CAPITOLUL 5

 Perspectiva lui Run. 

 

- E o glumă, nu-i așa? Dacă e o glumă, e una proastă!

 

Văzând acea față familiară, cu zâmbetul său sub lumina caldă a camerei de zi, mi-a făcut inima să bată cu putere. Eram paralizat, de parcă aș fi fost blestemat. Persoana pe care nu credeam că o voi mai întâlni vreodată stătea acolo, zâmbind relaxat, complet nepăsător. Spre deosebire de mine, cu venele pulsând puternic la tâmple din cauza șocului neașteptat.

 

- Salut.

 

- Ai fost la ziua ta de naștere? a întrebat el, ridicând din umeri când am refuzat să răspund și am făcut câțiva pași înapoi, privindu-l cu neîncredere.

 

 Totul se întâmplase prea repede, și niciodată nu mi-aș fi imaginat că ne vom reîntâlni în circumstanțe ca acestea.

 

- Surpriză…. 

 

A spus-o cu un zâmbet vizibil fals. Puteam să simt acea neliniște din privirea lui, un foc mocnit ascuns sub o mască de calm. L-am privit cu o barieră ridicată, strângând din dinți pentru a-mi stăpâni impulsul de a înjura.

 

- Nu pari prea fericit să mă vezi.

 

Cum ar trebui să mă simt? Bucuros? Nici pe departe... Deloc. Mai ales când aproape reușisem să-l scot din viața mea. Și acum, chiar acum, el se întoarce? De ce tocmai acum, când începeam un nou capitol?

 

Persoana din fața mea părea cu totul schimbată. Tunsoarea lui îngrijită și părul cu gel nu mai aminteau deloc de băiatul rebel pe care îl cunoscusem. Hainele lui, de la cap la picioare, erau acum toate de brand, asortate perfect, pielea bronzată și corpul tonifiat arătau mult mai matur decât îmi aminteam.

Dumnezeule! Mi-a fost atât de dor de el. Dar, să fiu sincer… el este…

 

El este un dezastru în persoană!

 

- Bine, dar măcar salută-mă, a spus el în cele din urmă, când tăcerea mea devenise prea lungă, ridicând brațele într-un gest lejer și ridicând din sprâncene. 

 

- Nu-i nimic, tocmai te-ai întors, ești obosit.

 

Când am rămas tot tăcut, Fei long și-a tras singur concluzia. Și-a încrucișat brațele, dând din picior, a băut ultima gură de bere din doză și a trecut pe lângă mine spre frigider, relaxat și arogant, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Stăteam nemișcat, neștiind cum să gestionez situația din fața mea.

 

- Vrei o bere sau să trecem direct la suflatul în lumânări? a întrebat el, arătând spre tortul așezat pe masa de lângă canapea, ridicându-și mâna pentru a arăta ceasul.

 

- Păcat că ziua ta de naștere a trecut deja… cu exact treizeci și patru de minute. Ai întârziat. 

 

Tonul lui Fei long avea o undă de furie, iar ochii lui trădau o luptă interioară pentru a-și ține furia sub control.

El nu avea niciun drept să fie nemulțumit. Eu sunt cel care ar trebui să fie furios!

 

- Ce naiba crezi că faci?

 

În cele din urmă, nu am mai rezistat și am strigat la el pentru prima dată, iar el a zâmbit larg, mulțumit că reușise să mă facă să vorbesc cu el.

 

- Ce să fac? Să sărbătoresc aniversarea ta de nouăsprezece ani, evident.

 

- La naiba! am spus, trecându-mi mâinile prin păr, aproape de limita răbdării.

 

- Hai, las-o baltă. Fii mai relaxat, pune-ți o față mai prietenoasă. Hai să sărbătorim, chiar am venit cu gândul să te surprind, a spus el, apropiindu-se. Iar eu, în schimb, am făcut doi pași înapoi.

 

Să sărbătoresc cu un fantomă, așa ceva!

 

- Ce vrei, să fiu atât de mișcat încât să sar să te îmbrățișez? am replicat sarcastic, trântindu-mă pe canapea, încercând să-mi domolesc furia.

 

- Ar fi o idee bună, a spus el zâmbind.

 

 - Începe cu o îmbrățișare, poate un ‘Mă bucur să te văd’ sau chiar ‘Mi-a fost incredibil de dor de tine.’

