Capitolul 34

 - Atunci hai să-l vedem pe tata în weekend.

Tata spunea mereu că, dacă e ceva, trebuie să vorbim, pentru că acum suntem doar noi. Pa, Je Poy și cu mine. Așa că e mai bine ca Ko Nueng să audă anumite lucruri despre fiul său chiar de la el, nu din bârfe.

- Nu te presez, Jun. Dacă nu ești pregătit, putem aștepta. Și eu plănuiesc să vorbesc cu ai mei. Familia mea nu e mare lucru, dar a ta va fi în regulă cu asta? Ești singurul fiu. Probabil că tatăl tău se așteaptă să duci mai departe neamul.

Înțelegea perfect că, pentru Jun, totul putea părea prea rapid. Grăbise lucrurile. Dar un lucru își dorise mereu: să fie clar în privința sentimentelor sale. Nu știa ce le va aduce viitorul, dar voia ca Jun să aibă încredere că era serios și că voia să-i fie alături, deschis, în fața familiei.

Sinceritatea lui Sorn îl trezi de-a binelea pe Jun. Se uita la bărbatul pe care, cândva, nu-l suporta, iar acum stăteau întinși aici, vorbind despre relația lor și despre cum să le spună familiilor.

- Sau vrei s-o chem pe mama să-ți ceară mâna ? Spuse Sorn, încercând să-și stăpânească râsul când văzu expresia năucită a lui Jun. Puștiul poznaș își mări ochii, părând amuzant de pierdut și stânjenit.

- Nu e cam repede? Abia dacă ne-am întâlnit de câteva zile, oare apucăm să facem o lună-mmmph!

Vorbele i-au fost tăiate de un sărut, Sorn aplecându-se să-l sărute, fiindcă ceea ce spusese obraznicul nu i-a picat deloc bine.

- Mai zi așa ceva o dată și te mai sărut.

Băiatul cu replica mereu pregătită, care rareori se gândea de două ori înainte să vorbească, își împinse buza de jos supărat. Dar înainte să mai poată zice ceva, telefonul lui Sorn începu să sune, era Thanu, care îl suna prin celebra aplicație verde deschis.

📱- Ce naiba vrei de mă suni la ora asta? A fost prima lui replică pentru fratele mai mic, care izbucni în râs de partea cealaltă a firului.

📱[Acum sunt liber. Voiam doar să-ți zic că vin duminică în Bangkok. Să vii să mă iei.]

📱- Bine.

📱[Și ce mai face puștiul ăla, Jun? A dispărut complet.]

📱- Doarme lângă mine.

[Presupun că voi doi ați rezolvat lucrurile, nu-i așa?] Înainte , fratele lui îl sunase disperat, spunând că Jun plecase. Thanu fusese șocat, dar Sorn vorbise atât de repede și incoerent încât nu înțelesese mare lucru. A trebuit să aștepte până când fratele său se calma ca să înțeleagă, că fratele lui era cu inima frântă, puștiul plecase și dispăruse.

📱- Da. Răspunse Sorn încet. Jun era întins lângă el, butonând telefonul, clar dezinteresat de conversație. Așa că Sorn se ridică și ieși pe balcon ca să vorbească.

📱- La ce oră ajungi?

📱[Pe seară, cel mai probabil. Trebuie s-o duc mai întâi pe Mae Thao la masaj. Se plânge că o dor mâinile și picioarele. Zilele trecute s-a dus să danseze baslope cu clubul seniorilor, de parcă nu s-ar gândi cât e de bătrână acum.] Thanu își vărsă oful în dialectul sudic, părând exasperat de încăpățânarea bătrânei de acasă. Sorn chicoti încet, îl înțelegea perfect.

📱- Am înțeles. Oricum, plănuiesc să merg să-l văd pe tatăl lui Jun în weekend. Vreau să lămuresc lucrurile.

📱[Chiar ești prins rău de tot, Ai Sorn, huh? Heh.] Thanu nu se putu abține să nu râdă de fratele său. Nu-l mai văzuse niciodată așa pe Sorn, nu și-l imaginase vreodată atât de serios. Dar nu era greu de înțeles. Când cineva se îndrăgostește cu adevărat, își dorește, în mod firesc, să fie văzut clar în ochii celuilalt, să facă parte cu adevărat din viața lui.

📱[Și Jun ce zice de asta?]

📱- Mă duce el să-l cunosc pe tatăl lui. Lui Jun nu i se pare mare lucru, dar mie îmi e teamă că familia lui nu mă va accepta. Răspunse Sorn, aruncând o privire spre puștiul poznaș, care acum dormea buștean.

📱[Nu trebuie să faci o dezvăluire dramatică din prima. Mai întâi vezi cum e tatăl lui. Dacă-i dai drumul direct, cum faci tu de obicei, mi-e teamă că s-ar putea să leșine pe loc. Ai Sorn... ia-o mai ușor, frate. Nu trebuie să te grăbești doar pentru că ți-e frică să nu-l pierzi pe Jun.]

Cuvintele fratelui său îl readuseră cu picioarele pe pământ, ca o sfoară care-l trăgea înapoi spre prezent. Oftă adânc, simțind cum adevărul i se așează greu în piept. Da, îi era frică, frică că, dacă nu lămurea totul acum, odată pentru totdeauna, s-ar putea să-l piardă din nou pe Jun.

    💚💚💚💚💚

Weekendul veni odată cu mutarea finală din apartamentul lui Hia Thai. Win încă locuia acolo, dorind să păstreze locul fratelui său, era liniștit și îl scutea de drumurile matinale lungi, așa cum pățea când stătea acasă.

