CAPITOLUL 18

 Ziua competiției sportive pe care Win o așteptase cu nerăbdare sosise, în sfârșit.

Jun primise un mesaj de la cel mai bun prieten al lui dis-de-dimineață, reamintindu-i să nu uite să vină să-l încurajeze. Meciul era programat în jur de ora patru sau cinci după-amiaza, în timp ce alte activități, precum jocurile tradiționale, aveau loc încă de dimineață, sincer, părea o zi sportivă de școală primară.

- Jun, nu uita să pregătești oferta de preț pentru client, îi reaminti James mai târziu în acea dimineață. Tânărul, care ronțăia o acadea, încuviință ușor din cap, semn că înțelesese. Până la urmă, James tocmai îl învățase cum să facă asta cu o zi înainte.

- Dacă mănânci prea multe dulciuri, o să-ți strici dinții, știi, îi spuse cineva, în timp ce-i răvășea părul cu o mișcare hotărâtă, exact persoana pe care încerca să o evite.

Jun nu răspunse, iar Sorn nu rămase să continue discuția, avea o întâlnire cu Khun Tune. Jun îl urmări pe ascuns cum pleacă, apoi oftă ușor. Nu voia deloc să-i placă Phi Sorn. Nu i-a plăcut niciodată, și întotdeauna a crezut că nici nu o să-i placă. Dar sentimentul ăla stupid, fluturător, continua să-i dea târcoale, făcându-l să se teamă de propria inimă.

Ce-ar fi dacă chiar ar începe să-l placă pe Phi Sorn? Pentru unii, să-și accepte sentimentele pentru cineva la care nu s-au gândit niciodată în felul acela poate părea simplu. Dar nu și pentru el. Phi Sorn era periculos.

Jun nu avea nicio idee ce fel de secrete ascundea Sorn. Iar când Win îl avertizase odată că până și Hia Thai și Hia Champ, cei mai apropiați prieteni ai lui Sorn, au spus că e periculos, cu atât mai greu i-a fost lui Jun să-și lase garda jos.

Încă din ziua aceea când fusese cuprins de emoțiile legate atât de Phi Sorn, cât și de Phiang, îl evitase pe Sorn cât mai mult posibil. Episoadele enervante de bătăi de inimă se diminuaseră acum că păstrase distanța.

Din fericire, Sorn nu părea să fi observat nimic ciudat în comportamentul lui, probabil era mult prea ocupat cu munca. Nici măcar seara nu mai mergeau împreună acasă, deoarece Phi Sorn rămânea la birou cu Hia Thai și Hia Champ.

Cât despre Phiang, aproape că nu mai vorbiseră deloc. El nu sunase, și nici Phiang nu o făcuse. Singura interacțiune dintre ei erau câteva aprecieri ocazionale la pozele lui Phiang de pe Facebook, dar atât.

Ziua aceea se încheiase cu momentul în care Phi Sorn, în sfârșit, îl lăsase pe Phiang . Băiatul mai tânăr îi mulțumise repede și își ceruse scuze, apoi se grăbise să se alăture prietenilor și seniorilor care veniseră să-l caute.

Cât despre el și Phi Sorn, doar mâncaseră ceva împreună înainte să meargă acasă. Odată ajunși, Phi Sorn se retrăsese direct în cameră ca să-și continue treaba, iar Jun sa dus în camera lui fără să mai scoată un cuvânt.

- Livrare de colet! Strigă o voce cunoscută, făcându-l pe Jun să se întoarcă spre ușă. Îl văzu pe Jom stând acolo, cu un zâmbet rar. De obicei, tipul doar lăsa coletele și pleca în grabă, fără prea multă interacțiune.

- Pentru cine e? Întrebă Jun.

- Pentru Khun Tune, răspunse Jom, zâmbind și mai larg când văzu cine pusese întrebarea.

- Oh, Khun Tune e în ședință. Semnez eu.

Jun semnă pentru colet și îl luă, fusese trimis din străinătate. Tocmai se pregătea să închidă ușa, când Jom îi întinse brusc o pungă cu gustări.

- Ți-am adus astea. S-a deschis un magazin nou lângă biroul meu și m-am gândit să-ți iau și ție ceva.

- Uau! Încerci să mă mituiești cu gustări ca să-ți cresc vânzările la restaurant? Glumi Jun, afișând un zâmbet larg care-i făcu ochii să se micșoreze. Își împreună palmele într-un wai scurt ca să-i mulțumească lui Jom, apoi luă cu entuziasm punga și aruncă o privire înăuntru. Erau două pachete de biscuiți și o bucată mare de pâine.

Jom nu se putu abține să nu zâmbească văzându-l pe Jun. Cum putea zâmbetul cuiva să fie atât de luminos? Prima dată când se întâlniseră, aproape că se răstise la el pentru că Jun îi păta­se accidental hainele. Dar la următoarea întâlnire, Jun își ceruse scuze în mod sincer, deși n-ar fi fost nevoit să o facă. Ar fi putut foarte bine să se prefacă că nimic nu s-a întâmplat. Dar nu, Jun făcuse totuși acel gest.

Tipul ăsta avea un fel al lui de a lăsa impresie doar fiind sincer și autentic.

- Magazinul are o promoție... Sincer să fiu, am trecut și ca să-ți spun, în caz că ești interesat, zise Jom timid, întinzându-i telefonul ca să-i arate ofertele actuale. Își dorea cu adevărat ca mai mulți clienți să vină la restaurantul unchiului său, vânzările stagnaseră în ultima vreme și se temea că luna asta vor ieși în pierdere.

- Bine, o să trec pe acolo când pot, dar nu știu exact când. Vreau să încerc setul cu rulouri de somon, spuse Jun după ce răsfoi câteva poze.

