Capitolul 29: Mărturisește-ți păcatele

 

Flashback

Sanchai stătea în picioare, privind cadavrul fără viață al bărbatului de vârstă mijlocie care zăcea într-o baltă de sânge în fața lui. Între timp, un grup de voluntari și polițiști intrase pentru a securiza și supraveghea căsuța. Sanchai, după ce și-a îndeplinit datoria de cetățean responsabil, se întoarse și ieși afară. Cu toate acestea, privirea lui se opri asupra unui caiet căzut, ascuns sub un cadru de pe raft. Sanchai ridică caietul, gândindu-se dacă să-l pună la loc, dar curiozitatea îl învinge. Decise să ia caietul în secret.

- Ești bine?, îl întrebă doamna Salil, venind spre el cu o umbrelă. Îl întrebă pe fratele ei mai mic, observând expresia lui surprinsă și trează: - E totul în regulă?

- Nu e nimic. M-am ocupat de întrebările poliției. Acum totul s-a terminat.

- Oh, și tu, Soda?

Sanchai se încruntă.

- Nu l-au găsit încă pe copil?

- Nu încă, încă îl caută, iar Fai îi ajută, răspunse doamna Salil, ridicând mâna pentru a-l liniști.

În tinerețe, ea avusese parte de întâlniri periculoase din cauza implicării în bande mafiote. Dar nimic nu se compara cu frica pe care o simțea pentru siguranța și posibila moarte a micuțului Soda.

Sanchai putea vedea că bărbatul murise în lenjerie intimă. În plus, își amintea cum Soda, cu fața lui adorabilă și inocentă, îl făcea mereu să zâmbească. Doar gândul acesta îi făcea părul să se ridice în cap. Bărbatul acela, care putea fi un pedofil, îi făcea sângele să fiarbă.

- Huh... hueh.

După un moment, s-a auzit un plâns, care i-a făcut pe toți să tresară. Compasiunea a umplut aerul. Doamna Salil și Sanchai s-au întors și au văzut că Fai îl adusese pe băiețelul ud și tremurând, venind din spatele casei. Ploaia tocmai încetase.

- Shhh... îl îndemnă Fai cu blândețe, întinzând mâna pentru a-i mângâia obrajii copilului.

Ca membru al organizației de salvare, era datoria lui să aducă o pătură cu care să-l învelească pe Soda.

- Nu... nu... domnule Adchawin... nu... nu vreau să plec... vreau să rămân cu dumneavoastră!, a strigat Soda, realizând că era pe punctul de a fi separat de brațele reconfortante ale lui Fai. Doamna Salil, martoră la această scenă, nu a putut să nu se simtă copleșită de compasiune.

- Mamă... mamă...

Fai îi făcu semn doamnei Salil, parcă cerându-i ajutorul. Ochii băiețelului erau plini de teamă și îngrijorare, emoții pe care Fai nu le arătase niciodată până atunci. Îl îmbrățișă strâns pe Soda, refuzând să lase asistenta socială să ia corpul tremurând și fragil.

Doamna Salil văzu asta și luă decizia de a-l adopta pe Soda și de a-l aduce înapoi la conac în acea noapte. Între timp, ea a intrat obosită în casă, știind că mai avea treburi de făcut mai târziu.

Sanchai s-a uitat la Fai, care legăna copilul adormit. A intrat în casă

epuizat și cu inima grea. Din fericire, știa că Soda nu pățise nimic, iar acest lucru l-a determinat să ia caietul pe care îl furase. L-a deschis și și-a dat seama că era un jurnal sau o memorie dulce aparținând lui Detcha, soțul iubit al Namwan.

Strânse jurnalul la piept și citise fiecare propoziție. Când ajunse la ultima pagină, Sanchai luă decizia să-și împacheteze lucrurile și să-și rezerve un bilet pentru a se întoarce imediat în America.

- Pleci acum, Sanchai?, întrebă doamna Salil, văzându-l pe fratele ei mai mic, care trăgea geanta mare în fața casei.

- Da, răspunse Alpha, aruncând o privire peste umărul surorii sale către silueta mică a băiatului care plângea și se uita la Fai. Sanchai simți o durere ascuțită în piept, ca și cum ar fi fost lovit cu un ciocan de fier. Consecințele acțiunilor sale au avut un impact sever asupra vieții copilului, o suflet nevinovat cu ochi întunecați și goi.

Cuvântul - regret părea prea ușor de suportat, repetat la nesfârșit.

Nu se putea hotărî să meargă să o vadă pe Soda, neștiind de unde să înceapă pentru a repara ce se întâmplase. Singurul gând al lui Sanchai era să fugă, să fugă suficient de departe încât să nu mai fie nevoit să recunoască nimic. Cel puțin copilul era acum în grija surorii sale mai mari. Dar trecutul și cuvintele continuau să-l bântuie pe Sanchai timp de mulți ani.