- Treci pe la fabrică să joci un meci de takraw când ai timp, frate. Phi Jai și ceilalți zic că le e dor de tine. Asta îi spuse Win ca ultim cuvânt. Jun râse, pentru că, sincer, probabil nu va mai avea timp să se întoarcă la jocuri, mai avea mai puțin de o lună până când urma să termine stagiul.

Jun stătea pe locul din față, lângă șofer, fredonând încet în timp ce-l aștepta pe Sorn, care se dusese să ia cafea. După ce trecuseră pe la casa lui Sorn să ia câteva lucruri, se pregăteau să iasă din oraș spre casa lui Jun, în jurul amiezii. Mai devreme, Sorn cumpărase cu ambele mâini sacoșe de fructe, ca dar pentru Ko Nueng. Apoi se opriseră la restaurantul lor obișnuit de orez cu pui pentru prânz, iar Sorn se asigurase că ia la pachet porții și pentru sora lui Jun, tatăl său și Phi Waew, menajera care lucra de mult în casa lor. Se străduia serios, iar Jun se amuză în sinea lui văzând asta.

📱- Alo, Je Poy? Jun și-a luat telefonul și și-a sunat sora, ghicind că trebuie să fie deja la ceainărie, din moment ce discuțiile animate de la prânz se auzeau în fundal.

📱[Da, ce e?]

📱- Vin azi acasă. Spuse Jun.

📱[Bine. Dormi acasă diseară?]

- Da, asta-i ideea. Răspunse el.

Phi Sorn deja își împachetase haine, ca măsură de precauție. Glumise că există doar două scenarii pentru care le luase: unu, să doarmă la Jun acasă, și doi, să aibă în ce se schimba dacă ajunge la spital, în caz că Ko Nueng decide să-i toarne apă clocotită în cap pentru că „fură” singurul fiu al familiei.

Jun mai vorbi puțin cu sora lui, până când Sorn se întoarse la mașină și își ocupă locul obișnuit la volan. Îi întinse băutura preferată, un mocha cu gheață, ușor îndulcit. Jun închise apelul și înfipse imediat paiul în pahar, trăgând o gură lungă și satisfăcută, exact ce-i trebuia.

După ce conduseră cam o oră în afara orașului, ajunseră în cele din urmă la familiarul Târg Kim Tho. Sorn intră cu mașina în zona pieței, care era mai liniștită decât de obicei, și parcă în apropierea ceainăriei lui Ko Nueng. Înăuntru, câțiva clienți erau așezați la mese, în timp ce alții așteptau afară să comande băuturi.

- Ești nervos, Phi Sorn? îl întrebă Jun, aruncând o privire spre bărbatul care privea calm în direcția ceainăriei, unde se afla tatăl lui. Sorn doar ridică din umeri înainte să-și desfacă centura de siguranță, gata să iasă din mașină, dar Jun îl opri.

- Phi Sorn. Jun se așteptase să fie el cel calm, iar Sorn cel agitat, dar, în cele din urmă, chiar mâinile lui tremurau incontrolabil. Sorn se opri și se întoarse spre puștiul poznaș de lângă el, care transpira deja, deși aerul condiționat abia fusese oprit. Văzându-l pe Jun aproape de o criză de nervi, îi luă cu blândețe mâna și i-o strânse încurajator.

- Ai Jun, o să trecem prin asta împreună. Nu mi-e frică. Nici nervos nu sunt, doar un pic îngrijorat de cum mă va privi tatăl tău. Dar sincer? Chiar dacă mă stropește cu ceai fierbinte sau mă lovește cu o lingură de lemn, eu tot nu dau înapoi. Sorn îl trase într-o îmbrățișare și îi sărută ușor tâmpla.

- Hai să luptăm împreună, îi șopti Sorn celui care se ghemuise la pieptul său. Mai devreme, Jun părea să nu aibă nicio grijă, dar acum ochii îi erau plini de neliniște. Mâinile îi tremurau și erau reci, așa că Sorn i le ținu strâns. După ce-l liniști cât de cât, deschise ușa mașinii și coborî. Poznașul păși înainte spre ceainărie, cu Sorn aproape în urma lui.

- Pa! Je Poy! Phi Waew! Salutare tuturor! Strigă Jun cu voce tare, apoi își împreună palmele într-un wai respectuos, salutându-i pe toți. Ko Nueng zâmbi larg văzându-și fiul întors acasă și îi răspunse la salut lui Sorn, care intră în ceainărie după el.

Ko Nueng se întoarse la treabă, pregătind băuturi pentru clienții care așteptau la coadă în după-amiaza aceea, în mare parte, fete de la fabrică care veniseră să cumpere ceva răcoritor. Cum pauza lor deja se terminase, trebuia să se grăbească să le servească. Fiica lui și personalul ceainăriei îl ajutau, fiecare cu partea lui.

Poysian se ocupa de băuturile carbogazoase. Waew avea sarcina să pună gheață în pungi, apoi să le bage în pungi de hârtie și să grupeze băuturile în seturi mici, ambalate în pungi de plastic. Odată sortate, erau oferite clienților care așteptau în fața magazinului. La acel moment, se comandaseră deja aproape 30 de pungi. Toți erau ocupați până peste cap, așa că Jun nu ezită să sară imediat în ajutor.

- Lasă că pun eu gheață, Phi Waew,. Se oferi Jun, dar fu cu o secundă prea târziu, Sorn deja apucase o pungă de gheață și o aruncase în ladă. După ce luă lingura de măsurat, turnă cu exactitate cantitatea potrivită în fiecare pungă, apoi i-o întinse lui Jun, care încă stătea acolo, ușor nedumerit.

- Sau vrei tu să pui gheața și eu să leg pungile? îl întrebă Sorn.

