Capitolul 27

 Luni dimineață, Sorn a venit la serviciu ca de obicei. Nu își luase nicio pauză în weekend, fiindcă voia să-și termine treaba și să scape de frustrarea care creștea în el. Hotărâse să-i acorde lui Jun puțin timp ca să se calmeze și plănuia să lămurească totul cu el chiar azi. Până la urmă, erau colegi, trebuiau să se vadă aici. Jun nu putea să-l evite la nesfârșit.

Tânărul intră în birou cu băutura lui în mână, împreună cu un pahar de mocha cu gheață, băutura preferată a lui Jun. Ceasul de pe perete arăta că sosise cu cincisprezece minute mai devreme, așa că se așeză să aștepte, curios să vadă la ce oră avea să apară micuțul scandalagiu.

Dar pe măsură ce timpul trecea, chiar și după ce începuse ședința, Jun tot nu apăruse. Nici nu avusese timp să întrebe pe cineva, fiindcă trebuise să intre direct în întâlnire. Presupusese că Jun întârziase puțin. Totuși, când ieși din sală, Jun tot nu apăruse.

- Ai James, îl strigă pe un coleg mai tânăr care fusese desemnat să-l instruiască pe Jun încă de la începutul stagiului. Celălalt ridică o sprânceană, nedumerit.

- Da, Phi Sorn?

- Unde-i Ai Jun? N-a venit azi la muncă?

- Nu l-am văzut deloc, Phi. Probabil și-a luat o zi liberă, răspunse James, apoi se întoarse la treabă.

Răspunsul lui James îl făcu pe Sorn să scrâșnească din dinți. Îi dăduse lui Jun timp, da, dar asta nu însemna că îi dăduse libertate totală.

ArrowShot: Nu poți să mă eviți pentru totdeauna, Jun.

ArrowShot: O să te găsesc.

ArrowShot: Pregătește-te să dai ochii cu mine.

Tastă mesajele le trimise, deși știa că celălalt nu avea să răspundă. Își încleștă maxilarul, iar mușchii i se încordară vizibil. Dacă Jun voia să se joace de-a v-ați ascunselea, așa să fie, pentru că, orice ar fi, dacă ar trebui să dea toată clădirea cu susul în jos, era gata să o facă.

    💚💚💚

- Jun nu e la muncă azi? Nu l-am văzut deloc, zise Champ, care tocmai ajunsese la birou după-amiază. Nu zărise nici urmă de dragul lui Nong.

- Mă evită. Probabil crede că dacă își ia o zi liberă, scapă de mine.

Sorn răspunse ca și cum nu-l deranja, dar tonul și tăișul cuvintelor lui spuneau altceva. Inițial, intenționase să se împace cu Jun, dar acum frustrarea i se urca în cap. Dacă s-ar fi întâlnit cu el în acel moment, l-ar fi lovit în cap înainte de a deschide gura să vorbească.

- Și ce-o să faci?

- Îl las în pace deocamdată. Câte zile libere poate să-și ia, până la urmă? Dacă o ține așa, îi spun lui Khun Tune să nu-i semneze stagiul.

Spunând asta, Sorn se ridică, hotărât să iasă să fumeze, ca să-și calmeze nervii.

Champ oftă, apoi se îndreptă spre Thai, care era în continuare concentrat la muncă, cu o expresie serioasă pe față. Se așeză în apropiere și bătu de două ori în masă ca să-i atragă atenția.

- Spune-i lui Jun să nu-și mai ia atâtea zile libere. Dacă o ține tot așa, Ai Sorn o să-l raporteze la Khun Tune și n-o să-i aprobe stagiul.

Champ îi dădu avertismentul din grijă sinceră. Înțelegea de ce Jun își luase liber, dar evitarea lui Sorn la nesfârșit nu era o soluție. Problemele personale n-ar trebui să afecteze munca.

- Nu-ți face griji pentru el. Jun o să treacă stagiul oricum, spuse Thai, calm.

- Poate acum, că e încă în limitele legale de concediu. Dar dacă lipsește prea mult, riscă să nu-l mai treacă, nu?

- Și cine a zis că Jun și-a luat liber?

- Ai Sorn, bineînțeles. N-a zis că Jun lipsește azi pentru că și-a luat o zi?

- Heh...

Thai scoase un râs scurt și ironic, amuzat de cât de în ceață era Sorn. Omul nici măcar nu bănuia că Jun fusese deja transferat la fabrică și că nu mai avea de gând să se întoarcă aici.

Totul fusese aranjat cu ajutorul lui Thai, iar Jun era mulțumit de noua situație. Acum nu mai rămânea decât să vadă cât timp putea Sorn să se prefacă liniștit înainte ca adevărul să-l lovească.

       💚💚💚

Lovire...

- Rahat!! Strigă Jun cât putu de tare, când mingea de sepak takraw cu care exersa zbură prea sus și lovi plafoniera, făcând-o să se spargă în bucăți. Tânărul rămase încremenit, palid, lucra la fabrică de doar o săptămână și deja făcea pagube.

