CAPITOLELE 31 / 35

Capitolul 31 - Bărbatul vechi pleacă și vine bărbatul nou

Win: „...”

Chai: „...”

După ce Panachai a terminat de vorbit, totul a căzut în tăcere. Doar două perechi de ochi s-au privit în tăcere, iar persoana care ar fi trebuit să se oprească și nu a putut reacționa a zâmbit slab, nu-i așa? O grimasă, nu un râs simpatic sau un zâmbet tulburător, ci un... râs obosit.

Win: „Obosit? Trebuie să mă minți așa.”

Chai: „Nu am mințit.” Tânărul bodyguard a replicat cu voce tare.

Win: „Dar nu te cred.” Phawis a spus doar slab.

Făcând un pas înapoi, chipul frumos, dar palid, s-a scuturat încet dintr-o parte în alta și s-a întâlnit cu o pereche de ochi pătrunzători.

Chai: „Atunci ce trebuie să fac ca tânărul stăpân să mă creadă?”

Acei ochi pătrunzători îl priveau cu hotărâre și nu exista nicio urmă de glumă în cuvinte. Cu toate acestea, pentru ascultătorul care a experimentat prea multe lucruri în aceeași zi, el doar și-a deschis puțin gura, Win știa că buzele îi tremurau, așa că a închis gura din nou, a înghițit în sec și a făcut tot posibila să se abțină să-și strângă buzele.

(Del: Vino viața mea... nu-l crede deloc, nu merită)

La un moment dat, o mână i-a apucat celălalt cot și l-a strâns cu putere. Acum are nevoie de încurajare și sprijin, dar se pare că nu mai a rămas mare lucru.

În cele din urmă, Win a spus din nou:

Win: „Ai înțeles greșit, Chai.” Panachai s-a încruntat puternic la răspunsul care părea să fie diferit de ceea ce vorbise și a făcut un pas înainte cu picioarele lui lungi, iar Win a făcut și el un pas înapoi.

Chai: „Ce am înțeles greșit?” Înaltul bărbat a încetat să-l urmărească, iar ochii lui ageri l-au privit cu disperare pe stăpânul său care se îndepărta de el.

De data aceasta, Win a încercat să nu-l vadă... nu voia să vadă nimic care să trezească speranța din nou.

Win: „Ceea ce simți.” Tânărul model s-a uitat în acei ochi ageri din toate puterile și a spus ceea ce avea pe minte cu o voce slabă.

Chai: „Ce este în nereguli cu sentimentele mele?”

Win s-a uitat în ochii celeilalte persoane și apoi, încet și clar, a rostit cuvintele care au făcut ca inima să-i țipe:

Win: „A fi gelos nu este același lucru cu a te simți anxios în legătură cu ceva care îți aparține.”

Surpriză.

Confidentul lui Pakin a făcut o pauză, dar vorbitorul nu s-a oprit să-i dea celuilalt șansa de a contrazice. Pentru că, dacă nu face asta, nu va avea energia să continue și să termine propoziția.

Win: „Înțeleg. Și eu sunt o persoană căreia nu-i place să-și împărtășească lucrurile cu ceilalți. M-am culcat cu tine la început și eu însumi am spus că vreau ca tu și toți colegii de pat să mă doriți, așa că înțeleg cum te simți acum. Adică, ai spus că eram cineva murdar și trebuie să fiu murdar în ochii tăi când ajung să servesc alte persoane cu gura mea, prin urmare te vei enunța și te vei simți așa. Nu mi se pare deloc ciudat. Așa că uită, totul este iertat acum. Înțeleg că este... doar o neliniște... nimic mai mult.”

Win s-a abținut să spună totul, în ciuda faptului că inima lui țipa și se autointitula cum merita, știind că în viața lui nu vor exista zile suprapuse cu acest om, dar totuși continuă cu înverșunare să se rănească pe sine, prin urmare, merită o asemenea durere.

Este în regulă, Win. Este doar puțină durere, n-o să mori.

Chai: „Nu sunt anxios pentru mine însumi!”

În acel moment, persoana care fusese întotdeauna calmă i-a apucat brațul alb și, când Win nu a putut reacționa, a tras modelul spre el. Tânărul model a auzit vocea joasă, răgușită și periculoasă a unui bărbat care abia își putea controla emoțiile.

Win: „Tu însuți mi-ai spus, sunt doar un obiect.” Win și-a ridicat capul și s-a uitat în ochii persoanei care a spus acele cuvinte. Și asta l-a făcut și pe ascultător să înghețe.

„Nu te juca cu lucrurile altora.”

În acel moment, atât Panachai, cât și Phawis l-au auzit pe bărbatul înalt strigând la Taiyang. Niciunul nu și-a luat privirea, iar acest lucru l-a făcut și pe bărbatul slab să vadă vinovăția din ochii pe care cealaltă parte nu mai voia să o ascundă.

Win: „Tu însuți ai spus... în ziua aceea... dar astăzi ai spus că nu...” Win și-a răsucit brațul din strânsoarea adversarului și de data aceasta a scăpat cu ușurință din strânsoarea mâinii mari. Pentru că cel mare nu a avut curajul să continue să rămână.

Chai: „O...” Ochii vorbitorului au tremurat și apoi a întrebat cu o voce și mai joasă:

Win: „... În ochii tăi, nu sunt calificat nici măcar să fiu proprietatea ta?”

Chai: „Nu, Khun Win!” a spus Chai serios, iar privirea sa era și mai serioasă decât cuvintele sale. „Khun Win este mai important pentru mine decât crezi.”

Pentru că sunt o rudă foarte apropiată a lui Kin, nu-i așa?

Win era pe cale să întrebe, dar întrebarea i s-a blocat în gât pentru că acum nu mai avea puterea să se rănească mai mult. Chipul anormal de palid i-a tremurat și a murmurat încet.

Win: „Sunt obosit și acum nu mai am puterea să mă cert cu tine.”

Chai: „Trebuie să fac ceva ca Khun Win să mă creadă!” Cu toate acestea, persoana care nu ascultase ordinele în ultima vreme s-a agățat de cuvinte și a blocat ușa cu mâna pentru a împiedica stăpânul să scape înapoi în cameră.

La această întrebare, Phawis a clătinat încet din cap și a spus ceva care l-a făcut pe bărbat să tremure și să se înfioare ca un zid solid de cetate.

Win: „Te rog.”

Chai: „...”

Nu numai că vocea era atât de obosită încât abia putea fi auzită, dar corpul ghemuit, ochii rugători și chipul care părea că va ceda în orice moment i-au dat chef să spună ceva.

Persoana palidă a închis încet ochii, a respirat adânc și apoi... a dat drumul mâinii de pe ușă.

Chai: „Înțeleg.” Celălalt a făcut un pas înapoi și a ieșit din cadrul ușii. Cu un... zâmbet dureros pe chip, stăpânul a închis încet ușa.

Când ușa a fost închisă, Panachai și-a pus pumnii pe ușă și și-a apăsat fața de ușa grea.

Chai: „Ce trebuie să fac ca tânărul stăpân să mă creadă că el este cel mai important lucru pentru mine?” a întrebat bărbatul cu voce răgușită, ochii lui arătând o slăbiciune pe care nimeni n-o văzuse vreodată... un sentiment adevărat care fusese îngropat de aproape zece ani.

În același timp, persoana din cameră s-a lovit și ea de ușa camerei, iar apoi vocea nu putea fi mai blândă... aproape murind de la a spune:

Win: „Iubește-mă, trebuie doar să mă iubești... iubește-mă doar.” După aceea, lacrimi cristaline au căzut încet.

(Del: Perechea asta mă face să suferit foarte mult. T.T)

În acest moment, exista o singură ușă între ei, despărțiți de o scândură de lemn, dar sentimentele lor... nu se puteau transmite deloc unul celuilalt.

A doua zi dimineață, așa cum era de așteptat, Phawis s-a trezit dureros. Învârtindu-se în pat, a adormit când era aproape ziuă. Din fericire, programul de plecare de la hotel era câteva ore mai târziu, iar programul de muncă de astăzi nu va dura prea mult în vehicul, iar el se va întoarce la hotel să se odihnească în seara asta, așa că nu era nevoie să facă bagajele și să părăsească imediat clădirea.

Win știa că trebuia să se odihnească și să doarmă puțin, pentru că nu avea nevoie ca nimeni să-i aducă o oglindă, știa că trebuie să arate atât de epuizat încât s-ar plânge de el, dar nu avea chef să acorde atenție înfățișării sale.

Modelul, obișnuiau să creadă că șaptesprezece ani era destul de rău, dar acum totul este mai rău decât atunci.

Se simțea confuz, deprimat și trist și nu putea găsi ieșirea potrivită.

Win: „Nu e timp pentru slăbiciune, Win. Ridică-te.” În cele din urmă, o voce răgușită ca a unui bolnav i-a ieșit din gât. Colțurile gurii i s-au strâmbat ușor.

Din fericire, nu trebuie să vorbești pentru munca ta.

Modelul s-a ridicat din pat în timp ce se gândea, încruntându-se ușor din cauza durerii de spate, dar Win a ales să o ignore, a intrat în baie și s-a oprit în fața oglinzii.

Când a fost ultima dată când a arătat atât de epuizat? Răspunsul... este pentru prima dată.

(Del: Îmi imaginez că Win epuizat este genul meu într-una din zilele mele bune xD)

Tânărul și-a netezit gâtul și și-a apropiat chipul de umbra din oglindă, privindu-l pe bărbatul cu părul dezordonat, bărbatul care obișnuia să fie foarte sexy în ochii celorlalți, dar acum arată foarte obosit, chipul îi este palid ca hârtia, ochii îi sunt umflați de la atâta plâns toată noaptea, pielea i s-a aspri de la lipsa de odihnă, ba mai mult, n-a mâncat nimic în afară de puțină apă de la prânzul zilei precedente.

(Del: V-am spus... orice adult cu responsabilități oricum xD)

Win a încercat să deseneze un zâmbet la colțul gurii, dar nu l-a putut vedea deloc.

Aspectul lui altădată mândru, zâmbetul lui încrezător, totul a dispărut din cauza aceluiași bărbat. Acum tânărul se întreabă, care este scopul muncii sale asidue de atâta timp?

Da, Win a făcut tot posibilul pentru ca Panachai să vadă că nu mai era acel tip naiv și imatur, că era capabil, curajos și experimentat la fel ca persoana pe care cealaltă parte o necăjise înainte. A vrut să-i demonstreze celeilalte părți că nu este un copil, că este remarcabil, atractiv și demn de brațele pe care și le-a dorit întotdeauna. Cu toate acestea, eforturile sale au fost în zadar.

(Del: Prostule blestemat Chai... continui să-mi fii antipatic.)

Win: „Să nu spui că a fost doar o întâlnire în pat, mă tem că nici nu vreau să mă uit la fața asta.” Tânărul a simțit că îl ard ochii și a trebuit să-și coboare fața, a luat apă și și-a aruncat-o pe toată fața. Dar imediat ce a închis ochii, cuvintele și înfățișarea cuiva i-au venit în minte, ceea ce l-a făcut pe Win să-și frece fața cu vigoare, nepăsându-i deloc că hainele i s-au udat până în piept.

Chiar nu se putea încrede în acel om.

În cele din urmă, tot ce a putut face Phawis a fost să pășească sub capul de duș, să deschidă apa rece și să lase apa să cadă pe capul său, și-a ridicat mâinile să-și acopere fața și a repetat în șoaptă: „Ești valoros doar pentru că ești fratele lui Kin.”

Acum, îl doare prea tare să creadă cuvintele dulci ale omului numit Panachai.

Când Win a ieșit din baie, întregul său corp era ud, corpul îi tremura de la apa rece și și-a amintit că nu se putea îmbolnăvi acum. Cu toate acestea, în ciuda faptului că a încercat să se îmbrace și să se machieze pentru a ascunde oboseala de pe chip, tânărul model încă simțea că nu arată mult mai bine. Dimpotrivă, nu ar fi surprins dacă Tai Lang ar decide să schimbe modelul pe la jumătatea drumului.

Lasă, proiectul lui Park Jung-soo s-a pierdut deja, nu contează dacă îi spune lui Tai Lang că se retrage din proiect, rezultatul va fi același.

Creek

La naiba!

Gândurile din mintea sa s-au oprit instantaneu când a deschis ușa și a văzut pătura împăturită în fața ușii, iar ochii săi nu s-au putut abține să nu scaneze întregul hol.

Cu toate acestea, nu a văzut pe nimeni altcineva în afară de o familie la capătul holului.

Cine o fi stat jos și o fi așteptat până dimineața, Win?

Phawis s-a aplecat și a ridicat pătura, incapabil să reziste să n-o înfășoare în brațe. Când a simțit aroma familiară a parfumului care plutea în nările sale, nu s-a putut abține să n-o îmbrățișeze și mai strâns.

Fetița: „Ești atât de frumoasă.”

Tânărul a fost puțin surprins, s-a întors și a urmat vocea limpede să se uite. Apoi a văzut o fetiță mică care venea cu familia ei. Oamenii care păreau a fi părinții ei se îndreptaseră deja spre liftul de pe hol, în timp ce fetița stătea încă foarte aproape de el, privind în sus cu nevinovăție și a spus cu un zâmbet sălbatic.

Ascultătorul și-a coborât corpul și cei doi s-au așezat cu ochii la același nivel.

Win: „Phi arată, krub?”

Fetița: „De ce spune Phi krub? Fetele ar trebui să spună krub.” Fetița a fost educată de adulți, iar Win s-a privit pe sine.

Era sigur că înfățișarea lui nu era atât pe cât de chipeș, pe atât de frumos, dar nu era înșelător, ca să nu mai spună că nu se machiase pentru filmare. Dar tânărul nu a vrut să contrazică, ci doar a zâmbit. Cea mică a continuat:

Fetița: „Phi pare foarte nefericit.” De data aceasta Phawis nu are cuvinte să se apere, pentru că acum este cu adevărat nefericit și simte asta cea mică care este încă tânără. - „Ah, de ce o deranjezi pe Phi? Vino încoace, micuțo.”

Fetița: „Bine. Phi, nu fi nefericită.”

În acel moment, mama a strigat, așa că cea mică a încuviințat imediat și a fugit spre persoana care striga, dar tot s-a întors și și-a fluturat mâna în mod repetat, apoi întreaga familie a dispărut în lift. Persoana tristă din stânga și-a ridicat mâna să-și atingă fața.

Va fi cu siguranță certat de Tai Lang.

Cu toate acestea, a se menține ocupat cu munca este mai bine decât să se gândească prea mult la lucruri care nu vor avea niciodată un răspuns, deși acum a uitat cum să zâmbească în fața camerei.

Dacă o fetiță poate detecta că o persoană care se pricepe la reprimarea emoțiilor precum Phawis este tristă, atunci cum pot adulții să n-o observe? Prin urmare, când bărbatul slab a apărut în restaurant, personalul (în special femeile) care a văzut ochii triști ai lui Win nu a încetat să-l urmărească cu privirea.

Ochii tuturor erau plini de îndoieli, iar apoi toți au ales să tacă.

Unele erau doar priviri de îngrijorare din partea tuturor, făcându-l pe model să înțeleagă că fața lui trebuie să fie atât de urâtă încât nu poate fi descrisă în cuvinte.

Nok: „Oh, Khun Win! Ce s-a întâmplat?” Nok a fost prima persoană care s-a apropiat, întrebând cu o voce surprinsă. S-a uitat cu curiozitate la ochii lui roșii și umflați.

Win: „Nu e nimic. Poate e o alergie la apa de la cascadă, iar lacrimile au tot curs toată noaptea.” Win a recunoscut direct că plângea, pentru că până și persoana care nu răspunde putea constata că ochii îi sunt umflați. Atunci de ce să nege? Modelul s-a străduit să-i zâmbească celeilalte persoane, care îi verifica în continuare fața.

Cu toate acestea, de data aceasta Nok nu a încuviințat ca de obicei, ci a întrebat direct:

Nok: „E din cauza lui Khun Chai?”

Win: „...”

Ascultătorul nu s-a putut abține să nu-și strângă gura, deși știa că n-ar trebui să o facă, pentru că ar fi o pierdere completă recunoscută cu justificat.

Nok: „Spune doar.” Femeia a murmurat, părând ezitantă să spună ceva. Apoi a luat o decizie. „Dimineața, hotelul a venit la Nok să raporteze că... eh... personalul nostru le cauza probleme altor oaspeți.” Win s-a încruntat confuz, înțelegând imediat că personalul la care se face referire este o persoană pe care o cunoaște bine. Cealaltă parte nu l-a lăsat să rămână nedumerit prea mult timp.

Nok: „Oaspeții hotelului au raportat că era un bărbat suspect care stătea în fața camerei 6XX, așa că au sunat să raporteze personalului de jos. Dar tocmai sosit dimineața, Nok a primit mesajul că „Persoana care stătea, eh, este...” Nok nu a continuat, de parcă ar fi știut la cine ar trebui să se gândească. „Aseară, am auzit că personalul a mers să-l caute pe Khun Chai, dar Nok nu știe unde a dormit, așa că cred că ar putea fi niște probleme cu Khun Win.”

Vocea femeii a devenit din ce în ce mai mică. Părea că nu voia să-l păcălească să creadă că hotelul spusese că era vina lui, deși în realitate era vina lui.

Win: „Îmi pare rău, este vina mea.” Win nu a spus că era greșit să nu permită acelei persoane să intre pe ușă și apoi a promis că va lămuri lucrurile cu propria saameni. Cu toate acestea, înainte ca modelul să fie pe cale să plece, Nok a părut că vrea să lămurească problema și a spus în treacăt:

Nok: „În realitate, Nok a găsit deja o cameră pentru Khun Chai.”

Win: „Eh?”

Nok: „Da. Ieri, Nok a vrut să-l întrebe pe Khun Chai și Win, hotelul a contactat și a spus că este o cameră liberă, cum Nok nu a primit un răspuns de la Khun Win, m-am dus să-l întreb pe Khun Chai. Dar Khun Chai a refuzat și a spus...” Nok a îngustat ochii, obrajii i s-au înroșit ușor. „Khun Chai a spus: „Oriunde îmi cere stăpânul meu să dorm, acolo voi dormi fără ezitare. Chiar dacă Stăpânul Win îmi cere să dorm pe stradă în fața hotelului.” A mai spus că nu vrea să-l părăsească pe Khun Win.”