 

Să viseze!

 

Ascultându-l vorbind, încercam să număr până la o sută în gând, pentru a-mi stăpâni impulsul de a mă ridica și de a-i da un pumn. Știam că violența nu ajută, dar m-ar fi satisfăcut teribil. Poate un pumn… doar unul, îmi ziceam.

 

- Dacă vrei să fie cu adevărat emoționant, poate ar trebui să adăugăm și un French kiss, a spus el, provocator.

 

- Du-te naibii, Fei long.

 

- Du-te naibii, așa? Nu sună tocmai emoționant. Poate încerci cu altceva?

 

Nu știam cum să-mi gestionez propriile emoții. Eram bucuros să-l văd, surprins că apăruse pe neașteptate de ziua mea, furios pentru că dispăruse fără să dea vreun semn. Și trist, pentru că știam că între noi doi lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.

 

Fei long a făcut câțiva pași înspre mine, suficient de aproape încât să simt parfumul său familiar, declanșând amintiri vechi ca și cum ar fi fost invocate printr-o simplă pocnitură de degete. Oricât de furios eram, o parte din mine voia să-l îmbrățișeze.

 

Nu, nici să nu mă gândesc! Nu trebuie să-i mai acord importanță, îmi spunea mintea. La final, nu ai un loc real în viața lui; te va lăsa în urmă la fel de ușor ca pe o pereche de papuci uzați.

 

- Nu te mai lua de mine, am răspuns, ascunzându-mi sentimentele prin obișnuita mea duritate. 

 

- Nu mi se pare amuzant deloc.

 

- Nu te înfuria așa, a spus el, apropiindu-se și mai mult, cu un zâmbet blând pe buze. 

 

- Nu ar fi mai bine să discutăm civilizat? Nu ne-am văzut de doi ani, Run. Știu că ți-a fost dor de mine, nu-i așa?

 

I-am întors un zâmbet sarcastic. A întins mâna să-mi atingă obrazul, dar am dat mâna lui la o parte, nu pentru a-l provoca, ci pentru că nu voiam să mă las prins din nou în aceleași sentimente toxice.

 

- Stai departe, am spus, strângând pumnii. 

 

- Dacă mă atingi, o să te lovești de podea.

 

Fei long a zâmbit calm și și-a înclinat capul, privindu-mă cu o atitudine relaxată, de parcă amenințările mele l-ar fi amuzat. Eram la doar câțiva centimetri distanță unul de celălalt, iar eu continuam să vorbesc furios, în timp ce el mă privea tăcut.

 

- Îți spun doar atât: dacă te apropii mai mult, o să-ți prindă bine un pansament, zâmbetul nu te va salva, l-am avertizat, încleștând pumnul, în timp ce el mă privea cu o ridicare provocatoare din sprânceană.

 

- Serios? m-a întrebat el, considerând că era totul o glumă.

 

- Încearcă și vezi ce pățești!

 

- Run al meu, ești tare drăguț când te superi așa.

 

- Eu-nu-sunt-al-tău, am spus, apăsând fiecare cuvânt cu un ton înfricoșător de controlat.

 

Felul în care Fei long mă considera al lui era ca și cum aș fi fost un lucru de care se putea folosi și lăsa oricând, doar să mă aștepte liniștit. Ei bine, nu sunt un lucru de care să dispună oricine! Ajunsesem la limita răbdării. Se comporta de parcă ar fi plecat pentru câteva zile și apoi s-ar fi întors cu suveniruri, așteptând să-l întâmpin cu brațele deschise, un zâmbet larg și mulțumiri?

 

La naiba, Fei long!

 

- Da, Run. Întotdeauna. A spus el, privindu-mă cu o expresie provocatoare, dar tonul i s-a înmuiat la final. 

 

- Dacă vrei să mă lovești, poți s-o faci, dar abia după ce te sărut.

 

Fără să mă lase să reacționez, mi-a cuprins ceafa și m-a sărutat brusc. Așa era el, întotdeauna impulsiv și încăpățânat. Buzele lui fierbinți se mișcau cu o pasiune intensă și sălbatică. Imediat ce mi-am recăpătat cumpătul, l-am împins cu forță, întorcând capul brusc într-o parte.

 

- Lasă-mă!