De data aceasta, a luat decizia de a se întoarce în țara natală pentru că nu mai putea lupta împotriva sentimentelor sale... s-a întors pentru a cere iertare.

Sfârșitul flashback-ului

- Soda... Îmi pare rău, sincer. E vina mea. Nu trebuia să fac asta,

- Khun Sanchai, răspunse băiatul, fără să se așeze cum trebuie. Ridică mâinile, neștiind dacă să se apropie și să-l ajute pe cel care se apleca sau nu.

- Unchiule San, unchiule San, mirosul de alcool umplea camera, determinându-l pe Fai să ia o decizie calmă. Apoi, îl sprijiniră pe Sanchai, ajutându-l să se ridice de pe podea și conducându-l înapoi în dormitorul său, să se odihnească.

Soda rămase așezat pe pat, prea speriat să se miște. La început, crezuse că Sanchai voia să-i facă rău, dar se pare că el era cel care fusese rănit, îngenunchind în felul acela. Soda nu știa ce voia să spună Sanchai, pentru că tot ce rostea erau cuvinte care păreau să aibă același înțeles: voia să-și ceară scuze.

De ce i-ar cere scuze Khun Sanchai? Băiatul încruntă sprâncenele, complet confuz. Trecu aproape o jumătate de oră și se auzi din nou sunetul unei bătăi în ușa camerei.

- Eu sunt,

Silueta micuță tremură ușor când își dădu seama că Fai stătea în spatele ușii, dar se ridică din pat și o deschise.

- Și Khun Sanchai?

- Doarme, răspunse Fai înainte de a păși în camera băiatului. Închise imediat ușa și o încui.

- Ce naiba îmi faci, Soda? Mi-ai blocat numărul și ai refuzat să-mi răspunzi la mesaje. Ai avut chiar tupeul să-mi spui să-mi găsesc pe altcineva. Ești foarte curajos să faci asta,

Figura înaltă vorbi cu voce puternică, făcându-l pe băiat să coboare capul, nevoind să dezvăluie ce se întâmplase la conac. Soda nu voia ca Fai să se simtă rău din cauza doamnei Salil. Dacă Fai urma să fie supărat, era mai bine ca furia să fie îndreptată doar către el.

Băiatul cu obrajii roșii închise ochii, așteptând cuvintele de mustrare din partea lui Fai.

- Soda, o să mă părăsești?

Cu ochii plini de lacrimi, Fai îl făcu pe băiat să se simtă neajutorat.

- Eu..., buzele lui tremurânde se străduiau să găsească cuvintele potrivite, - îmi pare rău, Khun Fai. Voiam doar să găsești pe cineva mai bun.

- Păi, am găsit deja pe cineva, răspunse Fire, ridicându-i ușor bărbia.

- Khun Fai, nu mă tachina așa, imploră băiatul cu voce tremurândă. De ce era Fai atât de crud? Tocmai când era pe punctul de a accepta, se priviră cu ochi adânci și tandri. Și chiar se atinseră ușor.

- Vorbesc serios, spuse Fai, trăgând figura moale mai aproape și îmbrățișându-l strâns.

- Soda, nu trebuie să-ți fie frică.

Am vorbit despre tot cu mama mea,

- Deci, ai vorbit cu doamna Salil? Ochii rotunzi plini de lacrimi se ridicară și se uitară la tânărul Alpha. - Khun Fai, nu fi supărat pe doamna Salil, bine? E vina mea.

Auzind asta, Fai scoase un suspin.

- Nu ai făcut nimic rău, Soda. De ce ai spune așa ceva? Își ridică ușor mâna și îi mângâie obrazul alb și neted.

- E vina mea, eu te-am tachinat și te-am provocat, eu, până în punctul în care... te-am făcut să-ți pierzi controlul. Fraza sinceră a lui Soda îl lăsă pe Alpha fără cuvinte.

- La început, am crezut că vreau să încerc să dansez... Nu m-am așteptat ca Khun Fai să... să... Cuvintele lui Soda se pierdură în timp ce obrajii lui roșii deveniseră de un roșu intens, chiar dacă nu era momentul potrivit. Dar totuși.

- Despre ce fel de dans vorbești, Soda? întrebă Fai, nedumerit.

- Dansam când spălam mașina la conac, Khun Fai. Dar am dansat doar o dată, spuse Soda repede, extrem de jenat. - Nu credeam că planul meu de a te seduce atunci va avea succes. Și odată ce am ajuns împreună, n-ai putut rezista, nu-i așa? De asemenea, nu sunt un copil bun, sincer.

Obrajii dolofani ridicară o mână pentru a șterge o lacrimă, dar în adâncul sufletului, nu putea să nu simtă un sentiment de mândrie, în timp ce tânărul Alpha își flutură vârful limbii și își împinse dinții ascuțiți.