Era pauza de prânz și mai avea vreo treizeci de minute libere. Îi rugase pe câțiva muncitori pricepuți la sepak takraw să-l învețe și pe el. Win stătea nu departe, mâncând Som Tam (salată thailandeză de papaya) cu ceilalți colegi.

- Ai Jun, idiotule! Mai bine te duci să rezolvi daunele cu Khun Danu! Urlă Win cu gura plină, mestecând carne de pui la grătar.

Faptul că cel mai bun prieten al lui lucra acum în același loc făcea ca munca lui Win să fie mult mai suportabilă. După ce fusese singur aici luni de zile, sosirea lui Jun îi adusese în sfârșit un partener de boacăne. Cei doi deveniseră rapid un duo bine cunoscut în fabrică, iubiți de muncitori, și mai ales populari printre femei.

Jun lucra la fabrică de cinci zile. La început, stătea mereu pe lângă Khun Paisan, așteptând emailuri de la Hia Thai pe care apoi le transmitea echipei de producție. Trebuia și să verifice stocul, iar căldura toridă din Thailanda îi lăsa uniforma udă leoarcă de transpirație. Dar măcar munca îi ținea mintea ocupată și îl mai ajuta să nu se gândească la Phi Sorn, măcar puțin.

De atunci nu-l mai văzuse deloc pe Phi Sorn. Chiar dacă acesta îi trimitea mesaje, Jun nu le deschidea. Vedea notificările, dar le ignora complet, fără să citească ce scria. Win îl tachina, spunând că era o metodă impresionant de rece și decisă de a merge mai departe. Ceea ce Win nu știa era cât de greu îi era, de fapt, lui Jun.

În adâncul sufletului, Jun încă spera ca Phi Sorn să vină să-l caute. Nu avea nicio idee ce se întâmpla cu Sorn, pentru că Hia Thai nu-i spusese nimic. Hia Champ îi trimisese câteva mesaje ca să-l întrebe cum mai e, dar Jun nu-i spusese niciodată unde se află. Champ menționase că Phi Sorn credea că el doar își luase concediu. Conversația nu durase mult, căci Champ trebuise să se întoarcă la muncă.

Biroul era mai aglomerat ca niciodată, de când Khun Tune reușise să obțină un client important din nordul țării. Așa că Jun îi spusese doar lui Champ că încă este intern la R.T. DESIGN, doar că nu mai lucra la birou.

- E al naibii de cald. Transpir ca naiba, e dezgustător. Uite câți așchii de lemn am pe brațe.

Win se plângea în acea seară, după ce intrase în birou și simțise aerul rece de la aerul condiționat. Briza răcoroasă care îi izbea fața îl făcea să simtă că intrase în rai. Lucra în departamentul de producție, unde învăța despre utilaje și supraveghea procesul de fabricație, ceea ce însemna că petrecea aproape tot timpul jos. Între timp, Jun avea un loc mai confortabil sus, la birou. Trebuia să coboare doar ocazional pentru a verifica stocul, spre deosebire de Win, care era blocat în căldură toată ziua.

- Ce mâncăm diseară? Mă tentează să dăm o raită pe la Talat Nat Rotfai, Piața de Noapte de la Gară. Poate bem și ceva.

- Sună bine. Mi-e poftă de Kung Thang. N-am mai mâncat de mult.

Nota💚 (Kung Thang) înseamnă literalmente „creveți la găleată” , un fel de mâncare cu fructe de mare, în care creveții și alte crustacee sunt amestecate cu sos și servite într-o găleată sau întinse pe o masă.

După ce și-au stabilit planul pentru seară, s-au întors la apartament pentru un duș rapid și s-au schimbat în ceva mai prezentabil, nici prea elegant, dar nici foarte casual. Când soarele apunea, au pornit spre destinația aleasă.

De îndată ce au ajuns, s-au îndreptat direct spre taraba cu Kung Thang despre care vorbiseră. Planul era simplu: o masă copioasă, apoi un bar cu muzică bună în care să se relaxeze. N-a durat mult până le-a fost servită comanda, iar ei s-au înfipt cu poftă în ea.

Tocmai când terminau de mâncat, simțindu-se plini și mulțumiți. Telefonul lui Jun a început să vibreze cu zgomot în buzunar. Când l-a scos și a văzut că Jom îl suna, a răspuns imediat.

📱- Da, Hia Jom?

📱[Jun, ești la piața de noapte?]

📱- Huh? — a scos un sunet confuz. Nu-i spusese nimănui unde era, așa că de unde știa Jom?

📱[Uită-te în stânga. Nu, puțin mai în stânga.]

📱- Aaa! Hia Jom!

Urmând indicațiile din apel, Jun l-a zărit pe Jom lângă o tarabă cu blugi, făcându-i cu mâna. După ce au plătit pentru mâncare, Jun și Win s-au îndreptat spre el.

- Ați venit singuri? A întrebat Jom, observând că doar Win era cu Jun. Nici urmă de un anumit Phi cu temperament aprins.

- Da, doar noi doi. Plănuiam să bem ceva după. Vii și tu, Hia?

