CAPITOLUL 10

 Vanilla: Am terminat ședința.

 

După ce termină de citit mesajul scurt, expresia feței impunătoare și serioase a lui Fei Long deveni brusc mai blândă.

 

Vanilla: Trimite o imagine

 

Nici nu apucase să răspundă, căci primise deja un șir de poze din sala de ședințe din cealaltă țară. Erau fotografii ale ecranului de proiector cu imagini grafice, urmate de imagini cu colegi concentrați, frunțile lor încruntate, și de teancuri de documente de design dezordonate, ca o dovadă a întâlnirii epuizante.

 

Poznașul meu, zâmbi Fei Long.

 

Chiar dacă Run trimisese pozele în mod ironic, acestea reușiseră să-i stârnească un zâmbet. Fei Long își imagina expresia plictisită a lui Run și simți o afecțiune jucăușă amestecată cu o ușoară duioșie. Apoi începu să tasteze un răspuns în aplicația de mesagerie pentru a-i trimite un mesaj înapoi.

 

Dark Lord: Mergi repede la hotel și odihnește-te. Fără evadări pentru distracție...

 

În timp ce Fei Long trimitea mesajul, ușa biroului său se deschise brusc, fără nicio ceremonie, dezvăluind o vizită neanunțată.

 

În prag stătea Zhang Long Lodge, președintele Land Lodge, un bărbat în vârstă de șaizeci de ani, dar care încă păstra o alură impozantă și tânără. Privirea sa părea să fie o oglindă a ochilor lui Fei Long, periculoși și tăioși, gata să sfâșie orice pradă.

 

Lângă el se afla Zhang Wei Lodge, fiul său cel mare dintr-o altă căsătorie, a cărui expresie de dispreț trăda fără rețineri tensiunea și animozitatea din familie.

 

Ce vânt te-a adus pe aici, domnule președinte? Fei Long ascunse telefonul în buzunarul de la piept și ridică ușor o sprânceană, adresându-i-se tatălui său cu o distanță respectuoasă.

 

- Am vrut să văd fața arogantă a cuiva care se crede mare și tare! replică tatăl său, cu o voce aspră și o expresie încruntată. În timp ce fața îi era tensionată, Fei Long rămase complet neclintit, ba chiar afișa un zâmbet provocator, nefiind deloc intimidat de aura amenințătoare a bărbatului din fața lui.

 

- Nu trebuia să te deranjezi. Ar fi fost mai ușor să-l trimiți pe secretarul Zhao să mă cheme în biroul tău.

 

Fei Long avea o idee destul de clară despre motivul pentru care tatăl său coborâse până la biroul său după o lună în care nu mai vorbiseră personal.

 

- Nu te preface că nu știi! Explică-te! 

 

Chipul bărbatului în vârstă era roșu de furie. Fiecare gest al lui Fei Long, plin de o aroganță calmă, părea să intensifice iritarea tatălui său, care considera mereu că, în afară de conducerea afacerii, fiul său cel mic îi aducea numai dezamăgire.

 

- Arogant și nesupus până la exasperare!

 

- Să mă explic? În legătură cu ce? întrebă Fei Long, prefăcându-se că nu înțelege, deși știa foarte bine.

 

- După discuția sa cu președintele Yang despre amânarea pe termen nelimitat a logodnei cu Cathy, acesta fusese evident nemulțumit, fără să-și ascundă iritarea. Dar lui Fei Long nu îi păsa. Orice decizie pe care nu dorea să o accepte, nu putea fi impusă de nimeni.

 

- Te referi la amânarea logodnei?

 

- Exact! Știi cât de importantă este familia Yang pentru noi.

 

- Da, știu, răspunse Fei Long cu calm.

 

- Dar faptul că ai luat o decizie de capul tău, ignorându-mă complet, nu e cam mult? Cum ai îndrăznit să-mi sfidezi intențiile?