Restaurantul unchiului lui Jom avea mâncare proaspătă, curată și o atmosferă primitoare, dar ce îl cucerise pe Jun fusese grija față de clienți. Locul acela nu-l făcea niciodată să se simtă singur când mânca. Ursul mare de pluș, maro, care stătea la masă, făcea ca totul să pară mai cald.

💚💚💚

- Sorn... care e situația cu Vietnamul? Întrebă șefa de departament, răsfoind documentele cu rapoarte. Dar el rămase tăcut, fără să răspundă, așa că ea repetă:

- A confirmat Vietnamul comanda, Sorn? A trecut deja o săptămână de la termenul limită și tot nu am primit un răspuns.

- Sorn...?

Bufnitura!

- Ai Sorn! Khun Tune te întreabă ceva, de ce naiba stai uitându-te pe geam ca un idiot?

Un șut zdravăn sub masă de la Champ, însoțit de o înjurătură șoptită, îl readuse pe Sorn cu picioarele pe pământ. Thai, care stătea în apropiere, îi urmă privirea, curios să vadă ce-i furase atenția lui Sorn atât de tare.

În afara sălii, Jun stătea de vorbă cu un curier. După felul în care interacționau, păreau apropiați, de parcă se cunoșteau de mult timp.

- Da, am insistat ca Vietnamul să finalizeze și să trimită comanda până diseară, răspunse Sorn, întorcându-se la discuție. Dar gândul îi rămăsese tot afară, prins în imaginea lui Jun și a acelui curier.

🔹️Ce naiba vorbeau atât de mult? Zâmbeau și râdeau, când de obicei, livratorul intra și ieșea într-o clipă.

De când Jom începuse să livreze pachete la birou, nu stătuse niciodată mai mult de câteva secunde. Chiar și când Korn îl tachina la început, îl ignora și își vedea de treabă. Dar acum? Stătea acolo, râzând și discutând cu Jun de parcă aveau tot timpul din lume.

Iar Jun, puștiul ăla enervant. De obicei nici nu se uita la nimeni. Dar când dădea peste cineva cunoscut? Se transforma într-un adevărat vorbăreț.

- Curierul ăla... e apropiat de Jun, sau ce? Șopti Thai, după ce ședința trecu la alt subiect, dar curiozitatea nu-i dădea pace.

- Îmi amintesc că i-am mai văzut vorbind o dată. Dar știi cum e Jun, se înțelege ușor cu lumea, răspunse Champ, cu un ton lejer.

- Dar cu mine nu e apropiat! Izbucni Sorn, cu o voce joasă, dar destul de ascuțită cât să fie auzită doar de cei trei. Expresia îi rămase impasibilă, însă iritarea era clară în tonul lui.

Thai și Champ își aruncară o privire și începură să zâmbească, abținându-se cu greu să nu izbucnească în râs.

- Și de ce crezi că e așa, hmm? Îl bătu Champ pe umăr. Poate pentru că tot îl tachinezi? Dacă eram eu în locul lui, nici eu n-aș fi vrut să fiu apropiat de cineva care mă tot ia peste picior.

După replica aceea, Champ își întoarse din nou atenția spre Khun Tune, lăsându-l pe Sorn să fiarbă în propria iritare. Maxilarul îi era încordat, iar privirea îi tot aluneca spre geam, unde Jun încă vorbea cu Jom.

Dar nici măcar nu-l mai tachinase așa de mult în ultima vreme. De când îl certase Khun Tune, abia dacă se mai luase de el. Bine, recunoștea că mai aruncase câte-o mică înțepătură din când în când, doar ca să nu iasă complet din joc, iar Jun nici măcar nu părea să se supere. Și totuși, de ce se purta atât de rece cu el? Nu-l văzuse niciodată râzând cu gura până la urechi sau zâmbind larg când vorbea cu el. Dar cu tipul ăla pe nume Jom? Cu totul altă poveste.

Enervat! Sorn era atât de iritat încât nici măcar Korn, care îl observase în secret, nu a îndrăznit să se apropie. Tipul arăta de parcă ar fi fost pe punctul de a scuipa foc. Orice l-ar fi declanșat, probabil că a atins un punct sensibil.

După ce ședința se încheie, Sorn ieși din sală, nu înainte ca Khun Tune să-l mai atenționeze o dată să nu-și mai piardă concentrarea în timpul întâlnirilor. Nu i se mai întâmplase niciodată așa ceva, dar puștiul ăla reușise cumva să-i fure atenția.

- Jun, îl cunoști pe Jom? Îl întrebă Thai în timp ce ieșeau din sală. Îl zărise pe Jun îndreptându-se spre bucătărie, probabil să-și facă o cafea.

- De curând, da. Am fost la restaurantul unchiului lui și am început să vorbim. Oh, Hia Thai, vrei ceva de ronțăit? Phi Jom mi-a adus astea! Spuse Jun vesel, ridicând punga de hârtie plină cu bunătăți.

Thai zâmbi, dar a clătinat din cap înainte de a se întoarce la muncă.

- Eu doresc să mănânc.

De nicăieri, Sorn apăru și îl împinse pe Jun în bucătărie. Arăta de parcă era gata să ia pe cineva la bătaie. Jun desfăcu pachetul cu gustări și i-l întinse. Sorn se uită scurt la ele, apoi luă două-trei fursecuri și începu să le mestece cu zgomot.

- Sunt doar așa și-așa.

- Te-a certat Khun Tune în ședință?

- De ce?

- Păi, pari cam iritat.

Sorn era cât pe ce să-i spună că era enervat pentru că l-a văzut vorbind cu Jom. Dar dacă Jun l-ar fi întrebat de ce îl deranja asta, nu ar fi știut ce să răspundă.