- Sigur? Niciun invitat-surpriză de data asta? Că dacă da, s-ar putea să aveți parte de necazuri. l-a tachinat Jom, iar Jun a zâmbit stânjenit, evitând subiectul.

- Hai, Phi Jom, cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Nu vrem să ne îmbătăm, doar să ne relaxăm puțin. A intervenit Win, conducându-i spre barul pe care îl alesese deja.

- Bine, vin și eu. Tocmai am terminat cumpărăturile, oricum. A acceptat Jom, ridicând punga cu două perechi de blugi pe care tocmai le cumpărase.

- Oh! Îl chem și pe Phiang, Win? Nici nu l-am mai văzut de atunci. Și-a amintit brusc Jun.

- Cheamă-l. Daca nu o faci , o să se supere și o să zică că l-ai ignorat. A răspuns Win zâmbind.

Jun a trimis imediat un mesaj, iar răspunsul a venit în câteva minute: „Ne vedem acolo.” Se simțea ca un deja-vu, la fel ca întâlnirea de săptămâna trecută. Doar că de data asta, nimic și nimeni nu avea să-i mai oprească din a bea.

Barul ales de Win avea un aer rustic, cu influențe country. Sunetul chitarei și vocea caldă a muzicianului live umpleau atmosfera, făcându-i pe toți să se relaxeze. O briză ușoară mai domolea căldura persistentă. Nu era aglomerat, așa că au ales o masă într-un colț liniștit.

Jom nu plănuise să bea în acea seară, dar după ce dăduse peste acești doi, nu putuse rezista tentației. Insistase chiar să achite nota de plată, de data asta, fiindcă ultima oară plătise Win. Atunci fusese o seară cam dezastruoasă și nu apucase să-șa plătească, până acum.

- Hia, nu trebuia să ajuți la restaurant azi?

- Nu prea. Au mai angajat oameni, așa că n-am mai fost.

- Oh... deci practic ești șomer acum? l-a tachinat Jun, făcându-l pe Jom să izbucnească în râs.

- Phi Jom, tu ai un restaurant? A întrebat Win, intrând în vorbă.

Adevărul era că Win nu-l cunoștea prea bine pe Jom, doar se întâlniseră de două ori. Dar dacă Jun era apropiat de el, înseamnă că era un tip de treabă.

- Nu, e al unchiului meu. Jun mereu zice că mâncarea e grozavă. Jom zâmbi mândru, simțindu-se împlinit că restaurantul unchiului său avea măcar un fan loial la masă.

- Și totuși, niciodată nu m-ai invitat acolo. Hai să mergem mâine. Vreau să văd dacă chiar e așa bun cum zici.

- Mai bine altă dată. Nu prea vreau să mă apropii de zona aia acum.

- Ce zonă?

- Cartierul lui Phi Sorn.

Răspunsul lui Jun l-a făcut pe Win să dea imediat din cap în semn de înțelegere. Sincer, se simțea epuizat pentru prietenul lui. Toată situația părea de parcă erau niște fugari urmăriți de poliție.

- Phi Juuuunn!!!!

O exclamație bruscă și teatrală a întrerupt conversația când Phiang , care tocmai ajunsese, l-a prins pe Jun din spate, îmbrățișându-l strâns. Înainte ca Jun să reacționeze, Phiang i-a plantat un sărut zgomotos pe obraz, făcându-l pe Jun să-și deschidă ochii largi, șocat.

- Ce naiba, Phiang? Jun s-a tras puțin, dar nu prea mult, fiindcă încă era prins în strânsoarea lui.

- Nu glumesc! Mi-a fost dor de tine! A declarat Phiang, plin de energie, acaparând întreaga masă.

- Stai... cine e ăsta? E iubitul tău? Wow, Jun! Nici nu mi-ai zis! Deci de-aia ai dispărut, petreci tot timpul cu el, nu?

Apoi, dintr-odată, privirea lui a sărit într-o parte.

- Aaa! Phi Win, și tu ești aici! Ce faci?

Tirul lui verbal nu lăsase spațiu pentru niciun răspuns, iar în următoarea secundă deja se repezise spre bar să comande băuturi și gustări, acaparând atmosfera cu totul.

- Hia Jom, el e Phiang, Nong-ul meu. Phiang, el e Hia Jom. Și nu, nu e iubitul meu, suntem doar prieteni apropiați.

Jun s-a grăbit să lămurească situația, înainte ca Phiang să-și facă vreo idee greșită și ca Jom să se simtă stânjenit.

- Aaa? De unde era să știu? A ridicat Phiang din umeri, apoi s-a întors spre Jom cu un zâmbet larg.

- Încântat de cunoștință, Phi Jom!

Ridică paharul, un amestec făcut de Win, și ciocni ușor cu Jom, în semn de salut. Jom râse ușor, amuzat de imaginația lipsită de griji a celui mai tânăr.

- Am fost la barul lui Phi Franz zilele trecute. Mi-a zis că a fost ceva dramă, Phi Sorn a făcut o criză pentru că Phi Jun s-a îmbătat.