 

Fei long m-a prins ferm de ceafă, iar cealaltă mână i-a cuprins strâns talia mea, împiedicându-mă să mă eliberez. Am fost atacat din nou de un sărut autoritar și lipsit de scrupule. Cu cât încercam să rezist, cu atât el insista mai mult, parcă dorind să își impună voința cu orice preț. Într-un acces de furie, l-am mușcat de limbă până a dat sângele. Chiar și așa, el a scos doar un oftat scurt și a răspuns mușcându-mi buza, fără nicio reținere. Gustul metalic al sângelui mi-a umplut gura. Era un sărut care mă durea... mă durea în suflet. Cine e acest nenorocit, de fapt? Fei long pe care îl cunoșteam nu era așa. Nu avea atitudinea asta plină de ego și aroganță. Înainte era blând, politicos… chiar empatic.

 

Am încetat în cele din urmă să mă zbat și l-am lăsat să facă ce vrea. Văzând că nu mă mai împotrivesc, m-a eliberat.

 

- Ești mulțumit acum? am întrebat, lingându-mi buza dureroasă.

 

- Nici pe departe, Run. 

 

-Ce vrei de la mine?

 

-Hai să ne așezăm și să vorbim, calm.

 

Fei long părea să vrea să facă pace, încercând să rămână calm, spre deosebire de mine, care nu-mi puteam stăpâni furia.

 

- Nu vreau să vorbesc. Nu vreau nici măcar să te văd. Pleacă! I-am spus cu o voce tremurândă.

 

-E apartamentul meu, mi-a amintit el, oftând ușor.

 

Așa era… Era apartamentul lui. Eu eram doar un chiriaș, cel care ar fi trebuit să plece. Ce ironie că tocmai eu ajunsesem să-l alung pe proprietar.

 

- Atunci plec eu, am spus, întorcându-mă rapid să-mi iau hanoracul, simțind o durere ascuțită în piept, ca și cum aș fi fost înjunghiat.

 

- Run… stai, stai puțin.

 

- Lasă-mă, i-am spus, dar Fei long mi-a prins mâna ferm, iar cu cealaltă mână m-a tras în brațele lui, în ciuda împotrivirii mele, mângâindu-mă ușor pe spate.

 

- Îmi pare rău. Nu asta am vrut să spun. Te rog.

 

Știa foarte bine că, dacă ieșeam acum, nu m-ar mai fi văzut vreodată în camera asta.

 

- Hai să vorbim. Credeam că și tu vrei să mă vezi. Eu… mi-am dorit să te văd, în fiecare zi și t mă vrei aici, Run, oricât ai încerca să mă respingi.

 

Mi-am simțit respirația tăiată de acea combinație de aroganță și încredere pe care o avea. În mod ironic, el nu își dădea seama că, exact prin această atitudine, risca să piardă tot. Am strigat la el, furia clocotind în fiecare cuvânt. Dacă legătura aceea despre care vorbea ar fi fost reală, nu am fi ajuns să ne certăm în halul acesta.

 

Fei long m-a privit cu o seriozitate amenințătoare, dar nu-mi păsa dacă era mulțumit sau nu de reacția mea.

 

- Ce, nu poți să accepți adevărul? am continuat eu. 

 

- Atunci ascultă bine: eu și Trin suntem împreună! Suntem un cuplu. E destul de clar pentru tine?

 

- Tu ești doar singur. Trin e doar o distracție, un substitut temporar, vocea lui Fei long s-a întărit, plină de dispreț.

 

- Singur? Serios?

 

- Da, ai vrut doar pe cineva care să fie acolo. S-a întâmplat să apară când erai vulnerabil. Dar acum, eu m-am întors, și nu mai ai nevoie de el.

 

- Nu eu, ci tu ești cel de prisos! i-am răspuns cu vocea tremurândă de furie.

 

 - Tu ești cel care n-ar fi trebuit să se întoarcă.

 

Fei long mă privea cu o intensitate calmă, dar simțeam furia clocotind sub privirea aceea rece. Știam că era la un pas de a exploda.

 

- Ți-am spus că mă voi întoarce, a spus el.

 

- Și eu trebuia să iau vorbele tale ca pe o promisiune? Să aștept? Ca să ce? Să fiu lăsat fără niciun răspuns, întrebându-mă dacă ai dispărut definitiv? Chiar crezi că poți să revii și să pretinzi că totul e ca înainte? Nu e atât de simplu. Te-am scos din viața mea!