Ce scuză ar fi putut inventa? Că era elevul lui și voia doar să-l protejeze? Nu avea sens, Jun nu făcuse nimic greșit. Nu încercase nimic cu Jom. Dar dacă ar fi făcut-o... Sorn avea de gând să-i facă pe amândoi să regrete. Le-ar fi dat câte una de-ar fi văzut stele verzi, pentru că se apucaseră să se joace înainte să termine „programul”, cel în care el era profesorul, desigur.

- Să fii gata până la ora 15:00. Te duc să-l vezi pe Ai Win, spuse Sorn, evitând să mai continue discuția. Își spuse să lase totul baltă, să ignore mâncărimea enervantă din interiorul lui. La urma urmei, puștiul ăla tot trebuia să se bazeze pe el când venea vorba de astfel de lucruri. Oricât de mult ar fi vrut Jun să-l țină la distanță, tot cu el rămânea, blocat în pat, pe canapea, pe podea. Peste tot, de fapt.

💚💚💚

La ora 14:00, Jun coborî să-i întâlnească pe Pae și Ae. Le spusese deja că Phi Sorn l-a invitat să meargă să-l vadă pe Win la meciul de takraw, așa că ar fi bine să se pregătească. În clipa în care cei doi au auzit că pot veni și ei, și-au terminat treaba în grabă încă de la prânz, sărind chiar peste masă. Acum, că se apropia ora, au plecat să-și ia ceva rapid de mâncare.

Între timp, Jun fusese chemat de Phut și, cum mai avea puțin timp la dispoziție, se opri să stea de vorbă cu el.

- Unde te duci, Jun? Pari mult prea serios, întrebă Phut, trecându-și brațul peste umerii lui Nong și scuturându-l ușor. În ultima vreme, Jun nu mai cobora atât de des la etajul 15, cum obișnuia.

- Mă duc să văd un meci sportiv la fabrică. Ai fost vreodată, Phi Phut?

- N-am fost. Cine are timp? Am treabă, știi și tu. Trebuie să mă întâlnesc și cu un client mai târziu, obositor al naibii, zise Phut, trântindu-se pe un scaun cu un oftat. Fiind în echipa de vânzări, era mereu pe drumuri. Totuși, în ultima vreme, lucrurile se mai ușuraseră datorită vânzărilor online, așa că nu mai trebuia să se lupte cu soarele arzător al Thailandei și cu traficul infernal din oraș, amândouă reușeau mereu să-l scoată din sărite.

- Totul pentru bani, Phi. Trebuie să strângi pentru nunta cu Phi Vee, îl tachină Jun, strângându-i ușor brațul de după gât, în semn de susținere.

- Ugh, dacă tot ai adus vorba de Vee... Sunt stresat rău. În ultima vreme e geloasă de numa’, dacă stau lângă cineva mai mult de cinci minute, mă fixează cu privirea de parcă am făcut o crimă. Zilele trecute m-a sunat o clientă și chiar mi-a verificat telefonul, să se asigure că nu mințeam! Oftă Phut, descărcându-și frustrarea. Jun era singurul din birou care știa toată povestea. Înțelegea de ce Vee ajunsese așa. O fată care înainte avea încredere oarbă, care vedea mereu ce e mai bun în oameni. Dar după ce fusese înșelată, acea încredere se spulberase. Acum era mereu în gardă. Și, sincer, Phut nici nu putea s-o învinovățească. Tot el era cauza. Și totuși... încă o iubea.

- Eh, Phi, ai cam făcut-o cu mâna ta, nu-i așa?

- Da, da, ce pot să fac? M-a întrebat chiar cât de apropiați suntem și de când ne cunoaștem.

- Haha, recunosc că îmi plac băieții, Phi, dar stai liniștit, nu ești genul meu. Pentru că genul care îmi place... e cineva de care tot încerc să nu mă îndrăgostesc.

- Stai... ce?! Ești gay?! Ochii lui Phut se măriseră de șoc, deși își ținu vocea suficient de joasă încât nimeni din birou să nu întoarcă privirea spre ei. Pur și simplu nu-i venea să creadă. Un tip ca Jun, arătos, cu aerul lui cool, aproape ca un idol K-pop... și îi plăceau bărbații?

- Hmm, am realizat asta prin primul an, aproape al doilea, răspunse Jun calm. Nu-l mai mira că lumea se arăta șocată de preferințele lui, și el fusese destul de surprins la început. Dar era cineva care nu fusese deloc surprins, Phi Sorn. Tipul ăla parcă știa de la bun început, de parcă mereu fusese convins că Jun se va înțelege mai bine cu bărbații decât cu femeile.

- Și... ai deja iubit? Întrebă Phut, gândul ivindu-se brusc. Observase cum unii angajați mai vechi îl priveau pe Jun, și nu se putea abține să nu se întrebe, oare „băiatul lui Phi Sorn” era doar o poreclă legată de orezul lipicios la grătar, sau era ceva mai mult? Nu știa sigur, dar ceva părea... în neregulă.

Chiar când i-a trecut prin minte gândul, Phi Sorn intră în birou. Se îndreptă direct spre supervizorul său, dar, bineînțeles, privirea i se abătu pentru o fracțiune de secundă asupra lor. Fața lui rămase neutră, ca și cum nu le-ar fi acordat nicio atenție.

Dar pentru o clipă, atât de scurtă încât altcineva nici n-ar fi observat, Phut îl văzu. Privirea aceea tăioasă pe care Sorn i-o aruncă lui Jun, de parcă se uita direct prin el. Jun, însă, părea complet neatent.