- Mmm. Jun mormăi, fără să adauge nimic. Nu avea chef să vorbească despre seara aceea. Când se gândea înapoi, încă era uimit că Phi Sorn reușise să-l care afară din bar în felul ăla. Omul ăla avea o forță nebună, dacă ar fi fost o bătaie adevărată, Jun ar fi fost leșinat de la primul pumn.

- Phi Sorn e chiar intens, nu? Un astfel de Phi e rar. Chiar te iubește ca pe un frate mai mic, are grijă de tine ca un tată, chiar.

- Tuse! Tuse! Tuse!!

Win, care tocmai luase o gură din băutură, începu să se înece violent, întorcându-se într-o parte și tușind în cot. Comentariul inocent al lui Phiang despre dragostea fraternă a lui Sorn era atât de departe de adevăr, încât Win aproape izbucni în râs.

Dacă ar fi auzit asta mai demult, poate că lar crede și el. Dar acum? Nici vorbă. Modul în care Hia Sorn se purta nu era deloc de frate protector, era de iubit posesiv, clar ca lumina zilei.

- Jun… lucrurile au fost chiar atât de rele cu Khun Sorn încât a trebuit să te muți? Ai încercat să vorbești cu el? întrebă Jom, profitând de momentul în care Win și Phiang se ridicaseră de la masă. Phiang îl trăsese pe Win cu el ca să cumpere Yum (salată picantă thailandeză), fiindcă mâncarea de la local nu prea îi plăcuse.

- A fost rău, Hia. Nu mai vreau să mă întorc acolo. Jun oftă adânc. Cu cât se gândea mai mult la Phi Sorn, cu atât își dorea mai tare să scape de propria minte . N-ar fi trebuit niciodată să se îndrăgostească de acel nenorocit de Phi Sorn.

- Și... cum merge procesul de uitare?

- Mă străduiesc. Mă doare, mă înțeapă, dar încerc să mă țin ocupat ca să nu mă mai gândesc la el.

- Ah… deci ești chiar serios în privința asta. Și... ai găsit pe cineva care să-ți vindece inima? Nong Phiang e destul de drăguț, știi?

- Hei! Nici vorbă. Pe Phiang îl văd doar ca pe un Nong. Dar Hia, nu vrei să-mi găsești tu pe cineva? Poate un prieten de-al tău, nu trebuie să fie foarte frumos, dar vreau pe cineva clar în privința sentimentelor. Dacă mă place, să spună. Dacă nu, să fie sincer. Nu mai vreau pe cineva care mă ține în suspans până îmi face praf inima.

- Uau... cu preferințe atât de clare, unde vrei să găsesc eu pe cineva așa? Uite ce zic, lasă dragostea deoparte pentru moment și hai cu mine într-o excursie. Am două bilete gratuite la un parc de distracții. Hai să ne distrăm.

- De ce mă inviți? Nu ai prieteni cu care să mergi, nu? îl tachină Jun, sprijinindu-se ușor de umărul lui Jom cu un zâmbet jucăuș. Dar Jom îi răspunse doar cu un zâmbet cald, ridicând o mână și ciufulindu-l blând.

- Pentru că-mi pare rău pentru tine. Ochii ăia triști și cum nu lași paharul din mână, nu ți se potrivește deloc. Mi-ar plăcea să te văd zâmbind, ca atunci când ne-am întâlnit prima dată.

Zâmbetul lui Jun, lumina din privirea lui, astea îl făcuseră pe Jom să vrea să-l cunoască mai bine. Nu erau mulți oameni cu care să intre într-un contact vizual întâmplător și să simtă brusc o conexiune, dar Jun fusese unul dintre ei. În ziua când Sorn venise să-l ia înapoi, Jom nu se putuse abține să nu se întrebe, oare Sorn își dăduse seama cât de rănit era Jun? Văzuse că toată strălucirea din ochii lui fusese înghițită de tristețe?

Win și Phiang se întoarseră la local, strecurând o porție de salată picantă cumpărată de afară. Cei patru mai stătură împreună o vreme, după care Jom își ceru scuze și plecă, spunând că avea muncă a doua zi. Înainte să plece, se asigură că stabilise ora și locul ieșirii cu Jun.

Phiang, care până atunci doar observase în tăcere interacțiunea celor doi, se întoarse spre Win și puse întrebarea care-i stătea pe limbă de ceva vreme:

- Phi Win, Phi Jom nu cumva îl curtează pe Phi Jun?

- De ce întrebi? Ești gelos, cumva? îl tachină Win cu un râs scurt.

- Nu, doar că trebuie să fiu cu ochii pe situație. Sunt curios să văd pe cine o să prezinte Phi Jun ca iubit. Phi Jom pare destul de ok. Dacă ajunge să fie primul lui iubit, e chiar o victorie.

Poc!

Prea prins în bârfa lui, Phiang nu-și dădu seama că Jun ridicase mâna, până când primi o lovitură ușoară în cap. Jun auzise suficient cât să știe că vorbeau despre el, așa că s-a gândit să le reamintească faptul că era încă prezent.

- Nu te mai juca de-a pe pețitorul. Mereu mă trimiți cu cineva. Dacă tot am pe cineva, se va întâmpla de la sine. Acum, vreau doar să iau o pauză.

