CAPITOLUL 8

 Orele treceau în noua zi, iar cei doi ajunseseră înapoi la penthouse într-o stare pe care cu greu ai putea-o numi altfel decât „dezastruoasă.” Persoana care băuse prea mult încă mai voia să rămână, chiar dacă a ațipit de câteva ori până acum. Fei Long a încercat să-i facă pe plac o vreme, dar în cele din urmă a decis să-l care acasă pe cel care abia mai putea să-și țină capul sus.

- Nu vreau să mă întorc! Mai vreau un pahar... doar unul...

Cel care abia mai putea să meargă se văicărea cu o voce moale.

- Ai băut destul, e de ajuns pentru seara asta.

- Dar vreau să mai beau! De ce trebuie să mă contrazici mereu?

Cel aflat sub influența alcoolului începea să devină ușor agitat, cu o voce încăpățânată, dar corpul înalt și subțire ceda și se lăsa pe podea. Nici măcar nu mai putea să stea drept!

- Hai, fă un efort! Hei! Capul tău ar putea lovi podeaua. Mergem să mai bem în cameră, și poți să te îmbeți cât vrei, îl păcălea cel mai înalt.

- Serios? Nu mă minți, nu?

- Da, da, e serios. Hai, ridică-te și ține-te bine de gâtul meu. 

Fei Long sprijini trupul moale, dar încă încăpățânat al celui care băuse prea mult. Rareori îi vedea această încăpățânare copilărească, și îi amintea de vremurile tinereții, când îl urmărea pe Ru n pas cu pas, plin de gelozie. Run, care putea fi atât înger, cât și demon!

În acest moment, costumul său elegant de firmă era șifonat și pătat de urme de alcool, mirosind puternic, însă, paradoxal, Fei Long se simțea binedispus și relaxat.

- Dar în cameră nu avem muzică de club,  Run murmură și îi aplică un pumn în abdomen lui Fei Long. Acesta îl îmbrățișă strâns, ignorându-i rezistența și încercând să-l liniștească.

- Ba da, o să pun muzică special pentru tine.

- Dar nu va fi nimeni să danseze pentru mine!

- Vrei să vezi pe cineva dansând...?

- Da, da!

- Eu nu știu să dansez. Ce zici să punem un film în schimb?

- Fuck you, man! mormăi cel aflat sub influență. 

- Cine ar vrea să-ți vadă fundul?

Ran îi aplică un șut în tibie, cu energia specifică unui om amețit. Subordonații înalți ai lui Fei Long se uitau îngrijorați, dar, la un semn de alungare din partea șefului lor, aceștia dispărură fără zgomot.

Fei Long îl conduse pe Run în lift, ascultându-l cum bombănea lucruri mai mult sau mai puțin inteligibile până ajunseră la etajul său. Ușile liftului se deschiseră către holul din fața penthouse-ului.

- Ești un pervers, la naiba! Încetează să-mi mai trimiți poze cu chestii X-rated. Crezi că mă interesează? Chiar dacă ai un corp de invidiat, nu înseamnă că trebuie să îmi trimiți orice! O să te lovesc, libidinosule!

- Fă ce vrei, baby. 

Când a auzit gluma dulce, cel beat a zâmbit, iar privirea pătrunzătoare a lui Fei Long, care îl fixa de parcă ar fi vrut să-l devoreze, era imposibil de ignorat. Deși alcoolul îi încețoșa vederea, Ran simțea clar dorința care emana de la el.

- De ce te uiți așa la mine? spuse Run cu o voce slabă, ușor neclară.

- Mă uit la bețivi și mă ia pofta, răspunse el cu un ton glumeț, scrâșnindu-și ușor dinții și mușcând delicat lobul urechii albe, pe care strălucea un mic cercel.

- Cine-i bețiv aici? Ai grijă cum vorbești, altfel vei avea probleme.

- Ești așa încăpățânat de fiecare dată când bei? Dacă n-aș fi fost eu aici, ce ai fi făcut?

- Dacă nu erai tu, m-ar fi cărat altcineva acasă, la fel.

Chiar și amețit, Run avea încă puterea să-l tachineze pe celălalt. Respirația fierbinte și atingerea umedă pe pielea gâtului îl făceau pe Ran să tresară și să încerce să-și ferească gâtul, fiind gâdilat.

- Vezi că o să ai probleme. Crezi că ai curaj? îl avertiză Fei Long.

Run, cu obrajii roșii, arăta atât de adorabil, încât Fei Long simțea că îi era din ce în ce mai greu să reziste.

- Și cum e, domnule Lord?  Run își ridică privirea spre el cu o provocare, bătându-l de câteva ori pe pieptul lat. 

- Ce vrei să-mi faci?

Un zâmbet blând i se arătă pe chip.

- Ce-aș putea să-ți fac? murmură Fei Long.

Privirea încețoșată a celui amețit îl făcea pe Fei Long să se simtă tentat, dorindu-și să-l îmbrățișeze, să-l muște.

- Mă faci să mă înfurii, idiotule! Mă faci să sufăr. Nu mai vreau să sufăr.

- Îmi permiți să-mi cer iertare...?  Fei Long îi frecă nasul de-a lungul maxilarului celuilalt. 

- Vanilla, îmi e al naibii de dor de tine.

La finalul cuvintelor, buzele lui Fei Long se lipiră de ale lui Run, fără nicio reținere. Limba lui fierbinte trecu de-a lungul buzelor subțiri, într-un sărut cunoscut.

Nu era un sărut dulce și delicat; era un amestec de amărăciune și dor, menit să-i transmită toată dorința acumulată. Palma sa aspră îi cuprinse obrazul alb, forțându-l să primească sărutul deschis, plin de cerință. Run nu se împotrivi, deși ar fi trebuit. Chiar dacă era supărat sau dezamăgit, niciodată nu putuse să-i reziste lui Fei Long. Era rușinos că trupul său cerea mai mult decât un sărut.

Run își lăsă inima să se piardă în contactul cu limba lui Fei Long, care se mișca frenetic. Ametit de alcool, nimic nu era mai amețitor decât pasiunea intensă a acelui moment. Doi bărbați puternici, încărcați de dorință.

Sărutul înfocat al lui Fei Long era atât de intens, încât îl făcea pe cel din brațele sale să-i cedeze fără să-și poată controla impulsurile. Distanța de câteva zile transformase sângele tânăr în foc, asemenea benzinei care așteaptă o scânteie, intens și aproape imposibil de stins. Gândurile și sentimentele lui Ran erau acum complet haotice.

Mâna aspră alunecă pe talia lui Ran, care era mai subțire decât și-o amintea, și apoi coborî spre marginea blugilor negri care se mulează strâns pe șolduri. Cu o singură mână, Fei Long desfăcu nasturii, deschizând calea. Nasul său se scufundă în gâtul alb, inspirând aroma subtilă de vanilie amestecată cu mirosul soarelui dimineții, un parfum pe care nu se sătura să-l simtă.

Aroma specifică și familiară îl liniștea ciudat după zilele de neliniște. Respira profund în timp ce buzele lui apăsau cu putere pe gâtul lui Ran, lăsând urme roșii de pasiune. Pe măsură ce cobora spre umeri, limba lui aluneca ușor, smulgându-i celuilalt un geamăt imediat.

- Ah…

Trupul înalt se mișcă, iar de data asta îl împinse pe Ran pe canapea, lăsându-l să se așeze în poziție supusă, în timp ce el însuși se ridică, smulgându-și cămașa neagră cu o singură mișcare. În scurt timp, pieptul său lat era vizibil, dezvăluind un abdomen perfect, cu șase pătrățele aliniate frumos. Mai jos, linia în formă de „V” a șoldurilor, acoperită de un firicel de păr fin, era pur și simplu irezistibilă – un rezultat al multor ore petrecute în sala de sport săptămânal. Văzând această priveliște, respirația lui Ran se tăie, simțind o dorință năvalnică de a-l mușca măcar o dată sau de două ori. Atât de atrăgător încât îi făcea gura apă.

Fei Long îl privea pe Ran cu aceeași dorință intensă. De fiecare dată când Run își ridica pleoapele grele, buzele sale subțiri se întredeschideau ușor, fără ca el să realizeze cât de mult putea să trezească dorința în Fei Long. Cu atât mai mult în momentele când Run își umezea involuntar buzele, iar respirația îi făcea pieptul, acoperit de o musculatură fină și împodobit cu două puncte rozalii întărite, să tresalte, provocator.

Run nu-și putea lua ochii de la torsul gol și frumos sculptat al lui Fei Long, asemeni unei statui grecești. Toate neînțelegerile dintre ei păreau acum să dispară ca prin farmec, mintea lui Ran fiind prea amețită ca să mai reziste. Se ridică încet, dorind să întindă mâna și să-l atragă pe Fei Long mai aproape, dar ezită, încercând să se abțină.

Văzându-i reținerea, Fei Long făcu primul pas, apucându-l de ceafă și apropiindu-l. Cu o mână tremurândă, Run atinse ușor rana sub bandajul de pe talia lui Fei Long.

- Ce ți s-a întâmplat?

 Chiar și amețit, îngrijorarea îl făcea pe Run suficient de lucid cât să întrebe.

- Te-am întrebat, ai auzit? repetă Run, ferm.

Degetele sale lungi atingeau cu grijă bandajul, ridicând privirea în așteptarea unui răspuns.

- Comportă-te cum trebuie și îți voi spune, Fei Long încercă să negocieze, ridicând o sprânceană într-un gest care îi făcu inima lui Run să tresalte.

- Crezi că vreau să știu atât de mult? spuse Run, retrăgându-și mâna brusc și pe un ton aspru.

Fei Long îi apucă mâna ferm, mutându-i degetele spre marginea pantalonilor săi. Cu cealaltă mână îi prinse obrazul, ridicându-i fața spre a-l privi în ochi. Privirile li se întâlniră, iar fiecare oftă adânc, simțind tensiunea momentului. Mâna aspră a lui Fei Long mângâie ușor obrazul fin, așteptând cu nerăbdare.