Nu numai ceea ce a spus a făcut-o pe Nok să se simtă timidă, dar și tonul blând și ochii celui mai mare când l-a menționat pe stăpânul său, au făcut-o să vrea să i-o spună chiar ea.

Este adevărat?

Cu toate acestea, persoana care a auzit asta s-a întrebat doar trei cuvinte.

Omul acela a purtat o mască toată viața, chiar poate crede că aceasta este adevărata față a celeilalte părți?

Win nu este o persoană care privește lumea în mod negativ, dar uneori lumea crudă l-a învățat să vadă și adevărata latură a tot.

Win: „Mulțumesc că mi-ai spus. Oricum, dacă mai este loc, Khun Nok, ajută-mă să fac aranjamentele, iar eu voi plăti singur partea asta mai târziu.” Persoana care ar fi trebuit să-și înmoaie inima a spus doar atât și apoi a întrebat. Femeia a plecat cu o privire surprinsă, făcându-l să se întrebe dacă a îmbunătățit sau a înrăutățit lucrurile făcând asta.

Pentru Win asta este și ca și cum ar respinge un tigru la poarta principală și ar băga un lup pe ușa din dos.

Tai: „Win, am ceva de vorbit cu tine.” Tai Lang s-a apropiat cu o expresie serioasă, dar Win a putut doar să răspundă...

Win: „Bine, am și eu ceva de pus la punct cu tine.”

Hotelul de aici are o grădină frumoasă, foarte faimoasă, care coboară pas cu pas de-a lungul pantei muntelui. Tot felul de flori sunt în plină înflorire de parcă te-ai simți reînnoit. Cu toate acestea, asemenea sentimente relaxate nu li s-au întâmplat celor doi bărbați chipeși care stăteau față în față.

Win se uita țintă la șeful său cu pieptul încrucișat, în timp ce Tai Lang îi întorcea privirea cu ochi de necitit.

Win: „Nu voi mai avea nimic de-a face cu tine.” Bărbatul slab nu voia să piardă timpul bătând câmpii.

Tai: „Chiar dacă te oblig să nu obții munca lui Park Jung-soo?”

Win: „Da, indiferent câtcerci să mă forțezi, este inutil.” Nu că Win s-ar fi hotărât acum, luase decizia cu mult timp în urmă și abia ieri și-a exprimat determinarea.

Cele două perechi de ochi s-au privit în tăcere, iar apoi metisul și-a ridicat și el mâna să-și mângâie fața.

Tai: „Cineva ca tine, Win? Cineva ca tine ar fi dispus să piardă munca lui Park Jung-soo?”

Phawis nu a răspuns, doar l-a privit nemișcat pe cel care șoptea până când Tai Lang și-a ridicat capul și s-a uitat în ochii lui cu superioritate.

Tai: „Știi ceva? S-ar putea să fiu obsedat de farmecul tău în fața camerei, dar sunt obsedat și de încrederea ta în afara muncii. Te consider o comoară, un exemplar frumos care nu aparții nimănui. Pari un cal sălbatic de neîmblânzit, pe care nimeni nu-l poate cuceri. Dar se dovedește că m-am înșelat tot timpul. Cineva a putut să te cucerească și ai fost cucerit de mult timp, nu-i aşa?”

Tai Lang a terminat de vorbit repede dintr-o suflare, de parcă ar fi repetat de ieri. Rușine, depresie era același lucru și asta l-a făcut și pe Win să întoarcă capul să se uite în altă parte, iar mâinile din jurul pieptului i-au strâns brațele și mai tare.

Win: „N-am fost niciodată un cal sălbatic.”

Tai: „Știu asta de ieri, când ai plâns și ai spus că nu mai poți!” Acei ochi fragili nu se uită niciodată.

A vrut să facă o poză și s-o păstreze? Da, dar Win era prea fragil pentru ca el să facă asta.

În acel moment, Tai Lang știa deja că pierduse complet.

Nu mai este o chestiune de ce alții pot și el nu, pentru că nimeni n-a putut să aibă persoana din fața sa de la început, iar singura persoană care o poate avea pe această persoană frumoasă și mândră este ticălosul pe care-l urăște cel mai mult!

Cât timp a trecut, nu știe. Dar trebuie să fi fost de ajuns ca Win să plângă și să-l implore să nu mai rânească.

Tai: „Îl iubești pe bărbatul acela?”

Phawis și-a mușcat buza dureros, dar în loc să răspundă la întrebare, a repetat din nou.

Win: „Îmi pare rău, dar nu mă voi mai culca cu tine. Poți să mă scoți din proiect. E în regulă să returnezi toate proiectele mele. Dar eu... nu pot face asta.”

Nu e vorba despre iubire sau nu, ci despre faptul că Win nu mai vrea să-și trădeze inima. Corpul său nu vrea nici ca altcineva să-l însemneze.

Tai: „Du-te dracului, Win. Crezi că sunt atât de rău?” Tai Lang s-a uitat la cealaltă parte cu ochi strălucitori și apoi și-a frecat capul din nou. „Bine, sunt rău, amenințându-te așa. Dar crezi că aș face asta cu adevărat? Eram furios în acel moment și nu pot fi crud cu tine... a fost doar ca să-l atac pe Panachai.”

Metisul a recunoscut că nu are intenția de a face ceea ce l-a amenințat în primul rând.

Când a auzit că Win se pregătea să termine cu munca lui după proiectul lui Park Jung-soo și părea foarte fericit să se întoarcă în Thailanda, nu s-a putut abține să nu se simtă rău, așa că l-a folosit pentru a negocia cu cealaltă parte.

Inașteptat și incredibil, a văzut lacrimile persoanei din fața sa.

Win: „Atunci nu mă vei scoate din acel proiect?”

Tai: „Nu.”

Win: „Dar cu acest proiect ce va fi?”

Ochii lui Tai Lang s-au mărit de data aceasta.

Tai: „Imposibil! Am vrut să te folosesc de la începutul proiectului și nu te voi lăsa niciodată să renunți!” a strigat tânărul metis în șoaptă, dar nerăbdarea lui a rămas la fel. Apoi, când a auzit următoarea propoziție, persoana s-a calmat.

Win: „Mulțumesc.”

Tai: „Uită, mă dau bătut. Când inima ta nu mai este a ta, ce pot obține eu forțând-o? Nu ești dispus să te culci cu mine.” Vorbitorul și-a fluturat mâinile dintr-o parte în alta, dar încă poate vedea clar că urechile îi sunt roșii din cauza cuvintelor pe care nu le mai auzise niciodată înainte.

Win: „Mulțumesc, Khun Yin.”

Tai Lang aproape că voia să apuce cuvintele și să-i ceară celeilalte părți să-și folosească porecla inițială, ಆದರೆ când a văzut ochii evident ușurați ai celeilalte părți, nu a putut decât să suspine, din moment ce Win, prin acel titlu, lămurește că... vor fi colegi, atâta tot.

Tai: „Tu, du-te și ia-ți o pauză. Nu voi filma azi. În plus, plouă, trebuie să mergi la o cascadă și se va folosi vehiculul comercial. N-o să mai suporți.” Vocea vorbitorului suna puțin tristă, dar de dragul rezultatului rămas al filmării, a-l lăsa pe Win să se odihnească este cea mai bună opțiune. Cu toate acestea, acele cuvinte au făcut ca ochii ascultătorului să se deschidă mari.

Win: „Știi asta?!”

Fotograful a suspinat nemulțumit.

Tai: „Crezi că nu știu pentru că vehiculul comercial se mișca așa? Crezi că nimeni nu te-a urmat doar pentru că ploua? A fost pentru că i-am pus pe toți să sune ca toată lumea să înțeleagă că trebuia să aștepte până se oprea ploaia.” Tai Lang tocmai a spus asta și apoi l-a bătut din nou pe umăr. „Hai, dar vreau să îți amintesc ca angajator, nu te mai juca folosind vehiculul comercial... Nu știu unde să-mi pun fundul să stâ.”

Dacă a existat ceva care l-a făcut pe Win să râdă astăzi, acela a fost acesta.

(Del: Și în timp ce tu râzi... eu mă înfurii din nou. Prostule Chai)

Din nou Phawis a fost emoționat și a mulțumit. Încheiase o problemă.

(Del: Ai o inimă de găină, iubirea mea, numai HDP în jur și tu te descurci cu toți fără să te plângi. T.T)

Nu a fost până când frumosul model a dispărut în hotel că Tai Lang a lăsat să scape un suspin mare.

Tai: „E foarte greu să fii o persoană bună.”

Dar lacrimile lui Win l-au influențat prea mult, împiedicându-l să continue să fie o persoană rea, din moment ce oricum zâmbetul de acum este mult mai frumos decât lacrimile cristaline.

Cu un minut înainte, Khun Phawis zâmbise liniștitor, dar în acel moment zâmbetul dispăruse fără urmă, din moment ce acum trebuia să se confrunte din nou cu bodyguardul său.

Celălalt arăta extrem de obosit, probabil pentru că nu se bărbierise de câteva zile, iar părul nu-i era aranjat ca înainte, ci era lăsat liber să acopere o mică parte a feței sale. Hainele sunt și ele casual și șifonate. Zona de sub ochi era și mai întunecată ca a cuiva care nu dormise toată noaptea, iar totul l-a făcut pe Win să simtă un sentiment de emoție de a-l îngriji.

Când a văzut fața celeilalte persoane, era îngrijorat de unde dormise cealaltă persoană aseară. Dar tot nu-i va permite celeilalte părți să se întoarcă și să doarmă în aceeași cameră.

Nu voia să plângă ca să-l vadă Chai.

Chai: „Khun Win.” Când Panachai l-a văzut apropiindu-se, Win nu s-a putut abține să nu-și oblige picioarele să nu dea înapoi. Până când bărbatul înalt s-a apropiat și s-a dat la o parte. „Știu că nu e nicio treabă de filmare azi, Khun Win, urci să te odihnești? Voi trimite mâncare în cameră. Atunci, dacă cererea mea nu e prea mare...” Vorbitorul a făcut o pauză și a continuat „... pot să vorbesc cu tânărul stăpân Win?”

Deodată, când Win era pe cale să se întoarcă și să fugă cât de departe putea, a rămas nemișcat. Încercând să lase să plece multe gânduri care îi tot dau târcoale în minte, care din păcate sunt toate rele.

Nu poți fugi pentru totdeauna, Win.

Așa că a luat o decizie.

Win: „Atunci...”

Nan: „Wiiiin!!!!”

Dar înainte să poată termina de vorbit, o voce emoționată a sunat din spate.

Proprietarul numelui s-a întors și s-a uitat cu semne de întrebare în cap, frumoșii săi ochi ageri s-au micșorat, pentru că la început a simțit că nu o cunoștea pe femeia cu un zâmbet dulce care venea mergând pe jumătate și alergând pe jumătate spre el.

Femeia cu aspect dulce, chip oval, ochi mari și rotunzi, sprâncene subțiri ca niște arcuri, un nas cu buze dulci în formă de diamant și o piele la fel de frumoasă ca prima zăpadă. Micuță, dar totuși plinuță și cu forme sub costumul de culoarea fildeșului. Tocurile cui de sub picioare o fac și pe proprietară să pară fermecătoare.

Frumosul păr negru ca tăciunele era prins într-o coadă de cal. Părea casual, dar în schimb evidenția avantajele înfățișării femeii.

La început, Win nu a avut nicio impresie despre cealaltă parte, dar în momentul următor:

Win: „Nan... tu ești?”

Mai multe imagini cu fetița cu aspect dulce în uniformă școlară și cu părul împletit s-au suprapus peste înfățișarea celeilalte părți, așa că modelul a întrebat cu incertitudine. Asta a făcut-o și pe femeie să se apropie mai repede și i-a apucat fericită mâna modelului:

Win își amintește de mine.

În loc să fie fericit, cuvintele erau pline de bule roz dulci și masive.

Emoția din ochii femeii era atât de evidentă încât Panachai nu putea decât să stea nemișcat.

Capitolul 32 - Partida bună

Nan: „La început, nu eram sigură dacă era Win, pentru că doar am aruncat o privire și am plecat. Dar am verificat lista de invitați și apoi am văzut că era numele de familie al lui Win și am fost sigură. Așa că i-am cerut cuiva să verifice toți membrii grupului. Văzând că echipa lui Win era cazată la hotel, am decis să vin aici, dar ieri am avut treabă și n-am putut să plec, așa că am ieșit imediat ce s-a făcut dimineață. Am crezut că n-am să vă mai ajung din urmă.”

În interiorul restaurantului hotelului, Win stătea vizavi de o femeie frumoasă pe nume Nan, sau Nanthicha... colega sa de gimnaziu.

După ce femeia s-a apropiat să salute, a fost convenabil să întrebe dacă luase micul dejun. Când el a dat de înțeles că nu, modelul a fost invitat să ia micul dejun împreună. Ca urmare, porția mare de mâncare de la bufetul hotelului era adusă la masă într-un flux nesfârșit, și exista, de asemenea, un zâmbet fericit din partea fetei de la hotel.

Nan: „Ah, îmi pare rău, Win, sunt prea emoționată.” Când cea care vorbea s-a trezit vorbind singură, și-a retras ușor zâmbetul și a spus apoi rușinată.

Win: „Nu, sunt și eu foarte fericit că ne-am reîntâlnit.” Win chiar nu mințea. Deși nu are chef să vorbească cu nimeni în acest moment, este foarte fericit să stea de vorbă cu această colegă.

Nan este colega de clasă a lui Win. Deși nu sunt cei mai buni prieteni, se cunosc încă din școala primară.

La școala internațională la care a studiat odată, fuseseră promovați în toate clasele împreună, iar Win trebuia să recunoască că nu era atât de chipeș când era copil, ci avea mai degrabă un aspect frumos, ceea ce i-a făcut dificil să se înțeleagă cu fetele, așa că ea a fost singură, una dintre puținele sale prietene.

La urma urmei, nicio fată n-ar fi fericită ca iubitul ei s-o compare cu un alt băiat și apoi să spună că celălalt băiat este mai frumos, iar majoritatea colegilor bărbați obișnuiau să stea departe de el din cauza nervozității.

Nan a fost amabilă și dulce de când era mică, iar ea este o fată a cărei familie deține un hotel faimos cu sucursale în toată țara, așa că nu pierde deloc în fața lui. Dacă sunt comparate doar familiile din partea paternă, se poate spune că este mai invidiată decât el.

Cei doi au hobby-uri similare, fie că este vorba de cărțile pe care le citesc, melodiile pe care le ascultă sau filmele care le plac, așa că femeia din fața lui este una dintre puținele persoane pe care Win le-ar numi prietene.

Cum ar putea să nu fie fericit să vadă o veche prietenă? Deși încă simte că i se umflă pieptul simțind privirea cuiva care stă nu departe bând cafea.

Win: „Câți ani au trecut?”

Nan: „Șapte ani.” A răspuns femeia imediat și apoi a zâmbit. „Nu am mai ținut legătura de când Win s-a hotărât brusc să studieze în Coreea.”

Win: „Îmi pare rău.” Phawis a suspinat, nu, s-a justificat recunoscându-și greșeală.

Când avea 17 ani, a plecat în altă țară pentru a evita un anumit bărbat. Durerea de atunci nu a inclus doar dormitul cu P’Sean, ci și ochii lui Panachai privindu-l și cuvintele crude de respingere, așa că s-a încurajat și a decis să evadeze pentru a izola tot ce putea fi blocat pentru a nu-și răni inima.

Cu excepția familiei sale, abia dacă a contactat pe cineva. Nu e de mirare că prietenii s-au îndepărtat treptat odată cu distanța și timpul până când a rămas complet izolat.

Nan: „De ce trebuie să-ți ceri scuze? Nici nu e nevoie să spui că îți pare rău, Win are și el motivele lui.” Femeia și-a îngustat ochii și a zâmbit, fără să-i pese dacă era drăguță sau nu.

Nan: „Dar trebuie să recunosc că știu de mult timp că Win a devenit model și sunt, de asemenea, urmăritoarea ta pe IG, dar nu am îndrăznit să salut.” A spus Nan timid.

Win: „De ce?”

Nan: „Oh, sunt sute de mii de persoane care te urmăresc și s-ar putea să nu vezi comentariile tale. Win are mulți fani, dacă insist să intru și să las un mesaj, s-ar putea să crezi că încerc doar să atrag atenția. Să spun că prietenul meu este faimos ar duce la a fi nevoită să-mi arăt fața, să accept criticile sau ceva de genul acesta, așa că doar m-am uitat în tăcere în felul meu. Dar Win abia a actualizat IG în ultimele luni, așa că nu știam că Win a zburat încoace.” Vorbitoarea și-a dat ochii peste cap și a arătat același zâmbet ca înainte. „Dar atâta timp cât văd că lui Win îi merge bine, voi fi foarte fericită.”

Nan: „Hei ~ Îmi pare foarte rău că Nan nu a luat legătura cu tine. Dar de acum înainte, cu siguranță voi comunica des cu tine.”

Win: „Bine, vino.” Win a zâmbit la privirea cu ochii mari a celeilalte părți și a luat apoi telefonul. „Poftiți, Khun Nan, îmi poți da numărul tău de telefon?”

Frumosul model și-a întins telefonul mobil deblocat și i l-a dat altei frumuseți, iar ascultătorul l-a luat imediat și a introdus rapid numărul său de telefon mobil.

Modul în care se comportă cele două frumuseți face ca persoana din exterior să nu-și poată lua ochii de la ele.

Nan: „Ah, i-am întrerupt timpul de lucru lui Win? Eram atât de absorbită de discuție încât am uitat că Win este aici pentru muncă.” A spus Nan de parcă s-ar fi gândit la asta în acel moment, s-a uitat la ceas și a descoperit că era aproape ora nouă. Deoarece era prea fericită, l-a atras fără să-l întrebe dacă era dispus sau nu.

Win: „Astăzi va fi o zi liberă.”

Nan: „Te odihnești?” Cea care asculta a repetat confuză, așa că Win i-a arătat fața.

Win: „Cum pot lucra dacă arăt atât de epuizat?”

Nan: „Asta e epuizat?” A întrebat femeia confuză, s-a uitat la chipul prietenului ei, iar apoi chipul ei frumos s-a înroșit treptat. „Win... arată foarte bine.”