- Deci mă tachinam în timp ce spălai mașina? Credeam că sari din cauza apei.

- Oh... exclamă Soda, oprindu-se brusc, luat prin surprindere.

Revenind la acea zi, Fai stătea liniștit și citea o carte în grădina umbroasă a casei. Dar apoi a venit un copil răutăcios și a început să cânte tare, legănându-se înainte și înapoi. La început, Fai crezu că Soda era mușcat de furnici, pentru că îl văzu bătându-se pe fund și lovindu-și picioarele. Dar când observă că băiețelul începuse să se ude, se ridică repede și îi aduse un prosop, pentru că era supărat că tricoul era prea subțire.

- Deci, nu era pentru că te tachinam?

mormăi Soda cu voce joasă, simțindu-se oarecum supărat. Atunci de ce a spus doamna Salil că îl seduce pe Fai? Nu îl seducea pe Fai cu ispite?

Fai nu se putu abține să nu râdă la cuvintele lui Soda, găsind expresia lui bosumflată adorabilă.

- Încă ceva, spuse Fai și îi strânse ușor obrazul moale al lui Soda cu o mână.

- Crezi că aș cădea în seducția ta lipsită de tact dacă nu aș avea sentimente? Chiar dacă ar trebui să lustruiești mașina și să-i dai vopseaua jos, asta ar fi tot.

Soda auzi asta și se încruntă. Se întrebă cum putea Fai să creadă că glumele lui erau lipsite de tact.

- Păi, mi-a luat mult timp să-mi adun curajul să dansez, să știi. Khun Fai, eu... Soda se opri pentru o clipă, ezitând, apoi vorbi din nou.

- Khun Fai... eu, eu, buzele lui roșii și tremurânde încercară să formeze cuvintele, dar nu reușiră. Așa că Fai zâmbi fermecător și repetă.

- Te iubesc, Soda.

Băiatul se uită la chipul frumos, hipnotizat, neștiind dacă să-și creadă urechile.

- Khun Fai... nu râde de mine așa,

- Te iubesc,

- Khun Fai, te rog, nu, Soda își acoperi fața cu mâinile, în timp ce brațele puternice ale lui Fai îl strânseră cu putere.

- Khun Fai îl iubește pe Soda, murmură el încet, buzele lui atingând urechea roșie a lui Soda.

Corpul băiatului tremura, tot corpul îi era inundat de lacrimi transparente, copleșit de emoții.

- Huh... Khun Fai,

- Nu-ți fie frică, te iubesc. Nu te voi părăsi, spuse bărbatul, sărutându-l ușor pe ambii obraji moi ai lui Soda, înainte de a-l ridica la frunte.

- Iar, mi-e atât de frică că nu te voi mai vedea, spuse Soda, îmbrățișându-l strâns pe Alpha și ascunzându-și capul în pieptul lui. Umerii îi tremurau, mâinile îi erau încleștate pe cămașa celuilalt, exact ca atunci când era încă un copil mic. Fai îl sărută pe frunte, oferindu-i alinare. Apoi îl ridică pe Soda și îl așeză pe pat, legănându-l ușor înainte și înapoi.

- Te iubesc, Khun Fai.

- Știu.

Amândoi se priviră profund în ochi, înainte ca Fai să se aplece pentru a căuta un alt sărut pe buzele roșii ale lui Soda.

- Uhm, Khun Fai, dar Soda îl întrerupse ridicând mâna, oprindu-l.

- Ce este?

Alpha încruntă sprâncenele.

- De ce te-ai întors așa repede? Nu trebuia să fii în Japonia până duminică? întrebă Soda, curios.

- Cum pot să rămân calm când soția mea îmi trimite un astfel de mesaj?

Obrajii lui Soda se înroșiră, și nu e nevoie să spunem cât de roșii erau. Mai mult, tânărul se simțea amețit, de parcă era pe punctul de a leșina.

- Cum îmi spune Khun Fai?

- Soție, răspunse Fai cu voce ezitantă, buzele sale tremurând în timp ce vorbea, urmându-și inima.

- Nu sunt doar partenerul tău de pat, nu-i așa?

Auziind asta, Fai simți o durere de vinovăție înăuntrul său.

- Nu suntem deja împreună?

- Huh, zâmbi larg Soda. - Da, da, suntem împreună? Când s-a întâmplat asta?

- După ce am făcut sex pentru prima dată, mi-ai cerut să fim exclusivi. Ai spus că vrei să fiu doar cu tine, răspunse Alpha cu o expresie solemnă.

- Atunci asta înseamnă că...

Au trăit tot acest timp ca și cum ar fi fost într-o relație romantică, nu-i așa?

- Soda... Fai îi spuse numele încet, îngrijorat.

- Da, răspunse tânărul cu o privire zâmbitoare, fără să-și dea seama că sângele îi curgea din nas.

- Nu leșina! strigă Fai.

Dar era deja prea târziu.