- Eee, de unde să știu eu? Doar ce v-ați apropiat, m-am gândit că poate îl interesezi.

- Aiurea. Hia Jom nici măcar nu e gay. răspunse Jun, fără să stea prea mult pe gânduri.

Phiang părea mult prea interesant cine avea să fie primul iubit al lui Jun, mai ales știind că Jun era „cel care primea” într-o relație. Dar ceea ce Phiang nu știa, și ce Jun nu avea de gând să-i spună, era că se îndrăgostise deja de cineva. Într-un fel, era mai bine așa. Altfel, Phiang ar fi intrat în modul lui complet de Cupidon, cum făcea mereu când venea vorba de Phi Franz.

     💚💚💚💚💚

- Ai Thai! Zi-mi odată unde e Jun, șopti Champ cu insistență, profitând de faptul că Sorn era în baie. Trecuseră două săptămâni și Jun tot nu apăruse. Thai își ridică privirea din MacBook, îl privi pe Champ o secundă, apoi își întoarse calm atenția la treabă. Indiferența lui îl scoase din sărite pe Champ, care oftă adânc.

- Nu zic nimic lui Ai Sorn. Doar spune-mi, insistă Champ, încercând să-și ascundă curiozitatea. Mai vorbise cu Jun de câteva ori, dar acesta nu-i spusese niciodată unde locuiește. Doar că era sub grija lui Thai și că era bine.

- Crezi că sunt genul care dă din gură? Hai, omule, mă cunoști de atâția ani, par eu genul de om care spune secrete?

„...”(Champ)

- Ai Thai, nu mai tăcea! Zi-mi repede, până nu iese Ai Sorn din baie, Champ se aplecă spre el, sperând că prietenul lui bun o să cedeze. Dar Thai nu doar că refuză să-i spună ceva, ci își strânse lucrurile și plecă să lucreze în alt colț al încăperii.

Sorn se întoarse la birou și reluă munca. Champ aruncă o privire către cel mai bun prieten al său, care abia rostise câteva cuvinte toată ziua. Fața, cândva perfect bărbierită, era acum umbrită de o barbă de câteva zile, un semn subtil, dar vizibil, al neglijenței care se instala. Semnele oboselii deveneau din ce în ce mai evidente, iar acest lucru îl îngrijora.

La început, Sorn fusese furios, izbucnind în accese de frustrare. Apoi devenise indiferent, presupunând că Jun se va întoarce până la urmă la muncă. Dar acum, pe măsură ce timpul trecea, nu doar că prietenul său devenise neliniștit, dar și starea lui generală se înrăutățea vizibil.

- Jun nu s-a mai întors deloc la tine acasă, nu? Întrebă Champ, încercând terenul. Sorn nu mai pomenise nimic despre Jun de câteva zile. Tensiunea dintre el și Thai era și ea evidentă, abia dacă mai vorbeau, în afară de chestiuni legate de muncă, iar între ei plutea o răceală imposibil de ignorat.

- Mhm, răspunse Sorn, dând pe gât într-o singură înghițitură restul de cafea rece.

- Poate ar trebui să profiți de acest timp ca să te gândești cu adevărat la sentimentele tale – dacă ceea ce simți este real. Jun s-ar putea să aibă nevoie de acest timp la fel de mult ca tine.

- O săptămână de dispărut e suficient timp de gândire, nu crezi? Întrebă Sorn, întorcându-se spre el, iritarea vădită pe chip. Frustrarea că nu reușise să-l găsească pe Jun era evidentă. Champ doar ridică din umeri, semn că nu avea un răspuns și nici intenția să se implice mai mult, mai ales când Sorn părea gata să explodeze în orice moment. Singurul care încă îl putea aborda fără să fie atacat era James, pur și simplu pentru că trebuiau să lucreze împreună.

În acea seară, Sorn ieși să-și cumpere cina și făcu un gest intenționat: vizită un loc pe care, de obicei, îl evita, doar ca să vadă dacă Jun fusese pe acolo sau dacă proprietarul auzise ceva de el. Deși, în adâncul sufletului, se aștepta deja la dezamăgire. Jom cel mai probabil nu-l văzuse pe Jun, având în vedere că singurele locuri unde-l căutase erau casa lui Sorn și centrul de livrări, unde se mai întâlneau uneori.

- Bună seara. Ce doriți să comandați? Îl întâmpină Jom când intră. De două zile, câțiva angajați ai lui erau în concediu, așa că fusese nevoit să revină la rolul de chelner în restaurantul japonez.

- Un set bento cu unagi la pachet, răspunse Sorn pe un ton calm, păstrându-și alura obișnuită. Jom zâmbi politicos, cu profesionalism, și trimise comanda în bucătărie.

Sorn se așeză în tăcere, scoțând telefonul pentru a trece timpul. Încă nu era sigur cum să înceapă o conversație cu cineva care nu-i era prea simpatic. Dar, în timp ce aștepta, îl auzi pe Jom vorbind la telefon, și-i zvâcni o venă pe tâmplă de nervi.