- Știi tu măcar să le legi cum trebuie? Ca pungile alea de curry, umflate?

Sorn nu răspunse, doar îi arătă. Mâinile i se mișcau lin și cu îndemânare, iar Jun nu putu decât să zâmbească și să dea din cap mulțumit. Fiind fiul lui Wandee, era imposibil să nu știe să facă asta. Mai ales că ajuta adesea pe Mae Thao să servească curry la templu, nu exista niciun dubiu că era expert în legat pungi. Ko Nueng observă și glumi că Sorn e atât de bun, încât vrea să-l angajeze în locul lui Phi Waew la ceainărie.

- Nu-s făcut să fiu angajat, îi șopti Sorn doar cât să-l audă Jun.

- Eu am venit să fiu ginerele.

Asta l-a făcut imediat pe puștiul obraznic să se înroșească până în vârful urechilor. Jun îi aruncă o privire tăioasă în timp ce scotea gheață pentru ca Sorn să o lege în pungi.

- Tata ține o cana cu apă clocotită, mai zici ceva și s-ar putea să te stropească, îl amenință Jun în glumă, încercând să-și ascundă jena. Își strângea buzele ca să nu râdă, dar Phi Sorn tot îl tachina, apropiindu-se tot mai mult, până când Jun se retrase și se adăposti lângă Phi Waew.

Le-a luat destul de mult să termine cu valul nebunesc de comenzi, și încă mai veneau, câteva ceainării din zonă erau închise azi, așa că localul lui Ko Nueng devenise deosebit de aglomerat. Trecuse deja de ora 15:00 când, în sfârșit, au apucat și ei o pauză.

- Orezul cu pui s-o fi stricat deja, Pa. Hai să mănânci. Je Poy, Phi Waew, veniți și voi, Phi Sorn a adus mâncare pentru toată lumea.

- Da, și, apropo, unde e Thai și ceilalți? Nu i-am mai văzut de o veșnicie. Thai, Champ și băiatul ăla, Win, întrebă Ko Nueng în timp ce se așeza lângă fiul său, care desfăcea mâncarea pentru el. Cu toții stăteau la aceeași masă, deși Jun și Sorn nu începuseră încă să mănânce.

- Au fost ocupați în ultima vreme, multă muncă, răspunse Sorn. Unchiul Nueng dădu din cap înțelegător și începu să mănânce.

- Și, Sorn ,de când sta Jun acasă la tine, te-a bătut la cap? A adus pe ascuns vreo fată să doarmă peste noapte? Sau, stai, trebuie să merg să cer mâna unui băiat pentru el? glumi Poysian. La auzul întrebării, Sorn se înecă, nu din cauza cuvintelor, ci pentru că Jun tocmai îl ciupise pe coapsă, chiar într-o zonă sensibilă. Durerea îl făcu să tresară.

Motivul? Năzdrăvanul nostru era încordat. Gluma lui Poysian lovise fix într-un punct sensibil, făcându-l pe Jun, deja nervos, să devină și mai agitat.

Plănuise să vorbească deschis cu Pa și Je Poy, dar toată încrederea pe care o clădise începu să se năruiască. Nu mai știa ce să facă cu mâinile, păreau stângace, fără rost. Când Poysian aruncase întrebarea aceea, reacționase instinctiv și strânsese coapsa lui Phi Sorn, din fericire, doar coapsa. Dacă era altă zonă, probabil că acum Phi Sorn ar fi avut fața vânătă.

- Despre ce tot vorbești, Je? Mănâncă odată. Dacă nu te grăbești, ți-o mănânc eu pe toată. Spuse Jun, încercând să abată atenția, în timp ce Ko Nueng râdea încetișor, urmărindu-și fiica și viitorul ginere cum se descurcau împreună.

După ce au terminat de mâncat, Ko Nueng îi spuse lui Poysian să meargă acasă mai devreme, ca să înceapă pregătirea cinei. Asta le dădu ocazia lui Sorn și Jun să se întoarcă la casă și să se odihnească. Fructele pe care Sorn le adusese au fost puse pe masa din bucătărie. Poysian părea nedumerită văzând cât de multe cumpărase, dar înainte să întrebe ceva, Jun deja îl trăsese pe Sorn de mână sus, în cameră.

Era prima dată când Sorn pășea în camera lui Jun, aceeași cameră în care locuise de când era copil. Fără aerul condiționat pornit, era puțin înăbușitor, așa că Jun îl porni ca să se răcorească oaspetelui. Dădu la o parte pânza și folia de plastic de pe pat, scoase o pernă și îi schimbă fața, apoi trase o saltea pe podea, lângă pat.

- Va trebui să dormi pe jos. Patul meu e prea mic pentru doi.

- N-aveam de gând să dorm în patul tău oricum. Spuse Sorn, împingând ușor cadrul de lemn cu genunchiul până ce scârțâi.

- Cu un pat care scârțâie așa tare, n-ar mai fi nicio distracție.

- La naiba, Phi Sorn! îl pocni Jun peste braț, și nu ușor. Sorn izbucni în râs, mândru de cum reușise să-l tachineze pe puști. Jun mormăi printre dinți, dar înainte să mai spună ceva, Sorn se aplecă brusc și-i lipi un pupic zdravăn pe obraz, exact în clipa în care se auzi o bătaie în ușă, care se deschise larg.

Acolo stătea Poysian, cu un cearșaf și o pătură în brațe.

- Off! Je! Eu… uh…

- Așa deci… de-aia ai adus atâtea fructe? Zise Poysian pe un ton plat. Atât i-a trebuit să-și dea seama ce văzuse. Acel gen de apropiere care depășea de mult nivelul de afecțiune Phi-Nong o lăsase fără cuvinte. Închise ușa și păși în cameră.