Run își recăpătă calmul pentru o clipă, desfăcând cureaua și apoi înlăturând cu îndemânare cârligul de la pantalonii negri. Fermoarul coborî, dezvăluind lenjeria neagră, atât de subțire încât aproape că nu mai ascundea nimic. Doar o mică mișcare, și imaginea la care visase deveni realitate.

Fei Long respiră adânc când mâna subțire i se înfășură în jurul masculinității sale, acum dură ca piatra, iar Ran se aplecă spre vârf, buzele sale moi întâlnind pielea sensibilă. Ochii de chihlimbar ai lui Fei Long urmăreau cu atenție mișcarea buzelor lui Ran, simțind o scurtă oprire în respirație.

- Minunat…

Buzele se strânseră în jurul său, iar Fei Long expira adânc, o combinație de satisfacție și ușurare. Strânse cu putere mâna pe capul acoperit de părul blond, degetele lui alunecând printre fire, acompaniind ritmul buzelor și al limbii care îl excitau cu măiestrie. Ran știa exact cum să-l ducă la nebunie. Era un expert în arta de a-l provoca, în a alterna între mișcări lente și intense, cunoscând toate punctele lui sensibile.

- Ah…

Fei Long gemu în timp ce limba lui Ran îi atinse cel mai sensibil loc, iar, în loc să se retragă, Run apăsă și mai tare, intensificând mișcarea repetată.

- Nebunaticule…!

Fei Long îi mângâia părul blond și strălucitor cu o grijă aproape tandră, în timp ce abdomenul său se încorda sub senzația intensă de plăcere. Totul era provocat de limba umedă care se juca pe vârful sensibil al masculinității sale, mai ales în zona delicată de la baza vârfului, unde dorința părea să curgă nesfârșit, ca într-o provocare.

Acea atingere blândă, dar iscusită, se armoniza perfect cu mișcările celor cinci degete care i se mișcau cu îndemânare, creând o tensiune electrizantă. Din când în când, Fei Long își arcuia șoldurile, pătrunzând mai adânc, uneori chiar până în punctul în care aproape îl făcea pe Run să se înece de plăcere – o tortură încântătoare, care îl satisfăcea la fel de mult de fiecare dată.

- Run… glasul lui Fei Long ieși răgușit, un amestec de dorință și nerăbdare.

Privirea lui pătrunzătoare, ușor încețoșată, coborî spre Ran, fascinat de imaginea de mai jos. Într-o mișcare reflexă, Fei Long strânse mai tare capul lui Ran, degetele lui agățându-se de părul auriu, încleștându-se și eliberându-se într-un ritm constant, acompaniat de respirația lui sacadată și intensă.

- Ajunge, murmură vocea sa profundă, oprindu-l.

Inspiră adânc, întinzând mâna pentru a-i prinde obrajii și a-l face să elibereze. Apoi îl ridică încet, trăgându-l într-un sărut pasional, lăsându-și șoldurile goale să se frece de abdomenul plat al lui Run, permițând corpurilor lor să-și exprime dorințele fără cuvinte.

Palma sa mare coborî pe pielea fină a gâtului lui Ran, apoi pe talia subțire, înainte de a se așeza pe spate pe canapea, trăgându-l pe Run deasupra lui, astfel încât să-l poată îmbrățișa complet.

- Fei Long...

Run își înclină capul, observând expresia dominatoare din privirea lui Fei Long și zâmbetul provocator din colțul gurii, înțelegând foarte bine intențiile acestuia. Cu mâinile ușor tremurânde, îl apucă ferm de umerii puternici.

- Fă-o, rostise mai mult ca un ordin decât o invitație.

Deși trecuseră de multe ori prin asta împreună, de fiecare dată simțea aceeași emoție intensă, mâinile sale tremurând la comanda simplă de a „face-o.”

Inima îi bătea cu putere.

Privirea lui Fei Long, plină de o provocare nerostită, părea să-l încurajeze să-și demonstreze abilitățile. Ran, care nu se lăsa niciodată dominat cu ușurință, își ascunse ezitările inițiale și îi zâmbi provocator, asemenea unui vulpoi îndrăzneț. Dacă îi plăcea să se joace așa, atunci Run îi putea satisface dorința…

Degetele lui părăsiră umerii puternici, începând să-l pregătească pe sine cu o dexteritate pe care o stăpânea bine.

- Ahh… un sunet ușor, deliberat, îi scăpă din gât, intenționat pentru a-l tachina.

 Acest sunet îl făcu pe Fei Long să-și piardă aproape complet controlul, suflând sacadat în timp ce-l privea pe Run pregătindu-se, fiecare mișcare și sunet aproape că îi zdrobeau ultima urmă de răbdare. Run, într-o poziție semi-așezată pe coapsele dezgolite ale lui Fei Long, se mișca ușor, uneori atingând părți sensibile cu o precizie jucăușă, învăluindu-l pe Fei Long într-o agitație care îi făcea aproape imposibil să distingă cine scotea ce sunet. Tortura, deși intensă, era în egală măsură o plăcere, privirea sa mulțumită însoțind fiecare moment. Văzând privirea fierbinte a lui Fei Long și linia maxilarului încordat, Run simțea o satisfacție tot mai mare.

E amuzant să te joci puțin cu mintea lui Fei Long.

Nu doar Fei Long își permitea să joace unilateral cu sentimentele sale; poate că rolul celui care ar trebui să îngenuncheze și să cerșească ar fi unul potrivit pentru acest tip.

Răul se întâlnește cu răul… Da, asta i s-ar potrivi perfect! 

- Ești mulțumit de mine?

- Perfect, continuă așa.

Tonul său era încărcat de admirație. 

- Așa… exact!

Fei Long îl privea pe cel arogant cu o furtună de emoții, ochii săi adânci și plini de dorință. Degetele aspre îi mângâiau ceafa, iar atingerea lor făcea pielea să-i se înfioare, provocând fiori ce-i traversau tot corpul. Ce priveliște senzuală! Nimic nu-l atrăgea mai mult decât atât!

Își aminti de adolescență, de cum era înnebunit după persoana din fața sa. Deși trecuseră zece ani, acel sentiment rămăsese neschimbat. Singura persoană din lume capabilă să-l facă să-și piardă cumpătul. Singura persoană care îl înnebunea, într-un fel pe care nici nu-l considera uman. Singura persoană pe care o cunoscuse vreodată și pentru care nu ar fi cedat în fața nimănui.

Dacă ar putea, ar închide această fire încăpățânată, pe Run, într-o colivie de aur. Nu i-ar permite să rătăcească sau să alerge liber. L-ar păstra acolo, chiar acolo, pentru a nu risca să-i provoace nicio criză de gelozie sau tulburare. Fei Long îl iubea și-l prețuia pe Run cu o pasiune aproape nebună, jurându-și că, indiferent de ce se va întâmpla, chiar dacă lumea s-ar prăbuși, nu-l va lăsa niciodată să plece. Va veghea ca orice amenințare la adresa lui Run să aibă un sfârșit rău! O mai făcuse o dată și era gata să o facă de câte ori va fi nevoie.

- Îți place așa, nu-i așa? Îți place să te las…Run, cu privirea încețoșată, murmură cu o voce slabă, „…să te lași provocat.

- Continuă să mă provoci. Dacă îmi pierd răbdarea, ai să vezi, răspunse Fei Long cu o voce răgușită, în timp ce mâinile lui, aspre de emoție, îl apucară ferm de talia subțire.

- Ai spus că oricât aș avea, parcă nu m-aș sătura niciodată.

Fei Long dispărea și apărea ca o umbră. Tot timpul invoca treburi importante, muncind din greu, de parcă ar fi avut nevoie disperată de bani, deși avea o avere ce ar fi durat zece vieți. Dispărea frecvent, fără să dea nicio explicație, iar asta îl făcea pe Run să-și piardă cumpătul, gândindu-se la tot felul de scenarii.

Poate Fei Long avea pe cineva despre care el nu știa…? Nu, nu era genul de bărbat care să trișeze atât de ușor. Dacă ar fi fost așa, Ran ar fi fost devastat. 

- Atunci o să-ți dau atât cât să te sufoci. Să mă asigur că nu vei mai simți nevoia să ieși după altceva, că nu vei mai simți gustul altcuiva, spuse Fei Long, cu un zâmbet rece pe buze. 

- Și dacă vreodată aflu că ai căutat altceva fără minte, te voi face să nu mai poți să mănânci ceva multă vreme.

Run nu găsi cuvinte. Putea doar să dea din cap, în tăcere, acceptând.

- Știi că vorbesc serios și fac ce spun.

 Fei Long își coborî capul și mușcă ferm gâtul alb al lui Run, întărindu-și vorbele.

Cu un zâmbet provocator, își retrase brusc degetele subțiri și apucă cu ambele mâini șoldurile albe, mușcând pielea moale într-un gest de pedeapsă.

- Mă doare…

Însă cuvintele lui Run nu aveau nicio putere asupra lui. Fei Long trecu de la un loc la altul, mușcând cu aceeași intensitate de ambele părți, apoi alintând locurile mușcate cu o limbă mângâietoare, un joc de contrasturi care amplifica totul. După ce și-a satisfăcut dorința de a mușca, îi prinse coapsele lungi, blocându-le sub cot, iar corpurile lor treziră unul în celălalt un ritm încet, dar profund. Totul reveni la cursul natural – intens, primitiv, fierbinte până la ardere. Acest sentiment de plenitudine trezi amintiri din prima lor dată, când deveniseră unul al celuilalt. Ca o amintire dintr-o zi trecută, una pe care niciunul nu o uitase și nu o va putea uita vreodată.

Mirosul acesta.

Senzația aceasta.

Era absolut minunat…

Trupurile lor goale se aflau acum sub o pătură groasă, iar Run se pierdu în gânduri, respirând adânc, mulțumit că se trezea din nou într-un loc cald și familiar. Când întinse mâna instinctiv lângă el, simți doar golul, așa că deschise încet ochii pentru a-l căuta pe celălalt, care dispăruse. Amprenta lăsată pe pernă și căldura ce încă se mai simțea, alături de parfumul său distinctiv, îi confirmau că nu fusese doar un vis.

