Capitolul 27: Cufundat în realitate

- Yai Mai Sip Pee Praet, Yai Mai Sip Pee, Praet, Yai Mai Sip Pee Praet.

Nota 🩵Această frază provine din folclorul thailandez sau dintr-un cântec popular, dar nu are o traducere directă în limba română. Se traduce aproximativ astfel...

- Domnișoară vrăjitoare care străpunge spiritele, domnișoară vrăjitoare care străpunge spiritele, vrăjitoare care străpunge spiritele.

- Huh... huh!

O fetiță în uniformă școlară zăcea pe pământ, plângând în hohote. Ridică ambele mâini pentru a-și ține capul, prea speriată să ridice fața și să se uite la grupul de fete care se țineau de mâini, alergând în cerc și aruncându-i cuvinte dureroase pentru a o face să se simtă mizerabil. Încă din școala primară, Fon a fost mereu ținta colegelor sale, care o hărțuiau și o agresau. Nu înțelegea de ce se întâmpla asta, dacă era pentru că băieților le plăcea să se joace cu ea, pentru că era mai înaltă decât celelalte fete din clasă sau pentru că era timidă și nu vorbea prea mult.

Astăzi, colegele ei de clasă o aduseseră în grădina de legume din spatele școlii. Fon știa că urma să fie ținta batjocurilor, la fel ca înainte, dar încerca să îndure. Nu voia ca mama ei să fie nevoită să intervină, ca data trecută, pentru că de fiecare dată când mama ei făcea asta, ea era batjocorită și mai tare.

- Poftim, încearcă să mănânci varza asta. Noi am cultivat-o, Fon, a spus una dintre fete, lidera grupului, în timp ce smulgea din pământ o varză pe jumătate crescută și o ținea în fața lui Fon. Era murdar și neapetisant, iar Fon ezită, dar a fost trasă mai aproape de o altă prietenă care i-a îndreptat capul spre varză.

- Ugh, gemu Fon în timp ce se uita la fetele care o înconjurau cu râsete batjocoritoare. Păreau să nu aibă niciun pic de empatie sau înțelegere.

- Mănâncă!

Grupul de fete o îndemnă pe Fon, vocile lor răsunând în încercarea de a o face să se supună. Unele aveau o expresie jenată pe fețe, în special fata pe care Fon o plăcea cel mai mult, care se alăturase celorlalte doar pentru a evita să fie ea următoarea țintă.

- Mănâncă, ciudato!

Una dintre ele o apucă strâns pe Fon de gât, făcând-o să plângă în hohote înainte de a putea respira.

- Opriți-vă!

Fetele au intrat în panică când au fost stropite cu apă, rămânând complet ude. Când Fon s-a întors, s-a trezit față în față cu băiatul care le stropise cu apă, care stătea acolo cu obrajii roșii, ținând furtunul în mână și părând nepăsător.

- Ce faci? Oprește-te!

Au strigat fetele, în timp ce micuțul Soda le stropia din nou cu apă. Fon a profitat de haos și a fugit, așezându-se lângă băiat.

- Azi e rândul nostru să avem grijă de grădina de legume, așa că hai să udăm plantele, răspunse băiatul cu un zâmbet ștrengar.

- Micuțule obraznic, n-ai nimic mai bun de făcut?, spuse fata, dar fraza îi fu întreruptă când Soda o stropi cu apă în gură. În plus, niciuna dintre colegele ei nu îndrăzni să-i vină în ajutor, de teamă să nu fie și ele stropite cu apă.

- Cine a adus îngrășământul organic pentru grădină? Miroase!

Cu obrajii roșii, Soda a continuat să stropească fata cu apă. Fata furioasă, în cele din urmă udă leoarcă și alunecând în pământul noroios, avea fața acoperită de noroi. În plus, s-a dovedit că grădina fusese într-adevăr fertilizată cu îngrășământ organic adevărat, ceea ce a adăugat și mai multă umilință.

- Grr... Huuuuuuhhh!

Fata furioasă a țipat, rușinată, înainte de a fugi din grădina de legume. Prietenele ei au râs și au urmat-o în tăcere, lăsându-i pe Fon și Soda singuri în grădină.

- Ce s-a întâmplat, Fon? a întrebat Soda îngrijorat fiica binefăcătorului său.

Incapabilă să articuleze vreun cuvânt, Fon și-a strâns buzele.

Băiatul locuia cu familia ei de aproape doi ani. Deși erau în aceeași clasă, erau în clase diferite, ceea ce crea o distanță între ei.

La început, Fon nu înțelegea de ce mama ei adusese un copil de nu se știe de unde pentru a avea grijă de el. Chiar dacă nu erau frați biologici, Fon simțea totuși un sentiment de neliniște că cineva ar putea concura pentru dragostea mamei și a tatălui ei, sau chiar pentru afecțiunea fratelui ei. Chiar și fratele ei, care avea o personalitate rece, părea amabil cu el. Acest băiețel era foarte serios, nu se comporta niciodată urât.

Cu excepția faptului că, ocazional, făcea farse doar pentru distracție.

Dar, odată ce au început să meargă împreună la școală, băiatul venea întotdeauna în ajutorul lui Fon ori de câte ori era agresată, înfruntând fără teamă pe oricine îndrăznea să se pună cu ea. Uneori, chiar se bătea și se trezea cu zgârieturi și vânătăi.

Băiețelul era curajos și neînfricat, nu se temea de nimic.