 

- Vom începe din nou, spuse Fei long, apropiindu-se de mine, înalt și hotărât.

 

 - Ai tot dreptul să fii supărat, și promit că voi face tot ce trebuie pentru a mă răscumpăra. Spune-mi, cum pot să o fac?

 

- Nu! am spus, împingându-l în piept, refuzând să-l las să se apropie.

 

- De ce?

 

- Pentru că există Trin... și pentru că nu mai pot să mă întorc, i-am spus, privindu-l cu un zâmbet plin de dispreț.

 

- Crezi că trebuie să aleg pe cineva? am continuat, bătându-mă pe tâmplă cu degetele pentru a-l provoca.

 

 Privirea lui Fei long devenise și mai intensă, în timp ce își plimba ușor degetele pe buzele mele, un contrast bizar între atingerea sa delicată și ochii săi aprinși, asemenea unui prădător.

 

- Alegerea e a ta. Fă ce vrei, trăiește cum vrei, dar să-ți amintesc un lucru: va trebui să accepți consecințele. Pot fi îngăduitor cu multe lucruri, dar cu unele sunt extrem de serios. Așa că… îți las timp să închei ce ai început.

 

Fei long a zâmbit, dar zâmbetul său era înfiorător. 

 

- Acum, du-te, fă un duș și culcă-te. E târziu.

 

Tonul său părea calm, dar privirea din ochii lui spunea altceva, era o avertizare, aproape o amenințare. În acel moment, am simțit o teamă ciudată. Fei long, așa cum îl vedeam acum, era… înfricoșător. Dar nu are niciun drept să mă amenințe!

 

- Poți să te duci naibii! O să dorm în altă parte, i-am spus, sfidător. 

 

- Fii liber să faci ce vrei.

 

- Run…

 

Fei long mă privi cu o expresie tăioasă și hotărâtă, glasul lui era calm dar plin de autoritate.

 

- Ai două opțiuni, spuse el, ridicând degetele și numărând încet. 

 

- Prima: faci un duș și te culci. A doua: pleci acum din camera asta, dar pregătește-te să faci față consecințelor naivității tale. Și nu va fi ceva simplu. Pot să fac multe lucruri, lucruri pe care nici tu, nici Elis nu le anticipați. Ia-o ca pe un avertisment.

 

- Încetează cu amenințările! Chiar crezi că o să-mi fie frică? am răspuns, dar calmul rece din vocea lui Fei long îmi dădea fiori.

 

Am încercat să mă liniștesc, dar mă învârteam neliniștit în pat. Teoretic, eu și Ares eram împreună acum, dar în inima mea… nu încetasem niciodată să-l iubesc pe Fei long. Oricât de furios sau dezamăgit aș fi fost, sentimentele mele pentru el nu dispăruseră.

 

- De ce nu te culci? vocea lui Fei long m-a surprins din gânduri.

 

Când m-am uitat spre el, am simțit cum mi se înroșesc obrajii. Era la marginea patului, dezbrăcat până la brâu, iar imaginea lui era incredibil de provocatoare. Brațele și pieptul lui plin de mușchi sculptați și linii ferme îmi atrăgeau privirea într-un mod irezistibil, iar acea linie „V” care cobora sub talia pantalonilor mei de dormit, pe care el îi purta fără să fi cerut măcar voie… era o imagine greu de ignorat.

 

Am încercat să-mi mut privirea, să nu mă las prins de tentația de a-l privi, dar era imposibil să nu observ cât de seducător era în momentul acesta.

 

„De unde ți-ai făcut rost de trupul ăsta, Feilong?” m-am gândit, dar am ținut întrebarea pentru mine.

 

- Ce e? Ceva probleme? a întrebat el, pe un ton adânc și sigur, de parcă se bucura de disconfortul meu.

 

Nici măcar nu am îndrăznit să-l privesc în ochi. Îmi imaginam deja acel zâmbet provocator, specific lui.

 

- Nu, nimic. Doar mă întrebam ce cauți aici, am răspuns, încercând să-mi maschez stânjeneala și evitând să mă uit la trupul său sculptat, care era o tentație în sine.

 

- Dorm, a spus simplu.

 

- Atunci du-te în camera de oaspeți, i-am răspuns ferm, continuând să-mi țin privirea în altă parte.