Soarele tocmai răsărise, iar lumina slabă ce pătrundea prin perdea indica faptul că era încă devreme. Spre deosebire de alte dimineți, nu simțea nicio iritare față de lumina portocalie care se furișa în cameră. Se întorsese la penthouse. Iar noaptea trecută…

Run zâmbi pentru sine amintindu-și intensitatea momentelor petrecute.

Din nou…

Tipul ăla îl sedusese iarăși, cu un joc amețitor de seducție și pasiune care lăsase o amprentă de neșters. Ceea ce era și mai stânjenitor era că Run trebuia să recunoască plăcerea cu care se lăsase pradă dorințelor pe care Fei Long i le trezise.

Ajunsese să fie obsedat de nopțile cu Fei Long…!

Pentru că, oricât s-ar fi supărat, oricât de puternice ar fi fost certurile lor – până la limita la care aproape s-ar fi distrus unul pe altul – la final, nu puteau sta departe unul de celălalt.

Noaptea trecută, nimeni nu pomenise de Kathy… sau de logodnă. Nu avea rost să caute o victorie într-o dispută. Acelea erau poveri pe care iubitul său, Fei Long, trebuia să le poarte singur.

Așa să fie!

Să uit de logodnă.

Run, încă amorțit de somn, se ridică încet, întinzându-și trupul gol pentru a alunga orice urmă de oboseală. Privirea îi alunecă în jurul camerei pe care o cunoștea atât de bine, încât ar fi putut să se orienteze cu ochii închiși. După câteva clipe, coborî din pat, își trase pe el o pereche de pantaloni de trening pe care îi găsi la îndemână și ieși din dormitor într-o stare de semi-trezie.

În hol, Fei Long stătea drept, vorbind cu o voce calmă și autoritară cu subalternii săi de încredere, emanând acea aură de putere cu care Run era atât de obișnuit.

- Voi rezolva totul cât mai repede, domnule, răspunse unul dintre ei.

- Ai grijă să nu dai greș.

Run trecu nepăsător printre mai mulți bărbați îmbrăcați în costume, fără să le acorde atenție, contrastând cu aceștia, care întorceau privirile, surprinși de apariția lui neașteptată. În mod special, Fei Long urmărea reacția subalternilor săi, apoi, văzând privirile lor, își încruntă sprâncenele și renunță să mai continue discuția.

Run, abia trezit, era îmbrăcat doar în pantaloni, lăsând la vedere trupul său suplu, pielea albă și fină, iar părul blond, ușor răvășit, îi cădea peste umeri. Mergea cu pași lenți, neinteresat de privirile celor din jur. Pe pielea lui erau vizibile câteva urme rozalii, pe care probabil nu le remarcase, dar pe care Fei Long, autorul lor, le știa bine: acele locuri pe care nu le sărutase încă și acelea pe care le marcase deja ca semne ale posesivității sale…

Așteptați-mă la mașină, le spuse Fei Long.

- Le-a spus să plece, subalternii s-au grăbit să-i îndeplinească ordinul, retrăgându-se imediat, în special Nick, care știa foarte bine că șeful său îl proteja pe domnul Run la fel de feroce precum un șarpe care își păzește ouăle. Oricine îndrăznea să arunce vreo privire prea familiară spre Run era sigur că va primi o lecție dură, așa că Nick se simțea obligat să-i avertizeze pe cei noi să se abțină de la orice gest nesăbuit, dacă țineau la cariera lor și la o viață lungă și liniștită.

Sub niciun motiv!

- De ce te-ai trezit așa devreme? Abia ai dormit, pe la trei dimineața. După cât de mult m-am străduit, nu ești obosit deloc?

Fei Long îl întâmpină pe Run, adresându-i-se cu o voce blândă, furându-i rapid un sărut de dimineață. Chipul său, de obicei sever, părea acum surprinzător de tandru, total diferit de felul în care le vorbea subalternilor săi, ca cerul de pământ.

- Ce-i cu tine?

Run, surprins de acest gest spontan, zâmbi reținut și îl împinse ușor pe piept, simțindu-se puțin amuzat de energia debordantă a lui Fei Long, care părea extrem de vesel în acea dimineață.

- Un sărut de bună dimineața.

- Ridicol, murmură Run, în timp ce se îndrepta spre tejghea, turnându-și o cafea pentru a-și ascunde jenă.

O înghițitură de cafea tare și aroma sa bogată îl ajutară să se trezească complet, iar privirea îi căzu pe Fei Long, îmbrăcat impecabil într-un costum elegant, emanând rafinament. Nu se putea abține să nu observe cât de atrăgător era acesta.

Părea desprins din paginile unei reviste de modă, asemenea unui model de haine de lux.

- Te-ai aranjat așa ca să mergi la lucru sau să defilezi pe podium? Domnul afacerist fermecător, cel mai atrăgător bărbat din Asia, nu știu cât de mult mai vrei să-mi faci inima să tresalte.

- Un sărut de bună dimineața nu e o prostie, știi? Hai aici.

- Ah, dar nici măcar nu m-am spălat pe dinți. Lasă-mă!

Fei Long îl îmbrățișă din spate, întorcându-l cu fața spre el.

*Pup, pup!*

Cu un zâmbet pe fața lui severă, Fei Long îi sărută obrajii, întâi pe stânga, apoi pe dreapta. Când Run încercă să-și întoarcă capul pentru a evita săruturile, mâna lui Fei Long îl prinse ferm.

*Pup!*

- Încă un sărut, de data asta pe frunte.

Ran se înroși instantaneu. Nu mai fuseseră atât de tandri de multă vreme, iar el chiar ajunsese să creadă că Fei Long uitase cum să fie afectuos.

- Ai mâncat ceva greșit?

- Fei Long îi zâmbi doar, cu ochii strălucind jucăuș.

- Hai, spune-mi. De ce ai devenit brusc atât de dulce? Chiar nu e deloc stilul tău, îți dai seama, nu?

- Așa crezi? Chiar nu sunt deloc dulce?

- Nu-mi amintesc să fi fost vreodată așa, și dacă am fost, probabil a trecut atât de mult timp încât aproape că am uitat.

Fei Long nu se împotrivi, ba chiar încercă să se apropie și mai mult, strecurându-se între picioarele lui Run, care ședea la bar. Deși Run încercă să-și întoarcă rapid corpul, ridicând un picior pentru a evita apropierea, Fei Long, cu forța lui superioară, reuși să-și facă loc între coapsele acestuia. Îi aruncă lui Run o privire dulce și jucăușă, ca o scuză.

- Ce-ar zice subalternii tăi dacă te-ar vedea comportându-te așa de afectuos? Nu-i pot imagina decât rămânând cu gurile căscate și ochii mari de uimire.

Run își reținu un zâmbet în timp ce întreba, încercând să-și mențină tonul cât mai neutru.

În fața subalternilor sau a oricui altcuiva, Fei Long era mereu impunător și intimidant, fără să zâmbească sau să glumească. Vorbea într-un mod scurt și autoritar, iar dacă ierta o greșeală prima dată, cu siguranță nu permitea ca aceeași greșeală să se repete a doua oară.

-Subalternii mei știu deja că sunt atât de speriat de domnul Ran, încât mă ascund după deget.

În loc să fie îngrijorat, Fei Long zâmbi larg, lăsându-l pe Run puțin neliniștit de felul în care îi vorbea, ca un bărbat șiret și drăgăstos. În costumul său elegant, Fei Long se apropiase atât de mult, încât coapsele interioare ale lui Ran se frecau de trunchiul lui, atingându-se pe sub materialul care îi despărțea. Fei Long îi cuprinse ușor fața roșie și se aplecă spre el.

- Ai mahmureală?

- Puțin, oftă Run. Am băut cam mult.

- Nu prea pare ‚puțin’. Comportându-te așa, cum să te las singur fără să fiu îngrijorat? Să te care acasă? Asta nu era deloc puțin.

- Oh, hai, de când ai devenit așa cârcotaș?

- Acum am devenit. Dacă te comporți așa, normal că am de ce să cârtesc.

- Și dacă tot ai terminat de cârcotit, îmi spui și mie ce s-a întâmplat, până la urmă, cu rana aia a ta? Run îi apăsă ușor zona rănită, provocându-i lui Fei Long un scurt tremur.

- Vezi? Te doare încă, nu?

Run îl atinse cu grijă pe lângă rană.

- Nu mai doare chiar atât de tare. E mult mai bine, spuse Fei Long, încercând să-l liniștească.

- Și? O să-mi spui ce s-a întâmplat?

Ran își înclină capul, cu o privire insistentă care îi spunea clar că nu-l va lăsa în pace până nu primește un răspuns. Fei Long, care încercase să evite discuția, fu nevoit să cedeze.

- A fost... doar o mică problemă, răspunse vag, dar ochii hotărâți ai lui Run și postura sa serioasă îl obligară pe Fei Long să găsească ceva de spus pentru a pune capăt discuției. Știa că evitările nu vor avea efect.

- Și?

- E doar firea mea: un milion de dușmani și câțiva prieteni, răspunse Fei Long cu o notă de amărăciune.

- Și? repeta Run, cu o voce mai aspră.

- Ziua aceea, m-a luat prin surprindere, nu eram atent și am ajuns cu o mică rană, dar m-a făcut să fiu mai precaut. Oricum, am rezolvat totul, acum totul e în regulă.

Fei Long evitase să-i spună lui Run adevărul despre cine anume îl înjunghiase, și anume că era vorba chiar de Ryu, fratele său geamăn, care îi crease nenumărate probleme de-a lungul timpului. Dacă Ran ar fi aflat vreodată de toate nebuniile pe care le făcuseră el și Ryu, probabil ar fi fost complet șocat.

Din fericire, Ryu fusese trimis departe, așa că șansele să mai creeze probleme erau minime. Fei Long simțea o satisfacție imensă că geamănul său neastâmpărat primise o lecție bine meritată. Tot ce spera era ca persoana care avea să-l tempereze pe Ryu să fie blândă cu el.