Win: „Hehe, mulțumesc că vorbești încercând să mă încurajezi. Dar fața de astăzi este într-adevăr rea, aproape că n-am dormit deloc. Apoi fotograful mi-a spus să mă odihnesc azi, gândindu-se că mâine cu siguranță voi recupera progresul filmării, deoarece, conform planului, au mai rămas doar 3 zile.” A explicat Phawis, mângâindu-și ușor fața. Cealaltă parte a vrut să contrazică, dar totuși n-a spus nimic.

Nan s-a uitat din nou la fața prietenului ei și a descoperit că Win trebuia să fie foarte obosit.

Nan: „Atunci e mai bine să nu deranjez odihna lui Win”, a spus timid femeia și s-a uitat apoi înapoi. „În plus, subordonatul lui Win m-a privit de la început.”

Win nu avea nicio intenție să-și întoarcă capul și să se uite înapoi, pentru că el însuși simțise asta tot timpul.

Win: „Este datoria lui. Fratele meu, Pakin, știi deja... i-a ordonat acelui bărbat să mă protejeze.” Așa cum era de așteptat, cel care asculta a încuviințat repede, la urma urmei, nu trebuie să existe nimeni în cercul său care să nu-l cunoască pe Khun Pakin și faima sa.

Nan: „Nu e de mirare, din moment ce n-am lăsat să se odihnească importantul său stăpân.” A murmurat fata și a dat din greșeală peste ochii bărbatului înalt cu barbă deasă, așa că nu s-a putut abține să nu râdă.

Win: „Nu mai sunt atât de important.” Win a clătinat încet din cap.

Nan: „Ce?”

Win: „Nu e nimic, oh Nan, fă-mi o favor.”

Nan: „Ce? Doar spune și voi face tot posibilul să realizez asta.” A spus Nanthicha fericită că poate ajuta, iar asta l-a făcut pe tânărul model să se întoarcă și să se uite la marele Domn Bodyguard.

Imediat, cele două perechi de ochi s-au întâlnit pentru o clipă, iar apoi Phawis și-a luat primul privirea.

Win: „Va fi o cameră liberă astăzi?” Încă nu credea ce spusese Panachai, dar nu avea inima rea să-l lase să doarmă pe hol în fața camerei și să continue să dea vina pe el.

Indiferent cât de supărat este, trebuie mai întâi să-l lase și pe Panachai să aibă camera sa. E mai bine decât să se gândească la acea persoană căutând pe cineva care să-i împrumute o cameră ca să se spele.

Nan: „Nicio problemă, cefel de lucruri vor fi.” A spus fata de la hotel, schițând un zâmbet mare și a râs cu hohote. Iar asta l-a făcut și pe tânărul model să încuviințeze încet.

Win: „O să ți-o plătesc mai târziu.” Vorbitorul și-a coborât capul și a continuat să ia micul dejun în timp ce vorbea, deși nu avea niciun apetit. Cu toate acestea...

Nan: „Dacă Win vrea să plătească în semn de recunoștință...” Win s-a uitat la prietena sa. Deoarece aceasta era prima dată de când se reîntâlniseră, cealaltă parte i-a vorbit cu acea voce... o voce atât de serioasă încât nimeni n-o putea ignora.

Bărbatul care a respirat adânc a spus cu voce joasă, dar fermă.

Win: „...Am un singur lucru să-ți cer.”

După ce a terminat insipidul mic dejun, Phawis s-a despărțit de fata de la hotel și s-a întors slăbit în cameră, în timp ce în spatele lui un bărbat înalt îl urma pas cu pas, făcându-l pe Win să simtă că fiecare pas devenea mai greu.

Propriul său bodyguard a spus și el că are ceva de vorbit cu el.

În ultimele două zile, conversația dintre cei doi se terminase în distrugere, așa că, atunci când corpul său a strigat după odihnă, nu a vrut să intre din nou în ciclul nesfârșit al distrugerii.

Nu a fost până când a mers spre fața camerei încât Win a suspinat adânc, starea relaxată de când era cu prietena sa dispăruse complet.

Win: „Tocmai ai spus că ai ceva de vorbit”, proprietarul camerei s-a întors și a făcut tot posibilul să se uite la el, dar nu voia să facă niciun contact vizual.

Chai: „Vreau să vorbim despre ce s-a întâmplat ieri.” A spus celălalt fără ocolișuri, iar ascultătorul a fost surprins. „Khun Win, n-am făcut asta intenționat. Toate lucrurile pe care le-am spus ca să-l rănesc pe tânărul stăpân, fie că e vorba despre munca tânărului stăpân sau despre viața sa privată, n-a fost intenția mea să-l desconsider deloc pe tânărul stăpân.”

(Del: Vino, justificarea cu nu sunt eu... e Patricia)

Însuși Panachai a evitat și el ceea ce spusese, toate fiind cuvinte demne de autoreproș.

Chai: „Întotdeauna am spus lucruri împotriva voinței mele când sunt cu tânărul stăpân. Mai ales ieri, când eram cuprins de furie și gelozie. Dar n-am avut intenția să-l întristez pe tânărul stăpân...”

Win: „Adică, atunci când ai spus că sunt o persoană importantă, este și fals.” A replicat Win la ceea ce a spus cealaltă parte.

Chai: „Nu, de când am văzut lacrimile tânărului stăpân, am decis să nu mai mint niciodată.”

Win: „...”

În atmosfera grea și opresivă, Win n-a putut decât să răspundă în tăcere, dar din contră, și-a strâns mâinile din ce în ce mai tare pe propriul braț, atât de tare încât și-ar fi putut înfige unghiile în piele. O pereche de ochi frumoși a coborât și s-a uitat spre podea, nevrând să se întâlnească cu ochii celui care se uita țintă la el.

Chai: „Khun Win, vreau să vă asigur că tânărul stăpân...” Mâna mare a ridicat încet bărbia frumuseții în mod intim, obligând persoana din fața sa să se uite în ochii care arătau admirație. „...este cea mai importantă persoană pentru mine.”

În timpul în care cei doi s-au privit, poate că au fost doar câteva secunde, dar au fost de ajuns pentru ca Win să simtă că inima i se cutremură, țipă și strigă în plâns. Voia să creadă cuvintele celeilalte persoane și să se lase să cadă în brațele atât de mult așteptate. Cu toate acestea, pentru că acestea au fost cele mai dulci cuvinte pe care le-a auzit într-un vis...

Win: „Am plâns pentru tine de când aveam șaptesprezece ani.” A spus Win cu voce rece și și-a tras bărbia de la atingerea degetelor sale. „Dar nu ți-a păsat. Care este diferența dintre lacrimile de atunci și cele de acum? E pentru că am dormit împreună? Și te simți responsabil?”

Vorbitorul a întrebat doar atât, dar n-avea nevoie de un răspuns pentru că Phawis scosese deja cartela camerei pe care prietena sa tocmai i-o pusese la dispoziție și o îndesase apoi în pieptul celuilalt.

Chai: „Aceasta este camera ta, nu mai deranja pe nimeni.” Mâna subțire a lăsat cartela camerei, fără să-i pese dacă Chai a luat-o la timp, apoi și-a scos propria cartelă și a deschis încuietoarea.

Cel mai recent lucru pe care l-a auzit a fost vocea dezamăgită a celeilalte părți.

Chai: „Tânărul stăpân să se odihnească mai întâi și pe urmă putem vorbi.”

BUM!

Win i-a trântit ușa în nas, s-a apropiat și s-a lăsat să cadă pe patul cel mare.

Win: „Pot să te cred? Când ai spus că ai mințit.” Vorbitorul a închis încet ochii cu oboseală. „Ce simți exact pentru mine?”

Dacă Panachai nu i-ar fi rănit sentimentele.

Dacă Panachai n-ar fi spus că Phawis și-a schimbat corpul pentru munca sa.

Dacă Panachai n-ar fi spus că e doar un obiect.

În acest moment, Phawis s-ar arunca necondiționat în brațele celuilalt și i-ar vorbi dulce.

Dar dacă toate astea sunt doar minciuni, într-o zi Panachai se întoarce și folosește din nou acele 3 „dacă”, Win chiar nu știe dacă va putea îndura din nou dezamăgirea. Acestea sunt ultimele gânduri ale unui bărbat foarte obosit înainte de un somn odihnitor.

Panachai este un maestru în a-și schimba fețele.

Acest lucru îi este și lui foarte clar.

Poate fi gentlemanul pe care și-l dorește orice femeie.

Poate fi respectuos și serios când este nevoie.

Iar dacă munca o cere, poate ignora rugămințile și deveni brutal.

Nu e vorba doar de muncă, Panachai se poate schimba și folosi diferite măști în funcție de situație. Un subordonat loial, un frate bun și chiar un bodyguard dedicat.

În comparație cu Pakin, care își exprimă direct ceea ce gândește, când e supărat, se enervează și când e iritabil, izbucnește. El face contrariul, ascunde totul sub o expresie calmă, și același lucru se întâmplă și când se confruntă cu stăpânul Win.

Câți ani au trecut? Înțelegându-se bine cu acest om, a ales să poarte o mască de calm și indiferentă. În fața lacrimilor de tristețe, a ales să nu fie mișcat. În fața rugăminților care demonstrau sinceritatea sa, a ales să tacă. A ales să ignore chiar și gemenii altor bărbați din cameră.

Și-a menținut întotdeauna o înfățișare calmă și senin, alegând să continue să spună lucruri împotriva voinței sale, pentru că acela este Khun Win, stăpânul, și cineva pe care n-ar trebui să-l atingă.

Așa că, atunci când a venit momentul să-și dea jos masca, Panachai a jucat și el o festă pentru a-și exprima adevăratele sentimente. Dar nu știa ce să facă fără armura familiară care-l acoperea.

Ceea ce este sigur este că Panachai spera să-l convingă pe Phawis de ceea ce a spus, dar este și de necontestat că a făcut ca cealaltă parte să nu creadă cuvintele sale.

(Del: Nici eu nu te-aș crede... naibii... Ash, îmi ești antipatic)

Ceea ce Khun Win nu știa era că lacrimile lui Khun Win de la șaptesprezece ani i-au provocat la fel de multă durere ca ieri.

Chai: „Am pierdut mult.” S-a gândit la ce a spus ieri Khun Pong, nu doar despre Khun Pakin, ci și despre dragostea sa. Persoana care s-a uitat în tăcere la ușă mult timp s-a gândit la asta, apoi s-a întors și a mers spre camera scrisă pe cartela camerei pe care o primise.

Așa că Panachai nu s-a odihnit pentru că astăzi nu avea de lucru. În schimb, și-a luat telefonul mobil și și-a sunat subordonații.

Chai: „Trebuie să verific ceva. Vreau istoricul detaliat al fetei de la hotel...” Tânărul bodyguard s-a priceput să observe expresiile oamenilor toată viața sa, cum de nu știa cum se uita femeia aia la stăpânul său? Persoana aia a văzut prăbușirea lui Khun Win la fel ca el... În momentul în care s-a uitat la el, stăpânul Win era la fel de sfâșiat și devastat ca atunci când avea șaptesprezece ani.

În cele din urmă, acțiunile lui Panachai l-au rănit din nou pe Khun Win ca înainte.

Astfel de gânduri l-au făcut pe tânăr să-și acopere fața cu mâinile cu nervozitate.

Nan: „Arăți mult mai bine decât ieri dimineață.”

Soarele a dispărut de pe cer, întunericul a înghițit tot cerul, iar temperatura a coborât la un nivel înghețat. Iar tânărul model se ridică din pat și se spală pentru a-și ține promisiunea făcută dimineața... pentru a-i plăti lui Nanthicha pentru că l-a ajutat să găsească o cameră.

„Ai timp să vii la cină cu mine?”

Phawis recunoaște că are inima apăsată și tânjește după atenție, dar când nu are nimic de pierdut și nu a mai văzut-o de multă vreme pe această prietenă, decide să accepte invitația, să se ridice și să se îmbrace în acel moment.

După șapte ore de somn, pielea palidă și-a recăpătat culoarea, iar cercurile întunecate de sub ochi păreau să se fi îmbunătățit considerabil. Cu puțin machiaj și puțin aranjament, Phawis a devenit din nou un model plin de farmec. Tânărul își verifica gulerul unei cămăși casual cu mânecă scurtă drept atingere finală.

Astăzi, Win a ales niște blugi închiși la culoare care îi scot în evidență picioarele lungi și o cămașă cu mânecă scurtă care nu este foarte formală, pentru că această combinație îi vine întotdeauna bine și îi place foarte mult. Hainele ușor cochete și seducătoare pot cu siguranță atrage atenția tuturor și genera o atracție de 100%, dar nu sunt potrivite pentru a cina cu fiica unei familii faimoase.

Win: „De ce a sunat Graph?”

Când Win s-a întors, a apucat telefonul și a văzut numărul familiar pe ecran, nu a răspuns, doar a ridicat ușor din umeri și a pus telefonul în buzunarul pantalonilor, pentru că avea să întârzie.

Cu toate acestea, când a deschis ușa și a văzut pe cineva, starea de spirit care fusese stimulată cu forță s-a schimbat brusc din nou.

Win: „Un câine de pază?”

A spus bărbatul slab cunăduș, uitându-se la marele gardian de securitate care stătuse acolo de ceva vreme, iar apoi ochii săi s-au fixat pe o haină care-i acoperea brațele puternice.

Cu toate acestea, cei care au auzit cuvintele de răzbunare i-au întors zâmbetul, ceea ce l-a făcut pe Phawis să-și ia privirea.

Chai: „Da, dacă stăpânul Win vrea să fiu un câine, voi fi.”

Win a deschis gura și a vrut să răspundă, dar când a văzut ochii strălucitori care-i așteptau răspunsul, tânărul model a ales să-și închidă gura și să nu vorbească, apoi s-a întors și a mers spre lift, în timp ce bărbatul înalt îl urma pas cu pas în spatele lui.

Din fericire, erau și alți oaspeți în lift, așa că Win a decis să privească în tăcere numerele care scădeau treptat pe tot parcursul procesului, iar când numerele au atins etajul dorit, a înaintat fără să se uite înapoi, pentru că era foarte obosit. Va fi urmat de cineva care-și cunoaște foarte bine îndatoririle. Cu toate acestea...

Win: „Merg doar la cină cu prietena mea.”

Înainte de a intra în restaurant, Win s-a întors spre celălalt, și-a ridicat brațele în fața pieptului și a spus fără nicio urcare sau coborâre a vocii.

Chai: „Da, știu.”

Win: „Și n-ai fost invitat.”

Chai: „Da, știu și asta.”

De la supărarea inițială, Phawis a început să se simtă enervat de cealaltă parte și chiar nu știa ce șmecherie juca de data aceasta. Apoi, când mâna mare i-a dat paltonul, s-a simțit și mai confuz.

Win: „Ce?”

Chai: „Știu că Khun Nanthicha a ales masa de pe terasă, dar astăzi este frig și vânt, așa că am împrumutat haine de la echipă.” Bodyguardul i-a adus haina aproape ca s-o vadă, de parcă ar fi știut că stăpânul n-ar avea nicio problemă cu designul hainelor. Și dacă e de la Sangmi, nu trebuie să-și facă griji pentru mărime. Cu toate acestea, modelul tot n-a luat-o și nici nu s-a îmbrăcat cu ea.

Win: „Dar mie nu mi-e frig.”

A spus modelul cu voce joasă. Dacă mirosul parfumului lui Panachai este impregnat în haine, Win cu siguranță nu va putea vorbi corect cu prietena sa.

Dar persoana care a spus că va face totul conform a ceea ce i s-a ordonat a nesocotit-o din nou, scuturând și extinzând haina de pe ambele părți ale mânecilor, chipul său ascuțit nepretinzând deloc că glumește.

Chai: „Dacă Khun Win nu se simte bine, va fi dăunător pentru viitoarea muncă.” După aceea, Panachai... a așteptat.

Win ar fi putut intra în restaurant, dar privirea serioasă din ochii lui i-a dat de știre că era inutil să refuze, și nici nu-i plăcea privirea curioasă a recepționerei de lângă el, așa că modelul s-a întors și i-a cerut lui Panachai să-l ajute să se îmbrace.

Băgându-și mâinile în haine, marele bodyguard a tras de haină pentru ca aceasta să se potrivească mai bine corpului său subțire și zvelt.

Chai: „Te rog să mă suni după cină.” Phawis a rămas uimit pentru o clipă, deoarece căldura palmelor familiare de pe umeri se mișca și mângâia brațele de pe ambele părți, atât de caldă încât căldura putea pătrunde direct prin cele două straturi de haine. În plus, palma s-a strâns ușor, și chiar și chipul lui Panachai s-a aplecat spre urechea sa și a spus cu voce blândă.

Tot ce poate face modelul este să-și lase brațul în jos și să meargă direct spre restaurant fără să se uite înapoi.

Atingerea caldă și ușoară este atât de blândă încât toată mânia inițială dispare încetul cu încetul, și este de ajuns pentru ca întâlnirea din această seară să strige:

Nan: „Win, de ce ai fața așa de roșie?”

Win: „Nu e nimic.” A putut răspunde așa, deși... nu s-a putut abține să ridice mâna să-și atingă ușor brațul. Da, mai ales când atingerea cuiva este încă marcată clar pe braț, cu siguranță aceasta va fi o altă masă de care nu se va putea bucura.

Win a trebuit să recunoască că mâncarea era destul de bună dacă se concentra să nu se gândească la nimic altceva.

Masa este situată pe veranda lungă de unde se poate vedea faimoasa grădină care arată și mai drăguță sub lumină. Temperatura moderată, mâncarea delicioasă însoțită de un vin parfumat și muzica melodioasă și relaxantă fac ca tensiunea din umeri să se elibereze treptat.

Nan: „Dacă lui Win îi place, atunci voi fi fericită.” Cina a fost atât de bună încât Win n-a putut să nu laude, iar cealaltă parte era evident foarte fericită.

Win: „Dar Nan trebuie să fi avut cea mai proastă întâlnire din toate timpurile. Am lăsat-o pe Nan să decidă totul singură.”

Nan: „Oh, Win. Acesta este hotelul familiei mele, așa că este un cadou din partea mea. Dar știu că dacă l-aș lăsa pe Win să decidă, ar fi mult mai bine.” Femeia a scuturat repede din cap și a explicat, adăugând apoi în șoaptă. „Win nu e rău, e grozav.”

Win: „De unde știi că ar fi bine dacă ar depinde de mine?” A glumit Win.