 

Fei long și-a ridicat umerii într-un gest nepăsător, apoi s-a lăsat pe pat, întins cât era de lung, ca și cum nimic nu l-ar fi deranjat. Respirația lui a devenit calmă și regulată, în timp ce eu stăteam cu ochii larg deschiși, gândindu-mă la tot haosul pe care revenirea lui îl adusese în viața mea.

 

Simțeam cum liniștea din viața mea dispărea treptat, Fei long colorând totul cu prezența lui amețitoare, de parcă ar fi fost o explozie de artificii care mă lăsa complet năucit. Gândul de a-l avea alături în fiecare zi, de a-i face față atât tentației fizice, cât și încălcării morale, era o luptă constantă. Mai ales când îl vedeam relaxat, deseori plimbându-se pe jumătate dezbrăcat prin casă, tentându-mi limitele și voința.

 

- Cât timp ai de gând să umbli dezbrăcat? Pune-ți niște haine, te rog! i-am spus pentru a suta oară, aruncându-i un prosop cu un oftat exasperat.

 

Fei long a prins prosopul și l-a înfășurat neglijent în jurul taliei, lucru care, în sfârșit, mi-a permis să respir mai ușor.

 

- Îmi e cald, a spus el simplu.

 

- Nu-ți e cald, ci doar vrei să mă enervezi. Te distrează asta, nu-i așa?

 

Fei long a zâmbit provocator, apropiindu-se suficient cât să-i simt mirosul subtil de mosc și săpun.

M-am încordat când mâna lui s-a strecurat în jurul gâtului meu, forțându-mă să-l privesc în ochi, ceva ce evitasem până acum.

 

- Nu vreau să te enervez. Vreau doar atenția ta, atât, spuse el cu un aer ușor vulnerabil, iar privirea lui imploratoare aproape că-mi topea orice urmă de rezistență.

 

- Poți să fii supărat pe mine, dar nu mă ignora, înțelegi?

 

- Cine ți-a zis că poți să fii așa de autoritar? De unde ți-ai scos obiceiul ăsta enervant? i-am răspuns, încercând să-mi păstrez calmul.

 

- Nu știu, poate din cauza că tu ești atât de încăpățânat, a zis el zâmbind, cu o expresie inocentă, dar calculată.

 

Apoi și-a aplecat chipul lângă al meu, lăsându-și nasul să alunece pe pielea de la baza gâtului meu, făcându-mă să simt cum toată căldura din corp urca în obraji. Mâna lui puternică mi-a prins talia, trăgându-mă aproape, într-o îmbrățișare familiară care îmi testa limitele. Respirația lui caldă lângă urechea mea mă făcea să clipesc rapid, încercând să-mi recapăt controlul.

 

- Ce ai de gând să faci? am întrebat, simțind cum mă cuprindea o teamă amestecată cu emoție.

 

- Hei, nu voi face nimic, vocea aceea era abia o șoaptă.

 

- Du-te și îmbracă-te.

 

- Lasă-mă să stau așa... încă puțin... da? Vanilia mea.

 

Fei long mă striga folosind o poreclă care mă făcea să mă simt jenat.

 

- C-ce? Am ridicat vocea pentru a ascunde stânjeneala, iar când am încercat să mă eliberez, m-a strâns și mai tare.

 

- Mirosul tău... miroși a vanilie, un parfum delicat... îmi dă niște... gânduri nepotrivite.

 

- Oprește-te, i-am prins repede mâna care devenea tot mai obraznică.

 

- M-am încordat peste tot.

 

Mâna mea a fost prinsă și așezată direct pe „băiatul” lui. Era agitat și neastâmpărat, la fel de mult ca și stăpânul său.

 

- A fost abătut de mai bine de un an. Nu ai de gând să-l consolezi un pic?

 

- Ha! Tu și săracul tău băiat, sigur. Să-l lași nefolosit? Nu cred.

 

Nu cred că în acești doi ani Feilong nu și-a scos „băiatul” la distracție.

 

- Ba da, îl folosesc. Îl folosesc cu mâna asta. În fiecare noapte înainte să adorm mă gândesc la tine și mă lovesc pe burtă, fiind nevoit să mă descurc doar cu mâna. Trist, nu?

 

- Cum de nu ai avut pe nimeni cu care să...?

 

- Sincer, am avut ocazii, dar nu am vrut să fac nimic. Sunt mai pur decât o călugăriță.