- Serios? Cum s-a întâmplat asta? Unde erau toți oamenii tăi, de ce nu erau acolo să te protejeze? Nu pot să cred că au fost atât de neprofesioniști încât să-și lase șeful să fie atacat! exclamă Run, evident nemulțumit. Părea șocat, neștiind că astfel de lucruri avuseseră loc.

- A fost vina mea, nu-i învinui pe ei, spuse Fei Long, apucând mâna lui Run și strângând-o ușor. Unele lucruri sunt greu de controlat. De aceea am insistat mereu ca cineva să te urmărească tot timpul, nu pentru că nu am încredere în tine, ci pentru că îmi fac griji. Înțelegi acum?

Run dădu din cap, realizând că nu luase în considerare acest aspect până acum.

Cine ar fi crezut că partenerul lui era atât de… precaut.

Își aminti brusc de ziua când se certaseră, de momentul în care Fei Long primise un apel și plecase în grabă.

- A fost în perioada aceea când ai dispărut, nu-i așa?

- Cam așa.

- Ești sigur că ești doar un om de afaceri? îl întrebă Run suspicios, încrucișându-și brațele și cercetându-l din cap până-n picioare.

Și ce crezi că sunt, hm? Adevărul e că de multe ori trebuie să mă confrunt cu alții și să le pun piedici. În afaceri, conflictele sunt inevitabile. Când obțin ceva, înseamnă că altcineva a pierdut. De când am preluat poziția la Land Lodge, am acceptat că astfel de lucruri vor face parte din viața mea.

Fei Long îi oferi o explicație generală.

- Pot să te ajut cu ceva?

După ce se comportase atât de încăpățânat și egoist în trecut, Ran începea acum să se simtă puțin vinovat.

Se simțea prost că nu înțelesese cât de mult stres și greutate trebuia să suporte partenerul său. Fei Long lucra câte doisprezece ore pe zi, era mereu pe drumuri, iar el știa bine că rivalitatea din cadrul familiei și dintre frați era una intensă.

- Ajută doar zâmbind frumos și nu mai fi supărat.

Fei Long îi mângâie părul deschis la culoare, răvășindu-l ușor cu o afecțiune jucăușă. Deși Ran era o fire independentă, dacă îi explicai lucrurile, el era gata să asculte și să înțeleagă.

- Îmi pare rău că am fost greu de înțeles. Uneori sunt cam egoist, îmi place să fie totul cum vreau eu.

- Nu, stai așa cum ești, doar nu-ți mai lua hainele și să pleci de acasă, bine? Eu sunt cel care ar trebui să-și ceară scuze. Am făcut multe lucruri care nu au fost corecte față de tine: cu logodna, cu munca mea, am neglijat să îți acord atenția cuvenită. Dar îți promit că de acum încolo mă voi strădui să fiu mai bun.

- Hm.

Run știa bine că Fei Long trebuia să se logodească cu Kathy Yang din rațiuni strict financiare și pentru beneficii de afaceri colosale, ceva ce el, ca om simplu, nu putea influența. Discutaseră de multe ori despre acest subiect, și Fei Long îl asigurase că va fi doar o căsătorie de conveniență, fără sentimente implicate. Totuși, pe măsură ce se apropia ziua logodnei, Ran simțea o durere copleșitoare, de parcă abia mai putea respira.

În privința ta și a lui Kathy… logodește-te, dacă asta trebuie să faci. Eu voi sta deoparte, nu mă voi amesteca. Fiecare la locul lui, bine? Așa poate evităm să ne certăm iar pe tema asta. Putem fi adulți și să ne bazăm mai mult pe rațiune decât pe emoții.

- De ce vorbești de parcă nu-ți pasă deloc de mine?

Vocea lui Fei Long era moale, cu o notă de dezamăgire, deși gesturile sale trădau o cu totul altă emoție. Își întinse ușor mâna și buzele spre Run, într-o atingere tandră.

- Eu? Să nu-mi pese? Mai degrabă prea mult! Îmi pasă de tine până la nebunie, te iubesc atât de mult încât aproape mă scoate din minți. Dar la ce bun să mă rostogolesc pe podea și să fac o scenă? În final, trebuie să faci asta din necesitate, nu-i așa? Știu că nu e vorba de vreo pasiune, deși îmi răvășește sufletul și mă înfurie teribil. Totuși, nu vreau să te pun într-o situație dificilă.

- Îmi pare rău, Run.

- Nu trebuie să-ți ceri scuze. Vreau doar să fii sincer cu mine. Știu că uneori sunt egoist și vreau totul cum îmi convine, dar nu vreau să fiu nedrept față de tine. Dacă e important pentru tine, voi încerca să fiu mai îngăduitor.

Fei Long îl ascultă în tăcere, gândindu-se cum ar putea să gestioneze lucrurile pentru ca Ran să nu mai sufere. Poate că venise momentul să aibă o discuție serioasă cu tatăl său.

Privirile lor se întâlniră pentru o clipă, înainte ca un sărut delicat, ca o atingere de catifea, să se așeze pe buzele lui Run. Această mângâiere tandră făcu inima lui Run să bată nebunește, iar când mâinile lui Fei Long alunecară încet de-a lungul marginii pantalonilor de pijama, Run simți nevoia să-l avertizeze.

- Nu te grăbești să pleci la muncă?

Run evită privirea lui Fei Long și se dădu puțin înapoi, însă brațele ferme ale acestuia îl țineau captiv, sprijinindu-se de tejghea pentru a-l încercui. Mirosul lui masculin și parfumul unic îl făceau pe Ran să-și piardă concentrarea, iar privirea dulce a lui Fei Long îl făcea să cadă pradă gândurilor interzise.

- Voi pleca, dar pot să mai stau puțin. Nu e nimic urgent, îi șopti Fei Long, buzele lui alunecând aproape de ale lui Run.

- Hai, pleacă, altfel vei întârzia. Și uite cum ai făcut să se șifoneze costumul, spuse Run, împingând ușor umerii lui Fei Long.

Dacă ar fi continuat așa, lucrurile ar fi degenerat cu siguranță.

- Vrei să vii cu mine la muncă?

- Ce…? Run îl privi surprins, cu ochii mari.

- Hai să stai cu mine la birou. Să schimbăm puțin atmosfera. Vino și stai cu mine azi…

Fei Long îi sugera să-l însoțească la sediul Land Lodge.

Imediat ce coborâră din mașina luxoasă, toate privirile fură ațintite asupra celor doi bărbați care mergeau unul lângă altul, provocând curiozitatea și suspiciunea celor din jur. Cei cu o memorie mai bună își aminteau vag că acest bărbat misterios fusese în câteva ocazii subiectul unor zvonuri legate de Fei Long Lodge în tabloidele cercurilor înalte.

Unii susțineau că era un partener de noapte, alții spuneau că era un iubit secret, iar câțiva credeau că ar fi doar un prieten apropiat. Totuși, nimeni nu avea curajul să întrebe dacă vreuna dintre aceste presupuneri era adevărată.

Fei Long Lodge era bărbatul dorit de multe femei, atât pentru aspectul său, cât și pentru averea considerabilă. Orice mișcare pe care o făcea sau orice femeie cu care apărea în public atrăgea imediat atenția. Iar de câteva luni, zvonurile despre alianța dintre familia Lodge și familia Yang captaseră multă atenție. Familia Lodge deținea o bogăție și o influență imensă în domeniile comerțului, tehnologiei și imobiliarelor în China, Hong Kong și Singapore, în timp ce familia Yang, cu puterea sa politică, ar fi putut ridica și mai mult prestigiul familiei Lodge. Astfel, bârfele despre faptul că Fei Long ar dezamăgi așteptările tatălui său pentru că ar avea o relație cu un alt bărbat păreau să se risipească treptat.

Chiar dacă Ran, un bărbat de profil mai discret, mergea alături de unul dintre cei mai influenți tineri oameni de afaceri din Asia, acest lucru nu îl făcea să pară inferior sau eclipsat. Îmbrăcat într-o cămașă albă cu mâneci lungi și blugi negri bine croiți, Run atrăgea atenția prin farmecul său, iar femeile de toate vârstele se întorceau după el.

Run întruchipa tipul clasic de bărbat atrăgător: înalt și subțire, cu părul des și lung până la gât, de o culoare deschisă și neobișnuită.

Asistenții și angajații care mergeau alături de vicepreședintele executiv păreau să fie cu toții destul de intimidați și, într-un fel, chiar incomodați de prezența lui Ran alături de Fei Long.

- Nu mi-ai spus încă de ce te-ai gândit brusc să mă aduci cu tine la lucru.

- Dacă ți-aș spune că îmi era teamă că ai să fugi iar de acasă, ai crede?

Fei Long își mută privirea de la cei curioși și, cu o voce joasă, i se adresă lui Run, șoptindu-i la ureche, atingându-i spatele ușor în timp ce subalternul le deschidea ușa, invitându-l pe Run să intre primul.

- Ai grijă la imagine, sunt destui oameni în jur care ne privesc, murmură Ran, puțin iritat.

În sinea lui, era mai îngrijorat de privirile asistenților și angajaților care îi priveau pe el și pe Fei Long. Pentru el nu conta prea mult, dar pentru Fei Long, în calitatea sa de vicepreședinte executiv, orice bârfă sau zvon nu ar fi fost de dorit.

- Te tratez bine. De ce ar fi asta ciudat?

Fei Long părea indiferent, în timp ce Run simțea o oarecare jenă față de gesturile atât de familiare și neobișnuit de drăgăstoase. De obicei, nu petreceau prea mult timp împreună în public, și chiar atunci când o făceau, puteai număra acele ocazii pe degete.

- Ciudat e că te comporți… diferit. Știi bine că, oriunde mergi, toată lumea e cu ochii pe tine.

Run își dădu ochii peste cap, având impulsul să-i dea un pumn prietenos, dar reținu acest gând, respectându-i poziția de vicepreședinte. Fei Long își păstrase mereu imaginea serioasă, iar să se arate atât de apropiat acum părea un pic nepotrivit.