Nan: „Știu, pentru că Win a fost întotdeauna o persoană căreia îi place să aibă grijă de oameni.”

Win: „Serios? Au trecut mulți ani. N-ai spus că mă urmărești de mult timp? Crezi că nu știu ce spun alții despre mine pe la spate? Arogant, extrem de încăpățânat, bazându-mă pe conexiuni pentru a obține de lucru, reputația mea nu e mai bună decât a rudelor mele.” A spus Phawis cu un zâmbet, dar Nan era aproape să ridice mâna și să lovească masa.

(Del: Ca să fie o schimbare... industria strălucește ca întotdeauna)

Nan: „Imposibil. Win nu e genul ăla de persoană! Deși lui Win nu-i place să explice prea mult, Win nu va fi niciodată încăpățânat. Win poate fi tăcut, e posibil ca alții să fi înțeles greșit, dar eu știu. Știu ce persoană bună e Win! Uh...” Vocea celei care vorbea a devenit din ce în ce mai tare și continua să răspundă că nu era așa, făcându-l pe cel care asculta să nu se poată abține să nu zâmbească.

Acel zâmbet a făcut-o pe femeie să roșească instantaneu și să cadă din nou pe scaun, coborându-și capul.

Win: „Mulțumesc pentru înțelegere.”

Nan: „Știu ce fel de persoană este Win.” Nanthicha a ridicat privirea. „Win obișnuia să fie mai liniștit decât acum, nu atât de încrezător și atrăgător ca acum, dar nu cred că Win e așa cum spun ceilalți. Pentru că eu... l-am urmărit pe Win.” În cele din urmă, femeia a făcut tot posibilul vorbind. Win nu s-a putut abține să înghețe mâna care ținea paharul de vin.

Win: „...”

Nan: „Win nu va întreba de ce?”

Tânărul a rămas în tăcere câteva secunde, uitându-se la ochii sinceri din fața sa fără să se miște. O pereche de ochi ca aceea este plină de blândețe, îngrijorare și frică. Era foarte familiarizat cu această privire. El însuși se uitase la cineva cu o astfel de privire. Apoi a existat un zâmbet blând pe chipul care era prea frumos pentru a fi masculin.

Win: „Nan n-o să vrea să întreb.” Abia acum și-a dat seama Win ce gândea prietena sa despre el. Cu toate acestea, refuzul discret n-a făcut-o pe Nan să dea înapoi. Femeia a respirat adânc, și-a împreunat mâinile cu vigoare și și-a fixat ochii pe tânărul model fără nicio ezitare în privire.

Nanthicha își amintea că pierduse oportunitatea de a-și mărturisi dragostea de mult timp și că, dacă pierdea această oportunitate, s-ar putea să n-o mai aibă a treia oară.

De când avusese vârsta să se intereseze de sexul opus, fiica cea mai mică a familiei hotelului se uitase adesea la tânărul chipeș de vârsta ei.

Se întrebase odată cum un băiat putea fi atât de atrăgător și fascinant. Acel gen de atracție nu era doar pentru sexul opus, ci atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

De la curiozitatea inițială până la înțelegere, ea n-a putut să-și ia ochii de la el.

În trecut, Win le dădea oamenilor senzația că este pur, nobil și că are nevoie de protecție, dar persoana care părea că are nevoie de protecție nu era de fapt așa.

Ea își amintea încă clar că Win fusese singurul care făcuse în mod voluntar o muncă pe care întreaga clasă nu fusese dispusă s-o facă.

Băieții de la școală au format comitetul clasei, l-au ajutat pe profesor să mute echipamentul de predare etc., Win a făcut-o fără măcar să se gândească la asta. În comparație cu copiii imaturi cărora le place să se plângă, care ezită să facă lucruri și își găsesc scuze doar să se joace și să facă alte sporturi în fiecare pauză de prânz, Win nu era așa, făcându-l foarte atrăgător.

Ea și Win nu au nicio poveste de dragoste impresionantă. Chiar nu s-au îndrăgostit unul de celălalt pentru că colegii de clasă îi necăjeau, n-au sfârșit prin a se ciocni unul de celălalt dând colțul pentru ca mai apoi el s-o ridice. Au fost colegi de clasă și prieteni normali, dar o astfel de relație normală își are propriul farmec.

lui Nan îi plăcea să fie aproape de acest băiat, se simțea atât de fericită și confortabilă încât inima îi pulsa cu putere, iar asta a făcut-o și mai profundă.

Fata se gândise de multe ori să-și mărturisească dragostea, dar statutul ei de prietenă a oprit-o mereu, pentru că, ce-ar fi dacă nu-i place?, ce-ar fi dacă rupe relația cu prietena sa? Fata se gândea doar la ce-ar fi dacă totul se termină acolo? Împreună cu caracterul său timid, Nan a decis în cele din urmă să-și păstreze inima în tăcere până când într-o zi un fulger a căzut în centrul inimii sale.

Win s-a mutat de la școală fără să-i spună nimănui. Tot ce știa era că el se mutase în Coreea să studieze. Cu toate acestea, indiferent cât de mult a încercat să ia legătura cu el, n-a putut găsi nimic prin e-mail sau alte metode. Așa că a sfârșit prin a se simți singură pentru că pierduse încă o dată, o altă oportunitate. Ani mai târziu, l-a văzut într-o revistă de modă coreeană pe care frații ei o aduseseră, iar membrii familiei au invitat-o să se uite la grupul de băieți de pe copertă, dar ochii ei au dat peste modelele din acea revistă.

În acel moment, sentimentul care dormise o lungă perioadă de timp a renăscut. Ea încă îl iubește foarte mult. Niciun alt bărbat din viața sa nu se poate compara cu Win.

De data aceasta, a avut oportunitatea de a revedea acei ochi frumoși și pătrunzători, genele care-i acopereau chipul de fiecare dată când își cobora privirea, buzele care tremurau când vorbea, arăta mai bine ca înainte, combinându-se cu chipul său de profesie, și are chiar o personalitate complet diferită de data trecută când s-au văzut, dar cu toate acestea, el este în continuare Win, cel care poate face ca respirația să i se oprească, ca inima să i se lărgească și să o ia razna la gândul înfățișării sale. Nu-i displace Win.

Win este în continuare băiatul care l-a impresionat pe Nanthicha și pe care nu-l va uita niciodată.

Știa că erau zvonuri că Win era gay, dar cum a spus mai înainte, dacă ar pierde această oportunitate, n-ar ști niciodată când va putea spune asta din nou.

(Del: Vino, nu te abține... pe aici se obișnuiește ca tații să fie întorși...)

Nan: „Dar ce-ar fi dacă vreau să spun asta, Win?” Nan a zâmbit stânjenită, și-a strâns mâinile și mai tare și s-a uitat în ochii vechiului său prieten. „Îmi place Win. Îmi place Win de foarte mult timp. Îmi place... referindu-mă la acel gen de dragoste.” În cele din urmă, sentimentele care au fost reprimate mulți ani sunt exprimate în sfârșit imediat.

În aceeași secundă în care Nanthicha și-a exprimat inima, un alt bărbat care aștepta în hol ținea căștile la ureche, chipul său ascuțit era atât de încordat încât ceilalți oaspeți nu au îndrăznit să se apropie de această zonă. Mâinile s-au împreunat și mai tare.

Da, Panachai a pus un microfon ascuns în jacheta pe care i-o dusese stăpânului său.

Astfel încât putea auzi fiecare cuvânt din conversație, inclusiv cuvintele de admirație ale cuiva care se potrivea perfect cu stăpânul.

Capitolul 33 - Persoana care vrea să fie un cuplu

Imediat ce Nanthicha și-a exprimat sentimentele, atmosfera de pe balcon s-a schimbat imediat. Totul a căzut în tăcere, iar ea nu s-a putut abține să nu fie recunoscătoare pentru tot ceea ce o determinase să aleagă să-i spună celeilalte părți aici, deoarece aici se auzea vag sunetul conversațiilor și al muzicii de la alte mese, altfel tăcerea celeilalte părți ar fi fost de-a dreptul copleșitoare pentru ea.

Chipul lui Win s-a înroșit.

Win și-a pierdut zâmbetul de pe chip, gura, ochii, totul era atât de calm încât mica lui inimă i-a căzut până la glezne.

Acest tip de calm a fost de ajuns pentru ca ochii femeii să se încălzească, de teamă ca lacrimile să nu-i cadă în orice moment, dar Nan a decis totuși să le înghită.

Știa că trupul îi tremura, nu de frig, ci de frică. Și pe măsură ce timpul trecea, a aflat răspunsul. Femeia s-a uitat la el în tăcere o lungă perioadă de timp, suficient pentru a ști că Win avea deja pe cineva în inima sa, dar nu știa cine este.

Nu, trecuseră atât de mulți ani încât poate că nu mai era nimeni în jurului lui Win.

Nan: „Win...” Nan nu voia să piardă iubirea prea devreme, dar a strigat totuși blând, cu nerăbdare, pentru a o face pe cealaltă parte să reacționeze. Asta l-a făcut pe cel care asculta să închidă ochii, pentru a-i deschide din nou o clipă mai târziu.

Win: „Nan, sunt gay.” Oricât de ciudat ar părea, se presupunea că acesta era cel mai bun tip de refuz, dar a făcut-o pe cea care asculta să dea înapoi încet de frică, din moment ce Win nu voia să spună că nu-i place.

Nan: „Știu, Win. Știu.” Reacția femeii a fost mult mai calmă decât se aștepta, iar Win nu s-a putut abține să repete.

Win: „Mă culc cu bărbați.”

Nan: „Da, știu și asta, Win.” A spus că este gay și deja are o claritate în privința asta, nu? Dar Win a continuat. „Folosesc partea din spate la fel de mult pe cât folosesc femeile partea din față...”

Nan: „Win!”

Nan a rostit înainte ca Phawis să apuce să spună mai multe cuvinte obscene, trebuie să-și fi ridicat capul și să fi fost suficient de aproape încât mâinile ei să-i acopere gura. Apoi vorbitorul s-a simțit amuzat și a râs.

Win: „Poți accepta asta chiar dacă știi?” A spus tânărul model cu un zâmbet, dar zâmbetul a dispărut încet când a văzut privirea fermă a persoanei din fața sa.

Nan: „Ce-ar fi dacă aș spune că pot accepta?” Deși a fost foarte rușinos, femeia a insistat asupra cuvintelor sale inițiale. Iar asta a trezit și curiozitatea celui care o asculta. Desigur, la urma urmei, tipul căruia tocmai îi mărturisise iubirea sa îi răspunsese că este gay.

Win: „Știi că ești ciudată?”

Nan: „Eu... nu știu dacă sunt ciudată. Da, Win ar putea crede că sunt încăpățânată. Dar pur și simplu te plac atât de mult încât nu l-am uitat niciodată pe Win. Văzându-l pe Win la prima vedere, am fost surprinsă și încântată. S-ar putea să n-am o șansă, dar Win deja îmi place. Și... Win n-a spus că nu-i plac, Win doar mi-a spus că e gay.” Cea care vorbea a făcut tot posibilul să exprime sentimentul din inima sa, și-a ridicat ochii și s-a uitat blând. „Știu că sunt femeie și s-ar putea să nu fiu genul care-i place lui Win. Dar în afară de sex, voi face tot posibilul să am înfățișarea care-i place lui Win.”

Tânărul s-a uitat și el în ochii celeilalte persoane și a zâmbit blând.

Win: „Știi ce am spus?”

Nan: „Da, știu.”

Win: „De când a devenit Nan atât de încăpățânată?”

Nan: „Eu... doar...”

Dacă persoana așezată aici ar fi fost un bărbat celibatar și heterosexual, ar fi rămas fără cuvinte în fața unei asemenea frumuseți. Chipul ei era atât de fierbinte încât a devenit treptat roșu, iar înfățișarea sa jalnică și drăguță n-ar fi fost cu siguranță respinsă de nimeni. Cu toate acestea, pentru Phawis, a vedea tot ce avea în fața nu-l făcea decât să se simtă greoi și ciudat.

A simțit că nu trebuie să fie prea multe fete dispuse să fie amante de homosexuali. Win nu este bisexual, a avut sentimente doar pentru bărbați toată viața sa și tot el este cel care primește.

Tânărul model știa că Nanthicha este o fată bună, altcineva s-ar simți foarte norocos să aibă o femeie ca ea, oricine ar avea-o. Nu doar înfățișarea, educația și familia, dar și caracterul sunt foarte remarcabile și excelente, dar nu este cazul unui bărbat ca el. Chiar dacă Win s-ar fi comportat vreodată ca un ticăluc, n-ar fi făcut niciodată ceva împotriva unei fete atât de bune.

Dar dacă nu poți obține inima lui Panachai în această viață și trupul tău îi respinge pe alți bărbați, atunci a încerca să fii cu femei s-ar putea să nu fie o alegere rea. Când ai început să te porți atât de urât, Win?

O voce mică a răsunat în inima sa, iar modelul nu s-a putut abține să nu clatine încet din cap. Dar acel tip de acțiune a făcut-o pe persoana care se uita să ghicească în altă direcție.

Nan: „Win, nu-mi răspunde acum. Întoarce-te și gândește-te la asta, vrei?” După aceea, Nanthicha a întins mâna și a apucat mâna subțire, cu lacrimi cristaline în ochii ei mari și rotunzi. Win voia să deschidă gura să refuze, pentru că pe măsură ce timpul trecea, cu atât durerea pe care știa că o va simți ar fi fost mai profundă.

Nan: „Te rog.” Dar vocea dulce plină de emoție a venit prima, iar asta l-a lăsat și pe Win uimit.

În acel moment, și-a văzut în mod de neiertat propria înfățișare superpusă peste cea a fetei.

L-a văzut pe băiatul care cerșea iubire, dar primea doar cuvinte crude.

Win nu vrea ca prietena sa sufere ca el.

Nan: „Hei Win, e în regulă să te întorci și să te gândești la asta? Peste două nopți, Win se va întoarce în centrul Chiang Mai, nu? Eu... ne putem întâlni acolo? Win îmi poate răspunde atunci, e în regulă, te rog.” Mâna subțire a ținut strâns-o pe a lui Phawis, implorând și rugându-se, sperând cel puțin să nu fie respinsă în această noapte. Asta a înmuiat și inima celui care era dur pe din afară și blând pe dinăuntru.

Win: „Bine, mă voi întoarce și mă voi gândi la asta.” Tânărul model a strâns mâna celeilalte persoane și a răspuns apoi cu voce tare. Ochii i s-au înmuiat și s-a uitat la femeia care își ștergea lacrimile în secret.

Nan: „Mulțumesc, Win. Mulțumesc.”

Win: „Nu, eu sunt cel care ar trebui să-i mulțumească lui Nan.” Această femeie a fost probabil singura care s-a apropiat pentru inima sa și nu pentru trupul său.

Cineva care l-a făcut să simtă că merită.

Dodată, Win s-a întrebat și el de ce nu-i place de Nan. În felul acela ar fi fost cu siguranță mult mai fericit decât este acum, de ce s-a torturat? O amăgire pentru a câștiga inima unui bărbat.

BUM!

În același timp, Panachai și-a scos căștile și le-a aruncat pe jos. Evident, corpul era deja teribil de încordat, iar sprâncenele îi erau și mai încruntate. Deși străinii nu văd prea mare diferență în expresia sa față de înainte, el însuși știe foarte bine că mușchiul din piept îi arde ca focul iadului, arzându-i încet inima până la stadiul de cărbune.

Bărbatul nici măcar nu știe cum se simte acum.

Furia, supărarea și insatisfacția sunt naturale, dar cu cât adâncește mai mult, bărbatul la fel de înalt ca un gigant simte... frică.

Spre deosebire de frica de moarte, aceea este ceva din ce în ce mai greu.

Imediat ce Nanthicha a acceptat că stăpânul său este gay, Chai păru să fie luat pe sus de aer și lovit violent. Niciodată nu s-a gândit că va exista o femeie care să poată spune cuvintele pentru a accepta un asemenea lucru, iar acea femeie avea și un istoric foarte bun și putea alege orice fel de bărbat să-i fie amant, dar ea voia cu obstinație să fie cu stăpânul Win.

Da, acum Chai are istoricul lui Nanthicha în mâinile sale.

A adunat toate informațiile în secret. La urma urmei, nu este greu să aduni informațiile unei femei ale cărei informații pot fi găsite public, așa că în câteva ore de la darea ordinului subordonaților săi, a obținut cu fermitate toate datele femeii din copilărie până la vârsta adultă, iar atunci Panachai a descoperit că nu exista nimeni care să poată câștiga în fața adversarului său.

Bărbatul n-a putut găsi niciun fapt care să contrazică faptul că cealaltă parte nu era suficient de bună pentru stăpânul său.

Atâția ani, deși Panachai se prefăcea că e calm și se comporta de parca nu știa și nu-i păsa de nimic, își spunea că nu merită să-l aibă pe Khun Win, în adâncul sufletului simțea că toate persoanele care trecuseră prinviața lui Khun Win nu fuseseră demne de tânărul stăpân, un anumit colț al inimii sale fusese întotdeauna gol, dar de data aceasta este diferit.

Stăpânul a răspuns că se va gândi la asta.

Bărbatul care fusese întotdeauna foarte calm n-a mai putut suporta, a strâns din dinți și a aruncat casca pe jos, abținându-se să se repeadă să apuce mâna stăpânului și să-l târască înapoi. În ciuda acelei voci din urechea sa... ce drept ai să faci asta?

Diavolul crud și urât care l-a făcut pe Khun Win să plângă și să suspine, ce drept are asupra stăpânului Win?

„Este o partidă bună, Chai.”

Bărbatul a schițat un zâmbet fals, și-a coborât capul și a pus din nou căștile în geantă, apoi a mers rapid spre cealaltă parte cu capul plecat.

(Del: Să se știe că vina este a ta...)

Astăzi este o zi liberă, așa că toată lumea din echipă a decis să o transforme într-o zi de adevărată relaxare. Începând de la prânz, când fotograful a anunțat că nu este nicio treabă de filmare astăzi, toată lumea a fost îndemnată să se distreze prin apropiere.

Atmosfera a fost atât de entuziastă încât Nok a trebuit să deschidă imediat ghidul și i-a condus apoi pe toți să se joace și să viziteze plantația de ceai, grădinile din apropiere și să ia cina. Era deja noapte când s-au întors la hotel, dar toate acestea n-au fost suficiente, pentru că în continuare trebuiau să meargă la barul hotelului.