- Ce faci, Jun?... Ah, pozele de ieri? Le trimit imediat... Da, spune-mi doar unde vrei să mergem și îți găsesc bilete gratuite. Haha, nu trebuie să mă cinstești, păstrează-ți banii. Bine, pa!

Faptul că Jom vorbea cu Jun îi urcă sângele în cap. Nu mai putea sta locului. Împins de furie, se ridică și se îndreptă spre Jom, hotărât să afle ce se petrece.

- Vorbeai cu Jun? Întrebă, cu o voce fermă și plină de tensiune, iar expresia feței sale era departe de a fi prietenoasă. Jom clipi, surprins de confruntarea bruscă, dar dădu din cap calm.

- Da. Ai nevoie de ceva?

- Unde l-ai întâlnit pe Jun? Întrebă Sorn, tot mai nerăbdător.

- Păi... Am ieșit la băut zilele trecute, iar ieri am fost împreună într-o excursie. Nu ți-a spus Jun? Întrebă Jom, uimit. Presupusese că Jun se împăcase deja cu fratele său mai mare.

Sorn își încleștă maxilarul, pumnii i se strânseră atât de tare încât unghiile i se înfipseră în palme. Cu cât își imagina mai mult cum cei doi petrec timp împreună, cum se apropie, cu atât focul din el ardea mai tare. Era o furie copleșitoare, una care-l făcea să vrea să reducă totul din jur la cenușă.

- Cât de apropiați sunteți, voi dou? Ce faceți voi doi împreună? De ce mergeți împreună în excursii? Și când zici că ați băut, te referi la ziua aia când v-am văzut împreună sau după? Sorn făcu un pas în față, silueta lui impunătoare făcându-l pe Jom să dea instinctiv un pas înapoi. Vorbele lui nu mai păstrau niciun fel de politețe. Nu mai era calm, ci pur și simplu furios.

- L-am văzut pe Jun vinerea trecută. În rest... sunt lucruri între mine și el. Sunt personale și nu văd de ce ar trebui să-ți dau explicații, răspunse Jom pe un ton neutru. La început, îl respectase pe Sorn ca pe fratele lui Jun. Dar dacă avea să fie abordat cu ostilitate și fără pic de respect, Jom nu vedea niciun motiv să suporte.

- Comanda dumneavoastră e gata, interveni o angajată exact la timp, înainte ca Sorn să-i tragă un pumn lui Jom. Luă pachetul și ieși val-vârtej din restaurant, cu o furie atât de evidentă, încât Jom aproape că o putea vedea cum îi curge prin vene.

Ajuns acasă, Sorn duse mâncarea în liniștea grea a locuinței. În garaj, un colet mare îl aștepta, adresat pe numele lui Thanu. Își dădu ochii peste cap, știind deja ce se află înăuntru, fără măcar să-l deschidă.

Aprinse aproape toate luminile din casă, încercând să alunge tăcerea apăsătoare care se așternuse. Televizorul cu ecran plat porni la volum maxim, difuzând un film aleatoriu, orice, doar să umple golul. Altădată nu-l deranja să fie singur. Dar acum, fără Jun, casa părea mai goală ca niciodată.

Tocmai când era pe punctul de a începe să mănânce, soneria sună. Se ridică să vadă cine era și îl găsi pe Champ, care se chinuia să tragă cu ochiul prin poartă. Cu un zâmbet larg, Champ flutură ambele brațe, etalând pungile de bere pe care le adusese.

- Ce sărbătorești? Întrebă Sorn, deschizând poarta ca să-și lase prietenul să intre.

- Sărbătoare pe naiba! Am venit să verific un om cu inima frântă, anunță Champ, făcându-se imediat comod, lăsând plasele pe jos. Urmă mirosul mâncării, găsi unagi-ul comandat de Sorn și se servise fără să întrebe.

- Cine?

- Tu.

- Nu mi-a frânt nimeni inima, doar că...

- Ai fost părăsit.

Poc!!!

Înainte ca Champ să înțeleagă ce se întâmplă, se trezi zburând pe canapea, doborât de un șut zdravăn din partea lui Sorn. Acesta stătea în picioare, cu o privire întunecată, evident neamuzat de adevărul rostit prea direct.

- Ești nebun, Sorn! De ce naiba te enervezi? Deja nimeni nu mai vrea să stea în preajma ta și acum mă bați și pe mine? Mârâi Champ, frecându-și șoldul, care se lovise de marginea canapelei.

Sorn îl ignoră, lăsându-l prăbușit acolo și întorcându-se la masa din sufragerie. Dar, oricât ar fi încercat, nu reușea să mănânce. Fiecare îmbucătură îi amintea de acel restaurant nenorocit, și de persoana care era acolo. Ar fi trebuit să-l pocnească pe Jom, să-i lase un semn pe față și să-i arate clar că Jun era al lui.

Enervat, ajunse să bea bere cu Champ, care deja îi furase cina, spunând că ar fi păcat s-o lase să se răcească.