Pe măsură ce mergea alături de Fei Long, Ran simțea puterea emanată de bărbatul de lângă el. Toți cei din jur păreau să-l respecte pe Fei Long cu o teamă aproape opresivă; nimeni nu îndrăznea să-l privească în ochi, evitând contactul vizual și plecându-și capetele într-o reverență aproape excesivă. Era evident că le inspira mai mult teamă decât respect sincer.

Ajunși la etajul treizeci și nouă, Run intră alături de Fei Long în zona dedicată executivilor. Atmosfera din biroul elegant era exact cum și-o imaginase. Explorând spațiul cu privirea, observă un colț de relaxare de unde se putea vedea o priveliște vastă a mării și întoarse imediat spre vicepreședinte.

- Unde vrei să aștept? Pot să stau aici?

- Intră în birou, îl invită Fei Long, deschizând ușa masivă. Run acceptă și îl urmă, fără să se împotrivească.

- Ai un birou frumos, spuse Run, apropiindu-se de peretele de sticlă larg, admirând priveliștea care se întindea până departe, la linia orizontului.

- Îți place?

- Da.

În loc să răspundă formal, Run se lăsă cu nonșalanță pe scaunul mare al lui Fei Long, luând câteva obiecte de pe birou pentru a le privi înainte de a le așeza la loc, încrucișându-și brațele ca și cum ar fi fost chiar el proprietarul biroului.

Stând aici, mă simt ca și cum aș fi pe tron în *Game of Thrones*, glumi Ran, păstrând o expresie serioasă. Fei Long zâmbi subtil, un zâmbet rar în acest birou, unde de obicei domnea o atmosferă mult mai severă.

 

În biroul său, niciodată nu fusese ceva care să-l facă să zâmbească. Fiecare minut era ocupat de probleme și dureri de cap, însă, de când Ran se așezase pe scaunul lui, atmosfera devenise atât de plăcută, încât Fei Long nu voia să se termine.

 

- Prima dată când vii aici și deja vrei tronul meu?

 

- Wow! Scaunul tău e atât de confortabil. Poți să-mi comanzi unul la fel pentru acasă? Îmi place mult.

 

- Sigur, răspunse Fei Long fără ezitare, răsfățându-l.

 

Ran deschise rapid un sertar și încreți ușor sprâncenele când văzu o armă argintie așezată înăuntru.

 

- Ai și un pistol... comentă Ran, dar nu îl atinse, știind că Fei Long nu îi plăcea să-l vadă manipulând astfel de lucruri.

 

- Nu te juca cu el.

 

Fei Long închise sertarul repede, mustrându-l ușor, dar privirea lui era blândă și protectoare, destul de caldă încât Ran nu se simțea deranjat de acest gest.

 

- N-o să mă ating de lucrurile tale, stai liniștit. Știu cât ții la ele.

 

- Nu e vorba că țin la ele, dar îmi fac griji pentru tine. E periculos. Nu știi cum să-l folosești și n-ar trebui să pui mâna pe el, înțelegi?

 

- Periculos? Și totuși, ție îți place să te joci cu el. M-am întrebat uneori dacă ai arma pentru autoapărare sau pentru altceva…

 

 Ran înclină capul, murmurând ca pentru sine. 

 

- Ești un afacerist miliardar sau un asasin plătit?

 

Nu era ciudat ca un bărbat să fie atras de arme. Unii le colecționează datorită instinctelor primitive, alții poate că le păstrează pentru autoapărare. Însă, în cazul lui Fei Long, un om înconjurat de atâția bodyguarzi, nevoia reală de a purta un pistol părea extrem de redusă. Avea unul acasă, iar altul la birou. Dacă nu era din cauza numeroșilor dușmani, poate că Fei Long era pur și simplu un om extrem de precaut.

 

- Oricine aș fi, cel mai important e că sunt al tău.

 

Ran îi ciufuli ușor părul.

 

- De când n-am mai vorbit, vreo zece zile… Ți-a căzut ceva tare în cap între timp?

 

- Nu.

 

 Fei Long zâmbi, trăgându-i ușor o șuviță de păr de pe obraz pentru a-i observa mai bine roșeața din obraji.

 

 

- Ești sigur? Pari puțin schimbat.

 

- E doar că azi e prima zi când chiar nu am chef să muncesc.

 

Fei Long îl trase ușor din scaun.

 

- Hai, nu începe! Ai o ședință, nu?

 

Ridicându-se, cei doi se priviră la același nivel, iar ochii lor se întâlniră într-o privire intensă. În ochii lui Fei Long strălucea o sclipire de fascinație și dorință, iar degetele lui îi atinseră obrazul lui Ran cu o tandrețe ca de catifea, o atingere plină de admirație și obsesie.

 

- Da, trebuie să merg la ședință.

 

- Da.

 

- Dar nu vreau deloc să plec, răspunse Fei Long cu o voce ușor imploratoare, suficient cât să-l facă pe Ran să-și dea ochii peste cap amuzat.

 

- Vreau să fac pe rebelul.

 

- Când ești aproape, nu-mi vine niciodată să mă port bine cu tine… Mai ales când te enervezi, ești de-a dreptul provocator. Ca o pisică în călduri — parșivă, dar care tot dă semne că vrea atenție.

 

- Nu sunt o pisică în călduri, dar pot fi un câine turbat.

 

 Ran își înfipse dinții ușor în urechea lui Fei Long.

 

- Ah!

 

 Fei Long scoase un mic oftat, însoțit de un râset.

 

- Hai, du-te la lucru.

 

- Dacă te plictisești în timp ce aștepți, poți să te uiți pe laptopul meu, spuse Fei Long, arătând spre birou.

 

- Mda.

 

- Pe birou sunt câteva cărți. Poate găsești ceva interesant de citit.

 

- Aha…

 

- Sau, dacă îți este foame, sun-o pe secretara mea…

 

- Hai, pleacă deja. Nu sunt un copil de trei ani. N-o să fac vreo prostie și nici n-o să-ți dau foc la birou din plictiseală.

 

Fei Long chicoti, aruncându-i o ultimă privire plină de afecțiune. Fei Long ieși din cameră cu un zâmbet pe față, surprinzându-i pe mulți. Era o priveliște rară, ca și cum ar fi văzut zăpadă în mijlocul verii.

În sala de conferințe, ședința executivă de nivel înalt se desfășura într-o atmosferă tensionată. Chiar dacă era o întâlnire de rutină, fiecare subiect discutat părea să împingă opiniile într-o direcție diferită. Tensiunea era și mai evidentă între cei doi vicepreședinți executivi, moștenitorii familiei Lodge, care erau cunoscuți pentru lipsa de consens în orice chestiune.

 

Zhang Wei Lodge, fiul cel mare, avea o animozitate profundă față de Fei Long, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Privirea și tonul lui Zhang Wei nu încercau niciodată să ascundă disprețul pe care îl avea pentru fratele său mai mic. Parțial, această rivalitate provenea din resentimentele lui Zhang Wei legate de favorurile primite de Fei Long din partea tatălui lor. În ultimele două decenii, Zhang Wei simțise constant că, indiferent de eforturile sale, era mereu în umbra fratelui său mai mic. Mama lui Zhang Wei fusese o femeie fără rang și statut, în timp ce mama lui Fei Long provenea dintr-o familie nobilă și respectată.

 

- Incendiul de la port ne-a provocat pierderi de sute de milioane. Marfa care nu a ajuns la timp ne-a afectat enorm credibilitatea, iar amenzile ne-au costat zeci de milioane de yuani. Chiar aș vrea să știu cine va fi capabil să își asume această responsabilitate, spuse Zhang Wei, cu un ton acuzator. Fața lui era calmă, dar ochii trădau furia.

 

- Îmi asum eu răspunderea, replică Fei Long imediat. 

 

- A fost o eroare de securitate la port, din cauza căreia s-au produs aceste pagube. Nici măcar eu nu pot ierta această neglijență, și…

 

- Chiar dacă a fost cauzat de un accident... Pot garanta aici și acum că nu se va mai întâmpla niciodată. Până acum, nu am avut niciodată incidente grave de acest fel, dar acum, având în vedere că s-a întâmplat, nu pot evita responsabilitatea.

 

Un om ca Fei Long nu este deloc nepriceput încât să nu-și dea seama cât de mult așteaptă Zhang Wei să-i găsească un moment de slăbiciune și să-l doboare. De fiecare dată când cade, fratele său este pregătit să-l calce în picioare pentru a-l îngropa și mai tare. Dar Fei Long nu rămâne mult timp la pământ; cade și se ridică rapid, fără a repeta niciodată aceeași greșeală.

 

- Acest lucru demonstrează o gestionare neglijentă și superficială. Reputația Land Lodge este extrem de importantă. Un manager tânăr ca tine poate că încă nu înțelege. Te-am avertizat de mai multe ori, dacă îți amintești.

 

- Îi mulțumesc domnului Zhang Wei că se preocupă atât de mult de modul meu de a gestiona afacerea. Nu voi uita niciodată această greșeală.

 

O lecție costisitoare de care nu va mai fi niciodată nepăsător.

 

- Vreau ca toată lumea prezentă aici să fie sigură că nu se va mai întâmpla. Cât despre măsurile de remediere, le voi detalia pentru a liniști pe toată lumea. În ceea ce privește produsele, fabrica noastră și-a dublat capacitatea de producție, iar primul lot va fi livrat clienților săptămâna aceasta, cu siguranță. În ceea ce privește penalizările, am negociat deja, iar partea cealaltă a confirmat că ne va penaliza conform contractului inițial, deoarece au suferit și ei pierderi. Totuși, am avut un mic noroc: acea parte a fost de acord să semneze un contract de achiziție pentru prototipul de microcip pe care domnul Zhang Wei a încercat atât de mult să-l obțină, dar... fără succes.

 

Fața lui Zhang Wei s-a înroșit când a auzit asta, în contrast cu fratele său mai mic, care și-a păstrat calmul caracteristic înainte de a continua explicațiile.

 

- Am profitat de această întâlnire cu Merrish Group și am reușit să închei afacerea, iar prima comandă este de trei ori mai mare decât amenda pe care am primit-o.

 

O adevărată palmă peste față...