 

- Nu sunt pregătit acum.

 

- Nu fi atât de încăpățânat. Ai uitat că, dacă eu dau un ordin, tu trebuie să-l urmezi?

 

Fei Long rămase impasibil, fără să dea vreun semn că furia tatălui său l-ar afecta. Relația lor fusese atât de distorsionată de-a lungul anilor, încât orice urmă de afecțiune sau apropiere era de mult inexistentă. Între el și bărbatul care-i era tată, nu rămăsese decât o prăpastie rece, imposibil de trecut.

 

În copilărie, Fei Long nu primise nici măcar o fărâmă de iubire sau căldură din partea acestuia. Ceea ce găsise în schimb erau doar amintiri dureroase și distanțarea necruțătoare, care adesea se suprapuneau cu imaginea mamei lui, suferind în tăcere.

 

Bărbatul din fața sa, în numele puterii și intereselor de afaceri, controlase și constrânsese o femeie fragilă, lăsând-o în mizerie emoțională și înfricoșare. Îi provocase răni repetate prin indiferență și trădare, întreținând o viață plină de femei și respingând-o în fiecare zi. Când Fei Long privise la acest om în copilăria sa, învățase că nu va primi niciodată protecția sau sprijinul de care avea nevoie. Era doar un tată în nume.

 

La vârsta de doisprezece ani, mama sa luase decizia de a pleca împreună în Anglia, cu o inimă frântă și un corp slăbit de suferință. Însă, la doar câteva luni după ce ajunseseră, tatăl său reușise s-o aducă înapoi în Singapore împotriva voinței ei. Cel mai dureros moment a venit un an mai târziu, când mama lui a ales să-și pună capăt vieții.

 

Mama l-a abandonat…

 

Lăsându-l singur, pierdut, ca un lemn putrezit, la voia sorții.

 

Era o durere pe care Fei Long încerca să o îngroape în cel mai ascuns colț al inimii sale. Totul fusese cauzat de un om care își urmărise doar propriile interese, cineva care folosea iubirea ca să-și sporească propriile beneficii. Cât de josnic!

 

Anii trecuseră, dar nimic nu se schimbase: totul era încă despre profit și exploatare, despre acumulare de putere pe spatele altora, doar pentru a satisface propriile ambiții.

 

- Logodna e o chestiune personală pentru mine. Eu sunt cel care are puterea de decizie, nu tu! Să nu te amăgești. Faptul că am permis să ai o poziție de conducere în companie nu înseamnă că poți face lucruri fără minte după bunul tău plac. Crezi că nu știu? Că sunt orb și surd? E deja insuportabil că l-ai adus pe mizerabilul acela aici. Nu provoca limitele răbdării mele. Știu tot ce se vorbește în companie, doar că am ales să tac!

 

Vorbele pline de dispreț ale tatălui său, aluzia insultătoare la Run, îl făcură pe Fei Long să-și încleșteze maxilarul, furia acumulată amenințând să izbucnească.

 

Putea tolera multe lucruri din partea acestui om, dar nu și atacurile la adresa lui Run, punctul cel mai vulnerabil din viața sa haotică.

 

- Nu-mi pasă ce a auzit domnul președinte sau ce nemulțumiri au alții față de munca lui Run. Cât timp eu sunt mulțumit, asta e tot ce contează, replică Fei Long cu aroganță.

 

- N-are niciun drept să calce în acest loc.

 

- Are tot dreptul, pentru că banii investiți în proiectul la care lucrează Run nu vin de la Land Lodge. Nu am folosit nici măcar un dolar din fondurile companiei.

 

- Dar aici e compania mea!

 

- Compania care a fost pe cale să falimenteze? replică Fei Long, zâmbind rece, în timp ce mergea la barul din birou și își turna un pahar de coniac. 