- L-am întrebat pe Korn, dar habar n-are unde e Jun. Thai nu scoate un cuvânt. Dar tipul ăla, Jom, știe. A fost chiar și într-o excursie cu Jun. La naiba! A vorbit în sfârșit Sorn după o lungă tăcere. Fața lui, aspră din cauza la barba nebărbierită, era încordată de frustrare. A strivit cutia de bere goală în pumn și a aruncat-o pe ușă cu toată forța. Mișcarea bruscă l-a făcut pe Champ să tresară, surprins de furia tot mai mare a prietenului său. S-a dat înapoi instinctiv, doar ca să se lovească de pachetul mare de pe podea.

- Uau! Thanu ți-a trimis o jucărie de pluș? N-aș fi zis că frate-tău e genul sentimental. Cu ce ocazie? Întrebă Champ, deschizând cu curiozitate cutia. Găsirea unei jucării de pluș înăuntru îl luă prin surprindere. Cei doi frați nu păreau genul care să-și trimită astfel de lucruri.

- E a lui Jun, mormăi Sorn, cu vocea încordată

- Stai! Nu-mi spune că v-ați îndrăgostit amândoi de aceeași persoană?

- I-am câștigat lui Jun jucăria la un joc cu baloane. Dar când m-am întors cu avionul, mi-a fost prea lene s-o car, așa că l-am rugat pe Thanu s-o trimită prin curier. Ce naiba îți imaginezi tu acolo? Sorn smulse din cutie unicornul de pluș și îl ținu strâns. Dacă era cineva care trebuia să-l îmbrățișeze, acela era puștiul ăla, Jun, primul care-l ținuse în brațe.

Când se întorsese prima dată, Sorn chiar se gândise că, dacă Thanu trimitea plușul, i-ar fi dat lui Jun ocazia să-l numească. Poate ar fi venit cu un nume mai bun decât Nong Jujai, acel urs imens și ridicol de la magazinul lui Jom. Dar planul acela nu fusese altceva decât un vis deșart. Nu doar că Jun nu apucase să-l numească, dar plecase fără să se uite înapoi și, mai rău, se implicase cu Jom, singura persoană pe care Sorn nu o suporta.

- De unde era să știu? Doar să aflu că-ți place Jun a fost suficient de șocant. La ritmul ăsta, nimic din ce faci nu mă mai poate surprinde, zise Champ, clătinând din cap.

Sorn oftă adânc și nu spuse nimic. Nu mai avea energie să se certe cu Champ. În ultima săptămână, îl urmărise pe Thai, sperând să-l prind cu vreo greșeală, dar nimic. Rutina lui Thai rămăsese neschimbată, naveta la serviciu, ieșiri la băut cu diferite grupuri de prieteni și stat acasă în zilele libere. Win își continua stagiul la fabrică, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Toți ceilalți își vedeau de viață nestingheriți. Doar el era cel care întorsese lumea pe dos încercând să-l găsească pe puștiul ăla încăpățânat, dar Jun părea că dispăruse complet.

Cheltuise deja mii de baht doar pe benzină, făcând zilnic naveta între casa lui și cea a lui Jun. În fiecare dimineață parca în fața casei lui Go Neung, sperând să-l zărească măcar o dată pe Jun, dar nu se întâmpla niciodată. Iar seara, după muncă, se întorcea din nou la pândă, doar ca să constate că singurii acasă erau Go Neung și Poysian, tată și fiică, fără urmă de Jun.

Champ jura că nici el nu știa unde e Jun. Întrebă în stânga și-n dreapta, dar Jun, Win și Thai refuzaseră cu toții să-i spună ceva. Parcă se aliase toată lumea împotriva lui, ca să-i ascundă fiecare urmă.

Iar azi, aflase cea mai enervantă veste dintre toate, Jom ieșise cu Jun. Se întâlniseră. Plecaseră împreună într-o excursie. Și tot acest timp, el alergase după umbre, ca un nebun.

CRAAAC! ZDRANG!

Sorn urcase să se schimbe, dar nu se putuse abține să nu intre în camera lui Jun. Sentimentul acela de pierdere era insuportabil. Totuși, furia față de Jom îl mistuia încă și, într-un acces de frustrare, lovi cu piciorul un scaun. Forța loviturii îl făcu să se izbească de oglinda mare sprijinită de perete, sfărâmând-o în zeci de cioburi ascuțite.

Jos, Champ, care plănuise să rămână peste noapte ca să-i țină companie lui Sorn, tresări la zgomot. Alarmat, alergă sus să vadă ce s-a întâmplat, doar ca să-l găsească pe Sorn așezat, cu sângele șiroind dintr-o rană adâncă la picior, provocată de cioburi.

- Eu... Sorn... vocea lui Champ era mai blândă ca de obicei. Nu-l mai văzuse niciodată pe Sorn în starea asta. Nici măcar când i se frânsese inima din cauza unei fete nu părea atât de distrus. Fără să mai piardă timp, Champ coborî în fugă să aducă trusa de prim ajutor, împreună cu o mătură și un fărașă pentru cioburi.

- Stai nemișcat, omule. Nu te mișca, bine? Uite trusa de prim ajutor ocupă-te de rană până termin eu cu cioburile, îl instrui Champ, lăsând cutia lângă Sorn și coborând iar.