- Îl curtezi pe Nong-ul meu, sau sunteți deja împreună?

- Je…

- Îl întreb pe Sorn. Dar dacă Jun vrea să răspundă, e-n regulă, doar să fie sincer. Spuse femeia care avusese întotdeauna grijă de toți din casă, cu o voce calmă, dar fermă.

Sorn se întoarse spre ea, privind-o drept în ochi. Nu-și feri privirea. Ținea strâns mâna lui Jun, deși Jun încercase să se tragă, și răspunse fără niciun pic de ezitare.

- Îmi place fratele tău. Și acum sunt împreună cu el. Motivul pentru care am venit azi e ca să fiu deschis cu familia lui Jun, să vă spun că vreau cu adevărat să-l iubesc cum se cuvine. Și vă cer șansa de a fi cu el, în mod asumat.

Respirația lui Poysian se tăie, era atât de uimită încât nu mai putea spune nimic. Rămasese fără glas. Nong-ul ei avusese întotdeauna relații cu fete. Nu adusese niciodată vreuna acasă, dar ea cam știa, într-o oarecare măsură. Dar asta? Un bărbat în toată firea pe care-l cunoștea de ani de zile? Dacă ea era atât de șocată… nici nu voia să se gândească cum va reacționa Pa.

- Je... Jun o strigă din nou pe sora lui. Vocea îi tremura, iar inima îi bătea atât de tare încât simțea că ar putea să-i sară din piept. Cu cât rămânea ea tăcută mai mult, cu atât devenea mai anxios. Palma îi era udă de la sudoare, din cauza faptului că ținea mâna lui Phi Sorn. Sorn îi strânse ușor mâna, rămânând calm și așteptând răspunsul ei.

- De cât timp sunteți împreună? Întrebă în cele din urmă ea.

- Nu mai mult de o săptămână. Răspunse Jun, cu vocea moale, nervii fiind strânși sub privirea ei.

- Dar deja am dormit împreună. Adăugă Sorn, fără prea multe ezitări. Credea că, măcar cu Poysian, ar putea fi deschis în privința acestui aspect. Dacă era vorba de Ko Nueng? Nici nu ar fi îndrăznit să spună asta. Era mai ușor să fie direct cu cineva mai aproape de vârstă, cineva care ar putea înțelege. Dacă ar fi spus așa ceva lui Ko Nueng, nu numai că ar fi pierdut orice șansă cu Jun, dar poate că Thai iar desparți definitiv.

- Phi Sorn! De ce ai spus asta?! șopti Jun, șocat.

Dar Poysian nu răspunse. Pur și simplu se lăsă pe pat, vizibil copleșită. Jun intră în panică și se grăbi să ia niște săruri pentru a o revigora, de teamă că ar putea leșina.

- Mai bine să punem totul pe masă acum, decât să iasă la iveală mai târziu. Spuse Sorn, calm.

Raționamentul lui era simplu: era mai bine ca cineva, oricine, din partea lui Jun să știe adevărul. Mai bine decât să se prefacă ca încearcă să flirteze, când de fapt trecuseră deja acea linie. Așa, nu mai era nicio jenă, mai puțină rușine și mai puține șanse ca oamenii să fie șocați de vreo întâmplare prea publică, ca acel sărut pe obraz de mai devreme. Cel puțin acum, în fața lui Poysian, nu trebuiau să mai fie atât de discreți sau să se furișeze cu momentele de afecțiune. O persoană în minus, nu mai trebuiau să ascundă nimic.

- De când te-ai mutat cu Sorn, sau chiar înainte? întrebă Poysian, inhalând adânc un miros de săruri pe care Jun le adusese de nu știa de unde. Nu se simțise niciodată așa amețită în viața ei, simțea că ar putea chiar să leșine. Ochii ei se îndreptară spre Sorn, care încă stătea aproape, și apoi spre frățiorul ei drag, care luase un caiet subțire și o fâlfâia cu el, ca și cum viața lui depindea de asta.

- Vrei să spui când am început să ieșim sau când, eh...? începu Sorn, pregătit să răspundă din nou fără filtru.

- Am început să am sentimente după ce m-am mutat cu Phi Sorn, interveni rapid Jun.

- L-am plăcut prima dată. A avut grijă de mine foarte bine, așa că am început să am sentimente pentru el. Dar Phi Sorn e atât de încăpățânat, nu voia să recunoască că mă plăcea înapoi, așa că ne-am certat puțin. Apoi m-a împăcat și... am cedat. Cam asta e tot.

Jun dădu cel mai rapid rezumat posibil, aruncând o privire ascuțită către tipul care clar nu avea niciun filtru și care probabil ar fi dat mai multe detalii decât era necesar, dacă nu l-ar fi oprit.

Poysian se uită la Sorn. Acesta ridică din umeri, ca și cum ar fi fost modul lui tăcut de a confirma tot ce spusese Jun, da, asta e adevărul. Deși îi era destul de amuzant cum Jun s-a grăbit să ofere întreaga explicație.

- Bine. Deci sunteți împreună, spuse Poysian în cele din urmă. Ea nu încercase niciodată să controleze viața amoroasă a fratelui ei, pentru că, la urma urmei, ce rost avea? Era viața lui Jun, nu a ei, și nu avea dreptul să o dicteze. Singurul motiv pentru care era atât de tulburată era pentru că sincer nu și-ar fi imaginat niciodată că Jun ar avea un iubit. Dar măcar era cineva cunoscut, cineva pe care îl știa de ani de zile, nu un străin apărut de nicăieri.

- Dar despre Pa... crezi că ar trebui să-i spunem mai încet?