 

- Știm amândoi cât profit a adus Land Lodge din tot ce am realizat în ultimii ani. Sau poate că unii de aici au nevoie de un mic reminder: cine a scos compania din pragul colapsului și a readus-o pe profit? Eu, cel ‘arogant,’ nu doar unul care e bun de gură…

 

Zhang Wei, care stătea lângă tatăl său, se încruntă, chipul său schimbându-se la cuvintele tăioase ale fratelui său. Era o amintire dureroasă a eșecurilor sale, repetată iar și iar.

 

Deși afacerile în imobiliare și construcții erau tradiția familiei Lodge, aceste proiecte fuseseră neglijate timp de peste un deceniu, în mare parte din cauza crizei financiare. Zhang Wei primise responsabilitatea, dar nu reușise să atingă succesul dorit de tatăl său, ba chiar înregistrase pierderi masive an de an, alegând să conducă prin intermediul unor oameni necalificați.

 

Abia acum trei ani proiectul a fost încredințat lui Fei Long, care, cu o viziune clară, a extins compania în ramuri complementare și a revitalizat proiecte vechi. În doar trei ani, transformase afacerea din ruină într-un succes.

 

- Ai întrecut măsura!

 

- Unde anume? Eu muncesc cu mintea și efortul meu, nu doar cu vorbărie goală. Atâta timp cât proiectele sunt sub coordonarea mea, oamenii sunt ai mei, metodele sunt ale mele. Dacă domnul președinte e nemulțumit de munca mea, atunci la următoarea adunare a acționarilor vă invit să mă destituiți. Dacă credeți că altcineva poate conduce mai bine, poftiți.

 

Fei Long rosti cu o voce calmă, dar privirea lui era la fel de rece și tăioasă ca gheața polară.

 

Nu mai simțea nicio nevoie de a trăi în umbra Land Lodge. Singurul motiv pentru care încă rămânea era acordul pe care îl făcuse cu tatăl său. Dar, dacă într-o zi acesta ar fi încetat, ar fi plecat fără regrete din acel cuib plin de dispreț.

 

- Crezi că nu îndrăznesc?

 

Zhang Long lovi biroul cu furie, iritat de aroganța fiului său. Fei Long nu părea niciodată să-și tempereze mândria și sfidarea, iar uneori tatăl său simțea o dorință arzătoare de a-l pune la locul lui.

 

- Crezi că tot ce ai acum nu e datorită mie? Nu uita cum ai venit la mine implorând, ca un câine speriat! Vrei să-ți reamintesc cum te-ai târât la picioarele mele, sau ai uitat de când a trecut?

 

Cuvintele tatălui său îl făcură pe Fei Long să-și strângă maxilarul, ochii lui întunecându-se de furie, stăpânindu-se cu greu să nu explodeze.

 

- Nu e nevoie să-mi amintești. Eu, unul, nu uit niciodată o favoare primită. Dacă cineva mi-a oferit ceva, mă voi revanșa fără ezitare.

 

- Atunci, dovedește-o și logodește-te cu fiica președintelui Yang cât mai curând. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

 

- Asta nu o să se întâmple acum, replică Fei Long imediat, un zâmbet viclean apărându-i pe buze. Mă voi logodi când va veni momentul potrivit.

 

- Tu, cu atitudinea ta, îndrăznești să negociezi cu mine? tatăl său scuipă cu dispreț. Te avertizez pentru ultima oară: fă cum îți spun, ca să nu devină lucrurile și mai complicate.

 

- Dacă tot e să vorbim atât de clar, atunci și eu îmi voi exprima poziția pentru ultima dată, replică Fei Long calm. Dacă vrei ca acordul nostru să continue, va fi după regulile și metodele mele. Dar, dacă nu… atunci nu avem de ce să mai discutăm.

 

Privirea tăioasă a lui Fei Long arăta că fiecare cuvânt era spus cu seriozitate absolută.