 

- Eu mă duc la cursuri. Dacă ești așa de nerăbdător, du-te și eliberează-te undeva de două-trei ori, i-am sugerat o soluție, dar Fei long a făcut o grimasă.

 

- Dar dacă am folosi mâna ta?

 

- Nu.

 

- Nu durează mult.

 

- Termin-o cu nebunia.

 

- Crezi că glumesc? Dacă doar ai strânge puțin și ai mișca mâna de două-trei ori, aș termina imediat. Doar gândindu-mă la asta mă entuziasmez.

 

Și părea cu adevărat entuziasmat, exact așa cum spunea.

 

- Stai...

 

- Oprește-te puțin, mi-am retras mâna.

 

 - Trebuie să plec la cursuri. Trin mă așteaptă.

 

Cu ultimele rămășițe de autocontrol, m-am ridicat din capcana pe care Fei long o întinsese.

 

- Run, de ce nu putem fi ca înainte?

 

Fei long întrebase cu o voce încăpățânată, iar privirea lui era o combinație de tristețe și hotărâre.

 

- Pentru că nu mai e la fel ca înainte. De ce nu încerci să înțelegi? Am deja pe cineva, am spus cu greu, știind că aceste cuvinte îl vor răni. 

 

De îndată ce am spus acele cuvinte, Fei long părea posedat de o furie nebună.

 

- Cred că ar trebui să mă mut. Poate că ar fi mai bine pentru toți.

 

Fei long s-a îndepărtat încet de mine, strângând maxilarul atât de tare încât i se conturau liniile. Mă privea cu ochii întunecați și cu un zâmbet care începea să se contureze lent pe buze.. 

 

- Atunci să vedem ce va fi cu adevărat mai bine pentru noi.

 

Nu m-am întors în apartament de câteva zile. Dacă ar trebui să recunosc, da, l-am evitat pe Fei long. Îmi făcusem deja un plan să mă mut din apartamentul lui în câteva zile, iar majoritatea lucrurilor mele erau deja transportate în noua locuință. Dar crezi că Fei long m-a lăsat să plec atât de ușor?

 

Nici vorbă.

 

Era ca și cum ar fi fost pe cale să-mi frângă gâtul în două. Îmi amintesc cât de violent a fost atunci când a explodat de furie. Geamul camerei s-a spart sub lovitura lui, cu o forță care l-a sfărâmat în mâna lui. Începuse să își descarce furia pe toate lucrurile din jurul lui. Cu toate astea, știam că nu mi-ar face niciodată rău, nici măcar o mică zgârietură. Însă asta nu era o problemă pe care să o duc pe umerii mei. De vreme ce nu mai eram împreună, să mai locuim împreună ar fi fost doar o sursă de disconfort pentru amândoi.

 

În seara zilei de vineri, am ales să mă întorc puțin mai târziu. Am petrecut toată seara rătăcind cu Trin, am luat cina împreună și am văzut un film nou. În jurul orei zece, m-a condus până la parterul apartamentului meu. Dar atunci am văzut o siluetă înaltă stând cu brațele încrucișate la intrarea principală. Fețele lui erau reci, iar expresia arăta că era pregătit să-mi facă probleme oricând.

 

- Hei, Fei long? Nu ne-am văzut de mult, Elis a exclamat fericit și i-a strâns mâna lui Fei long după ce nu-l mai văzuse de ani de zile, dar eu mă simțeam prea stânjenit ca să spun ceva.

 

- Da, a trecut ceva timp, Fei long a zâmbit și l-a îmbrățișat scurt, dar privirea lui era fixată pe mine cu un mesaj ascuns. 

 

- Ce cauți pe aici?

 

- Am venit să-mi conduc iubitul. Ah! Uitasem să vă prezint. El este Run, iubitul meu.

 

- Ce mică e lumea.

 

Fei long a zâmbit rece. 

 

- Eu și Run suntem colegi de apartament.

 

La vorbele lui Fei long, Elis s-a întors și m-a privit cu surprindere.

 

- Nu mi-ai spus.

 

Trin s-a uitat la mine și mi-a trecut brațul peste umeri, așa cum obișnuia să facă des. 

 

- Îmi pare rău, nu știam că vă cunoașteți.

 

Am început să mint din nou și, din acel moment, m-am simțit ca un ratat fără speranță, prins între două alegeri pe care nu le puteam face.