 

Faptul că Fei Long s-a implicat în proiectul pe care Zhang Wei îl dorea atât de mult echivalează cu o declarație oficială de război între frați. Acum ar trebui să-i mulțumească puțin cumnatului său. Probabil că a ajuns deja la destinație.

 

După două ore, Fei Long s-a întors.

 

Înalt și impunător, s-a apropiat de cel care privea ecranul laptopului său cu interes. Își așeză mâna pe umărul său și îl strânse ușor, într-un gest de glumă.

 

- Ce faci?

 

- Mă uitam prin calculatorul tău.

 

- Și am dat peste asta, nu? E noul proiect al companiei tale?

 

 Run arătă spre ecranul unde era deschisă o imagine de perspectivă. Fei Long stătea acum în spatele său, sprijinindu-și bărbia pe umărul lui.

 

- Ah... da, este încă în faza de prezentare. Încă mai are nevoie de ajustări.

 

- Mda, și eu cred că mai sunt multe de ajustat, spuse Run, care avea ceva cunoștințe în domeniu.

 

De fapt, Run absolvise design interior, acumulase experiență în domeniul designului și citise o mulțime de cărți, analizând numeroase lucrări de la arhitecți și designeri de interior. Din această cauză, putea să observe anumite deficiențe în multe dintre proiecte.

 

- Ai vreo sugestie? întrebă Fei Long, știind că Run nu era un artist superficial și excentric, așa cum îl vedeau alții.

 

Fei Long știa bine că partenerul său era un designer de interior talentat, care lucrase în spatele scenei la multe proiecte pentru concurenții săi. Unele proiecte realizate în echipă au câștigat premii, fiind o sursă de mândrie. Totuși, Run nu s-a lăudat niciodată și nu a menționat aceste realizări, pentru că nu lucra pentru faimă sau bani. Dacă Run acceptase proiecte, era mai mult din dorința de a-l provoca pe Fei Long. Chiar dacă știa acest lucru, Fei Long nu l-a oprit niciodată. Orice idee trăsnită sau nebunească ar fi avut Run, nu îl deranja. Există însă un singur lucru pe care i-l interzisese categoric.

 

Să nu fie vorba de altcineva!

 

- Nu știu... dacă ar fi după mine, ți-aș recomanda să o iei de la zero, răspunse Run dând din umeri și continuând să tasteze, cu o sclipire jucăușă în priviri.

 

Comentariul direct nu l-a supărat deloc pe Fei Long. Bărbatul, care deținea puterea de decizie, vedea în asta o oportunitate de a aduce o persoană importantă care să dea viață proiectului său, având în vedere că propriul său rezultat nu atinsese nivelul la care sperase.

 

- Chiar atât de rău stă treaba? Am angajat o echipă de arhitecți și designeri de interior de talie mondială, totuși nu ți-au captat atenția?

 

- Nu știu... Eu doar spun ce-mi spune mintea mea de designer banal. Dar dacă tu crezi că e bine, atunci probabil că e. Banii sunt ai tăi, dar gusturile nu se pot învăța, spuse Run, ridicând din umeri din nou.

 

- Ce zici dacă te angajez ca consultant pentru proiectul acesta?

 

Fei Long își puse brațul pe umărul lui Run într-un mod relaxat, simțind că, dacă Run ar lucra alături de el, locul ar deveni cu mult mai plăcut. Prezența lui Run și glasul lui vioi ar fi exact ce i-ar trebui în zilele grele.

 

- Tariful meu e cam piperat, spuse Run cu un zâmbet șiret.

 

- Îmi permit, îi mângâie Fei Long ușor părul care îi căzuse peste obraz, cu o voce blândă, dar serioasă.

 

- Serios?

 

 - Spune doar cât, și să vedem dacă oferta mea te va surprinde.

 

- Am să cer atât de mult încât să nu ai curajul să plătești.

 

- Oricât ar fi, plătesc. Am o singură condiție... să lucrezi în biroul meu.

 

- Ce dublu sens avea această condiție!

 

- Angajează pe altcineva. Nu sunt chiar atât de bun încât să duc un proiect de acest nivel. Dar dacă vrei, îți pot recomanda o echipă talentată.

 

- Nu te mai subestima. Știu bine că, de fapt, tu ai fost cel care a proiectat Live Mall pentru compania mea rivală.

 

- Și ce-i cu asta? Run ridică sprâncenele într-un gest provocator.

 

Adevărul era că lucrase împreună cu câțiva colegi mai în vârstă, iar proiectul despre care vorbea Fei Long câștigase un premiu de excelență în design, oferit de o organizație internațională anul trecut. Nu ținuse secret acest lucru, doar că nu se aștepta ca partenerul lui să fie atât de interesat.

 

- Doar că sunt invidios că ai ajutat proiectul rivalilor mei să devină faimos la nivel mondial, în timp ce proiectul meu a rămas doar o clădire neînsemnată, de care nimeni nu-și amintește.

 

- Eu am proiectat doar zona verde și grădinile verticale. Nu am creat întregul concept. Meritul e al echipelor de design exterior și interior. Comentariile mele nici măcar nu sunt așa importante. Nu sunt un expert, doar am spus cum mi-am imaginat.

 

- Aș vrea ca ideile tale să prindă viață în proiectul meu. Fei Long își încrucișă brațele, gânditor. Dacă aceia ți-au oferit un milion, eu îți voi oferi de trei ori mai mult.

 

- De unde știi tu cât am primit?

 

- Este ceva legat de tine pe care să nu-l știu? îi întoarse privirea cu un zâmbet șiret.

 

Știa totul despre Run. Știa până și cu cine vorbea acesta zi de zi.

 

- De ce nu m-ai împiedicat niciodată să lucrez pentru compania rivală? Nici măcar nu mi-ai spus că știai.

Am văzut că făceai asta doar pentru distracție, nu ca o muncă serioasă sau constantă, așa că nu am vrut să te opresc. Știam că poate te simțeai singur.

 

- Atunci o făceam pentru că aveam nevoie de bani...

 

- Dacă ai nevoie de bani, spune-mi, spuse Fei Long, încruntându-se. Nu dorea ca partenerul lui să treacă prin greutăți.

 

- Vrei să îți cer bani ca să îți cumpăr un cadou de ziua ta? Nici gând.

 

Răspunsul lui Run îl făcu pe Fei Long să zâmbească și mai larg. Privirea lui de chihlimbar coborî spre încheietura mâinii, unde purta ceasul frumos, cadoul de ziua lui pe care Run îl cumpărase pentru el. Îi era foarte drag acest ceas, iar gândul că Run muncise din greu pentru a-l cumpăra îi adâncea afecțiunea.

 

”Ține-l bine. La mulți ani.”

 

 Run.

 

Acest mesaj scurt, împreună cu ceasul, îi era întipărit în memorie. Prețul ceasului era considerabil, fiind o ediție specială, limitată la doar câteva exemplare în lume.

 

- Vino și fii consultantul meu. Cel puțin voi avea mai puține dureri de cap legate de proiectele astea, și ai putea să le preiei tu pe ale tale.

 

- Nu prea sunt genul care să respecte regulile, și știi asta, răspunse Run cu un zâmbet ușor sfidător.

 

- Poți fi freelancer. Să vii la birou odată cu mine și să pleci tot odată cu mine…

 

- Ce fel de freelancer trebuie să vină la birou în fiecare zi?

 

- Dacă într-o zi n-ai chef, nici nu trebuie să vii.

 

- Serios? Sunt foarte perfecționist. Când vine vorba de muncă, devin extrem de pretențios. Cred că angajații tăi își vor da ochii peste cap când mă vor vedea.

 

- Îți las decizia pe mâna ta pentru tot.

 

- Atunci e un acord, spuse Run, întinzând mâna pentru a-l strânge pe Fei Long. Pregătește un cec de trei milioane pentru mine.

 

- Îți fac transferul chiar acum.

 

- Afacere încheiată.

 

După ce a căzut de acord cu Fei Long asupra colaborării, Run și-a investit întreaga inteligență și toate abilitățile în proiect. A profitat și de ocazie pentru a atrage câțiva colegi experimentați, cu care mai lucrase la alte proiecte, ca să-l sprijine în calitate de consultanți și membri ai echipei proprietarului. Au petrecut săptămâni ajustând designul, trecând prin mai multe revizuiri și dezbateri aprinse, până când au reușit să găsească un echilibru în colaborare.

 

La început, echipa principală de design a avut o atitudine destul de sceptică față de Run. Aceasta provenea în parte din felul său direct de a vorbi: când îi plăcea ceva, spunea clar, dar când designul nu corespundea cerințelor, cerea corecturi drastice, fără menajamente. Era firesc să provoace nemulțumiri printre unii. Comparând reputația și experiența, Run era doar un tânăr nou-venit în industria designului, activând doar de câțiva ani. Faptul că venea să dea directive celor cu mai multă experiență nu era bine primit de toată lumea.

 

Într-o industrie în care oamenii cu experiență nu sunt ușor de învins, confruntările erau inevitabile. La un moment dat, nefiind dispuși să cedeze, Run și echipa principală de design au ajuns într-o situație tensionată. Run a lovit masa și a dat un ultimatum în mijlocul întâlnirii: dacă nu erau de acord să facă modificările cerute, ar fi fost nevoit să schimbe echipa.

 

În curând, au început să circule zvonuri că Run era partenerul vicepreședintelui companiei, un om influent. Oricât de mare le-ar fi fost ego-ul, echipa și-a dat seama că trebuie să fie atenți cu cine își permit astfel de atitudini. Văzând cât de serios era Run și cu sprijinul semnificativ din spate, cei care până atunci păreau foarte siguri pe ei au făcut o schimbare de 360 de grade.

 

- Acum că am ajustat conform discuției de data trecută, mi se pare că se potrivește mult mai bine, spuse Run, zâmbind mulțumit de munca prezentată de echipă.

 

- Am făcut mici modificări funcționale aici, după comentariile dumneavoastră de săptămâna trecută, răspunse cineva din echipă.

 

Run luă mai multe schițe, analizându-le cu atenție și, în timp ce studia detaliile, începu să traseze linii cu creionul, schițând ideile din mintea sa.

