Capitolul 09 ☆

    După ce s-au împăcat, Kit şi Shane şi-au reluat sesiunea de meditaţii ca de obicei. Shane a verificat fişa de matematică a lui Kit şi a notat scorul: "4/10". Când Kit a văzut că s-a îmbunătățit, s-a entuziasmat și a sărit în sus de bucurie.

 -Da! Am avut un scor bun de data asta!

-Adevărat dar, nu este un pic prea mult entuziasm? L-a apostrofat tachinator Shane.

-Un geniu ca tine nu ar înțelege. Încercă să te gândești că în mod normal nu pot face niciunul corect. Acum am patru. Dacă ai fi în locul meu, nu ai fi fericit? Shane s-a oprit pentru o clipă, apoi a decis să vorbească serios.

-Kit... Îmi pare foarte rău pentru modul în care ți-am vorbit înainte.

-De ce îți ceri scuze din nou? Suntem bine acum, nu-i aşa?

-Dar încă nu ţi-am spus tot adevărul. Kit a înghețat, ascultând în tăcere cum Shane și-a adunat gândurile și a continuat.

-Chestia este... Eram frustrat. Urăsc că în viaţa mea trebuie să fie întotdeauna totul atât de serios. Mă simt ca și cum aş fi blocat în ceva și nu știu cum să mă eliberez. Așa că m-am descărcat pe tine. Pentru că în adâncul sufletului, sunt gelos.

-Eşti gelos pe mine? Kit era confuz.

-De ce ar fi cineva atât de deștept ca tine, gelos pe mine?

-Nu ştiu... poate pentru că te poți bucura de lucrurile mărunte atât de ușor. A spus Shane, lăsându-şi gândurile să se transforme în cuvinte.

-Asta este ceva ce eu nu pot face, indiferent cât de mult mi-aş dori. Chiar şi atunci când încerc, este ca și cum de fiecare dată când încep să mă distrez, există o voce care îmi şopteşte în cap: „Nu, Shane... asta nu este pentru tine. Întoarce-te la stres, întoarce-te la problemele de matematică. Şi în cele din urmă, ajung întotdeauna de unde am plecat, rezolvând ecuații zi de zi. Când o problemă începe să pară prea uşoară, trec la una mai dificilă. Şi apoi nu mai știu de ce o fac. Vreau să spun, sunt doar un elev de liceu. De ce încerc să rezolv problemele făcute pentru studenţii din anul patru de facultate? Doar pentru că pot? Kit a ascultat cu atenție, uitându-se la Shane cu înțelegere și empatie înainte de a răspunde.

-Păi, data viitoare, nu mai asculta vocea aia nenorocită. Țipă înapoi la ea și spune-i că te enervează. Permite-ți să te bucuri și de alte lucruri, chiar dacă nu sunt atât de importante. Cuvintele lui Kit şi modul în care le-a spus, l-au făcut pe Shane să zâmbească puțin. Dar apoi a oftat din nou. -Este prea târziu. M-am întors deja la clubul de matematică. Şi probabil că voi rămâne blocat acolo încă un an. Ceea ce, ei bine... este ultimul meu an.

-Asta nu are nimic de-a face cu clubul. A spus Kit, iar Shane era uimit de aceste cuvinte.

-Ştii că există o grămadă de distracții în afara şcolii, nu? Haide, vino cu mine !

- Încotro? Kit nu a răspuns. Doar a zâmbit uşor, s-a ridicat, i-a întins mâna lui Shane și l-a condus spre uşă.

             ***

Kit I-a dus pe Shane pe un hol lung, luminat cu lumini laser colorate. La capătul coridorului, un grup de adolescenți îşi puneau veste cu nasturi strălucitori şi se înarmau cu pistoale laser montate pe perete. Shane încă nu era pe deplin sigur unde se afla, când unul dintre băieții din grup s-a întors către Kit şi l-a întrebat:

-Ce se întâmplă, Kit... ești gata?

-Am adus un prieten de la școală să se alăture echipei astăzi. A spus Kit, arătând spre Shane.

-Drăguţ! Să mergem, frate. Kit s-a apropiat apoi să-și ia propriul echipament. Shane s-a uitat la el, cu ochii plini de întrebări, așa că Kit a explicat. -Aceștia sunt nişte tipi pe care îi cunosc de la jocuri. Băieți relaxaţi. Fără ciudați, promit, nu ai de ce să-ți faci griji.

- Şi pentru ce m-ai adus aici? A întrebat Shane nelămurit.

-Să ne distrăm! Kit i-a strecurat o vestă lui Shane și i-a dat un pístol laser. Tânărul s-a uitat în jos, puțin confuz.

- Nu ştiu cum să joc asta.

- Hai, încearcă. Privirea din ochii lui Kit I-a făcut pe Shane să se deschidă în sfârşit şi să încerce.