Iar când a spus că vrea să plece mai întâi, un grup de coreeni au asediat-o și au luat-o apoi pe sus.

După ce a inhalat aroma alcoolului pe care întregul corp o exuda, unii oameni au început să râdă.

Vreau și eu să beau până mă îmbăt!

A strigat Nok în inima sa. Pentru că este la fel de obosită ca toți ceilalți, dar dacă mâine va avea încă mahmureală, Tai Lang, care n-a venit cu ea, va face cu siguranță scandal și va strica totul.

În cele din urmă, după ce l-a rugat disperată pe translator să o ajute să le explice că mai era de lucru de făcut mâine timp de o oră, cineva a ascultat-o în sfârșit, iar apoi au decis să se despartă și să se întoarcă în fiecare cameră într-un mod liniștit.

Dar când fata era pe cale să-i urmeze pe ceilalți, l-a zărit pe bărbatul chipeș care bea singur la bar.

S-a întors și a atras atenția machiauzei care fusese în cameră cu ji toată vremea, apoi l-a arătat cu degetul pe Panachai, care a schițat un zâmbet larg, chiar dacă nu înțelegea coreana pe care o vorbea cealaltă parte, putea ghici ce voia să spună cealaltă fată... Cele mai bune urări, noroc.

Din păcate, n-ar trebui să aibă noroc în seara asta.

Nok: „Khun Chai, putem sta împreună?” Cum era doar pentru a saluta, ochii care erau suficient de ascuțiți ca să taie hârtia s-au mișcat și apoi au revenit la calmul inițial. A surprins-o pe Nok, dar ea a continuat să zâmbească.

Chai: „Te rog.”

Știa că cealaltă parte spunea asta doar din politețe, dar s-a așezat imediat, apoi s-a întors și a cerut o băutură.

(Del: Ai, prieteno... bine că ți-ai dat seama xD. Imaginează-ți dacă nu.)

Ceea ce plănuia Nok să facă ar fi putut fi să se bage unde nu-i fierbe oala, dar atmosfera opresivă care înconjura întreaga echipă o făcuse să ia o decizie. Pur și simplu trebuia să se lase să se ocupe de propriile sale treburi înainte de a se ocupa de asta.

Nok: „Nu mă așteptam să am ocazia să stau și să beau o băutură cu Khun Chai.”

Chai: „Așa e?”

Nok: „Da. Prima dată când ne-am văzut, Nok era puțin... speriată.” Femeia a râs încet, iar cel care asculta și-a întors capul să privească mai departe.

Chai: „Nu e de mirare. Majoritatea oamenilor care mă văd se tem de mine.”

Așa este.

Persoana care gândea în felul acesta s-a uitat la talia celeilalte persoane și s-a întrebat dacă purta aceleași lucruri periculoase ca atunci când se cunoscuseră.

Nok: „Dar Nok și-a dat seama mai târziu că ești mai bun decât pari.”

Chai: „Nu, nu sunt o persoană bună.”

Femeia n-a contrazis, pentru că complicii lui Pakin nu trebuie să fie oameni buni 100%, dar a început să înțeleagă și de ce unora le plac băieții răi, n-avea decât să se uite la bărbatul de lângă ea. Pe lângă înfățișarea sa frumoasă care le face pe femei să saliveze, chipul său ascuțit cu barbă îl face să pară și sălbatic și eroic.

Uneori, când el aruncă o privire rece, este și mai sfâșietor, dar ea nu se poate abține să nu se apropie.

Nok: „Dar Nok este foarte impresionată de tine.” Vorbitoarea s-a apropiat puțin și a zâmbit dulce.

Cu toate acestea, acest bărbat despiadat a băut pur și simplu whisky-ul dintr-o înghițitură, și-a ridicat paharul pentru ca barmanul să-l umple din nou și și-a întors apoi capul să se uite la femeia de lângă el.

De data aceasta, perechea de ochi pătrunzători nu s-a mai abținut. Nu mai era calmă și serioasă, ci cu o aură periculoasă, micuța femeie nu s-a putut abține să nu tremure.

Chai: „Aș vrea să-ți reamintesc că sunt mult mai rău decât crezi.” Zâmbetul lui Panachai părea înfricoșător, dar Nok nu s-a clintit.

Ceea ce nu putea nega era că a fi privită așa o făcea să se simtă timidă, dar a întins mâna și a atins cu grijă brațul puternic. Văzând că cealaltă parte nu a spus nimic, Nok a întrebat nesigură:

Nok: „Atunci... ce se întâmplă dacă Nok n-are nicio frică?”

Sub ochii evident invitați ai femeii, bărbatul înalt s-a uitat la ea preț de o clipă, apoi s-a aplecat spre ea...

După o cină delicioasă care s-a încheiat cu o mărturisire, Win și Nan s-au despărțit în jur de ora 10 noaptea. Ochii lui s-au uitat în jur inconștient, dar nu l-a găsit pe bărbatul mare. Nu avea de gând să sune cealaltă parte, dar a mers și s-a uitat în jur. Motivul pe care și l-a dat a fost să se plimbe și să digere mâncarea.

Până când a dat peste personalul coreean care intrase în bucluc.

Sangmi: „Hei, Win.” Sangmi l-a văzut prima și a continuat apoi să roșească și să râdă.

Win: „Se pare că v-ați simțit cu toții bine.”

Sangmi: „Bineînțeles. Am mers să te caut, dar nu te-am găsit.”

Win: „E prea târziu, se pare că ați terminat deja.”

Sangmi: „Nu, nu, Nok e încă la bar.” Cea care vorbea a râs după ce și-a terminat fraza, iar Win a înțeles imediat.

Win: „Este cineva care m-a văzut?”

Sangmi: „Cine? Domnul Yin e tot tipul ăla dur?” Femeia beată părea atât de delirantă încât nu se putea gândi la nimic și a murmurat.

Sangmi: „Nu l-am văzut pe dl. Yin, dar tipul dur al lui Win e la bar.”

La naiba.

Win a făcut o pauză, iar în acel moment alte persoane au strigat-o și pe Sangmi, așa că femeia a dat energic din mână și a mers să-i găsească pe ceilalți cu trupul șchiopătat. Până a dispărut în lift, lăsându-l pe Win nemișcat.

Tânărul nu a știut cât timp a rămas acolo, dar a decis în cele din urmă să meargă în direcția în care tocmai ajunseseră membrii echipei... barul hotelului.

Ar fi trebuit să știi, Win.

Asta s-a gândit bărbatul care a rămas tremurând și a fost martor la scena orbitoare.

A văzut o femeie mică ghemuită lângă bodyguard, și exista doar o distanță îngustă între fețele lor. Muzica și atmosfera sunt foarte bune. Așa că nu era niciun motiv ca fețele acelor doi să fie atât de aproape.

Dacă ar fi fost pe vremea când inima lui era încă puternică, Win ar fi mers până acolo fără să ezite și ar fi spus cuvinte grele și amare ca un jucător, ordonându-i apoi subordonatului său să plece de acolo. Dar acum singurul lucru pe care îl poate face este să stea acolo nemișcat, să se întoarcă apoi și să plece de acolo în tăcere, deși în realitate mica inimă nu este deloc calmă.

Aceea mică inimă se ruga: de ce i se întâmplă asta din nou și din nou?

În acea zi, mărturisirea sinceră a prietenei sale din copilărie nu l-a tulburat atât de mult pe cât a făcut-o scena la care a fost martor.

Sau ar trebui să-i promită lui Nan că ar fi mai bine dacă lucrurile s-ar aranja?

Chai: „Nu cred că vrei să auzi a doua mea reamintire.”

La dracu!

Cu toate acestea, ceea ce a văzut Win n-a fost ceea ce își imagina, pentru că de îndată ce fețele celor două persoane s-au apropiat, o pereche de ochi pătrunzători au apărut pe chipul lui Panachai care se apropia.

Exista o lumină crudă în ochii săi care nu era fericită, ci nemiloasă. Acei ochi arătau că nu va accepta invitația celeilalte părți, indiferent că era acum sau în viitor. Femeia nu s-a putut abține să nu fie surprinsă, iar trupul i-a înghețat de frică.

Nok: „Atunci... ce-ar fi dacă Nok ar spune că a glumit?”

Cel mare s-a uitat totuși fix la ea timp de câteva secunde înainte de a da înapoi.

Lăsând-o pe femeie să nu se poată abține să nu-și atingă pieptul din nou și din nou.

Chai: „Spune adevărul.”

Nok: „Uh, pentru orice eventualie, totul e doar o glumă. Știu și eu că n-o să fie nicio șansă. Hehe.”

Chai: „Îți sugerez să nu mai glumești cu mine.”

Nok: „Pentru că Nok nu e Khun Win, nu-i așa?”

Privirea era atât de înfricoșătoare încât cea care vorbea nu s-a putut abține să înghită în sec și nici măcar n-a putut râde, dar după ce s-a ocupat de propriile sale treburi și a confirmat că nu exista nicio speranță, s-a putut gândi la cum arăta în fiecare zi.

Atmosfera de filmare este din ce în ce mai rea și mai incertă, iar motivul nu este vina nimănui altcuiva.

Totul era din cauza frumosului model și a bărbatului din fața sa.

Chai: „...”

Nok: „Nok... Nici măcar Nok nu vrea să se bage, dar Khun Chai nu vrea să încerce să vorbească cu Khun Win?” Răspunsul a fost un râs care a ieșit din cavitatea nazală. Acel gen de râs a fost de ajuns pentru a o face să tacă pe cea care se implicase, dar nu știa adevărul, gândindu-se că ar trebui să plece acum. Cu toate acestea...

Chai: „Nu merit asta.”

Nu știe ce l-a făcut să gândească în felul acesta, în ciuda faptului că ochii tânărului model se umpleau de tristețe de fiecare dată când se uita la acest bărbat fără să-și dea seama.

Nok: „Uneori, ceea ce își doresc oamenii nu este un cuplu bun, ci cineva pe care îl iubim.”

Chai: „Am făcut o greșeală gravă.”

Nok: „Atunci ești dispus să admiți înfrângerea?” A întrebat Nok fără ocolișuri, ridicând privirea și văzând doar nervozitatea de pe chipul celeilalte părți. Apoi a continuat rapid să întrebe. „Nok nu știe ce s-a întâmplat între tine și Khun Win, dar dă-mi voie să-ți reamintesc că, dacă nu îndrepți lucrurile, trebuie totuși să fii atent ca alte persoane să aibă o șansă mai întâi. Khun Win, Win este în continuare o persoană atrăgătoare.” Femeia a spus doar atât și a plecat apoi. Cel mare a rămas așezat acolo nemișcat, gândindu-se la cuvintele aruncate de cealaltă parte care nu știa dedesubturile, dar l-au lovit puternic în inimă.

Nok se referea probabil la Tai Lang, dar Panachai o avea în minte pe Nanthicha, însă pe lângă toate acestea era și conversația sa cu Khun Pakin. Făcuse un jurământ și promisese că nu se va mai întoarce niciodată din drum și nu va mai fugi, indiferent că un iad l-ar fi așteptat pe drum.

De ce a fost scuturat așa?

Această întrebare l-a făcut pe tânăr să țină paharul cu fermitate, iar apoi lichidul a coborât pe gâtul său cu spiritul unei singure respirații.

Dacă trupul lui Phawis este comparat cu o barcă, iar inima sa cu valurile, barca lui trebuie să se fi scufundat de mult timp.

În ultimele două zile, inima lui Win a urcat și a coborât ca un ocean violent, și se pare că va fi tras și mai jos, mai ales după ce ultima scenă pe care a văzut-o în bar a înrăutățit și mai mult starea de spirit.

Bărbatul slab s-a îngropat în pat, și-a îmbrățișat strâns trupul cu mâinile și n-a simțit nicio căldură în ciuda barierei de două straturi de haine.

Era atât de deprimat încât era pe cale să explodeze, dar Win nu avea pe nimeni alături.

Win: „La naiba de nebun!!! Bine, du-te și culcă-te cu cine vrei!” În cele din urmă, modelul a strigat tare, lovind cu putere perna. „Du-te și pe urmă să nu te mai întorci... nu...”

La sfârșitul cuvintelor, vocea a fost surprinzător de blândă.

Pentru că însuși vorbitorul nu a îndrăznit să spună prea multe, s-ar putea să nu poată suporta să vadă cealaltă persoană îndepărtându-se și dispărând cu alte persoane, și l-a făcut, de asemenea, pe Win să-și amintească ce l-a făcut să decidă să se culce cu P’Sean.

Aceasta este tristețea sumbră care mă deprimă atât de tare încât o iau razna.

Atunci a fost momentul în care a avut nevoie de cineva, de oricine, și atunci a apărut P’Sean.

P’Sean nu a trebuit să-l convingă să meargă la culcare, doar cruzimea cuiva la pachet cu tot felul de tristețea a fost de ajuns pentru a-l face să comită nebunii, cum ar fi să se culce cu prietenul fratelui său.

Win: „Oricine, te rog.”

Cineva, te rog ajută-mă să ies din acea fantezie oribilă.

RRRRRRrrrrrrrrr

În acel moment, telefonul a sunat tare, ceea ce l-a lăsat pe Win uimit. Încet, l-a scos la iveală pentru că se temea că, dacă persoana care suna era Tai Lang, tânărul nu era sigur că va putea refuza îmbrățișarea cuiva cu starea sa mentală actuală, dar numele care a apărut pe ecran a fost... Graph.

Un băiat care a strigat tare când a apăsat butonul de răspuns cu mâini tremurânde.

Graph: [P’Win, unde a plecat Phi? De ce n-ai răspuns la apelul meu? Eram foarte îngrijorat, dar P’Pakin a spus pur și simplu că nu era motiv de îngrijorare. Dar P’Win n-a mai făcut niciodată asta până acum. Cine ar fi ca P’Pakin, să dispară o zi întreagă fără să scoată o vorbă?]

Bla bla bla bla

Ciudat este că, atunci când Win a auzit vocea cuiva care îl iubea și îl compatimea ca pe un Nong, și-a lăsat lacrimile să curgă de parca ar fi fost un râu, picurând pe dosul mâinii sale care ținea strâns perna.

Când inima sa s-a simțit ca un loc sigur unde putea fi vulnerabil, a suferit încet și incontrolabil.

Graph: [P’Win? Plânge Phi?]

Win: „Nu... nu.”

Graph: [Cum adică nu? Plânge Phi? Cine l-a rănit pe Phi?] A strigat Graph și a întrebat, iar asta a făcut ca lacrimile să curgă și mai mult. [P’Win, spune-mi cine l-a rănit pe Phi, spune-mi. Vreau ca ticălosul ăla să plătească!] A spus băiatul supărat cu nerăbdare, făcându-l pe Win aproape să scape totul, dar s-a oprit la timp. Nu voia ca alții să se implice, cu atât mai puțin Graph, care îl considera pe Chai drept fratele său. Așa că a spus în șoaptă:

Win: „Graph... însoțește-mă... e în regulă... te rog... stai cu mine... nu închide... vorbește cu Phi... nu-l lăsa singur pe Phi... te rog.” Win nu vrea să fie singur, iar vocea acestui puști îl poate ajuta. Deși se aflau în locuri diferite, tânărul știa că, dacă cineva era cu adevărat îngrijorat de el, acela trebuia să fie Graph.

Întărește inima să știi că cineva se gândește la tine.

Graph: [Da, P’Win, bineînțeles!] Băiatul a încuviințat imediat și a rămas apoi în tăcere o vreme. [Oh, e în regulă, P’Win. Nu plânge.] Persoana care nu mângâiase niciodată pe alții a spus-o cu grijă, iar Win nu s-a putut abține să nu se gândească la tânărul chipeș care căuta ajutor cu o față stânjenită, iar când n-a putut găsi ajutor, a spus ceea ce i-a trecut prin cap și asta l-a făcut să se simtă incredibil de mai bine.

Win: „Lasă-l pe Phi să plângă... lasă-l pe Phi să plângă.” Dar modelul a spus totuși cu voce tremurândă.

Graph: [E în regulă. Plânge, Phi. Plânge. Voi rămâne aici și voi asculta. Îl voi însoți pe Phi.]

(Del: Win plânge și eu plâng. Dar puncte pentru băiatul meu care se maturizează)

În acea noapte, Win n-a știut ce a spus. Știa doar că horcăitul la telefon al cuiva care a adormit accidental la miezul nopții a fost ultimul sunet pe care l-a auzit, dar n-a închis telefonul, din moment ce cel puțin știa și că cineva îl considera foarte important.

Iar cineva care își dorea ca el să rămână aici trebuie să se îndrăgostească acum de altcineva.

Capitolul 34 - Adevărata dorință

Sangmi: „Win a decis cu adevărat să nu mai fie model?”

Win: „De ce?”

Sangmi: „Talentul tău irosit ~”

Când Win a insistat că va părăsi industria, Sangmi a strigat și s-a comportat de parcă ar fi avut inima frântă, în timp ce modelul râdea cu hohote.

După ce s-a odihnit o zi întreagă, Win a dat dovadă de spiritul unui model bun. Indiferent de unghiul sau de ipostaza pe care și-o dorea fotograful, modelul a făcut-o fără a-i face pe ceilalți să piardă timpul. S-a gândit că echipa va suferi cu siguranță pierzând o zi întreagă. În cele din urmă, nu a suferit atât de des pe cât și-a imaginat, doar că puțini oameni au observat ciudățenia din el.

Primul punct ciudat este că Win... nu vorbește cu Chai.

Nu numai că nu există nicio comunicare verbală, dar nu există nici măcar contact vizual. De fiecare dată când marele bodyguard apărea în raza vizuală, tânărul slab se furișa să caute pe altcineva pentru a întrerupe orice conversație care ar putea apărea.

Același lucru s-a întâmplat și astăzi.

Chai: „Apă, Stăpâne Win.”

Win: „Oh, sunt mulți oameni care sunt mai buni decât mine și sunt câțiva tineri în aceeași companie.” Win a continuat să discute cu Sangmi de parcă ar fi fost încă obsedat, fără să-și dea seama că bărbatul înalt a pus o sticlă de apă cu un pai introdus pe masa de alături.

Dacă a existat ceva care a demonstrat că Win știa asta, a fost faptul că mâinile sale albe au luat sticla fără ezitare și au băut.