 

Știa cât de dură era lumea afacerilor în care activau, dar și că tatăl său era implicat în afaceri necurate. Land Lodge avea nevoie de o reputație solidă pentru a masca aceste afaceri și pentru a-și extinde influența, la fel cum familia Yang voia să folosească conexiunile și resursele familiei Lodge pentru a-și amplifica puterea.

 

- Nu mă forța să recurg la metode murdare, amenință tatăl său. N-ar fi prea greu ca… partenerul tău să dispară. Avea întotdeauna efect, singurul punct slab al fiului său. Să nu-mi testezi răbdarea.

 

Fei Long rămase nemișcat pentru o clipă, apoi schiță un zâmbet rece și ridică încet paharul de coniac, sorbind din el calm, cu o privire sfidătoare.

 

- Dacă cineva îndrăznește să-l atingă, îi voi face să regrete întreaga viață, până în punctul în care moartea va părea o eliberare față de chinul de a trăi.

 

 

La lounge-ul unui hotel din Japonia, muzica EDM răsuna puternic, iar cei care fuseseră prinși în ședințe toată după-amiaza își eliberau acum tensiunea dansând frenetic. Run, însă, alesese un colț mai retras, savurând băutura în liniște.

 

În timp ce sorbea din pahar, încerca să găsească modul potrivit de a discuta despre misiunea sa în Thailanda. Își scrisese chiar câteva idei pe telefon, ordonându-le meticulos pentru a-și începe discuția cu Fei Long. Totuși, cu fiecare idee, își pierdea din optimism, conștient de cât de redusă era șansa ca Fei Long să fie înțelegător. Îl cunoștea prea bine pentru a nu ști că acesta nu era genul de om răbdător, mai ales când venea vorba de o plecare îndelungată a lui Run. Faptul că ajunsese în Japonia doar pentru două zile implicase deja multe insistențe. Plecarea pentru o lună în Thailanda părea o sarcină aproape imposibilă.

 

- Fei Long, încăpățânat, posesiv… și cam încăpățânat din nou, își spuse Run în gând, cu o urmă de amuzament.

 

După două ore de băut și gânduri rătăcite, Run își dădu seama că era timpul să se întoarcă în cameră. Se ridică, își salută colegii din celălalt colț și părăsi barul discret.

 

Pe măsură ce încerca să iasă prin mulțimea înghesuită din seara de weekend, un tânăr aflat cu prietenii săi îl călcă accidental pe picior, apoi se împinse de Run, aproape făcându-l să cadă. În momentul în care bărbatul se întoarse, o bună parte din băutura din paharul său se vărsă pe Run.

 

- Ai grijă, spuse Run, făcând un pas înapoi.

 

Bărbatul, un străin cu părul roșu, probabil european, se întoarse către el. Observând că îl călcase pe picior pe un tânăr asiatic chipeș, cu părul blond și o prezență carismatică care părea să fie exact pe gustul lui, zâmbi șiret și îi aruncă o privire insinuantă.

 

- Scuze, ești ok? Te-am lovit tare?

 

- Sunt bine. Dar ai grijă, spuse Run, dându-și mâna la o parte când celălalt încercă să-l atingă, încruntându-se la acest gest neinvitat.

 

- Ți-ai pătat cămașa.

 

- Nu-i nimic, răspunse Run, făcând un alt pas înapoi.

 

Omul din fața lui părea destul de băut, iar Run nu avea deloc chef să socializeze cu un străin aflat în această stare.

 

- Lasă-mă să-ți iau o băutură, ca să mă revanșez, insistă bărbatul roșcat, cu gesturi dezordonate, întinzându-și din nou mâna pentru a-l atinge. Privirea sa, dincolo de lumina difuză, strălucea ca a unui vulpoi care și-a găsit prada.

 

- Nu e nevoie. Am băut destul și mă întorc în cameră.

 

- Stai puțin, unde te grăbești? Ar fi vreo problemă dacă te-aș invita să mai bei ceva?