Ajuns jos, scoase telefonul și îl sună pe Thai, aruncând din când în când priviri către etaj, să se asigure că Sorn nu cobora.

📱- Ai Thai! Tâmpitule!

📱[Ce dracu’ vrei?], veni răspunsul nepăsător al lui Thai.

📱- Sorn e pe cale să-și piardă mințile! Vino naibii aici, acum!

📱[Ce s-a întâmplat? Ce are?]

📱- A făcut prăpăd, a lovit un scaun, a spart o oglindă și acum îi curge sângele din picior. Hai odată! Mi-e teamă că o s-o ia razna de tot și n-o să-l mai pot opri!

📱[La naiba! Bine, vin! Ține-l acolo, ai grijă să nu facă vreo prostie până ajung.]

📱- Nemernicule! Prietenul tău nu e mort încă, așa că mișcă-te acum! izbucni Champ înainte să închidă

Se întoarse repede sus, doar ca să vadă că nu doar că Sorn nu-și îngrijise rana, dar acum era întins pe patul vechi al lui Jun, nemișcat. Oftând greu, Champ se apropie, doar ca să încremenească atunci când observă lacrimile strălucind în colțul ochilor prietenului său.

- Am fost prea lent... vocea lui Sorn era stinsă, goală.

- Mi-am dat seama prea târziu. Am fost prea lent să recunosc ce simt. Prea lent să-l caut. Am crezut că-l cunosc mai bine decât oricine... Dar am uitat că el a avut mereu oameni care l-au ajutat. Eu credeam că ma are doar pe mine. Adevărul e că... eu eram cel care îl avea doar pe el. Iar el... el avea o armată întreagă în spate.

Sorn își petrecuse atâta timp încercând să fie adăpostul lui Jun, salvarea în momentele grele, ancora la care să se agațe. Dar acum, când Jun era cu adevărat vulnerabil, nici măcar nu se uitase înapoi. Nu venise la el. Nu îl căutase. Nici măcar pentru o conversație.

Și sincer, poate că Sorn chiar merita asta. Pentru că refuzase să-și recunoască sentimentele. Pentru că îl rănise pe puștiul acela încăpățânat din nou și din nou, fără să-și dea seama cât de adânc îl lovea.

Champ oftă din nou. Îi părea rău pentru prietenul lui, dar, în același timp, nu se putu abține să nu gândească: bine-ți face. Nu spuse nimic. Doar îl lăsă să vorbească, până când Thai ajunse în sfârșit. Moștenitorul mereu bine îmbrăcat al companiei intră în casa lui Sorn ca și cum ar fi fost a lui. Champ îl întâmpină jos, apoi îl conduse sus, în dormitor.

Când Thai îl văzu pe Sorn, piciorul bandajat neglijent, întins pe pat ca un om care renunțase la viață, nu se putu abține să nu râdă.

- Ce s-a întâmplat, omule ? Ai prea mult timp liber și te-ai apucat să lovești mobila? Thai se rezemă de tocul ușii, cu brațele încrucișate, zâmbind ironic.

- Thai... Spune-mi doar unde e Jun, ridică ușor capul Sorn, vocea-i stinsă, aproape rugătoare. Văzându-l pe singurul om care avea răspunsul, toată lupta din el păru să se stingă. Nu mai avea nicio mândrie, avea doar nevoie de Jun înapoi.

Nu conta dacă Jun nu-l mai plăcea niciodată. Doar să nu-l piardă definitiv în favoarea lui Jom, nu înainte să aibă șansa să repare totul.

- Când tu umblai pe la spatele meu, n-ai zis nimic. Și-acum te aștepți să te ajut? Descurcă-te singur. Singurul ajutor pe care ți-l dau e să mă rog ca Jun să se lase de un încăpățânat ca tine, zise Thai, fără milă.

- Ai Thai! Ți-am spus să vii să-l ajuți! A izbucnit Champ, cu ochii măriți de frustrare, în timp ce se întorcea să-l privească urât pe Thai.

-Ce vrei să-i fac? Să te bucuri că nu-i frec rana cu sare. E deștept în alte privințe, dar în asta e prost și habar n-are ce să facă. Dacă vrei înapoi ce-ai pierdut, fă un efort real. Dacă nu te ajut eu, cere ajutorul altcuiva. Ai relații în conducere, nu? Practic ți-am spus tot. Dacă nici acum nu înțelegi, eu nu mai am soluții. Poate că e mai bine să-l lăsăm pe Jun să-și găsească o nouă iubire.

De cum termină Thai, se lăsă o liniște apăsătoare, de parcă timpul se oprise. Sorn rămase tăcut atât de mult, încât Champ începu să creadă că prietenul lui renunțase complet.

Dar apoi, dintr-o dată, Sorn sări în picioare, ca și cum tocmai și-ar fi dat seama de ceva.

🔹️ Ai Sorn! Cum ai putut fi așa prost atâta timp?! Dacă ți-ar crește coarne din cap, nici nu m-aș mira!