Cu trecerea timpului, sentimentele lui Fon au început să se schimbe. De la a nu vrea să aibă nimic de-a face cu băiatul, au devenit de nedespărțit. Fon a început să învețe cum să devină puternică din întâlnirile cu Soda, iar Soda însuși nu mai era băiatul singuratic care prefera singurătatea în pauze.

Don înțelegea că Soda avea sentimente pentru fratele ei, dar adesea se juca cu Soda, gândindu-se că era imposibil ca cineva ca Fai să placă un băiat care era mereu enervant. Nu știa că ceea ce vedea era doar suprafața sentimentelor adevărate ale lui Fai.

Pe măsură ce creștea și Soda devenea un tânăr chipeș, natura adorabilă a lui Soda o făcea pe Fon să-și facă griji în permanență. Toată lumea presupunea că un băiat frumos ca Soda trebuie să fie un Omega. Fon se ruga în fiecare zi ca Soda să nu fie Omega sau, dacă trebuia să fie, își dorea ca ea să fie Alfa, ca mama și fratele ei. Dar era o rușine pentru ea să fie doar Beta.

Cel puțin Soda era Normal.

Fon încerca să se convingă că, indiferent ce s-ar întâmpla, Soda ar fi fost dezamăgit. Fratele ei nu era interesat de nimeni din casă, iar ea trebuia să fie acolo în locul lui Soda. Când Soda s-a mutat cu familia Fai, Fon s-a rugat în sufletul ei ca Fai să-l trateze cu asprime, să-l intimideze cu cuvintele lui. Dar nu a fost așa.

Fon înțelesese totul greșit. Văzându-i pe Fai și Soda îmbrățișându-se, sărutându-se și având momente intime, a trezit în ea gelozia. Privirea pe care fratele ei o îndrepta spre silueta delicată de sub el a aprins un foc în inima lui Fon.

Și acel foc a ars totul până la cenușă.

- De ce a trebuit să faci asta?

Doamna Salil a strâns mâinile cu putere după ce Fon a mărturisit că a mințit, acuzând-o pe Soda că a folosit feromoni pentru a-l vrăji pe Fai. Ea a susținut că i-a văzut în apartamentul lui Fai și că a făcut în secret o fotografie cu Fai și Soda pentru a i-o arăta.

Chiar dacă voia să-și pălmuiască fiica pentru a-i da o lecție, își dădu seama că era la fel de vinovată. Furia o făcuse să tragă concluzii pripite, încețoșându-i mintea și rănind-o profund pe Soda. Doamna Salil se simțea profund rușinată și regretă din suflet. Fai se uită la surioara lui cu un amestec de confuzie și furie, strângând din dinți. El însuși nu știa dacă se simțea mai dezamăgit sau mai furios.

- Unde este Soda acum?

a întrebat Fai cu voce fermă.

.........

Tânărul stătea îmbrățișându-și geanta, uitându-se în jurul dormitorului mare și luxos pus la dispoziție de Sanchai. Era un penthouse luxos la ultimul etaj.

Sunetul tunetului îl făcea pe Soda să se simtă rece și să tremure, dar încerca să-l ignore. Începu să-și organizeze lucrurile necesare, care erau puține, deoarece tânărul credea că va sta cu Sanchai doar câteva zile. Dacă ar fi găsit un loc de muncă și o pensiune bună, s-ar fi mutat repede și nu l-ar fi deranjat pe Alpha, pe care îl considera șeful său.

Cioc, cioc.

Se auzi o bătaie în ușă, așa că Soda își puse geanta la picioarele patului, se apropie și deschise.

- Poți să stai aici? Sanchai zâmbi înainte de a-și strâmba ușor nasul, simțind un miros care nu provenea de la odorizantul de cameră.

- Mai mult decât să pot sta, mulțumesc foarte mult, Khun Sanchai, spuse Soda, ridicând mâna pentru a se înclina, dar mâna mare îl apucă de braț.

- Nu e nevoie să te înclini în fața mea. Te-ai înclinat deja de zece ori.

Soda dădu din cap înainte să-și lase mâinile jos.

Sunetul unui tunet îl sperie pe Soda, făcându-l să tresară. Corpul îi tremura, iar ochii i se măriră. Sanchai observă postura speriată, asemănătoare cu cea a unui iepure, a tânărului și nu se putu abține să nu zâmbească. Dar, de îndată ce simți din nou mirosul slab și delicat, bărbatul mai în vârstă trebuia să-și încrunte sprâncenele.

- Ce ai pulverizat în cameră?, întrebă el.

- Nimic, domnule, răspunse Soda, scuturând din cap.

Sanchai se uită la buzele roșii închise și la obrajii albi și roșii. Imaginea suprapusă a cuiva pe care îl ținea captiv în inima sa de mulți ani îi apăru în fața ochilor. Alpha dădu din cap în semn de răspuns, apoi se întoarse repede în camera sa pentru a-și stăpâni emoțiile care îl copleșeau.

În timp ce ușa de lemn se închidea.

Silueta impunătoare a bărbatului de vârstă mijlocie se prăbuși pe scaun, luă o sticlă de vin scump și o golii dintr-o singură înghițitură. Dar, deoarece curiozitatea îi creștea, trase un sertar de lângă masă, scoase o carte veche din piele și o deschise. În ea se afla fotografia unei tinere frumoase, cu ochi captivanti și un zâmbet dulce care nu mai putea fi găsit. Obrajii ei netede, de culoarea fildeșului, și buzele roșii naturale nu erau atinse de niciun fel de cosmetice.

- Namwan...,spuse Sanchai, apoi apucă din nou sticla de vin, de data aceasta cu un sentiment de dor.