 

Bărbatul masiv se apropie și mai mult, chipul său atât de aproape încât Run simți mirosul greoi al alcoolului invadându-i simțurile.

 

- Nu, mulțumesc, spuse Run scurt, sperând să-l aducă pe străin la realitate, dar celălalt îi ignoră respingerea.

 

- Cam te dai greu de prins, rosti cel băut, apropiindu-se și mai mult, până când fața lui aproape îi atingea urechea. Run îl împinse în piept, încruntându-se, privirea sa întunecându-se la acest gest de intruziune.

 

- Dă-te înapoi! îi spuse Run ferm, cu un ton rece, încercând să-și stăpânească iritarea.

 

Bețivii deveneau adesea insistenți și enervanți când găseau pe cineva care le capta interesul. Nu era prima dată când Run se confrunta cu astfel de situații, de multe ori ajungând să se apere fizic. Deși nu-și dorea un conflict, nu era genul de om care să ezite în fața celor care nu știau să respecte limitele.

 

- E cu mine.

 

Înainte ca lucrurile să degenereze, o voce fermă interveni. Run se întoarse spre sursa sunetului, surprins. Când îl văzu pe cel care vorbise, rămase încremenit.

 

- Trin…

 

Run murmură, privindu-l uimit, incapabil să creadă ce vedea. O mulțime de sentimente contradictorii îi inundară inima în timp ce rămânea nemișcat, ca și cum cineva l-ar fi fermecat să stea pe loc.

 

- Vine cu mine. Ar fi mai bine să te distrezi cu prietenii tăi.

 

Tonul ferm și expresia rece a lui Trin îl făcură pe roșcat să se oprească, conștient că acest bărbat impunător nu era cineva cu care ar vrea să intre în conflict. După o clipă de ezitare, roșcatul dădu înapoi, întorcându-se în sfârșit spre prietenii săi.

 

Rămăseseră doar Run și Trin, în liniștea relativă a colțului lor, deși muzica EDM răsuna puternic în jur. Timpul părea să se fi oprit, și doar privirile lor intersectate păstrau vie o conexiune veche, plină de sentimente complexe.

 

Pentru prima oară, Run, de obicei stăpân pe el, nu reușea să spună niciun cuvânt. Deși inima îi era plină de gânduri și emoții nespuse, cuvintele nu-i ieșeau din gură. Trecuseră ani buni de la ultima lor întâlnire, iar acea amintire era una dureroasă, impregnată de rușine și regret.

 

Își aminti acea zi fatidică când Elis intrase pe neașteptate în apartamentul lui și descoperise adevărul. Run și Fei Long nu erau doar prieteni, așa cum îi spusese lui Elis. Legătura lor profundă, tăinuită ani la rând, fusese în cele din urmă expusă, într-un mod devastator. Elis îi prinsese împreună, pe el și pe Fei Long, pe canapea, surprinși în cel mai intim moment.

 

Privirea lui Elis, plină de dezamăgire, durere și furie, era încă vie în memoria sa.

 

După aceea, totul devenise un haos de nedescris. Relațiile, minciunile, trădările, toate se prăbușiseră într-un vârtej care i-a lăsat pe toți trei răniți și sfâșiați.

 

Obiectele căzuseră și se spărseseră peste tot în acea zi, iar cearta lor violentă degenerase într-o luptă brută, fără niciun cuvânt spus. Tot ce părea să le pese era să-l înfrângă pe celălalt, ca și cum ar fi vrut să se distrugă unul pe celălalt. La final, toți trei erau plini de răni și sânge, ajungând chiar la spital pentru a se reface.

 

În acea luptă, Trin și Fei Long se loviseră până când fețele lor erau de nerecunoscut. Fei Long, în furia lui, îl lovise pe Trin atât de tare încât acesta ajunsese cu coastele fracturate și o hemoragie internă severă. Fei Long, la rândul său, suferise o fractură de sept nazal și o dislocare a umărului drept. Run, care încercase să-i despartă, fusese prins la mijloc, căzând și lovindu-se cu capul de marginea mesei, rănindu-se grav la frunte, ceea ce, în final, îi oprise.