- Crezi că se va supăra pe mine? întrebă Jun, cu vocea moale.

- Nu știu. Răspunse ea.

- Dar Pa nu e genul ăla de conservator învechit care să fie împotriva lucrurilor de genul ăsta. Zilele trecute a văzut chiar Call Me by Your Name( spune-mi pe nume) cu mine.

Jun cunoștea bine filmul acela premiat cu Oscar, era un semn bun că tatăl lor îl văzuse. Se așeză încet pe marginea patului și oftă lung. Chiar dacă sora lui spusese toate lucrurile potrivite, nu putea să nu se îngrijoreze. Ce-ar fi dacă Pa, de fapt, nu înțelegea? Una e să te uiți la un film, și alta să-ți vezi fiul cu un iubit. Dacă, în fața realității, Pa pur și simplu n-ar putea accepta?

- Și tu. Spuse Poysian, întorcându-se spre Sorn,

- mai ușor cu gesturile în public. Nu crede că n-am observat cum te băgai în seamă cu frate-miu la magazin. Dacă nu mă puneau pe gânduri mișcările voastre, nici n-aș fi urcat aici – și pac! Aflu totul.

Mai oftă o dată, mai apăsat, privirea ei ascuțită fixându-l pe Sorn cu o umbră de enervare. Nu părea deloc deranjat.

- Ce pot să zic? Fratele tău e adorabil. Răspunse Sorn imediat, spunând exact ce gândea.

Afirmația îl făcu pe Jun să se înroșească până-n vârful urechilor. Poysian îl privi pe frățiorul ei, care încerca să pară serios, dar ea îl vedea limpede. Clătină din cap, zâmbind ușor, și-i dădu o palmă jucăușă peste cap, plină de afecțiune.

- În sfârșit ți-ai găsit și tu un partener cum trebuie, huh? îl tachină Poysian cu un zâmbet, trăgând încă un miros adânc din sărurile ei. Toate fostele lui Jun? Niciuna n-ajunsese acasă. Ea și Ko Nueng le știau doar din auzite, nu văzuseră niciodată vreo față.

- Je... nu mă mai tachina, mormăi Jun, aruncând o privire piezișă, obrajii lui iar în flăcări.

Spre seară, Ko Nueng se întoarse acasă și găsi masa deja pusă. Toată familia era acolo – copiii toți prezenți, plus un oaspete cunoscut, pe care-l văzuse de nenumărate ori, dar niciodată invitat oficial. Cina decurse liniștit. Sorn se abținu de la orice gest familiar, dorind ca Jun să nu se simtă stânjenit în fața celorlalți.

După ce masa se încheie, între glume ușoare și discuții inofensive, Poysian îl trase pe Jun deoparte sub pretextul că aveau de aranjat fructele. Nu că ar fi avut nevoie reală de ajutor, dar spuse că voia să-i lase lui Sorn ocazia să petreacă timp cu Ko Nueng.

Jun aruncă o privire înspre canapeaua din fața televizorului. Acolo stăteau Pa și Phi Sorn, vorbind. Nu-și putu reține respirația – Ce-o spune Pa? Și ce-ar putea Phi Sorn să scape din greșeală?

Între timp, Ko Nueng îl pofti pe Sorn să se așeze și să răsfoiască un album cu poze vechi cu Jun – clasic comportament de tată mândru, dornic să-și arate odrasla. Multe poze îl înfățișau pe Jun împreună cu Je, fiindcă Ko Nueng îi punea mereu să pozeze împreună. În destule dintre ele apăreau și Win și Thai – gașca copilăriei, imortalizată în imagini.

- Asta e din vacanța de vară, Jun avea vreo zece ani. Am închiriat o barcă, am ieșit pe mare, am pescuit. Copiii aveau veste de salvare, s-au bălăcit în apă, s-au distrat de minune. Ah, și asta – Jun și Poysian certându-se pe o jucărie. Thai a intervenit imediat să-l consoleze pe Jun. Thai chiar îl iubea mult, dar pe măsură ce a crescut, parcă l-a uitat pe al lui Hia Thai. Eh, asta pățești când stai ani buni în Malaezia.

Ko Nueng răsfoia încet albumul, arătând fiecare fotografie cu o afecțiune profundă. Fiecare imagine era însoțită de o poveste, o amintire prețuită de un tată care-și văzuse fiul crescând. Fața i se lumina la fiecare pagină, iar Sorn nu se putu abține să nu zâmbească și el. Fiecare poză cu Jun nu era doar o imagine – era un fragment de timp, capturat și păstrat cu drag de un tată pentru care acele momente însemnau fericire pură.

Era aproape ora 21:00 când Ko Nueng, în sfârșit, îl lăsă pe Sorn să meargă să se odihnească. Acesta urcă scările, urmându-l pe Jun în cameră. Jun observă imediat că ceva nu era în regulă Sorn era neobișnuit de tăcut. Când îl întrebă ce are, primi doar un scurt „nimic”, apoi Sorn dispăru în baie pentru un duș.

- Nu i-ai spus încă lui Pa despre noi, nu? întrebă Jun mai târziu, după ce amândoi făcuseră duș. El se întinsese comod pe pat, dar Sorn îl trăsese de picioare pe salteaua de pe jos, așa că acum stăteau întinși unul lângă altul, înghesuiți sub pătură.

- Nu încă. Răspunse Sorn sec. Adevărul era că îi era teamă. Dacă spunea ceva greșit, Ko Nueng ar putea ajunge dezamăgit de Jun, și asta era ultimul lucru pe care Sorn și-l dorea. Se vedea cât de mult îl iubea și îl prețuia Ko Nueng pe fiul lui, cât de mari speranțe își punea în el. Și tocmai de asta era greu. Sorn nu putea să intre în situația asta ca de obicei, impulsiv, fără să se gândească. Nu când era vorba de viitorul lui Jun. Nu când exista riscul ca Jun să aibă de suferit.