- Nu, încă mă antrenez. Când o să fiu sigur pe mine, ies la vânătoare, vreau să pun mâna pe cineva de top, unul care chiar să merite, zise Jun, ridicând sugestiv din sprâncene și prefăcându-se șmecher. Phut nu se putu abține și-l înțepă în talie, enervat de aerele lui. Jun izbucni în râs și se feri din scaun.

- Ai Jun!! O voce tăioasă răsună de la intrare, făcându-i pe toți de la etajul 15 să tresară. Toate privirile se îndreptară spre sursa agitației, doar pentru a-l vedea pe cel mai intimidant om din firmă stând acolo, vizibil nervos.

- Mai vii sau nu? Dacă nu, te las aici să te tot joci, spuse Sorn pe un ton certăreț. Jun dădu repede din cap și îi făcu lui Phut un wai scurt înainte să fugă spre bărbatul care îl aștepta la ușă. Când ajunse lângă el, Sorn îl prinse de încheietură și îl târî spre lift fără să scoată un cuvânt.

Phut îi privi cum pleacă și înghiți în sec. Da... să fii „băiatul lui Phi Sorn” clar nu era o treabă ușoară.

- Au, au! Nu-mi strânge încheietura așa tare, Phi Sorn! Mă doare!

Jun îi trase mâna lui Sorn, care îi strângea încheietura atât de tare încât simțea că nu-i mai circulă sângele. Fața i se schimonosi de durere, vizibil deranjat de cât de dur se purta Sorn.

- Și cine ți-a spus să stai la etajul 15 în loc să mă aștepți în mașină? Îl repezi Sorn în timp ce aștepta liftul.

Îi spusese clar să-l aștepte în mașină. Chiar îi dăduse cheile, ca să stea relaxat, cu aerul condiționat pornit. Dar când Sorn coborâse la etajul 15 să-și rezolve treaba, ce găsi? Pe micuțul obraznic stând la taclale cu Phut, de parcă n-avea nicio grijă. L-a iritat atât de tare încât a vrut să se ducă acolo și să-i despartă chiar atunci.

Și totuși, munca era pe primul loc. Trebuia să termine repede și să-l ducă pe Jun la meciul lui Win. Așa că se apucă să rezolve totul, alergând între etajele 15 și 16, între timp, Jun nu părea deloc deranjat că îl lăsase să se agite singur. În cele din urmă, când Sorn se întoarse iar la etajul 15, să vadă dacă Jun ajunsese în mașină... îl găsi tot acolo, încă râzând cu Phut, ca și cum ar fi avut toată ziua la dispoziție.

- Phi Phut era stresat, așa că i-am ținut companie. Și tu ai zis că nu ești gata încă vreo treizeci de minute, așa că am stat pe aici între timp, explică Jun.

- Aha, deci ai chef de vorbă? Mai continuă puțin și o să te lovesc.

- Hei, hei! Să nu cumva! Îi spun lui Hia Thai!

Văzând că Phi Sorn chiar își ridicase mâna ca și cum ar fi vrut să-l lovească, Jun își răsuci rapid corpul ca să se ferească, deși încheietura încă îi era prinsă în acea strânsoare de fier.

- Ești al naibii de încăpățânat, Jun. Încăpățânat până în măduva oaselor, mormăi Sorn, trăgându-l pe băiatul mai tânăr în lift. Norocul lor că nu mai era nimeni în cutia de metal, așa că nu trebuia să-și coboare vocea.

- Încăpățânat de ce? Și de ce ești furios? Uite, până la urmă, tot plecăm exact la ora la care ai spus, nu-i așa? Jun era sincer confuz. Nenorocitul ăla de Phi Sorn era atât de imprevizibil, comportându-se morocănos și iritat din cauza celor mai mărunte lucruri. Era ca și cum ai fi avut de-a face cu o femeie la menstruație. Serios, care era problema lui?

Sorn îl privi pe obraznicul care acum se încrunta în timp ce încerca să-i desfacă mâna de pe încheietură. Nu-i dădu drumul, dar slăbi ușor strânsoarea, doar ca să-l tragă brusc mai aproape și să-l sărute. Nu-i păsa nici de camerele de supraveghere, nici de vreun paznic care ar putea vedea înregistrarea mai târziu. Atâta timp cât nimeni nu-i vedea în timp real, nu-l interesa.

- Mmph! Ah... mmph! Jun se zbătu, complet luat prin surprindere de atacul neașteptat. Sorn îl împinse cu spatele de peretele liftului, buzele neîndurătoare, fără să-i lase vreo șansă să scape. Cealaltă mână i se strecură la ceafă, ținându-l pe loc, împiedicându-l să-și întoarcă fața. Cu cât se gândea mai mult la zâmbetele pe care Jun le oferea altora, dar niciodată lui, cu atât își dorea mai mult să-l cucerească. Așa că îl sărută cu forță. Cu poftă. Până când Jun sa liniștit . Abia atunci Sorn se desprinse puțin, doar cât să-i lase aer să intre în plămâni. Apoi îl sărută din nou, de data asta mai blând, mai lent.

- St-stop... ah! Suntem aproape de B1!, gâfâi Jun, lovindu-l pe Sorn în piept ca să-l trezească la realitate. Din fericire, nu fusese nimeni prin preajmă să asiste la scena total nepotrivită. Sorn, încă încercând să-și recapete suflul, a oftat înfrânt și reticent înainte de a apăsa o ultimă sărutare persistentă pe buzele acum umflate și înroșite ale lui Jun, ca și cum ar fi vrut să savureze momentul puțin mai mult.

Jun era șocat. Phi Sorn nu mersese niciodată atât de departe fără să-i lase măcar o clipă să respire. De obicei, îi acorda timp să se acomodeze, îl lăsa să se obișnuiască, apoi își vedea de treabă în ritmul lui.

Dar acum?