Cu toate acestea... tot nu s-a uitat la bodyguardul său.

Și așa fusese de două zile.

Însuși Panachai nu s-a certat și l-a văzut pe bodyguard întorcându-se și așezându-se de cealaltă parte, doar că ochii săi continuau să privească încoace.

Totul părea atât de natural încât cineva care nu ar fi văzut schimbarea n-ar fi avut nicio idee despre ce se întâmplă.

În plus față de asta, noaptea de după mărturisirea lui Nan s-a dovedit a fi sfârșitul vacanței lungi a echipei thailandeze. Nok a adăugat, de asemenea, cu ușurință o cameră nouă pentru Panachai, conform cererii tânărului model, așa că nu a existat niciun motiv să doarmă în fața camerei, să facă de gardă și să sune din nou la hotel pentru a se plânge. Dar asta însemna, de asemenea, că cei doi dormeau în locuri separate și nu exista nicio posibilitate de a se apropia.

Noaptea aceasta a fost o altă noapte în care Win a dormit singur.

Un alt punct ciudat este... Win este mai atașat de telefon.

Dacă persoana care discută cu el nu este un băiat din Bangkok, este o femeie frumoasă pe care n-a văzut-o de 7 ani.

Win: „Poți mâine seară, Nan. E în regulă în jur de 8:30 seara?”

Nan: [Da, este convenabil și voi putea să mă întâlnesc cu Win. Acum m-am întors în centrul orașului.] Win putea simți vocea celeilalte părți tremurând, dar ea s-a străduit s-o controleze, așa că a decis să nu spună nimic.

Mâine este ziua în care tânărul a promis să-i dea răspunsul său lui Nan.

Nan: [Eu... am o șansă?]

Persoana care vorbea la telefon a tăcut o vreme și a răspuns apoi cu o întrebare.

Win: [Atunci de ce îi plac lui Nan?]

Nan: [Am spus că nu există niciun motiv, nu e bine așa?]

Win: [Chiar dacă blestematul de Win părea atât de blestemat de fragil?]

Acum, poate că arată mai bine, mai puternic și mai încrezător ca înainte, dar când era copil, Win știa că arăta foarte slab și deloc bărbătos, doar auzind numele lui Panachai, râdea atât de dulce încât îi făcea pe oameni să vrea să vomite, iar inima sa era legată doar de acel om, făcându-l să n-aibă nicio viață proprie. În fiecare zi se gândea cu nerăbdare dacă-l va mai putea revedea vreodată.

Nu-și putea aminti cum era în acea perioadă de la școală.

Nan: [Nu, Win are propria sa latură puternică și am văzut întotdeauna latura atrăgătoare a lui Win. De fiecare dată când îl văd pe Win, cred că Win este o persoană atrăgătoare și nu-mi pot lua ochii de la el de fiecare dată. Știu că nu sunt genul lui Win și nu suntem deloc apropiați. Știu că ceea ce fac este să-mi impun sentimentele asupra lui Win, dar totuși vreau să am o șansă cu Win, chiar și cu o posibilitate foarte mică. Dacă Win ar încerca, aș spune... bine, nu voi mai fi obsedată. Dar acum... dă-mi o șansă, vrei?] Cel care asculta a zâmbit la început, dar după câteva secunde, zâmbetul a devenit greoi.

Iar vocea de la celălalt capăt al telefonului a tremurat jalnic, apoi s-a auzit un oftat puternic.

Nan: [L-am făcut pe Win să se simtă din nou inconfortabil, îmi pare rău.]

Phawis n-a spus nimic de când a închis celălalt capăt al telefonului, iar modelul s-a întins pe patul moale, oftând adânc.

A jucat bine? I-a convins pe toți că și-a revenit? Nu doar pe Nan, ci și pe fotografi, pe membrii echipei și pe Graph, care este ca un frate mai mic.

Win își amintește încă foarte clar ce s-a întâmplat în dimineața următoare, când el și Graph adormiseră împreună... cealaltă parte a sunat imediat ce s-a trezit și a trimis o serie de ofensive verbale pentru a întreba ce s-a întâmplat și dacă se simțea mai bine.

Trebuia să se asigure că nu-l va face să-și facă griji pentru el etc. și a spus chiar în mod vag că au apărut unele probleme între membrii echipei coreene și el, așa că Khun Win a sfârșit prin a plânge.

Deși în realitate a fost cineva pe care Graph îl admira cel care l-a făcut să plângă. După ce s-a trezit și și-a recăpătat cunoștința, tânărul model, care n-a vrut să complice lucrurile, s-a limitat să spună că totul era bine și a implorat apoi să nu i se mai pună întrebări.

Drept urmare, Graph suna de fiecare dată când avea timp, dar în același timp, Win și-a dat seama că Nong-ul său își făcea prea multe griji.

Nu vrea ca nimeni să-și facă griji pentru el, nu vrea să fie o povară pentru nimeni și nu vrea să fie cel care întârzie munca.

Oamenilor cărora nu le place să se împrietenească cu alții și-au pus un zâmbet mare artificial, prefăcându-se că sunt binedupă-masă pentru ca munca să decurgă fără probleme. Singurul obstacol, însă, este adevărata sursă a problemei.

Win chiar nu se putea preface când îi vedea pe Chai și Nok.

Tânărul nu știa ce fel de privire avea când se uita la femeie, dacă era supărat, resentimentar, gelos, invidios, dezgustat sau dacă arăta, de asemenea, o privire vulnerabilă când își întorcea capul să se uite la mâna fratelui său, așa că a decis să nu se uite, să nu audă și să-i pese cât mai puțin posibil.

Aceasta este metoda care îl poate ajuta cel mai mult să câștige în acest timp.

Nu mai contează, munca se va termina mâine și fiecare o va lua pe drumul său.

Imediat după ce se va întoarce la Bangkok, Phawis își va pleca capul în fața fratelui său și va cere să trimită un alt bodyguard care să-l înlocuiască pe subordonatul fratelui său, așa că trebuie doar să îndure depresia din inima sa pentru încă două zile.

S-a demonstrat pe parcursul zilelor că povestea lui nu se va sfârși la fel de bine ca cea a lui Graph și a fratelui său.

Atâta timp cât acel bărbat încă credea că relația sa cu alții bărbați nu se terminase, însuși Win și-a dat seama că celălalt bărbat avea relații sexuale cu alte persoane în afară de el, și nu putea suporta acest sentiment.

Nu era vorba doar despre a intra în baie, a întrerupe și a striga la femeie să dea drumul mâinii bărbatului său, pentru că oricum Panachai n-ar fi fost singur.

Odată s-a gândit că a fi unul dintre ei va fi de ajuns. Cu toate acestea, dacă nu poate fi singurul, inima lui va rămâne la fel de frântă și în ruine ca înainte.

Win s-a gândit odată să-și folosească trupul pentru a seduce și a obsedat cealaltă parte, dar tot ce a făcut l-a făcut și mai inutil, iar Panachai i-a devalorizat și mai mult valoarea.

Și el era demn și acum era obosit să fie încăpățânat.

(Del: V-am spus că îl urăsc pe Chai? Și vă previn că, deși voi l-ați iertat... eu nu am făcut-o xD)

Tot ce a trebuit să facă Win a fost să ia din nou telefonul și să-i trimită un mesaj bodyguardului său... mâine seară am nevoie de un costum formal, ajută-mă să fac aranjamentele.

Apoi a apăsat butonul de trimitere.

RRRRRrrrrrrrr

Câteva secunde după aceea, cealaltă parte a sunat. Win a apăsat butonul de respingere fără nicio ezitare.

...Mă duc să mă culc, dacă vrei să întrebi despre mărime, întreabă familia mea...

Nu numai că nu vrea să-i vadă fața, dar nici măcar nu vrea să-i audă vocea.

Să nu aveți nicio îndoială că cineva atât de puternic precum Phawis ar fi fost atât de fragil încât să-i tremure vocea. Așa că, atunci când răspunsul a fost complet, Win a băgat telefonul sub pernă. Și apoi, câteva secunde mai târziu... ok.

Îți doresc vise plăcute, Stăpâne Win...

Win: „Nu mă lăsa să mai am fantezii despre tine.” Lui Win nu-i păsa, dar a luat totuși telefonul și s-a uitat la el, făcându-l pe model să închidă ochii și să mormăie în șoaptă.

Vrea să fie o ființă umană, nu un obiect. Dar se pare că oricât de des ar durea... nu va fi niciodată amintit.

După ce a mers prin mai multe provincii din nordul Thailandei, echipa sud-coreeană s-a întors în sfârșit în centrul orașului Chiang Mai cu produsul finit. După aceasta, vehiculul a fost plin de râsete și întrebări despre petrecere.

Nok rezervase deja un bar-restaurant în oraș, dar personajul principal al evenimentului, în speță Phawis, s-a limitat la a refuza politicos.

Win: „Duceți-vă să vă distrați, am o întâlnire după asta.”

Deși au existat huiduieli din partea multor oameni, având în vedere că Win va zbura înapoi la Bangkok mâine dimineață, iar restul personalului va zbura direct din Chiang Mai în Coreea seara, această petrecere poate fi numită doar o petrecere de rămas-bun internă, din moment ce, judecând după impulsul tuturor celor care vor să se îmbete, nimeni nu va putea ajunge la frumosul model mâine dimineață. Cu toate acestea, Win a insistat în continuare să nu participe la petrecere, dar a promis că se va revedea data viitoare când va merge în Coreea.

După aceea, tânărul s-a îndreptat rapid spre camera unde se odihnea noaptea și a văzut un costum formal frumos atârnat în cameră, fără a fi vreo surpriză, la urma urmei, acesta a fost un ordin dat de el.

Când Pakin își dorea ceva, Panachai îl găsea la scurt timp și a fost nevoie pur și simplu de aducerea unui costum din garderoba sa din Bangkok, ceva aflat cu siguranță la îndemâna omului.

Tânărul și-a luat acele gânduri din cap și a făcut imediat o baie și s-a îmbrăcat, pentru că avea să întârzie. Deși încă nu știe ce să-i răspundă lui Nan.

Gândindu-se la asta, persoana și-a șters apa de la colțurile ochilor și s-a uitat apoi la reflexia din oglindă. Win a văzut un bărbat care părea să fie într-o formă foarte bună.

Avea un chip frumos cu ochi pătrunzători care seduceau toate ființele simțitoare, nas înalt, buze strălucitoare, piele deschisă și delicată și păr moale și neted.

Când toate acestea se combină cu un costum formal închis la culoare care îi vine bine, el se poate transforma într-un bărbat cu o alură extraordinară alături de femei.

Cu alte cuvinte, acea alegere este cea mai corectă direcție.

Tânărul a respirat adânc și s-a întors apoi. Picioarele lungi i-au dus trupul în fața camerei, pentru a da peste...

Win: „Care e problema? Sunt pe grăbire.” A spus văzând fața cuiva pe care nu vrea să-l vadă în acest moment.

Panachai stătea în fața camerei sale, din nou inexpresiv.

Chai: „...”

Win nu voia să-și ridice capul pentru a se întâlni cu privirea celuilalt, ci s-a uitat pur și simplu în tăcere la gulerul cămășii adversarului cu o pereche de ochi pătrunzători.

Win: „Dacă nu mai e nimic, dă-te la o parte.”

Tânărul model s-a întors să-l ocolească, având intenția de a merge direct la lift. Dacă n-ar fi existat o asemenea propoziție...

Chai: „Nu pleca.”

Surpriză.

Trupul celui care asculta a înghețat, respirația i s-a oprit pentru o clipă, iar inima i-a bătut cu putere, din moment ce el... sperase întotdeauna să audă o astfel de frază.

Dar Phawis s-a limitat să-și strângă buzele și a continuat să meargă.

Chai: „Te rog, te rog nu pleca.”

În acel moment, mâna mare i-a apucat brațul alb și a tras de el cu putere, urmată de o voce sinceră, rugătoare, care a făcut ca trupul lui Win să tremure incontrolabil.

O persoană ca Panachai? Îl imploră? Și a mai spus și... nu pleca.

Trei cuvinte simple sunt de ajuns pentru a sparge zidurile pretinse ale cetății și a zgudui inima pretins puternică.

Cu toate acestea, ceea ce a făcut Win a fost... să ia mâna adversarului.

Win: „Am o întâlnire cu Nan.”

Chai: „Știu, dar...”

Win: „M-ai auzit clar, am o întâlnire cu Nan, nu cu tine. Iar Nan mă așteaptă, data viitoare dacă vrei ceva, fă-o mai devreme și programează o întâlnire. Ai avut mult timp. Acum că altcineva face o întâlnire cu mine mai întâi, vii să-ți protejezi proprietatea, nu? Eu însumi am de unde alege.” Phawis și-a tras brațul apucat, dar nu s-a întors să se uite la el, din moment ce toate acele cuvinte sunt de ajuns.

Cine și-a petrecut toată săptămâna cu el și apoi a lăsat totul să ajungă la zero?

Pur și simplu nervos și anxios că-și pierde proprietatea... nervos că-și pierde o jucărie de care nu s-a săturat încă.

Cuvintele reci i-au sufocat pe amândoi, lăsându-le doar durere. Când Win a dispărut în lift, bărbatul înalt n-a putut decât să rămână nemișcat.

• „E o păcat, Win ar trebui să vină.”
  
  

Yin Tailang a ascultat cu iritare plângerile machiauzei. Cu toate acestea, dacă există cineva care ar trebui să simțească mai multă milă, acela este el.

Pe lângă faptul că și-a pierdut modelul preferat la muncă, și-a pierdut și cel mai bun partener de pat. S-a întrebat dacă Win își va ține promisiunea de a păstra prietenia, din moment ce o dată ce o persoană ca Phawis decide să taie lucrurile neimportante din viața sa, el va fi prima persoană cu care va vrea să taie contactul după ce va părăsi cercul, chiar și atunci când îl amenință, îl provoacă și îl pândește.

Trebuia să uite, cel puțin Win este încă la munca sa și are încredere că impactul va fi mai bun ca niciodată. Chiar dacă sunt prea multe emoții legate de persoana pe care o urăște cel mai mult în spatele operelor sale.

Acceptă-o cu calm.

Cu toate acestea, fotograful înfocat s-a oprit totuși brusc, și-a sucit gâtul și s-a întors într-o anumită direcție cu neîncredere.

Sangmi: „Ce e?”

Tai: „Nimic, nimic, du-te tu mai întâi și o să cer unei mașini de la hotel să mă ducă mai târziu.”

Tai Lang i-a spus pur și simplu asta asistentei, apoi s-a apropiat cu curiozitate, astfel încât expresia sa să se schimbe mai târziu și să devină iritat.

Tai: „Ce nebunie se întâmplă aici?”

Ceea ce a văzut a fost un model frumos care râdea împreună cu o frumusețe zveltă, și nu era nevoie să aibă un al treilea ochi ca să vadă exact cum se uita femeia aia la Win, cu toate acestea, nu asta îl interesează pe fotograf, ci ceva de care a fost conștient de zile întregi... ochii lui Win.

Ce e cu privirea aia disperată?

Tai: „Unde e ticălosul ăla căruia îi place să se ascundă?!!”

Da, unde naiba e blestematul de ticălos care a obținut ceea ce își doresc nenumărați bărbați?

Dacă cineva ar veni să-i spună lui Panachai cine bătea la ușa camerei sale, n-ar fi crezut, dar l-a văzut... pe Eun Tai Lang cu propriii săi ochi.

Un metis care întreba acum cu voce tare.

Tai: „Ce faci?!”

Chai: „N-am făcut nimic.”

Proprietarul camerei a intrat cu mâinile întinse, dar oaspetele n-a acceptat invitația și n-a făcut un pas.

Tai: „Da, știu că n-ai făcut nimic, așa că schimb întrebarea din nou. Nu plănuiești să faci nimic, nu?” A întrebat Tai Lang agresiv, în timp ce cealaltă persoană rămânea la fel de calmă ca înainte. O încruntare a înlocuit o întrebare din inimă, o întrebare care părea foarte tulburătoare pentru persoana care privea totul.

Ce are așa de bun o persoană ca asta?

Tai: „De ce te ascunzi în cameră când alte persoane îl devorează pe Win?” Deși limba thailandeză a lui Tai Lang este puțin impură, bărbatul o exprimă într-un mod grosolan și strigând. Stăpânirea limbajului a celeilalte jumătăți a creierului nu-i oferă nicio față unei persoane care este membră a mafiei, iar aceasta este prima dată când Panachai și-a înghețat trupul.

Deși a fost doar o reacție de moment, a fost suficient de mare pentru a-l face pe cel care se pricepe să capete emoții să devină și mai iritat.

Tai: „Nu spune că nu știi cu cine este Win, știu că știi și tu știi mai bine ca mine. Atunci ce faci?”

Chai: „Khun Win are o întâlnire cu o prietenă.”

Tai: „Prietena? Îndrăznești să spui că e doar o prietenă? Știu ce vrea femeia aia doar aruncând o privire. Vrea să-l arunce pe Win în pat ca mine și ca tine! Nu știu ce s-a întâmplat între tine și Win, dar n-am să cedez dacă Win arată ca o persoană pe moarte! Știu că Win se forțează singur, iar persoana care-l face pe Win să se forțeze în felul ăsta ești tu, oh! De ce a trebuit să vin să vorbesc cu tine!” Tai Lang a strigat tare în timp ce l-a apucat pe Chai de guler. Nu-i păsa deloc că oaspeții din alte camere deschiseseră deja ușa și ieșiseră să se uite.

Chai: „Această chestiune n-are nicio legătură cu tine.”

Tai: „Da, mă bag pur și simplu în treburile mele!” Cu cât spunea mai multe, cu atât băiatul metis se supăra mai tare și simțea și furia celeilalte părți.

Nu știu cât de bun este la a-și menține o față serioasă, dar acum este pe cale să-și dea jos masca.

Chai: „Khun Win a decis să-și caute o prietenă.” A spus cu voce calmă.

Tai: „La naiba, chiar nu înțeleg de ce plânge Win pentru un ticălos ca tine!”

Surpriză.

De data aceasta, persoana care se pricepe să-și ascundă emoțiile nu-și mai menține chipul acoperit cu ciment instantaneu ca înainte.

Chai: „Khun Win plânge pentru mine?” A spus bărbatul cel mare în timp ce l-a apucat din nou de mână pe cel care-l ținea de guler și a întrebat cu voce profundă, Tai Lang s-a încruntat puternic, simțindu-se iritat pentru o clipă, dar după aceea, pieptul i s-a simțit ca și cum ar exploda.