- Dacă Pa află... mi-e foarte frică să nu mă respingă. Spuse Jun încet, oftând.

- Chiar dacă Je Poy zice că s-a uitat la un film gay, asta nu înseamnă că e pregătit să afle că și eu sunt așa.

Sorn se întoarse pe o parte, cu fața spre el. Îl privi pe Jun, puștiul obraznic care, sincer, fusese un coșmar pe vremuri.

- I-am spus surorii tale. E destul pentru moment, nu crezi? zise Sorn blând.

- Hai să mai așteptăm până ne simțim mai pregătiți să-i spunem și lui Pa. Gen... după ce termini facultatea, ai un job, poți să te întreții. Poate atunci Ko Nueng va fi mai dispus să asculte și să înțeleagă. Acum, în ochii lui, ești încă doar un student.

Jun tăcu, gândindu-se la cele spuse. Avea sens ce zicea Sorn... dar o parte din el tot era nesigură. Ce-ar fi dacă așteptarea n-ar face decât să înrăutățească lucrurile? Ce-ar fi dacă Pa s-ar supăra că i-a ascuns ceva atât de important?

Se întoarse și îl cuprinse pe bărbatul mai mare, cel care, de-acum, purta oficial titlul de faen al lui. Pieptul acela lat, tare de la mușchi și cald de la apropiere, era singurul loc unde se simțea în siguranță acum.

- Chiar vreau să încerc să vorbesc cu el. Doar o dată, murmură Jun.

- Dar... nu știu de unde să încep. Cred că am nevoie de puțin timp să-mi dau seama. Nu vreau să-l lovesc prea brusc, știi?

- Mmm, mormăi Sorn, mângâindu-i ușor spatele. Nu voia ca Jun să se afunde în anxietate, așa că schimbă direcția conversației, ducând-o într-o zonă mai ușoară.

- Apropo, sunt o grămadă de poze cu tine și cu Thai când erați mici. Serios. Atât de multe încât, la un moment dat, am crezut că tu ești copilul lui Ah Rong, sau că Thai e, de fapt, adevăratul fiu al lui taică-tu, zise el râzând, abia acum realizând cât de des apărea Thai în album. Privirea i se coborî spre Jun, care acum era ghemuit la pieptul lui, frecându-și fața de el ca o pisicuță lipicioasă.

- Hia Thai era tare drăguț cu mine. Pe atunci, eram super atașat de el și de Win. Sincer? Dacă am merge iar într-o excursie de-asta, cred că aș deveni iar la fel de lipicios. Hia Thai chiar e un om bun.

- Dacă îndrăznești să fii lipicios cu Thai din nou, jur că te dau jos din pat, Jun. Zise Sorn, strângându-l mai tare în brațe.

- Ai crescut, ai iubit acum, și tu tot flirtezi cu alții? Flirtează cu mine. Nu-s așa bogat ca Thai, dar te pot îngriji foarte bine.

Îi mușcă ușor urechea drept pedeapsă pentru comentariul ăla, iar Jun izbucni în râs, zvârcolindu-se în brațele lui Sorn, care îl ținea strâns ca un șarpe constrictor.

- A! Corect! N-ai uitat că încă nu m-ai dus la omakase-ul ăla pe care mi l-ai promis. Țin minte! Zise Jun, cu un zâmbet ștrengar.

- Normal că ții minte. Mormăi Sorn, pocnindu-l ușor peste frunte, urmat de un sărut mare exact în locul în care-l lovise. Apoi trase o ploaie de săruturi peste fața și gâtul lui Jun, făcându-l sa țipe și să se zvârcolească de râs, până când, într-un final, îl lăsă liber.

Jun rămase întins, privind în sus cu ochii mari și blânzi, surprins să vadă acea latură rară și tandră a lui Sorn, una pe care n-o arăta prea des. Apoi, ridicându-se ușor, Jun îi lipi un sărut delicat pe buze.

- Phi Sorn... îmi placi.

- Uhm. Mormăi Sorn cu glas scăzut, privindu-l fix pe băiatul care tocmai îi spusese iar ce simte, ca și cum îi testa inima, sperând să audă cuvintele pe care și le dorea. Jun făcu o mutră supărată, clar dezamăgit că răspunsul nu fusese cel așteptat.

Sorn zâmbi cu colțul gurii, doar puțin, înainte să spună cu voce tare gândul care-i stătea tăcut în piept.

- Dar eu te iubesc.

Cuvântul acela – „iubesc” – îi ieși în șoaptă de pe buze, chiar lângă urechea lui Jun. Un cuvânt păstrat doar pentru el. Doar pentru Jun, și pentru nimeni altcineva.

- Mmph... De atâta timp voiam să aud asta. Mormăi Jun, cu fața ascunsă în pieptul lui Sorn.

-Dar acum că l-am auzit, îmi vine să intru în pământ de rușine.

Nu îndrăznea să se uite în sus, încercând să-și ascundă fața care se înroșise complet. Sorn râse încet și îl strânse și mai tare în brațe. Apoi auzi o voce înfundată, caldă și timidă, dar și jucăușă, rostită în pieptul lui, dar care-i lovea drept în inimă.

- Atunci... ar trebui să nu-ți mai spun că-mi placi? Și să încep să te iubesc în schimb? Ca să fim chit, știi?

- Cum vrei tu, Jun.

- Te iubesc, Hia... Hia Sorn.