Acum îl devorase, sărutându-l, mușcându-l, lipindu-se de el până când buzele lui Jun se umflaseră de parcă făcuse o reacție alergică la creveți.

- De ce naiba ești nervos pe mine? De ce-a trebuit să faci asta? Dacă-mi cereai, ți-aș fi dat oricum! izbucni Jun, incapabil să se abțină. Trebuiau să lămurească lucrurile. Phi Sorn se comportase ciudat toată ziua, iritat, agitat, încă de la ședința de dimineață. Și acum asta?

Nu că lui Jun nu-i plăcea când Sorn îl săruta. Dar voia să fie un sărut pe care să-l poată întoarce, nu unul forțat ca acela.

- Îmi pare rău. Te-am rănit întrebă Sorn, în timp ce ieșeau din lift. Nivelul parcării era aproape gol, doar ei doi. Profită de ocazie ca să-l tragă mai aproape pe Jun și să-l cerceteze cu atenție. Din clipa în care ieșiseră de la etajul superior, nu-i dăduse drumul la mână nici măcar o secundă.

- Normal că doare. Ce fel de întrebare e asta? Replică Jun. Buzele nu-i erau crăpate, dar din cauza presiunii dinților lui Sorn, erau sensibilizate. Simțindu-se vinovat, Sorn ridică mâna și îl mângâie ușor pe cap. Știa că își vărsase frustrările pe el, deși Jun n-avea habar ce greșise. Adevărul era că nu greșise cu nimic. Problema era la Sorn, care nu-și putea controla emoțiile.

Dacă era sincer cu el însuși, era vorba de gelozie. Dar nu avea niciun drept să fie gelos. Nu trebuia să simtă nimic pentru Jun. Încă de la început, lucrurile fuseseră clare: Sorn era doar profesorul, cel care îi învăța tot ce ținea de sex. Iar Jun era elevul, cel care avea să învețe doar de la el, până avea să fie pregătit să meargă mai departe. Asta fusese regula stabilită chiar de el. Își repeta mereu că totul era doar fizic, nimic mai mult. Nu trebuia să existe sentimente. Jun avea tot dreptul să interacționeze cu alții. Problema nu era Jun, era el. El era cel care pierdea controlul.

- Nu te mai gândi la ce s-a întâmplat azi, Jun. Doar am fost stresat. E vina mea, spuse Sorn din nou, încercând să-l liniștească. Jun încuviință din cap, lăsând totul baltă, presupunând că Sorn avea probabil multe pe cap, fără să-și dea seama că el însuși era motivul pentru care Sorn era așa.

- Unde-s ceilalți doi? întrebă Sorn când se urcară în mașină. Jun scoase telefonul și îi scrise lui Pae, care îi răspunse imediat că așteptau în fața clădirii.

- Sunt în față, îi transmise Jun. Sorn mormăi un „hmm” și conduse mașina spre intrare, ca să-i ia pe cei doi interni pe care-i ducea cu el.

Pae și Ae urcară pe bancheta din spate, fiecare cu câte un bagaj, fiindcă nu mai aveau de gând să se întoarcă la birou după aceea. Pe umărul lui Pae atârna o geanta uriașă, cu gustări și băuturi, bine pregătit pentru echipa lor de susținere.

- Am adus o tonă de snacksuri! Trebuie să-l susținem pe Win cum se cuvine. Dar dacă pierde, îl pun să-mi plătească tot! Anunță mândră Ae, singura fată din grupul lor de interni. Cu asta, mașina porni din oraș spre fabrică, unde urma să aibă loc evenimentul sportiv.

💚💚💚

Între timp, Champ îl privea pe Sorn cum pleca alături de cei tineri, ca să-i vadă meciul lui Win. Pentru cineva care pretindea că nu-i plac copiii, Sorn semăna acum mai degrabă cu o bonă. Poate că timpul petrecut în preajma lui Jun îl făcuse să se obișnuiască cu cei mai tineri. Oricât ar fi susținut că nu-i place, când venea vorba de Jun, Sorn ceda aproape de fiecare dată.

- Unde îl duce Ai Sorn pe Jun? întrebă Thai, întinzându-și brațele, bucurându-se de pauza scurtă. El și Champ coborâseră după o cafea și ca să respire puțin. Să stai toată ziua închis în birou era sufocant.

- A zis că merge la competiția sportivă a lui Win, la fabrică.

- Stai, e azi? La naiba, am uitat complet.

- Tu mergi?

- Se pare că trebuie. Dacă nu mă duc, începe iar să se plângă că familia lui l-a uitat.

- Aș vrea să merg și eu, dar sunt îngropat în muncă. Bine, atunci încurajează-l din partea mea. Dacă câștigă, ieșim cu el să sărbătorim. Și cu asta, se întoarseră în birou. Champ se apucă din nou de treabă ca de obicei, în timp ce Thai se grăbi să termine tot ce avea de făcut, apoi se urcă în mașină și porni în viteză, sperând să ajungă la timp pentru meciul lui Win.

💚💚💚

Sorn ajunse la fabrică împreună cu grupul de interni puțin după ora 16:00, aproape 17:00. Parcarea mare, de obicei rezervată camioanelor de mare tonaj, fusese transformată într-un teren de Sepak Takraw. Momentul era perfect, soarele apunea, o briză ușoară făcea vremea mai răcoroasă și sportivii nu mai trebuiau să se confrunte cu căldura.

Dimineața avuseseră loc deja competițiile sportive pentru femei, cu activități distractive precum trasul frânghiei, curse de ștafetă și jocuri tradiționale. Participaseră atât angajatele din fabrică, cât și cele de la birou, ceea ce dăduse evenimentului o atmosferă plină de viață. Acum, spre seară, era rândul bărbaților, iar sepak takraw-ul era unul dintre cele mai populare sporturi. Inițial, fusese o alegere între fotbal și sepak takraw, dar cum majoritatea se descurcau mai bine la acesta din urmă, l-au ales fără ezitare.