 

- Uite, poate o mică schimbare aici. Dacă întoarcem această parte și o folosim ca hol pentru a conecta zona de rezidență privată, ce părere aveți? Îi înmână schița echipei de arhitecți pentru opinie.

 

- Să vedem…

 

- Așa e, holul liftului ar trebui să fie aici. Așa ar putea merge, dar dacă extindem zona de recepție aici, ar fi mai convenabil pentru cei care intră, sugeră unul dintre arhitecți.

 

Unul dintre membrii echipei de design continua să schițeze peste ideile propuse anterior de Run.

 

- Perfect, mi se pare o idee excelentă, spuse Run.

 

- O să fac un model 3D imediat.

 

- Sigur, merge. În ansamblu nu mai sunt probleme. Dacă ajustăm aici conform discuțiilor, putem finaliza. Modelul 3D poate fi realizat împreună cu prima versiune a designului interior. Data viitoare, aduceți și materialele principale. Aș vrea să văd nuanțele, texturile…

 

În timp ce discutau detaliile, în încăpere intră o persoană neașteptată. Membrii echipei se ridicară imediat, surprinși, și îl salutaseră respectuos. Fei Long, impunător în costumul său negru, stătea puțin retras, avându-l alături pe Nick, care își îndeplinea rolul de supraveghetor.

 

- Continuați, nu vă deranjați de mine, spuse Fei Long, așezându-se lângă Run. Vă rog, continuați.

Despre... materiale, ei bine… unul dintre designerii echipei încerca să explice, în mod vizibil emoționat, ștergându-și fruntea de transpirație și mișcându-se neliniștit. Materialele principale sunt importate din Italia, iar celelalte, hmm…

 

Prezența lui Fei Long provoca o tensiune neobișnuită, chiar și în rândul celor cu experiență în proiecte mari. Observând întreaga situație, Run nu mai putu rezista și îi spuse calm partenerului său, încercând să destindă atmosfera.

 

- Îi faci să fie tensionați, îi șopti Run, suficient de încet încât să fie auzit doar de Fei Long.

 

Fei Long se apropie intenționat, până când brațele lor se atingeau ușor. Echipa de design continua prezentarea, ignorând prezența celor doi.

 

- Așa crezi?

 

- Ai venit să mă tachinezi?

 

- Nu, doar voiam să văd progresul proiectului.

 

- Nu ai încredere în mine?

 

- Am. Cu toată inima.

 

Run rămase nemișcat, surprins. Vorbele simple și directe ale lui Fei Long aveau mereu un efect neașteptat asupra lui. Fei Long nu era genul de bărbat care să vorbească dulce, dar reușea să strecoare astfel de remarci exact când Run nu se aștepta, destabilizându-l complet.

 

O lovitură sub centură, când era nepregătit!

 

- Am venit pentru că voiam să văd cu ochii mei cât de intens poți fi când urmărești un proiect. Să văd dacă ești la fel de dur cum îmi spun angajații mei că ești în companie.

 

Fei Long păstra o expresie neutră când arunca o privire în jurul mesei, dar tonul său era complet diferit când îi vorbea tânărului de lângă el, cel cu părul deschis la culoare.

 

- Ai prea mult timp liber, nu-i așa?

 

- Paleta și tonurile generale sunt cam acestea. Ce părere aveți, domnule Run? întrebă liderul echipei, întrerupând momentul și readucând atenția lui Run asupra proiectului.

 

- Culorile sunt în regulă, dar aș adăuga puțin din această nuanță. Mi se pare cam tern. Aș mai pune zece procente de roșu. Puteți folosi codul Pantone, dacă aveți. Iar griul e cam închis, ar trebui puțin mai deschis.

 

Run se străduia să ignore mâna care îi făcea avansuri pe coapsă, concentrându-se să ofere un răspuns profesionist.

 

- Înțeles, răspunse liderul echipei.

 

- Știi, murmură Fei Long apropiindu-se și șoptindu-i la ureche, când te concentrezi așa serios pe muncă, mă face să vreau să te apăs pe masă și să-ți mușc coapsa.

 

Vorbele sale rostite cu o voce joasă și răgușită făcură ca fața lui Run să se înroșească brusc, sângele pompându-i frenetic în obraji. Ceilalți își imaginau că discuția dintre cei doi era una de muncă, văzând expresiile lor serioase și apropierea, dar Fei Long nu făcea decât să îl tachineze, să-l facă să se simtă jenat.

 

- Destul.

 

Run își dregu glasul, încercând să-și înlăture sentimentul de neliniște și să împingă ușor mâna lui Fei Long de pe coapsă. Îi era din ce în ce mai greu să-și păstreze o mină serioasă.

 

- Ar trebui să-i dau afară pe toți și să fac exact asta, nu-i așa… continuă Fei Long, imaginându-și scena în detaliu, cu Run întins pe masă.

 

- Să nu îndrăznești să mă faci de râs, șopti Run, abia stăpânindu-și vocea.

 

- Domnule Fei Long, ați dori să mai adăugați ceva? întrebă, în cele din urmă, unul dintre colegii lui Run.

 

Din apropierea evidentă dintre Fei Long și Run, oricine putea să observe că legătura lor era mai profundă decât cea dintre doi simpli prieteni. Privirile intense și înțepătoare pe care și le aruncau vorbeau de la sine, fără a lăsa loc de îndoială. Zvonurile că nu erau doar prieteni probabil că erau adevărate.

 

- Ce zici să încercăm mai târziu, după ședință?

 

- Oprește-te! îi răspunse Run, încercând să-și mențină controlul.

 

Fei Long schiță un zâmbet ușor. Îi era greu să se abțină, mai ales că Run, când devenea stânjenit, i se părea și mai adorabil. Cu cât se gândea mai mult, cu atât își dorea să-i alunge pe toți ceilalți din încăpere.

 

Toți așteptau un răspuns cu privirile concentrate asupra lui.

 

- Ahem... domnul Fei Long este de acord cu propunerea actuală, reuși, în cele din urmă, Run să spună.

 

- Fei Long... tu chiar...

 

Oftând, Run se retrase mai târziu pentru a privi liniștit peisajul clădirilor înalte. Sorbi o gură de fum de țigară, savurând aroma de nicotină care părea să-i îndepărteze, ușor-ușor, stresul acumulat în ultimele zile, lăsând să se disipeze împreună cu fumul alb care se ridica încet în aer.

 

Run tocmai închisese telefonul după o conversație cu Jaycee, un vechi prieten și coleg de facultate, care îi aducea adesea proiecte interesante de design. De această dată, Jaycee preluase un proiect pe care plănuia să îl reia și să-l recondiționeze. Șantierul era situat în Thailanda.

 

Proiectul fusese pus în așteptare de ceva timp, deoarece Jaycee suferise un accident de mașină și fusese nevoit să se recupereze aproape un an.

 

- De data asta, las designul interior în totalitate pe mâna ta. Știu că poți face o treabă mai bună decât oricine altcineva.

 

- Eu…

 

- Știu că ești nesigur, dar vreau doar să te gândești. Am lucrat împreună la multe proiecte, iar rezultatele au fost atât de bune încât nu aș vrea să refuzi.

 

- Îmi e greu să iau o decizie… și știi bine de ce.

 

- Run... dacă nu vrei să-l întâlnești, nu te preocupa. Nu aș face niciodată ceva care să-ți creeze probleme.

Îmi permiți să mă mai gândesc puțin? răspunse Run, ezitând.

 

- Desigur. Spune-mi când ai luat o hotărâre.

 

E adevărat că Thailanda nu este mică, și întâlnirea întâmplătoare cu fostul său, ElisTrin Burton, nu era prea probabilă. Și chiar dacă s-ar fi întâlnit, Elis îl respinsese deja complet, așa că nu ar fi avut niciun motiv să se caute intenționat. Totuși, Run nu știa cum ar reacționa Fei Long dacă ar afla că mergea în Thailanda pentru un proiect de design.

 

Run suspină adânc, gândindu-se la posibilitatea de a-l întâlni pe Elis. Ultima confruntare între el, Eris și Fei Long fusese un adevărat dezastru. Cu toate acestea, nu era sigur dacă ar trebui să accepte proiectul din Thailanda.

 

În timp ce gândurile i se învârteau în cap, liniștea lui fu întreruptă de vocea unui bărbat.

 

- Scuză-mă, ai un brichetă?

 

- Da, poftim, răspunse Run, întinzând bricheta în mod automat. Când îl privi însă mai bine, fu surprins să vadă că bărbatul era chiar Zhang Wei Lodge. Nu se așteptase ca acesta să inițieze o conversație.

 

- Mulțumesc, spuse Zhang Wei, întorcându-i bricheta după ce își aprinse țigara, apoi făcu câțiva pași înapoi, expirând un nor lung de fum în aer.

 

- În sfârșit, ne întâlnim. Destul de interesant, nu-i așa?

 

- Îmi cer scuze?

 

- Fratele meu a încercat să te păstreze în liniște ani la rând, iar acum, dintr-odată, face o mișcare neașteptată, aducându-te în echipa sa.

 

- Așa e, și eu sunt la fel de surprins, răspunse Run, evitând intenționat un răspuns direct, încercând să descopere adevăratele intenții ale lui Zhang Wei.

 

- Din câte știa, Zhang Wei nu era genul de persoană care să dorească să lege prietenii, mai ales cu Fei Long, cu care se afla într-o rivalitate constantă de ani buni, atât în afaceri, cât și în competiția de a câștiga poziția de lider al familiei.

 

-  Fei Long e imprevizibil, nu-i așa? Tonul batjocoritor al lui Zhang Wei îl deranjă pe Run.

 

- Vă rog, simțiți-vă ca acasă. Eu trebuie să plec.

 

- Hei, unde te grăbești așa?

 

- Am de lucru. Deja am stat afară prea mult, spuse Run, încercând să pună capăt conversației.

 

- Fei Long trebuie să-ți fi povestit multe despre mine, nu-i așa?

 

- Nu discutăm despre astfel de lucruri.