Cuvântul ăla, „Hia” nu-l mai auzise de la Jun de mult. Își amintea că o singură dată i-l spusese, și doar pentru că făcuseră un târg. De atunci, nimic. Niciodată. Dar în seara asta, iată-l. Clar ca lumina zilei, umplându-i ambele urechi fără să fi trebuit să-l ceară, să-l tachineze sau să-l păcălească.

Jun îl spusese singur. Îl spusese în timp ce stătea ghemuit în brațele lui, fără condiții, fără jocuri, doar iubire. Inima lui Sorn se umplu atât de tare, încât simți că o să-l doară, bătând și mai puternic decât în clipa în care Jun acceptase să fie cu el.

- Jur pe ce vrei tu, vreau să sărbătoresc faptul că mi-ai zis Hia. Da’ suntem în casa lu’ taică-tu, așa că... păstrăm sărbătoarea pentru când ajungem acasă. Șopti Sorn. Își împinse ușor șoldurile înainte, doar cât să-l tachineze, cât să simtă fiorul dintre ei, dar nu mai mult. Doar un gust. O promisiune.

Stăpânește-te, Sorn... doar un picuț mai mult. A repetat asta ca pe o mantră. Odată ce s-au întors acasă, nu s-a mai abținut. Nici măcar dacă nenorocitul ăla de Nu se prăbușea din nou la ei acasă. Pentru că în camera lui, patul nu scârțâia, podeaua de beton era groasă, iar pereții? Complet izolați fonic.

- Spune-mi Hia așa din nou, dar doar când suntem doar noi doi, da?

- De ce?

- Vreau să fie ceva special. Vreau să fiu mai mult decât oricine altcineva, Phi-ul tău, Hia-ul tău și… Sorn se opri din vorbit. Se aplecă atât de aproape încât vârful nasului i se sprijini de scobitura urechii lui Jun. Bătăile inimii amândurora răsunau în același ritm, atât de puternice că aproape acopereau lumea din jur.

Apoi, într-o șoaptă joasă și ușor răgușită, îi dădu lovitura finală, cea care-l transformă pe Jun într-un ghem de roșeață și freamăt pentru tot restul nopții.

-…și soțul tău.

    💚💚💚

Dimineața următoare

Sorn se trezise devreme. Când coborî la parter, îl găsi pe Ko Nueng deja treaz, urmărind știrile de dimineață. Bărbatul mai în vârstă ieșise deja la piață să cumpere ingrediente proaspete și acum era ocupat în bucătărie. Cum Sorn se pricepea să gătească, se oferise să-l ajute. La început, Ko Nueng îl refuză politicos, dar când Sorn insistă, în cele din urmă acceptă.

- Jun nu a adus niciodată pe nimeni acasă, în afară de Thai și Win. Spuse Ko Nueng în timp ce arunca cu îndemânare ingredientele într-un wok încins.

- Așa că mă bucur tare că se înțelege bine cu tine. Sincer, la început credeam că nu o să vă suportați. Îți amintești când s-a supărat pentru că mi-ai spus că nu e bun la relațiile cu clienții? Era atât de nervos, dar apoi i-a trecut destul de repede. Când m-a sunat și mi-a zis că l-ai lăsat să stea la tine, am fost șocat, și foarte fericit.

Sorn râse ușor, amintindu-și perfect cât de încruntat fusese Jun atunci, cu obrajii umflați de furie tăcută. Dar ce putea să facă?

Copilul îi vorbise urât, așa că i-a răspuns pe măsură.

- Jun e un copil tare dulce, spuse Sorn, pe un ton lejer, dar cuvintele lui erau suficient de sincere cât să trădeze ceva mai profund.

- Cine petrece timp cu el ajunge să-l placă.

Ko Nueng nu răspunse imediat. Era concentrat pe wok-ul sfârâind, mânuind spatula cu o ușurință dobândită în ani de experiență, în timp ce prăjea ridiche cu ou. Sunetul spatulei lovind tigaia se răspândea prin bucătărie, iar mirosul promitea un mic dejun delicios.

- Ai grijă de el pentru mine, Sorn. Spuse Ko Nueng cu blândețe.

- Jun mai are gura mare uneori, dar e un băiat bun. În afară de Thai, pe care l-a privit mereu ca pe un frate mai mare, tu ești singurul în fața căruia chiar se deschide. Sunt bucuros că îți pasă de el, să știi.

Așeză farfuria cu ridiche prăjită și ou pe masă și îi zâmbi lui Sorn cu o blândețe înțeleaptă. Privirea lui spunea mai mult decât cuvintele, era privirea unui tată care își încredința fiul în grija altcuiva. Sorn, care fusese odată doar un prieten de-al lui Thai, stătea acum la masă ca… altceva. Ko Nueng nu putea decât să spere că acest bărbat nu-l va duce pe Jun pe un drum greșit, că îl va ajuta să crească și îl va iubi fără să încerce să-l schimbe.

Nu era genul să se agațe de idei învechite. Lumea se schimba, și el credea că trebuie să ne adaptăm. Înainte ca soția lui să moară, îi promisese că va crește copiii cât de bine poate. Iar acest moment, aici și acum, simțea că făcea parte din acea promisiune. Pentru că a crește un copil însemna și să-i lași libertatea să-și aleagă singur viața. Să iubească pe cine vrea, să urmeze ce visează, să fie exact cine este.

Ar fi fost învechit, se gândi el, să se aștepte ca fiul lui să aducă acasă o noră, să facă moștenitori și să ducă mai departe numele familiei ca și cum ar fi fost o datorie sacră. Gândirea asta părea prea de modă veche, prea departe de viața pe care și-o dorea pentru copiii lui. Nu avea nevoie ca numele familiei Nueng să dăinuie peste generații, dacă asta însemna ca fiul lui să nu fie fericit, dacă Jun trebuia să trăiască o viață care nu era a lui, doar ca să ducă în spate povara unui părinte încleștat în tradiții.