 

După acea zi, el și Trin deveniseră complet străini. Dacă odinioară Trin îl iubise, acum Run nu era pentru el decât un nimeni, o umbră de care nu voia să-și mai amintească.

 

- De fapt… Run simțea că îi datorează lui Trin o mulțime de scuze, poate chiar pagini întregi.

 

- Hai să ne așezăm și să bem ceva împreună, spuse Trin calm.

 

Run, puțin confuz, dădu din cap și se așeză. Trin făcu un semn către chelner și comandă un bourbon pentru amândoi.

 

- Ești… bine? întrebă Run în cele din urmă, folosind un ton formal. Știa că legătura dintre ei nu mai era cea de altădată.

 

- După cum vezi, răspunse Trin fără nicio emoție în ochii săi de culoarea ruginii. Sunt bine. Tu?

 

- Sunt… bine, răspunse Run cu o voce nesigură, forțând un zâmbet care părea mai degrabă jalnic. Ce te aduce aici?

 

Am venit pentru muncă. Un client nu a putut să participe la o ședință în Thailanda, iar cum Jaycee e aici, am profitat de ocazie pentru a rezolva câteva treburi împreună. Tu?

 

- Am venit pentru briefing, răspunse Run.

 

- Proiectul de la Krabi? întrebă Ares, dând pe gât restul băuturii. Am auzit că lucrezi cu Jaycee la asta.

 

- Da, sunt în echipa de design, confirmă Run.

 

- E un proiect interesant. Jaycee are așteptări mari, și noi, echipa, la fel. Am văzut conceptul, se potrivește bine cu locația.

 

Run simți o ușoară relaxare când Elis continuă discuția pe un ton casual. Mereu se întrebase ce fel de reacție ar primi dacă s-ar întâlni cu Elis din nou, și acum părea că lucrurile nu erau chiar atât de rele pe cât se temuse.

 

- E un proiect care respectă natura. Sperăm să iasă bine, toți din echipă muncim cu multă dedicare.

 

- Sunt sigur că vei face o treabă excelentă, ca de fiecare dată.

 

Când Elis spuse acele cuvinte de încurajare, Run nu se putu abține să nu-l privească pe bărbatul de lângă el.

 

Elis era încă același om bun și de încredere. Însă el, Run, fusese cel care distrusese totul. 

 

- Au trecut aproape zece ani de atunci. Încă… despre acea zi, eu…

 

- Lasă-l în trecut, spuse Elis, făcând un gest de respingere. Atât eu, cât și tu trăim în prezentul nostru acum, și nu pare să fie atât de rău, nu-i așa?

 

- Dar simt că îți datorez o scuză.

 

- O scuză? Pentru ce anume? Oh… pentru că ai trădat iubirea noastră, nu? Pentru prima oară, un zâmbet amar și o privire disprețuitoare apăreau pe chipul lui Ares. Deci crezi că o simplă scuză ar fi suficientă?

 

Fiecare cuvânt al lui Elis pătrundea dureros în Run.

 

- Ai dreptate. O simplă scuză din partea mea probabil nu înseamnă nimic și nici nu ar putea vreodată să compenseze prostiile pe care le-am făcut. Poate că pentru tine sunt doar cuvinte goale, dar te asigur că îmi cer scuze din toată inima. Nu mă aștept să mă ierți pentru ce ți-am făcut, dar vreau doar să știi că regret cu adevărat.

 

Vocea sinceră a lui Run rămase fără răspuns, întâlnindu-se doar cu un zâmbet rece din partea lui Ares.