Tai: „Win nu ți-a spus încă?!”

Chai: „Ce are de spus Khun Win? Este ceva ce trebuie să știu?!” A întrebat.

Asta e tot, Tai Lang a ridicat o grimasă de dispreț și s-a uitat la bărbatul care era clar neliniștit.

Ar fi trebuit să ghicească că din ziua în care au mers la cascadă, cei doi nu puseseră lucrurile la punct clar.

De fapt, ar fi putut face ca tânărul să se întoarcă acum pentru propria sa comoditate, pentru a se răzbuna pe Panachai dându-i lovitura de grație și bucurându-se că Win încă nu a terminat cu nimeni, dar ca cineva care este obsedat de ochii lui Win tot timpul, el... nu poate suporta asta.

Aceea privire nu era deloc ceea ce voia să vadă.

Tai: „Atunci o persoană băgăcioasă ca mine ar trebui să-i spună cuiva la fel de inteligent ca tine ceva care să te facă să-ți lumineze ochii... Poate că Win și Tai Lang n-au făcut nimic în ziua aia?” Deși cel care asculta s-a comportat de parcă ar fi întrebat Cum arăta?, dar pe deasupra totul... nu poate crede asta.

Astfel, metisul a lăsat clare îndoielile celeilalte părți.

Acum totul a venit la el.

Tai: „Când ne-ai văzut în pădure, Win mi-a spus că nu poate face asta.”

Chai: „...”

Tai: „E în regulă să-ți spun direct. L-am amenințat pe Win spunându-i că-l voi scoate din proiect. Știi și tu că Win are un puternic simț al responsabilității, dar Win tot mi-a spus că nu poate face asta. Că n-o va face în momentul ăla și că n-o va mai face niciodată, că nu se va mai culca niciodată cu mine. Și pot crede că nu doar s-a dus și a fost respins pentru asta. Atunci știi cine l-a făcut pe Win să se hotărască și să rupă orice relație pe care a avut-o cu un bărbat în trecut?”

(Kikis: cine l-ar vedea pe Tai, răscumpărându-se cu Win, evident. Nu cu Chai. Încercând să repare dezastrul, pff!)

Deși nu s-a lovit în piept cu pumnul, cealaltă parte părea să înțeleagă.

În acel moment, o pereche de ochi pătrunzători se deschideau încet, cu o expresie de surprindere pe chip. Masca supărătoare pe care o purtase s-a spart în bucăți mari, apoi a căzut și a dispărut, lăsând doar masca pentru ceea ce făcuse. Ochii bărbatului care suferea din cauza acțiunilor sale.

Chai: „Khun Win...”

Dar înainte ca Panachai să fie pe cale să împingă trupul lui Tai Lang și să treacă de el...

Pumnul!!!

Metisul l-a apucat din nou de guler și l-a lovit pe Chai cu atâta putere încât chipul i s-a stins, dar ar fi trebuit să țipe. Persoana care dăduse lovitura și-a întins pumnul și l-a scuturat de durere, în timp ce persoana care fusese lovită n-a țipat. În ciuda faptului că sângele îi curgea din colțul gurii sale crăpate.

Tai: „La naiba! Hei, să prefacem că suntem la fel... La naiba, doare!” Tai Lang și-a arătat fața cu celălalt deget, iar persoana care fusese lovită și-a întors pur și simplu capul și a spus...

Chai: „Mulțumesc.”

După aceea, Panachai a alergat imediat afară, iar persoana cu durerea în mână știa cu siguranță care era destinația adversarului său.

A simțit din nou că nu era ușor să fii o persoană bună, cel puțin l-au durut foarte tare mâinile.

(Del: Și tu îmi ești antipatic... ce răscumpărare, nici pe dracu. PERECHE DE IMBECILI AMÂNDOI)

Panachai ezită.

Înainte ca Tai Lang să apară în fața camerei, marele bodyguard bea bere nervos în cameră și fiecare colț al minții sale se gândea că nu voia ca tânărul stăpân Win să plece. Dar se gândea și: ce ar putea face când Stăpânul Win va lua o decizie? În plus, persoana selectată de Stăpânul Win este perechea perfectă pentru el în toate aspectele.

În inima sa, bărbatul voia să se roage și să implore cealaltă parte, dorind să îngenuncheze și să ceară să i se dea o șansă, o șansă pe care nu a îndrăznit niciodată să o profite și pe care de data aceasta n-o va lăsa să plece niciodată.

Cu toate acestea, Khun Win a decis să plece, alegând un drum pe care a crezut că va fi bun pentru stăpânul său pentru restul vieții sale.

Khun Win ar trebui să întâlnească pe cineva care să fie o partidă bună, pe cineva care să fie potrivit să stea alături de el, iar acea persoană nu este el.

Iar domnișoara Nan îndeplinește toate condițiile.

Dacă Khun Win îl alege pe Khun Nan, ar trebui să fie fericit, pentru că acesta este rezultatul a 10 ani de ascundere a sentimentelor sale.

(Del: Ah, ce prost ești... serios. Nimic nu se compară cu celălalt care se întoarce în dulap și se preface pentru totdeauna pentru că n-ai ouă. Acum înțelegeți de ce îl urăsc?)

A suportat torturi și s-a prefăcut că este o persoană crudă și despiadată care continua să-l facă pe Khun Win să plângă, totul pentru a-i permite acelei persoane să cunoască o persoană mai bună și mai potrivită, o persoană cu o inimă frumoasă care putea rămâne în lumea strălucitoare. Nu un ticălos din lumea întunecată ca el.

(K: Oh, nu mai spune. Acum se pare că Chai este foarte atent cu micul Win. Să te creadă bunica ta. DU-TE DRACULUI, CHAI!!)

Deși gândea în felul acela, a reușit să prindă cealaltă persoană și i-a spus... nu pleca.

Iar când Stăpânul Win a luat o decizie, Panachai ar fi trebuit să dea înapoi și să se întoarcă la punctul inițial, dar de fiecare dată când turna o înghițitură de bere în gură, avea un singur gând... să o omoare pe însăși Nanthicha.

Voia să-i scoată acei ochi care se uitau la Stăpânul Win cu dragoste.

Voia să-i coasă gura care vorbea limba iubirii, gura care rostea cuvintele pe care el nu le putea spune.

Voia să deschidă trupul care se potrivea cu băiatul de aur și fetița de jad a stăpânului său.

Bărbatul voia să-i elimine pe toți cei care voiau să-l îndepărteze pe Win de el.

Chai s-a gândit la toate acestea, dar n-a putut s-o facă. Erau nenumărate gânduri care-i dădeau târcoale în cap, până când Tai Lang a bătut la ușă și l-a lovit în cap cu o lovitură ca să-i deschidă ochii.

Dacă Khun Win îi poate alunga pe alții bărbați din viața sa pentru el, dacă el este singurul care a rămas, dacă Stăpânul Win încă îl prețuiește la fel de mult cum se prețuiesc reciproc, atunci încă mai există speranță pentru el.

Iar dacă persoana care este stăpânul are durere reflectată în ochii săi pentru că a rupt relația cu el, atunci de ce stă Chai aici și așteaptă?

Deși asemenea cuvinte pot provoca și acumula insatisfacție, un astfel de comportament arată, de asemenea, că el este singurul pentru stăpân și este probabil să fie singurul.

Dacă acesta este cazul, ar trebui să nu mai se gândească la a-l potrivi sau nu cu altcineva și să înceapă să facă ceea ce își dorește atât de mult să facă.

În această viață, singurul lucru pe care Panachai și-l dorește cu adevărat este... Un bărbat numit Phawis!

Nu doar trupul, nu doar mintea, ci tot ceea ce este Khun Win, vrea să o posede cu lăcomie și să devină proprietarul.

Așadar, lui Panachai nu i-a mai pasat de etichetă, datorie și probleme de potrivire care îl legaseră toată viața, alergând direct spre restaurant, l-a văzut doar pe frumosul său stăpân și nu i-a pasat deloc că o altă femeie își apropia trupul pentru a-i săuta chipul, pentru că picioarele deja se grăbiseră înainte, și apoi... și-a apucat iubitul stăpân și l-a tras în strânsoarea sa puternică.

Nu-i mai păsa dacă această îmbrățișare se potrivea sau nu cu Khun Win, dar Khun Win...

Trebuie să rămână aici, alături de el!

Chai: „Îmi pare rău, Khun Nan, vreau să o recuperez pe persoana mea importantă.”

De data aceasta, a declarat cu voce tare ceea ce în inima sa dorise să spună tot timpul, și de îndată ce a terminat de vorbit, Chai și-a dat seama că-și dorise să facă asta toată viața sa.

Capitolul 35 - Sărutarea picioarelor

Aerul din restaurantul romantic se umple cu aroma de flori proaspete, lumina lumânărilor pâlpâie ușor, ca un dans vesel deasupra unei mese frumoase cu lumânări, iar muzica moale și dulce răsună peste tot. Toate acestea adaugă în mod magic o atmosferă dulce îndrăgostiților.

Cu toate acestea, totul s-a prăbușit din cauză că un bărbat a intrat și a luat un alt bărbat în brațe în văzul tuturor.

Toți oaspeții s-au uitat la Phawis, care stătea nemișcat cu ochi triști. Deși nu toată lumea putea auzi ce spunea bărbatul, cei care puteau auzi cuvintele clar cu ambele urechi nu au putut rămâne indiferenți.

Win stătea nemișcat, buimăcit, și-a ridicat capul și s-a uitat la proprietarul acelor brațe în mod neașteptat, dar ceea ce a văzut a fost chipul serios care se uita la întâlnirea sa de astăzi.

Ce-a spus Chai adineauri?

Nan: „Uh, ce vrei să spui?”

Tânărul model nu numai că a fost surprins, dar și ochii lui Nanthicha s-au mărit și a întrebat surprinsă, lucru care i-a trezit pe cei cu gura căscată.

Phawis a crezut că va primi același răspuns defensiv obositor ca înainte. Nu știe ce impuls l-a făcut pe Panachai să spună asta, poate a fost imediat după ce a vorbit la telefon cu fratele său, poate a fost pentru că și-a amintit cuvintele care l-au rănit pe celălalt, dar când va reacționa, cealaltă parte va spune cu siguranță că a făcut-o din datorie.

Cu toate acestea...

Chai: „Khun Win este o persoană foarte importantă pentru mine, așa că nu ți-l pot preda ție.”

Panachai a spus-o clar, cuvânt cu cuvânt. Dar de data aceasta, bărbatul înalt nu s-a uitat în ochii lui Nan, ci s-a întors să se uite la bărbatul din brațele sale.

Chai: „Nu-l pot preda pe Khun Win nimănui.”

În acel moment, cel care asculta a simțit de parcă nu putea respira, iar mușchiul din piept i-a pulsat violent, dar a fost doar pentru o clipă. Inima a încetinit din nou când s-a întors la amintirile sale, o reamintire că nu trebuie să se încreadă în cuvintele dulci ale celui mai bun mincinos din lume.

Win: „Acesta nu e momentul să glumești...”

Chai: „Nu glumesc, crede-mă.”

Crede-mă, vreau să o fac. Și eu „vreau” să mă încred în tine.

Dar, în realitate, Win și-a privit pur și simplu în altă parte, a vrut să-și scuture capul cu vigoare, a vrut să spună ceva ca să contrazică. Dar era foarte greu să înghită pur și simplu lacrimile, inima lui se gândea doar la această îmbrățișare, voia să-și îngroape chipul în umerii săi largi și să nu se mai gândească la nimic altceva, dar rațiunea care încă exista era privirea suspicioasă aruncată de prietena sa.

Win: „Dă-mi drumul! Știi cât de nerespectuos ești?”

Chai: „Nu-mi va mai păsa de etichetă.”

Win: „!!!” Win a clipit, incapabil să creadă că auzirea acelor cuvinte ar ieși cu atâta furie din gura bărbatului care are mereu grijă de chipul fratelui său.

Nan: „Win, er... ce înseamnă asta... er... ce vrei să spui...”

Înainte ca Phawis să se întoarcă să se uite la femeie, un alt bărbat l-a apucat ferm de braț și l-a ținut strâns cu acele ochi de neclintit.

Chai: „Khun Win, te implor, vino cu mine.”

Win a vrut să facă ceea ce spunea cealaltă parte, dar n-a putut. Deși inima sa se înmuiase deja la privirea de sinceritate, se afla în mijlocul restaurantului și nu putea fi nepoliticos cu celebra moștenitoare a hotelului. Cu toate acestea, orice gând a dispărut și a fost înlocuit de surpriză, deoarece Panachai... era pe genunchi să îngenuncheze.

Win: „Ce faci!” Înainte ca cealaltă parte să poată îngenunchea, Win l-a apucat de braț mai întâi, iar vocea de surpriză s-a strecurat printre dinții săi.

Chai: „Am ceva să-i spun tânărului stăpân, te rog vino cu mine.”

N-a știut că acest om poate vorbi și cu o voce blândă, iar Chai îi vorbea cu acea voce!

Nan: „Win...”

Iar Nan a vorbit și ea cu o voce tremurândă. Vocea a strigat, iar modelul s-a uitat înapoi.

Chai: „Khun Win.”

În acel moment, vocea fermă a bărbatului de lângă el a sunat din nou, făcându-l pe Win să închidă ochii și să respire adânc. Doar pentru a... scăpa de cătușele de pe mâinile sale.

Chai: „Nu-i voi da drumul.” De data aceasta a fost la fel de greu ca în fața camerei, dar Phawis a spus cu fermitate:

Win: „Atunci nu te voi mai asculta.”

Cele două perechi de ochi s-au privit ezitant și luaseră deja o decizie. Persoana și-a dat drumul brațului mai întâi, dar încă nu era dispusă să cedeze și s-a retras înapoi ca înainte. Win și-a mușcat buza involuntar și s-a întors să se uite la prietena sa care plângea.

Nan: „Win, n-am terminat încă de vorbit...” Nan s-a străduit să-și păstreze comportamentul, dar...

Win: „Îmi pare rău, Nan. Se pare că subordonatul meu are ceva de vorbit.” Tânărul model a refuzat blând, a forțat un zâmbet și a simțit apoi că Nan înțelegea deja semnificația a ceea ce voia să spună. A văzut-o pe femeie coborându-și capul, umerii îi tremurau de ambele părți, dar nu plângea, pentru că în secundă următoare și-a ridicat capul și i-a zâmbit în mod convenabil.

Un zâmbet trist care face ca inima persoanei care se uită să aibă un șoc... el cunoaște foarte bine acel zâmbet.

Win: „Bine, hai să mergem. Pare destul de urgent, eu... înțeleg.”

Chai: „Mulțumesc.” Phawis a spus tocmai asta, apoi s-a întors și a ieșit primul din restaurant, fără să se uite la vechea sa prietenă care se uita încă la el.

Deși nu vorbise clar și îi era greu să înțeleagă. Femeia a știut care a fost răspunsul său, probabil încă de la început.

De fapt, răspunsul devenise deja clar când un alt bărbat apăruse în fața amândurora, iar Win nu ezitase niciodată pe cine să aleagă.

Când luna răsare și decorează cerul, doar luminile decorative luminează piscină pustie. Phawis mergea încet, de parcă ar fi încercat să câștige cât mai mult timp. Unei perechi de ochi frumoși nu le păsa de luminile pâlpâitoare reflectate în apa limpede, iar doar cuvintele persoanei din spatele său răsunau puternic în mintea sa.

E pe cale să se rănească din nou?

Această întrebare l-a făcut pe Win să vrea să fugă înapoi în cameră, dar știa și că era imposibil să scape tot timpul. Aceasta este ultima zi de muncă aici și trebuie să pună în ordine și să curețe totul înainte de a se întoarce la Bangkok.

Dacă e să se termine, lasă-l să se termine.

Win s-a gândit la asta, apoi a mers și s-a așezat pe șezlongul acoperit cu perne închise la culoare.

Ce poate susține un trup slab ca să nu cadă pe loc? Apucând marginea cu ambele mâini, și-a coborât puțin capul și s-a uitat apoi în sus pentru a vedea un bărbat de mărimea unui gigant apropiindu-se.

Win: „Spune doar ce vrei, vreau să știu și eu dacă este atât de important încât trebuie să neglijez doamna unei familii renumite.” Din fericire, vocea sa este suficient de calmă acum, iar ochii săi frumoși se uită și la Panachai, încercând să găsească răspunsul. Dar el a fost primul care și-a luat privirea.

Dacăodată, Win n-a știut de ce Panachai se uita așa la el.

Blând și amabil, de parcă ar fi implorat ceva, lucru care i-a făcut inima să tremure.

Chai: „...”

Dar tăcerea a fost răspunsul pe care l-a primit. Atmosfera dintre cei doi nu este la fel de copleșitoare ca înainte, dar se pare că au coborât zidurile dintre ei. Atunci Panachai a trecut mai întâi peste propriul său zid și a îngenuncheat.

Win: „Ce vrei să faci!” a întrebat tânărul model imediat, încercând să suprime toate emoțiile. Cu toate acestea, când Panachai îi apuca glezna cu ambele mâini, surpriza din ochii tânărului și șocul din pupilele sale au devenit și mai intense. „Dă-drumul... Dă-mi drumul.”

Chai: „Nu.”

Degetele tânărului bodyguard au trecut prin hainele de înaltă calitate și au mângâiat pielea goală din interior, simțind căldura pielii care atingea. După aceea, a strâns o mână și a pus-o pe genunchiul său, iar apoi bărbatul i-a strâns piciorul în mână cu respect și și-a coborât încet capul... Încet, încet... a rămas o mică distanță între vârful nasului său și talpa piciorului lui Win.

Mișcarea celuilalt l-a făcut pe proprietarul tălpii piciorului să înghețe.

Win: „Tu... tu...”

Win: „!!!”

Phawis n-a avut nici măcar puterea să-și tragă piciorul înapoi, iar în același timp o anumită amintire a izbucnit în mintea sa.

„Khun Win, ce vrei să fac?”

„Sărută-mi picioarele.”

I-au venit în minte conversațiile trecute dintre cei doi, da, Win îl provocase odată să-i sărute picioarele, gândindu-se că era imposibil ca cineva ca Panachai să o facă, dar de data aceasta, acest om îi spunea că chiar o poate face.