La urma urmei, cel care avea să meargă alături de Jun prin viață nu era tatăl lui, ci chiar Jun. Iar Ko Nueng, bărbatul care fusese și tată, și mamă pentru el, își luase deja decizia: să-i fie alături fiului său, mereu. Mai bine să fie omul la care Jun aleargă, decât acel tată pe care Jun îl teme, pentru că știe că n-o să-l înțeleagă niciodată.

Sorn zâmbi larg. Un singur cuvânt, „grijă” , spus de unchiul Nueng cu acel „cuvânt ”, atât de cald și firesc, în locul vreunui cuvânt rece sau formal, îi oferise toată liniștea de care avea nevoie. Dacă nu interpreta el prea mult, înseamnă că Ko Nueng văzuse același lucru pe care îl văzuse și Poysian. Și în loc să respingă, alesese să accepte, în felul său tăcut, dar clar.

- Mulțumesc... că ai încredere în mine.

- Mhm... doar să nu-l pocnești prea tare. Copilul ăsta e sensibil de când era mic, n-aș vrea să-l văd plin de vânătăi, spuse unchiul Nueng cu o naturalețe uimitoare, fără măcar să ridice privirea din ce făcea.

Sorn aproape că se înecă în propriul zâmbet. Deci unchiul Nueng îl văzuse cum îl plesnea jucăuș pe Jun ieri, înainte să plece. Ce nu știa însă era că „plesniturile” fuseseră aplicate exact acolo unde lui Jun îi plăcea cel mai mult și... ei bine, să spunem doar că Sorn se familiarizase foarte bine cu locul respectiv. Îl apucase, îl strânsese, îl mușcase chiar. Vinovat cu vârf și îndesat.

  💚💚💚

- Ce?! Ta știa?! Cum a aflat? A spus Phi ceva? Ce-a zis Ta? De ce n-a zis nimic mai devreme, înainte să ieșim din casă? Phi Sorn, zi-mi tot, vreau să știu! Hai, repede! izbucni Jun, aproape împiedicându-se de propriile cuvinte, în momentul în care Phi Sorn îi spusese că Ko Nueng știa deja despre ei.

La început, chiar plănuise să-i spună personal în ziua aceea. Dar Ta fusese nevoit să plece devreme la înmormântarea unei cunoștințe. Înainte să plece, tot ce-i spusese fusese că-l lasă pe Jun în grija lui Phi Sorn. Așa că atunci când auzi că Ta știa deja, Jun rămase șocat, cum aflase despre el și Phi Sorn?

- Tatăl tău și-a dat seama singur.

- Cum să știe? N-am spus nimic. Nici Phi n-a zis. Iar Je Poy sigur nu i-a zis. Cum ar fi putut observa Ta de unul singur? Ieri a fost nebunie în magazin, abia dacă s-a uitat la cineva.

- Chiar crezi că omul care te-a crescut toată viața nu și-ar da seama de ceva la propriul lui copil? Am venit la voi acasă și am și rămas peste noapte, fără să fie Ai Thai și Ai Win acolo. Tu chiar crezi că un adult ca el n-ar începe să suspecteze ceva? întrebă Sorn, cu ochii încă la drum în timp ce conducea spre casă, dar explicându-i lui Jun pe un ton calm.

- Și când zici că Ko Nueng nu era atent la nimeni... m-a văzut cum îți plesneam fundul.

În clipa în care cuvintele ieșiră din gura lui, Jun era cât pe ce să leșine. Toată anxietatea aia pe care o purta de zile întregi fusese în zadar. Ta știa. Je Poy știa. Toată lumea știa. Doar că nimeni nu spusese nimic, atât.

Poc!

- Auu! De ce naiba m-ai lovit?

Bine că erau opriți la semafor, altfel mașina ar fi ieșit din bandă de la cât de tare îl pocnise puștiul pe umăr.

- Păi și tu tot mă plesnești! Așa se joacă oamenii normali!

- Hei! Nu mă învinovăți pentru lucruri fără sens. Ieșiserăm deja din magazinul tatălui tău, nu credeam că se va uita sau ceva de genul.

- De acum înainte, nimic indecent în public. Deloc.

- Mereu interzici asta și cealaltă. Vrei să-ți interzic să ieși din casă data viitoare?

- De ce ai face asta?

- O să te țin în pat atât de mult, că n-o să mai vezi nici soarele, nici luna.

Și ăsta fu finalul perfect al conversației, pentru că Jun închise gura imediat. Nu mai ripostă deloc, deși bombăni în continuare în barbă, cum făcea el mereu. Sorn nu se abținu și îi ciupi obrăjorul moale, ținându-i-l între degete ca un clește. Jun se întoarse și îi aruncă o privire tăioasă de parcă ar fi vrut să răstoarne mașina, așa că Sorn îi dădu drumul.

- Ești al naibii de drăguț... hai, dă-mi un sărut. Zise băiatul din sud, complet lipsit de rușine, către cel de lângă el. Dar Jun, încă supărat de trasul de obraz, nu-i răspunse. Așa că Sorn trase pe dreapta, îl prinse de după umeri și îi fură un sărut pe bune, mulțumit de ispravă.

- Mmph! Ai Phi Sorn! Țin minte asta! Țin minte! țipă Jun, arătând spre el acuzator, apoi întorcându-i spatele, complet neputincios. Se lipi de geam bosumflat, în timp ce râsul lui Sorn umplea mașina.