- Phi! Phi! L-ai văzut pe Win? Jun îl bătu pe umăr pe unul dintre angajații îmbrăcați în tricou sport. Tipul îi arătă în spate, iar când Jun privi, îl zări pe cel mai bun prieten al lui echipat complet și încălzindu-se pentru meci. Win părea mai concentrat ca niciodată. Nici măcar când se pregătea pentru examenele de admitere la facultate nu fusese atât de serios.

- Win! Ce, încerci să fii selectat pentru echipa națională sau ceva de genul? l-a tachinat Jun, uitându-se la poziția prietenului său. Nu era doar expresia lui hotărâtă, ci întreaga ținută striga „atlet serios”. Adidași, pantaloni scurți sport și un tricou cu numele lui și un număr îndrăzneț imprimat pe spate. Toată echipa lui avea tricouri identice, fiecare cu propriul nume și număr.

- Da! Sunt serios, bine? Uite ce uniformă tare avem! Oh! Hia Sorn, ai venit și tu? Dar Hia Thai unde-i?, întrebă Win, uitându-se în jur, așteptându-se ca fratele lui să fi venit cu ei.

- N-am idee. Poate apare mai târziu, răspunse Sorn. Win dădu din cap, dar entuziasmul i se mai estompă puțin. Jun observă imediat și îi puse brațul pe după umeri, zgâlțâindu-l ușor, într-un gest de încurajare.

- Cred că Hia Thai o să ajungă curând.

- Sper. Tata mi-a spus deja că e prea ocupat ca să vină. Dacă nici Hia nu apare, o să creadă lumea că inventez că sunt fiul șefului, mormăi Win, vizibil dezamăgit. Entuziasmul de mai devreme dispăruse ca prin farmec.

- Hai, frate, noi suntem aici pentru tine, nu? Avem o echipă întreagă de galerie, și Ae a adus o groază de gustări, așa că ai face bine să dai tot ce poți! Spuse Pae, bătând cu mâna pe geanta mare plină cu mâncare, arătând cât de bine s-au pregătit. Când văzu asta, Win în sfârșit zâmbi, apoi le spuse prietenilor să-și caute locuri, pentru că meciul urma să înceapă.

Aceasta era finala. Meciurile precedente se încheiaseră deja, iar echipa lui, condusă de Phi Jai, nu pierduse niciun meci. Până acum, Win fusese rezervă, pentru că jucătorii mai vechi aveau mai multă experiență, dar pentru acest meci, Phi Jai îl introdusese ca titular, având încredere în abilitățile lui.

Spațiul deschis de lângă terenul de Sepak Takraw fusese delimitat cu linii improvizate, iar rânduri de scaune din plastic albastru și roșu fuseseră așezate pentru spectatori.

Majoritatea publicului era formată din bărbați, peste jumătate fiind muncitori migranți de la fabrică. Atmosfera era animată, plină de energie. Totuși, doar angajații fabricii aveau voie să participe, evenimentul fiind strict intern, pentru a preveni accesul persoanelor din afară în incinta fabricii.

- Hai să stăm aici. Avem vizibilitate bună din ambele părți și, dacă stăm aproape de teren, o să-l ajute pe Ai Win să nu se emoționeze, declară Jun, așezându-se în primul rând.

Restul echipei de galerie îl urmă rapid, alegându-și locurile. Curând, majoritatea scaunelor din jur fuseseră ocupate. Unii angajați tocmai își luaseră copiii de la școală și îi aduseseră cu ei să vadă meciul.

- Serios, stai chiar în primul rând? Nu-ți e frică că o să te lovească mingea?

- Dacă e să mă lovească, și de-aș sta la zece kilometri distanță, tot m-ar nimeri, răspunse Jun fără nicio urmă de teamă.

Sorn nu mai zise nimic. Lasă-l pe obraznic să învețe pe pielea lui. Și dacă avea ghinionul să fie lovit de minge, Sorn n-avea de gând să-l ajute, ba chiar l-ar mai fi pocnit o dată, sa se învețe minte.

- Hia Thai! Aici! Hai să stai aici! Strigă Jun cu entuziasm când îl zări pe Thai parcând mașina și alergând spre teren. Văzându-l, Thai se strecură prin mulțime și se așeză pe un scaun din apropiere, de cealaltă parte a lui Sorn. Între timp, Ae și Pae își găsiră locuri în al doilea rând.

- A început meciul? întrebă Thai, făcând vânt cu tricoul ca să se răcorească.

- Doar ce începe. Uite-l pe Ai Win! Hai, Win! Dă tot ce poți, frate! Strigă Jun, încurajându-și prietenul din copilărie, alături de care crescuse. Win se întoarse, zâmbi și îi făcu cu mâna fratelui său.

Văzându-l pe Thai pe marginea terenului, simți un val de încredere.

Meciul a început. Echipa lui Win era condusă de Phi Jai, un bărbat solid, de vreo 30 și ceva de ani, cu mușchi bine definiți la picioare. Thai menționase că Jai fusese unul dintre primii muncitori migranți ai fabricii, angajat pe vremea când fabrica era încă mică. Acum, chiar dacă firma se extinsese, el rămăsese o figură importantă, cunoscut pentru hărnicia și corectitudinea sa. Din acest motiv, era responsabil cu gestionarea și coordonarea altor muncitori migranți.

Evenimentele sportive organizate fuseseră inițiate chiar de Jai și grupul său. La început, foloseau un teren părăsit din spatele fabricii ca teren improvizat de sepak takraw. Mai târziu, după ce au cerut permisiunea de a amenaja un spațiu mai permanent, au curățat singuri iarba pentru a crea o zonă deschisă, potrivită pentru joc.

