind aici singur… nu te simți singuratic? întrebă Wai mai departe, încercând să afle câte puțin din povestea lui.

Athip tăcu pentru o clipă înainte să răspundă:

- Uneori, da… dar mă descurc. Vocea lui era joasă, aproape pierdută.

Wai îl privi curios, apoi zâmbi cu subînțeles:

- Dar de acum încolo nu o să mai fii singur.

Athip îl privi nedumerit.

- Pentru că sunt eu aici, să-ți țin companie. Promit că nu o să mai cunoști ce-i aia singurătate.

Replica spusă pe un ton glumeț îl făcu pe Athip să se oprească pentru o clipă, apoi să-și întoarcă grăbit privirea spre legumele pe care le pregătea. Wai chicoti ușor, iar Athip strânse buzele, prefăcându-se că nu a auzit, chiar dacă în interior era tulburat de atitudinea lui.

După ce terminară pregătirile, Wai îl rugă să urce să facă un duș înainte de cină. Athip nu refuză, pentru că simțea și el nevoia să se schimbe. Când coborî, îmbrăcat lejer, masa era deja aranjată.

- Ei, cum e? întrebă Wai, atent la reacția lui, în timp ce Athip gusta prima îmbucătură.

Athip rămase uimit. Mâncarea gătită de Wai era incredibil de gustoasă, chiar mai mult decât se așteptase.

- E foarte bun, răspunse Athip direct, iar asta îl făcu pe Wai să zâmbească mulțumit.

- Mă bucur mult că îți place ce am gătit. O să-ți gătesc mai des de acum, spuse Wai, privindu-l cu ochii săi strălucitori. Athip evită repede privirea, ascunzându-se în spatele tăcerii și continuând să mănânce.

Cina decurse liniștit. După ce terminară, Athip se oferise să spele vasele, în timp ce Wai intră la duș și își schimbă hainele. Când ieși, Athip nu mai era prin preajmă. Înțelease că celălalt urcase deja în camera sa.

În sinea lui, Wai ar fi vrut să-l invite la un pahar de băutură, să prelungească seara, dar gândindu-se că Athip probabil era obosit, reNanță. Alegerea lui fu să se retragă și el în camera sa, întins pe pat, cu gândul încă la chipul serios, dar ușor stingher al lui Athip.