 

Fei Long nu vorbea niciodată despre afaceri sau probleme de familie. El prefera să păstreze totul pentru sine, dar zvonurile despre tensiunile dintre frați ajungeau adesea la urechile lui Run. Zhang Wei nu era un frate exemplar, la fel cum nici Fei Long nu era un frate model.

 

- Și despre ce discutați atunci? V-ați făcut planuri de nuntă? Despre Cathy Yang… și despre viața pe care o veți împărți împreună?

 

Run alesese să tacă. Chiar dacă era tentat să răspundă tăios, își stăpâni impulsul, păstrându-și calmul.

 

- Nu e ușor, nu-i așa? Ai fost cu Fei Long de ani de zile. În locul tău, m-aș simți frustrat că partenerul meu trebuie să se căsătorească cu o altă femeie doar pentru niște beneficii economice. Dacă nu ai fi deschis ca un ocean, atunci probabil ai fi pierdut în dragostea pentru fratele meu.

 

- În lumea asta, nimic nu e corect. Doar jucăm după regulile jocului, răspunse Run cu calm, afișând un zâmbet fals, indiferent.

 

După zece ani alături de Fei Long, Run știa exact cum stăteau lucrurile. Chiar dacă partenerul său nu îi explicase niciodată motivele reale din spatele acestei căsătorii cu o străină, Run avea încredere că Fei Long nu nutrea niciun sentiment pentru femeia respectivă. Motivele lui Fei Long erau complicate și ascunse, dar Run acceptase să fie martorul acestui joc, să-l susțină în tăcere până când își va atinge scopul.

 

Zhang Wei îi amintea de un vulpoi viclean, care se considera mult prea inteligent, un ins trufaș și de neîncredere.

 

- Un joc la care nici măcar nu știi regulile, nu-i așa? întrebă Zhang Wei.

 

- Le știu foarte bine și știu să joc. Sunt chiar foarte bun la asta, replică Run pe un ton calm, cu un zâmbet ușor, nepăsător. 

 

Trase adânc din țigară până când aceasta se termină, apoi o stinse în nisip, întorcându-se să plece. Totuși, aruncă o ultimă replică în urmă:

 

- Discuția a fost amuzantă, dar trebuie să plec acum. Atitudinea încrezătoare și nepăsătoare a lui Run nu făcu decât să-l enerveze și mai tare pe Zhang Wei. Se gândea că fratele său era îndrăgostit până peste cap de Run. 

 

Vreau să văd cât de bun ești la jocul acesta, de fapt, își spuse Zhang Wei în sinea sa, cu o privire disprețuitoare.

 

Astăzi, Run nu mersese la birou împreună cu Fei Long, așa că avusese timp să gândească în liniște. După multe frământări, luase hotărârea să accepte proiectul lui Jaycee, așa cum promisese inițial. Chiar dacă simțea o oarecare teamă de posibilele consecințe, simțea că ar fi iresponsabil să renunțe din motive personale, acum, după ce își dăduse cuvântul.

 

Oftă adânc…

 

De fapt, era îngrijorat cel mai mult de cum va reacționa Fei Long.

 

Clic!

 

Ușa se deschise, iar silueta înaltă a lui Fei Long intră în cameră cu un zâmbet pe față.

 

- De ce te-ai întors așa devreme?

 

Run aruncă o privire la ceas și văzu că era abia șase seara. Se întoarse, surprins, către Fei Long, care de obicei ajungea acasă pe la opt, iar în serile mai târzii, chiar și la unu noaptea.

 

- Am vrut doar să vin mai devreme.

 

Fei Long se apropie de Run, care tocmai își punea o țigară între buze. Îmbrăcat doar cu o pereche de blugi decolorați, uzată și ruptă pe alocuri, cu părul prins lejer, Run era o imagine dezinvoltă.

 

- Câte țigări ai fumat azi? întrebă Fei Long, oftând.

 

- De ce…? Run ridică o sprânceană. Abia două. Asta e doar a treia. Nu mai fi așa cârcotaș.

 

- Doar încă una, spuse Fei Long, dar tot el îi aprinse țigara cu bricheta.

 

Fei Long nu era încântat de obiceiul lui Run de a fuma, dar știa că orice încercare de a-l opri ar fi fost în zadar. Cel puțin, în ultima vreme, Run părea să se mai fi liniștit, renunțând la obiceiul de a fuma țigară după țigară.

 

- Ai mâncat ceva? îl întrebă Run.

 

- Nu încă. Dar tu? Ai apucat să mănânci, sau ai stat tot timpul prins în muncă?

 

- Eu nu sunt ca tine, știu când trebuie să mănânc și când să dorm. Run îi răspunse cu un ton ușor ironic, dându-i o palmă pe umăr în glumă.

 

- Cine e cel care nu știe să se îngrijească?

 

- Ok, am înțeles, Fei Long ridică mâinile în semn de capitulare, acceptând observația.

 

- Vrei să-ți pregătesc ceva de mâncare? întrebă Run, ușor nesigur, având în vedere că nu mai gătise de mult.

 

De fapt, Run avea un oarecare talent în bucătărie, iar orice gătea părea să fie pe placul lui Fei Long. Totuși, în ultima vreme, cu starea sa de spirit variabilă, nu mai gătise aproape deloc.

 

- Sigur că da! răspunse Fei Long entuziast. Chiar îmi era dor de mâncarea ta.

 

- Ești sigur? Nu preferi ceva de la chef-ul tău?

 

- Îmi place cel mai mult mâncarea gătită de tine.

 

- Nu te mai da pe lângă mine cu vorbe dulci. Ce vrei să mănânci?

 

- Orice e în regulă, răspunse Fei Long, simplu, desfăcându-și cravata și rotindu-și ușor gâtul, încercând să se destindă.

 

- Avem niște carne de crab în congelator, spuse Run, arătându-i cutia din frigider. Avem și orez... și ouă. Așadar... orez prăjit cu crab?

 

- Sună bine! Cu ce te pot ajuta? întrebă Fei Long, apropiindu-se de Run din spate, în timp ce mâinile lui se mișcau neastâmpărate pe talia acestuia, pregătindu-i șorțul.

 

Palmele lui Fei Long se jucară pe obrajii lui Run, mângâindu-i într-un fel amuzat, până când Run nu mai rezistă și îi dădu câteva palme ușoare înapoi.

 

- Ajută-mă ținându-ți mâinile departe de mine pentru câteva minute. Du-te și așteaptă pe canapea! Ești în cale, așa nu pot să fac nimic.

 

- Vreau să ajut.

 

Mâinile lui Fei Long se plimbau acum de-a lungul taliei lui Run, iar degetele lui îi atingeau ușor șoldul, provocându-i o ușoară furnicătură.

 

- Mai mult mă încurci.

 

- Te ajut. O să te ajut până termini.

 

- Ce să termin, mai exact?

 

- Nu e momentul! Hai, du-te! Dacă mă ții așa în brațe, cum vrei să fac ceva? Mai vrei să mănânci cina, sau nu?

 

- Dacă tu o faci, mănânc.

 

- Dar dacă nu o faci, atunci o să mănânc… pe tine.

 

Fei Long fu mai rapid decât vorbele. Mâna lui fierbinte alunecă pe abdomenul plat al lui Run, degetele lui mișcându-se jucăuș spre pieptul gol. Cu cealaltă mână, îi adună părul lung, deschizându-și calea pentru a-i mușca ușor gâtul. În același timp, șoldurile sale se apropiau tot mai mult de Run.

 

- Ah… Ce faci? murmură Run.

 

- Nu mai e nevoie să gătești. Eu vreau să te gust pe tine mai întâi.

 

- Nu, răspunse Run, surprins, când simți mâna lui Fei Long coborând pe linia pantalonilor. Mai întâi mâncăm cina… și eu sunt flămând.

 

- Bine, oftă Fei Long, dar îi fură un sărut pe obraz înainte de a se retrage.

 

- Mergi în sufragerie. Așa… nu pot să mă concentrez, spuse Run cu o voce fermă, încercând să-și păstreze calmul, deși simțea un fior trecându-i prin corp. Du-te!

 

După aproximativ zece minute, Run a servit pe masă două porții de orez prăjit cu crab. Fei Long mânca liniștit și respectuos, privindu-l din când în când pe Run, cel de vizavi, cu o strălucire profundă și plină de înțeles în ochi.

 

- Lunea viitoare am ceva treabă în Japonia.

 

Văzându-l pe Fei Long într-o dispoziție bună, Run a decis să-i spună, acum că amândoi terminaseră de mâncat.

 

- Treabă? Despre ce treabă e vorba?

 

- E un proiect de design pe care l-am acceptat anul trecut. A fost amânat, dar, în sfârșit, s-a concretizat acum. Trebuie să merg pentru un briefing, să adun toate informațiile necesare. Dar nu-ți face griji, nu o să afecteze munca de aici.

 

- Câte zile vei sta? Fei Long se sprijini de spătarul scaunului, încrucișându-și brațele.

 

Deși nu îi plăcea ideea ca Run să fie departe, nu voia să-i stea în cale dacă era ceva ce își dorea să facă.

 

- Probabil o să rămân o noapte, spuse Run, luând o înghițitură de apă.

 

- O să-mi rog secretara să-ți rezerve biletul și cazarea.

 

- Nu e nevoie, au aranjat deja totul cei de acolo.

 

Fei Long se gândi o clipă, apoi luă o decizie.

 

- Atunci Nick va merge cu tine.

 

- E doar o zi, nu e nevoie să am pe cineva după mine. Nu vreau să mă fac de rușine cu cineva care să mă supravegheze.

 

- E mai bine ca Nick să fie acolo pentru siguranța ta, insistă Fei Long.

 

- Serios? Crezi că am nevoie de protecție? Sunt adult, știu să mă descurc.

 

- E o perioadă mai complicată la muncă pentru mine, așa că dacă Nick merge cu tine, măcar nu voi sta îngrijorat.

 

- Hai, lasă. Nick ar fi mai util aici, ajutându-te, decât să vină cu mine doar ca să mă urmărească, spuse Run, ferm.

 

- Bine. Atunci doar anunță-mă cu ce zbor te întorci, ca să vin să te iau de la aeroport.