           ***

Meciul dintre cele două echipe începuse. Kit și Shane purtau veste de culori diferite, marcate cu simboluri ale echipei adverse. La început, Shane a găsit întreaga experiență complet inconfortabilă, să țină în mână un pistol laser, purtând o vestă voluminoasă și rătăcind printr-un hol întunecat ca un labirint. Nu ştia unde trebuia să meargă, dacă se pierdea sau dacă acest echipament ar putea ajunge cumva să-l rănească. Dar mai mult decât atât... Shane ura violența. Nu a rănit niciodată pe nimeni fizic, nu s-a pus niciodată în situații în care ar fi putut fi rănit. De asemenea, nu fusese niciodată într-o luptă şi nu avea nicio intenție să fie vreodată într-una. Așa că ideea de a trage, chiar şi cu un pistol laser inofensiv, i se părea complet stranie. Sigur, era doar un joc. Doar un laser. Dar,pur şi simplu nu îl definea pe Shane. Dar nu a durat mult până când ceva s-a schimbat. Shane şi-a dat seama că deja era acolo. Așa că de ce să nu experimenteze, măcar o singură dată? A decis să-şi lase sinele obişnuit la uşă. În labirintul întunecat, putea fi oricine. Înconjurat de toată energia şi entuziasmul din încăpere, de ce să se opună? Şi-a strâns arma, a făcut viraje rapide fără să-i pese dacă mergea în direcţia corectă, s-a rostogolit pentru a evita când cineva îl ţintea fără teama de a fi rănit, iar când s-a confruntat față în față cu un adversar, a tras o lovitură. Când raza laser a lovit vesta ţintei şi a aprins-o, Shane a simțit un val ciudat de euforie ca și cum inspirația l-ar fi lovit de nicăieri. Chiar se distra! Shane, acum complet prins în joc, trăgea sălbatic cu pistolul său laser în toată lumea, chiar și în proprii săi coechipieri. Kit a observat şi a strigat prin labirint.

-Au...Shane! Ar trebui să împuști echipa adversă, de ce naiba o împuști pe a ta?! Shane a încercat să-l împuște și pe Kit, dar acesta s-a ferit la timp. Plin de curaj, tânărul a continuat să arunce în aer pe oricine se apropia de el, concentrarea lui fiind complet pierdută în haos. În cele din urmă, a fost atât de acaparat de momentul în care, pur și simplu se distra. A continuat până când a rămas o singură persoană: Kit. Cei doi au ajuns într-o lungă confruntare, ascunzându-se şi împuşcându-se unul pe celălalt. Într-un final, Shane l-a lovit pe Kit, doborând ultimul om în picioare. Shane a sărit în aer, râzând zgomotos de victoria sa neaşteptată.

- Wooo! Am câştigat!!”Toți prietenii lui Kit gemeau înfrânţi, cu excepția lui Kit, care zâmbea încet în timp ce îl privea pe Shane distrându-se cu adevărat. După aceea, Kit, Shane şi ceilalți s-au pregătit pentru următoarea rundă.

-De data asta, eşti în echipa mea, bine? Nu mă împuşca, prostuțule.

-Da, da, ştiu să joc acum. A răspuns Shane râzând cu gura până la urechi.

-Deci? Te distrezi ?

-Da. Kit a zâmbit uşor, fericit să-l vadă pe Shane distrându-se în sfârşit. În runda următoare, Kit şi Shane purtau veste asortate, fiind în aceeaşi echipă. Ei s-au despărţit, alergând şi strecurându-se prin labirint, prinzând o ambuscadă a echipei adverse şi evitând razele laser cu entuziasm. Ambii au fost complet cufundați în joc, bucurându-se de fiecare secundă de atac şi apărare. Apoi, dintr-o dată, s-au întâlnit unul cu celălalt. Shane şi-a pregătit arma, gata să tragă. Kit şi-a ridicat imediat mâinile. -Sunt eu! Nu trage!

-Îmi pare rău! Credeam că ești inamicul. Chiar atunci, Kit a văzut pe cineva din echipa adversă îndreptându-se spre el. Fără să stea pe gânduri, I-a apucat pe Shane și l-a tras la adăpost în spatele unui stâlp, protejându-l cu propriul corp. Erau aproape, foarte aproape. Privirile lor s-au întâlnit. Inima lui Shane încă bâtea din cauza emoției jocului, dar pentru Kit, era cu totul altceva. Inima îi bâtea cu putere, dar nu de la adrenalină.

-Shane...Ce...Shane a continuat să se uite afară, încercând să-şi identifice ținta, în timp ce Kit a continuat să vorbească.

-Sincer... Nu am fost atât de supărat pe tine mai devreme. Eram mai supărat pe mine... pentru că sunt doar un tip inutil în ochii tăi. Shane a înghețat și și-a îndreptat imediat atenția spre Kit. Ochii lor s-au întâlnit din nou. Niciunul dintre ei nu s-a mişcat. Kit ezita, întrebându-se dacă ar trebui să o spună. Dar în cele din urmă, cuvintele au ieşit la iveală.

-Am vrut să vezi că sunt mai bun decât atât... Nici măcar nu ştiu de ce. Chiar dacă a spus că nu ştie... în adâncul sufletului său, știa. Pur şi simplu nu era sigur de ce simțea cealaltă persoană. De partea lui Shane, creierul său de obicei rapid și evoluat a funcționat brusc defectuos, incapabil să proceseze ceva. S-a întins fără avertisment. Și asta a lăsat loc pentru altceva... ceva mai profund. Gestul tânărului l-a făcut pe Kit să se aplece și să preia controlul. Timpul părea că se oprise. Deşi au trecut doar câteva secunde, s-a simțit infinit, ca și cum ar fi alunecat într-un pliu ascuns al universului. Nu exista timp, nici loc, Fără logică, fără nicio realitate. Nimic... Doar atingerea dulce şi persistentă de la marginea buzelor, vârful limbii și fluturii care dansau în stomacul lor. Şi când în sfârșit s-au despărţit... Abia atunci Kit și Shane și-au dat seama ce tocmai făcuseră.