Un sărut pe picior... reprezintă supunere.

Iar o altă semnificație este... respect suprem.

Acum, Panachai lasă sărutări necondiționate pe picioarele lui Phawis.

Chai: „Khun Win este cea mai importantă persoană pentru mine.”

După aceea, tânărul cavaler și-a ridicat privirea și a spus cu voce tare și fermă, de parcă ar fi rostit un jurământ. Vocea era atât de puternică încât a răsunat în mintea frumosului prinț pentru mult timp, o pereche de ochi frumoși tremurau fără încetare, iar când luminile decorative s-au ciocnit cu lacrimile, au scânteiat puțină lumină.

Acum creierul lui Win nu știe ce vrea să spună cealaltă parte, dar inima sa o primește foarte clar.

Chai: „Fie că este demnitate, aroganță sau importanță personală, le voi arunca pe toate la gunoi. Sper doar că stăpânul Win va putea crede ceea ce spun, că este ceea ce am vrut întotdeauna să-i spun Stăpânului.” Toate emoțiile sunt afișate. După aceea nu mai rămâne decât... să aștepte.

Dacă Khun Win vrea adevărul, acesta este adevărul.

Panachai nu l-a îndemnat, doar a așteptat nerăbdător, iar din contră, Phawis a fost uluit și n-a putut spune nimic, inima sa era la fel de calmă ca apa unui lac.

Tăcerea i-a învăluit pe amândoi ca un demon malefic, iar vocile tuturor oaspeților hotelului păreau să existe într-o altă lume îndepărtată, unde doar ei doi lăsau timpul să treacă încet. Apoi, Win a închis mai întâi ochii cu oboseală.

Inima sa n-a mai putut suporta.

Win: „Știi care este cel mai regretabil lucru din viața mea?” Panachai n-a răspuns, iar persoana care a întrebat n-a avut nevoie de punctul de vedere al celeilalte părți. „A existat întotdeauna o singură persoană în inima mea.” Tânărul model și-a ridicat ochii și s-a uitat la acei ochi pătrunzători din fața sa.

Win: „Indiferent cât de mult a durut și de câte ori m-ai rănit, există în continuare o singură persoană în inima mea.” A spus Win cu voce tremurândă, clipind pentru a-și ține lacrimile. Deoarece n-a mai putut suporta, cuvintele și faptele lui Panachai au distrus tot ce construise.

În acel moment, Win era ca băiatul de 17 ani fără protecția unei armuri și se întorsese la nebunul original cu tot trupul și sufletul său. O persoană care urmărește iubirea.

Acest om îi dă din nou speranță.

Win: „Atunci știi ce se va întâmpla dacă totul se va prăbuși din nou... Probabil că nu voi mai vrea să trăiesc.”

Îi spunea celeilalte persoane, amintindu-i că, dacă nu era real, dacă se juca doar cu sentimentele sale, atunci trebuia să uite. Deoarece, indiferent cât de rău ar fi, acest om nu va vrea cu siguranță să-l vadă murind cu adevărat, nu-i așa? Iar asta l-a făcut și pe cel care asculta să-i strângă și mai tare gleznele.

Tânărul bodyguard a îmbrățișat cealaltă persoană în brațele sale, dorind să-l consoleze și să ceară iertare pentru greșelile din trecut. Dar încă n-avea dreptul să facă asta, și-a menținut în continuare postura originală și a îngenuncheat de parcă ar fi așteptat iertarea.

Chai: „Dar dacă acea persoană n-a vrut niciodată să te rănească, n-a vrut niciodată să-l facă pe tânărul stăpân să plângă, n-a vrut niciodată să-l facă pe tânărul stăpân să simtă durere?”

Win: „Ai făcut-o. Crede-mă, ai făcut-o.”

Acum nu mai e nevoie de ocolișuri despre cine vorbesc, pentru că Win s-a întors imediat din drum și și-a ținut lacrimile cu mare dificultate.

Chai: „Khun Win este ceva de o valoare incuvibilă pe care cineva ca mine nu merită să-l atingă.”

Aceasta nu este o autojustificare, ci o afirmație.

Win: „Nu sunt un obiect, sunt o ființă umană, o ființă umană cu o inimă și sentimente!”

Și o ființă umană care are nevoie de dragoste ca toți ceilalți.

Chai: „Știu. Și din moment ce stăpânul Win este cea mai importantă persoană pe care nu vreau să o pierd niciodată.”

Win: „Minți din nou.”

Chai: „Ceea ce am spus este adevărat.”

Win: „Este datoria ta să nu pui scuze?”

Chai: „Uită. De acum înainte voi face doar ceea ce vreau să fac.”

Win: „Să mă rănești din nou și din nou?”

Chai: „Nu va mai vedea niciodată o zi ca aceea.”

Win s-a uitat la persoana care contrazicea fiecare dintre cuvintele sale. Apoi a văzut doar o pereche de ochi hotărâți, iar vocea sa era atât de serioasă încât mușchiul din piept i-a tremurat. Dar poate el să creadă cu adevărat asta? Cealaltă parte părea să știe la ce se gândea și i-a strâns imediat ușor glezna.

Chai: „Khun Win, vrei să știi despre mine?... Sunt doar fiul unuia dintre subordonații lui Khun și nu există nimic care să mă pună la egalitate. Sunt doar subordonatul stăpânului. Indiferent cât de mult are nevoie inima mea de Stăpân, n-am dreptul să întind mâna și să-l ating. Cum pot fi nerecunoscător față de binefăcătorul care mi-a oferit un loc unde să trăiesc, să mă educ și să muncesc? M-am întrebat întotdeauna așa, iar asta mă face, de asemenea, să fiu crud cu tânărul stăpân. Dar pot jura că n-am vrut niciodată să-l văd pe tânărul stăpân Win trist, nici măcar o singură dată.”

Win: „Atunci acum o să fii nerecunoscător față de unchiul meu?” a spus Win cu amărăciune.

Chai: „Dacă fac asta, nu-mi voi pierde tânărul stăpân.” A răspuns Panachai fără cea mai mică ezitare. Mângâiend ușor glezna cu degetele, pentru a continua apoi cu o voce plăcută. „N-am uitat niciodată bunătatea lui Khun Pong, dar n-am să neg niciodată că am nevoie de tânărul stăpân mai mult decât de oricine altcineva. Sunt un om foarte lacom, Khun Win. Nu suport să-l văd pe Stăpân cu alte persoane și că alege alte persoane în locul meu. Nu vreau să-l pierd pe Stăpân... te rog nu mă părăsi.” Aceasta este o implorare care epuizează totul și îl face și pe Win să-și muște buzele de atâta durere încât nu știe.

Win: „Mă pot încrede cu adevărat în tine de data aceasta?” Vocea care a ieșit părea să șoptească pentru sine.

Cu toate acestea, acei ochi fermi sunt un substitut mai bun pentru răspunsul stăpânului lor decât o mie de cuvinte.

În cele din urmă, Win a respirat adânc și a pus apoi întrebarea pe care voia cel mai mult s-o afle.

Win: „Mă iubești?”

Vocea care a întrebat a fost la fel de blândă ca o frunză care flutură pe o tulpină, iar cei doi ochi s-au întâlnit din nou, și apoi Win a văzut... iubirea după care tânjise.

Panachai n-a răspuns, singurul lucru pe care cel mare l-a făcut a fost să-și sprijine capul pe picioarele sale și să apese din nou un sărut.

Poți ști pe cine iubește și respectă cel mai mult acest om fără cuvinte.

Relaxează-te, relaxează-te.

Lacrimile cristaline ieșeau din orbitele ochilor, căzând pe chipul frumos și apoi pe dosul mâinii, o lacrimă după alta, la fel de frumoase ca o perlă de o valoare incuvibilă, făcând ca persoana care se uita să nu se poată abține să nu întindă mâna, dar n-a îndrăznit să atingă, n-a îndrăznit să atingă de teamă să nu rănească cealaltă parte așa cum a făcut-o de câteva ori în trecut. Dar de data aceasta...

Win: „Îmbrățișează-mă strâns... și nu mă lăsa să plec din nou.”

Phawis a sărit mai întâi în brațele calde, și-a îngropat chipul în umerii săi largi așa cum își dorise și i-a șoptit blând la ureche. Dar aceea n-a fost o poruncă, ci o rugăminte dulce, care a făcut ca mâinile sale să îmbrățișeze cu putere trupul stăpânului așa cum tânjea în inima sa. Și-a îngropat chipul în părul său moale și a aspirat adânc în plămâni parfumul persistent al părului.

Chai: „Nu-l voi lăsa pe tânărul stăpân să se îndepărteze și să plece din nou nicăieri.” A spus Chai cu voce tremurândă.

Aceasta nu este doar o promisiune, ci un jurământ din partea persoanei care a atins cu adevărat fericirea pentru prima dată în viața sa.

Fericirea de a „se lăsa să iubească” pe cel pe care l-a iubit întotdeauna.

Suspine - „Nu poate fi adevărat, nu-i așa?”

În timpul atmosferei calde în care cei doi bărbați tocmai își schimbaseră iubirea, într-un anumit colț, un anumit om stătea pe stâlp și își scotea capul, în timp ce înregistra rapid scena pe care o văzuse cu telefonul său mobil.

A murmurat de parcă n-ar fi putut crede ceea ce văzuse și și-a scos apoi telefonul pentru a contacta pe cineva fără nicio ezitare.

Aceasta este o chestiune urgentă pe care șeful trebuie s-o afle.

Win: „Nu o să-mi dai drumul?”

Chai: „Khun Win man-a lăsat să-l prind.”

Phawis chiar nu știa dacă ar trebui să fie supărat sau timid.

După discuția de la piscină, Win nu era foarte sigur cât timp rămăsese unul în brațele celuilalt, n-au mai spus nimic altceva, doar și-au lăsat trupurile să transmită căldura celuilalt, făcându-se să creioneze în ei înșiși și celălalt că lucrurile s-au întâmplat cu adevărat.

Nu este propria mea fantasmă excesivă. Abia când temperatura a început să scadă și luminile piscinei s-au stins și-au dat seama că era deja noapte, iar tânărul model a făcut primul pas pentru a se întoarce în cameră.

Win a recunoscut că a fost timid și că simptomele s-au înrăutățit din cauza îmbrățișării bărbatului înalt din spate, care nu s-a putut abține să nu-i șoptească la ureche. Nu era obișnuit nici măcar un pic cu atâta dulceață și blândețe, iar noutatea a făcut ca inima sa să bată asurzitor.

Win: „Nu-mi vine să cred că ai spus un asemenea lucru.” Bărbatul slab nu se simțise niciodată timid, dar acum era atât de timid încât vocea sa era ușoară.

Chai: „Pot să o cred și mai puțin decât pe Khun Win.”

Win: „Ce vrei să spui?” Win s-a întors să se uite, în timp ce cealaltă parte a zâmbit slab, l-a apucat de mâini și l-a condus spre patul cel mare, apăsându-i apoi umerii pentru a lăsa bărbatul slab să se așeze. Tânărul model și-a suprimat surpriza.

Chai: „N-aș fi putut imagina o astfel de scenă, pentru că n-am crezut niciodată că am dreptul să-l ating pe tânărul Stăpân. Așa că faptul că totul a devenit ceea ce este acum este cel mai bun lucru la care pot visa.” Cel care asculta nu-l mai văzuse niciodată așa până acum.

Când Panachai a ajuns în acest punct, a fost atât de franc încât l-a luat prin surprindere, iar inima sa nici n-a avut timp să se adapteze. Chipul său a început să se înroșească încet, iar persoana care îl privea nu s-a putut abține să nu întindă mâna și să-i mângâie blând chipul.

Chai: „Se pare că l-am revăzut pe tânărul Stăpân.”

Da, fără armura protectoare, Win este doar un copil căruia îi lipsește experiența iubirii.

Win: „Cel pe care l-ai abandonat cu cruzime și l-ai făcut să dispară.” Dar era încă capabil să dea înapoi, așa că cel mai mare s-a oprit.

Chai: „Îmi pare rău.”

Win: „E în regulă, nu mai vreau să-ți aud scuzele.” A spus Win cu un zâmbet, se pare că vor trebui să se adapteze pentru mult timp încă. Însuși Win nu știe dacă va putea să nu mai spună cuvinte tăioase, pentru că cealaltă parte a făcut multe lucruri, dar nu vrea să aprofundeze asta în seara asta, vrea ca această fericire emoționantă să dureze mai mult.

Chai: „Ce zici de Khun Nan?”

Win: „Ești gelos?”

Chai: „Da, sunt gelos.”

Surpriză.

Win începea să se întrebe dacă va putea face față trucurilor lui Panachai.

Bărbatul care nu o ia pe ocolișuri, vorbește direct, se uită cu un pic de tărie în ochi, așa că nu se poate abține să-și întoarcă fața. Știind că cealaltă parte era îngrijorată, dar n-a îndrăznit să preseze pentru a obține un răspuns, așa că n-a putut să se abțină să nu ezite între a vorbi sau a se răzbuna.

Chai: „Khun Win.” Cu toate acestea, marea mână albă care s-a întins și l-a ținut cu dragoste l-a făcut pe Win să ia o decizie.

Win: „Indiferent cât de rău aș fi, nu voi fi niciodată împreună cu ea fără s-o iubesc și fără să rănesc sentimentele prietenei mele.” Da, a ezitat, dar indiferent de câte ori s-ar fi gândit Win la asta, simțea că-i era imposibil să aibă sentimente pentru Nan dincolo de prietenie și nu voia să-l înlocuiască pe bărbatul așezat lângă el cu nimeni.

Un bărbat cu o inimă atât de rea este de ajuns.

Chai: „Dar eu?”

Nu era obișnuit cu vocea blândă a lui Panachai și nici cu felul în care vorbea așa, așa că nu s-a putut abține să nu privească în altă parte.

Win: „Despărțiți de un centimetru.”

Chai: „Dacă este o regulă a lui Khun Win, o accept.”

Win: „Ha!” Win s-a întors brusc și a văzut apoi că cel care vorbea nu dădea niciun semn că ar glumi.

Chai: „Am spus-o înainte, sunt o persoană lacomă.” Celălalt a schițat un zâmbet superficial, dar l-a făcut pe chipul lui Chai să pară de-o frumusețe de nedescris.

Dar cum putea Phawis să accepte cu ușurință înfrângerea?

Win: „Nu va fi pe gratis.”

Chai: „Atunci ce vrea Stăpânul Win să fac să fac?” Tânărul model s-a gândit o clipă și a schițat apoi încet un zâmbet.

Win: „Nu mai întreba și dă-mi un sărut.”

Panachai nu-și putea crede urechilor, iar ceea ce a fost o nebunie a fost că Win a simțit că a zărit un zâmbet pentru o clipă, iar apoi zâmbetul a pălit și a dispărut de pe chipul său calm. Dimpotrivă, bărbatul înalt s-a apropiat fără ezitare, împingându-i spatele pe salteaua moale, și-a înclinat apoi chipul în jos pentru a lăsa vârfurile nasurilor lor să se frece blând între ele.

Ochii s-au întâlnit, respirația s-a suprapus și apoi Win a zâmbit.

Un zâmbet foarte frumos pe care nimeni nu-l poate suporta cu ușurință.

Win: „Dacă mă săruți acum, cu alte cuvinte, îmi sărut propriile picioare.” A glumit el.

Chai: „Vrei să mă spăl pe dinți mai întâi?”

Win și-a pus mâinile în jurul gâtului său ferm și l-a tras apoi înapoi.

Win: „Nu voi aștepta.”

Doar atât a fost de ajuns pentru a-l face pe Chai să zâmbească fermecător, să sărute și să acopere apoi cu fermitate buzele sale bine formate.

N-a mai existat alt contact în afară de cel de buze pe buze, dar a fost de o dulceață înăbușitoare. N-au nevoie să fie atât de puternici și fierbinți ca de obicei, dar trebuie să se atingă fără să fie prea nerăbdători, și este de ajuns să-și transmită sentimentele interioare prin mișcări blânde. Doar atât a făcut ca mușchiul din piept să-i pulseze și a fost probabil cel mai bun sărut dinviața sa.

Un sărut între persoane una deasupra celeilaltă.

Chai: „La ce oră decolează avionul?” Chai s-a îndepărtat încet de la sărut și a întrebat cu voce răgușită. Iar Win a răspuns în șoaptă.

Win: „La 7 dimineața.” Știa că Panachai își amintea, era mai degrabă o reamintire pentru sine.

Muack.

Tânărul bodyguard a apăsat din nou sărutul, a scos apoi un oftat lung, și-a strâns pumnii și și-a suprimat toate emoțiile.

Chai: „Mi-am jurat mie însumi că, dacă voi avea ocazia să mă întâlnesc cu tânărul maestru data viitoare, voi îndrepta ceea ce s-a întâmplat data trecută. Dar în seara asta nu e suficient timp.” Fața lui Win ardea, dar a continuat să întrebe cu o voce îngâmfată.

Win: „5 sau 6 ore, nu-ți ajung ca să fii fericit?”

Chai: „Crede-mă, nu e de ajuns.” Data viitoare a amândurora nu trebuie să fie prea grăbită din cauză că situația s-a schimbat, nu mai este vorba doar despre a întreba despre cealaltă parte și a termina.

Însuși Win vrea și el s-o facă pas cu pas, să guste gustul fericirii încet, în loc să termine pe grabă, să se trezească imediat și să fugă la aeroport.

După aceea, chipul drăguț a fost îngropat din nou în pieptul larg. Este atât de cald și confortabil aici.

Chai: „Culp-te, mâine trebuie să ne trezim devreme.” Bărbatul înalt i-a mângâiat blând părul persoanei pe care o avea în brațe.

Win: „Da.” Phawis a închis ochii ascultător.

Tăcerea a învăluit din nou camera, deși Panachai avea propria sa cameră, dar acum n-avea nicio intenție să se întoarcă în camera aceea... nu voia să se îndepărteze de lângă această persoană.

Win: „Chai, ai întrebat... Iubește-mă, iubește-mă doar.”

Cel care asculta a făcut o pauză o clipă, a schițat apoi un zâmbet larg și și-a strâns stăpânul în loc de un răspuns afirmativ.

Îl întrebase pe Khun Win ce să facă dacă voia să obțină totul de la Stăpânul Win, iar răspunsul lui Win a fost... iubire.

Un singur cuvânt era de ajuns pentru cererea sa.