Văzând cât de mult îi ajuta sportul pe angajați să-și elibereze stresul, Ah Rong a cerut să se aducă un excavator ca să niveleze terenul, pentru siguranță. Zona din jurul fabricii era destul de sălbatică, cu multă vegetație, și chiar dacă o parte fusese deja tăiată, încă exista riscul de a da peste șerpi.

- La naiba , Nu este de glumă cu Phi Jai, Hia, comentă Jun, privind cum Jai executa un spike spectaculos, lovind mingea în aer și trântind-o de sol cu un sunet surd. Practic, își pregătise singur faza și o finalizase impecabil, aducând șase puncte consecutiv.

- Dacă mi-ar zice cineva că e antrenor de sepak takraw, l-aș crede, recunoscu Thai. Jun încuviință din cap. Nu era de mirare că Win era atât de serios în privința meciului, antrenorul său era incredibil de talentat. Cine n-ar vrea să învețe de la un astfel de maestru?

Tribunele răsunau de aplauze și încurajări din ambele tabere, energia spectatorilor era imensă. Meciul devenise extrem de tensionat, ambele echipe luptându-se punct cu punct. Nici adversarii nu se lăsau mai prejos, executând propriile lor smash-uri spectaculoase și acumulând un scor solid.

Intensitatea meciului a atins apogeul pe măsură ce setul se apropia de final. Echipa considerată outsider preluase conducerea, întrecând campionii en-titre. Tensiunea din mulțime era palpabilă. Acum era rândul lui Win să servească, iar Jun era convins că cel mai bun prieten al său putea câștiga punctul și schimba soarta jocului.

Mingea a zburat peste fileu, ajungând pe teritoriul adversarilor. Unul dintre jucători, dornic să-și păstreze avântul, a pregătit rapid mingea pentru un atac. Apoi, dintr-o mișcare fluidă, s-a lansat în aer, răsucindu-se în timpul saltului pentru un spike de deasupra capului, cu intenția clară de a trimite mingea cu forță în terenul lui Win.

Whoosh!

- Uau!!

- La naiba!

Totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Mingea, în loc să ajungă acolo unde se aștepta toată lumea, a venit direct spre Jun. Abia a avut timp să reacționeze, dar înainte ca mingea să i se izbească în față, Sorn și-a întins brațul și a încasat lovitura în locul lui. Forța a fost atât de mare încât i-a lăsat o urmă roșie intensă pe pielea deja bronzată.

Notă: Parcă Sorn a zis,că nu-l ajută, și îl și pocnește?🤣Sorn mamă, ce făcuși?😅

- Ești bine, Sorn? Thai se aplecă spre el, cu îngrijorarea evidentă în glas, văzându-și prietenul luând lovitura pentru Jun. Sorn scrâșni din dinți și făcu un gest ca și cum n-ar fi fost mare lucru.

- Sunt bine.

Dar Jun știa mai bine, cu siguranță îl durea îngrozitor.

- Lasă-mă să văd. Spuse Jun, apucându-l de braț ca să-l examineze mai atent. Ochii i se măriră când văzu urma roșie.

- Te doare tare? Doamne, ce roșu e. Chiar și cu pielea ta bronzată, tot se vede clar. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost dacă mingea mă nimerea direct în față.

- Nu e nimic. O să treacă imediat. Răspunse Sorn, încercând să minimalizeze situația, deși brațul îl pulsa de durere. Dar Jun nu avea de gând să lase lucrurile așa. La urma urmei, Sorn încasase lovitura pentru el. Măcar atât putea să facă în schimb.

Fără ezitare, se întoarse spre Ae și ceru o băutură rece. Din fericire, mai rămăsese o doză de suc rece în geantă. O luă rapid și o apăsă pe brațul lui Sorn, sperând că răceala avea să ajute la reducerea inflamației.

- Phi Sorn, ești sigur că ești bine? Vrei să schimbăm locurile și să stai mai în spate? întrebă Ae, vizibil îngrijorată. Încă nu-i venea să creadă cât de repede reacționase Sorn. Ea stătea în spatele lor și țipase, ferindu-se din reflex, dar Sorn? Nici măcar nu clipește. În schimb, s-a aruncat în calea mingii ca să-l protejeze pe Jun. Cât de mult ținea la el de a fost dispus să încaseze o lovitură de sepak takraw în plină forță?

- Sunt bine. Doar uită-te mai departe la meci, nu-i nimic, îi răspunse el tinerei, apoi luă doza de suc de la Jun și și-o ținu singur pe braț. Ochii lui Jun, încărcați de o grijă pe care nici măcar nu încerca să o ascundă, îl făcură pe Sorn să-și întoarcă privirea. Nu voia să creadă că el era motivul pentru care puștiul ăsta pus pe șotii începea să se schimbe. Dacă ar fi fost înainte, Jun l-ar fi luat peste picior, spunând că doar voia să pară cool blocând mingea cu mâna.

Jun își mută atenția înapoi spre meci, deși gândul îi tot fugea la momentul în care Phi Sorn încasase lovitura în locul lui.

Jocul continua, iar echipa lui Win era în avantaj cu două puncte în acest set, înainte ca adversarii să revină spectaculos. Phi Jai părea din ce în ce mai tensionat, la urma urmei, presiunea de a-și apăra titlul de campion pentru a patra oară era mare.

- Hai, Ai Win! Scutură-te și luptă! Strigă Jun din nou, văzând expresia îngrijorată de pe chipul prietenului său. Cele două puncte pierdute fuseseră din vina lui, după două servicii ratate care nu trecuseră fileul.

Meciul devenea tot mai intens pe măsură ce setul se apropia de final, niciuna dintre echipe nefiind dispusă să cedeze. Win a fost schimbat, înlocuit cu un jucător mai experimentat care să facă față presiunii. Deși era doar un meci amical intern, jucau de parcă ar fi fost finala Jocurilor Asiatice.

Apoi, un ropot de aplauze și urale izbucni din partea echipei adverse, odată cu schimbarea scorului , 20 la 19. Toți priveau cu respirația tăiată, sperând să-l vadă pe Phi Jai reușind încă un șut puternic, ca să egaleze scorul. Adversarii aveau nevoie de acest set ca să egaleze meciul, dar echipa lui Win câștigase deja primul set. Dacă îl câștigau și pe acesta, jocul era încheiat.

Whoosh!

Din nou, mingea veni în zbor direct spre el. De data asta, Phi Jai sărise în aer și executase un șut prin răsucire. Jun, prins în entuziasmul meciului, se ridicase în picioare fără să-și dea seama, uitând complet să fie atent. Nici măcar nu apucă să reacționeze, mingea își schimbă direcția în aer și i se înfipse direct în față. N-a avut timp nici măcar să se ferească.

Durerea fu atât de intensă, încât nici nu putu să țipe, se prăbuși pur și simplu pe scaun, ținându-se de față. Sorn îl avertizase că stă prea aproape de teren, dar fusese mult prea încăpățânat. Până la urmă, nu reuși să-și evite soarta și fu lovit de blestemata de minge de sepak takraw.

Thai se întoarse imediat spre fratele lui mai mic, dar Sorn fu mai rapid. Îl apucă pe Jun și îl trase spre el, dându-i mâinile la o parte ca să-i verifice fața. Un fir subțire de sânge îi curgea deja din nas. Chiar dacă, în glumă, îi spusese mai devreme că dacă o să fie lovit, o să-l pocnească și el pentru neatenție, mintea nu-i mai urmă planul deloc. În schimb, reacționă instinctiv și sări să-l ajute înainte ca Thai să se poată mișca.

- Mă doare, Phi Sorn. Mă doare rău... Se plânse Jun cu voce tremurândă. Lacrimile îi șiroiau pe obraji, în timp ce durerea se transforma într-o amorțeală apăsătoare.

- Știu. Lasă-mă să văd.

- Mă doare... Oare mi-am rupt nasul? Jun și-a strâns fața, opunând rezistență, îngrozit că nasul îi era fracturat. Dacă era așa, ar fi trebuit să i-l pună la loc, iar numai gândul ăsta îl speria.

- Lasă-mă să văd... Jun. Vocea lui Sorn era diferită, atât de diferită încât chiar și Pac și Ae, care urmăreau totul din apropiere, aproape că nu-și credeau urechilor. Parcă tonul acela blând, aproape tandru, nu putea să vină de la el. Era ca un mic miracol.

- Calmează-te și dă-ți mâinile la o parte, ca să-ți pot vedea fața, spuse Sorn cu voce calmă.

Jun ezită, privindu-l pe Sorn cu nesiguranță. Dar, în adâncul lui, știa că Sorn fusese mereu cel care îl ajuta în situațiile dificile. Sentimentul de încredere în el învinse teama, așa că își lăsă încet mâinile în jos, chiar dacă era îngrozit că ceva era grav în neregulă.

Sorn, mult mai stăpân pe sine decât Jun care era rănit, și decât ceilalți care se strânseseră în jur, evaluă repede situația. Îi examină nasul, căutând semnele unei fracturi. Cum nu observă nimic alarmant, îl ajută ușor pe Jun să se așeze drept și să-și aplece capul în față.

- Ai Jun! La naiba, ai fața plină de sânge! Strigă Win, alergând de cealaltă parte a terenului, fără să-i mai pese de meci. Câștigul sau pierderea nu mai contau, prietenul lui era pe primul loc.

- Win, Hia are nevoie de gheață! Strigă Sorn.

Win se grăbi imediat spre lada cu gheață a sportivilor. Între timp, Ae îi întinse lui Sorn o batistă, pe care acesta o folosi ca să înfășoare gheața, apoi o apăsă ușor pe fața lui Jun.

- Încă mă doare... ah, mă doare rău, se văicări Jun, fără să se poată abține. Acum că amorțeala trecuse, durerea revenise în forță.

Thai privea, uimit, cum Sorn se ocupa de Jun cu un nivel de urgență la care nu se așteptase. În ciuda îngrijorării sale, Sorn trata lucrurile cu un calm surprinzător. De fapt, lui Thai îi venea greu să creadă cât de bine avea Sorn grijă de Jun – era aproape neașteptat.

- Cum e? Te simți mai bine? Hia te duce la spital...

- Îl duc eu. Thai, ia-i pe Pae și Ae acasă. Hia pleacă înainte, Win! interveni Sorn, tăindu-l scurt, fără să-i dea timp să termine fraza. Fără să mai spună nimic, îi luă brațul lui Jun și îl trecu peste al lui, conducându-l departe de teren. Frații Tangpanya rămăseseră în urmă, privind în tăcere, la fel de nedumeriți cât și intrigați.

- Deci... asta înseamnă că s-au împăcat? întrebă Win pe fratele lui mai mare, privind încă în direcția în care Sorn și Jun dispăruseră. Observase o schimbare în dinamica lor de la petrecerea aceea. Totul părea mult mai relaxat. Și felul în care Hia Sorn îl privea pe Jun, când credea că nu-l vede nimeni? N-avea cum să fie adevărat ce zicea Jun, că încă nu se înțeleg.

- Așa pare, murmură Thai, cu ochii urmărindu-l pe cel mai bun prieten al lui, în timp ce mașina lui Sorn ieșea în grabă din curtea fabricii.