 

- Am fost oribil de egoist, un nenorocit. Dar, pe viața mea, nu am vrut niciodată să te rănesc. Doamne! Nu știam ce să fac… Am vrut să merg mai departe alături de tine, fiindcă tu m-ai făcut să mă simt valoros. Dar, în cele din urmă, nu am putut să-l scot pe Fei Long din inima mea, oricât am încercat, Run își trecu mâna peste ceafă, epuizat de toate cuvintele pe care le simțea neputincioase.

 

- Dacă mi-ai fi spus doar că îl iubești pe el, aș fi acceptat. Știu când să renunț, dacă jocul e corect. Dar tu ai trișat, m-ai pus să joc un joc pe care nu aveam cum să-l câștig.

 

- La naiba... murmura Run, dând paharul peste cap, lăsând alcoolul să-i ardă gâtul în timp ce încerca să-și stăpânească emoțiile.

 

- Ei bine, deja ai deschis subiectul, așa că ce-ar fi să-ți spun o poveste amuzantă? spuse Elis, cu un zâmbet ironic la colțul gurii, aruncându-i o privire scurtă lui Run înainte de a continua. La un moment dat, chiar am crezut că între noi era iubire adevărată. Mă amăgeam că povestea noastră era ca un film de dragoste romantic. Dar la final, tot ce a fost e un film de duzină, cu buget mic. Un film prost, fără sens, în care un idiot ca mine a fost împins să se rătăcească în decor, făcând lucruri prostești până la final.

 

Comparația dură a lui Elis îl făcu pe Run să simtă cum fața i se încălzea de rușine.

 

- Atunci… chiar am avut sentimente sincere pentru tine. Când eram împreună…

 

Până s-a întors el, nu-i așa? Acolo e problema, replică Ares, ridicând o sprânceană și afișând un zâmbet cinic.

 

- Nu m-am gândit niciodată că s-ar întoarce… recunoscu Run.

 

Când Fei Long dispăruse timp de aproape doi ani, Run crezuse că între ei era totul încheiat. Cine ar fi crezut că va apărea din nou, fără niciun avertisment, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

 

- Ar trebui să mă bucur că am fost opțiunea ta secundară? Poate că ar fi fost mai bine dacă Fei Long ar fi rămas mort pentru tine, în loc să reapară după un an de când eram împreună. Așa, măcar poate că am fi fost fericiți… iar eu nu m-aș simți sfâșiat de fiecare dată când mă gândesc la tine.

 

- Nu mi-am dorit niciodată ca lucrurile să fie așa. Niciodată nu am vrut să te pun în această situație, să-ți cauzez durere, Trin…

 

- E vina mea că am fost atât de orb, atât de nebun încât să te iubesc până la obsesie. Am fost surd și orb, fără să-mi dau seama de ce simțeai tu cu adevărat pentru Fei Long, spuse Elis pe un ton surprinzător de calm. Ar fi putut să-l insulte, să fie furios, dar Ares alegea să discute civilizat cu cel care îl trădase, cu omul care avusese o relație secretă cu prietenul lui cel mai bun.

 

Run inspiră adânc, închise ochii și începu să vorbească încet, cu o sinceritate care răsuna din adâncul său.

 

- Când Fei Long a plecat, m-am simțit pierdut, ca și cum întreaga mea lume se prăbușise. Nu știam cum să fac față. Apoi tu ai apărut, m-ai ascultat, ai fost acolo pentru mine…

 

- Da, te-am văzut, dar nu mi-am dat seama că erai… rănit. Cu fiecare cuvânt pe care îl spui, mă simt și mai prost pentru că nu am văzut clar ce se întâmpla între tine și el. M-ai trădat, m-ai distrus complet. Ești incredibil de crud, Run.

 

- Ceea ce simțeam pentru tine atunci, Trin, a fost real, continuă Run, folosind cu intenție numele thailandez pe care prefera să-l folosească. Nu te-am văzut niciodată ca pe o simplă distracție.

 

- Ani de zile m-am gândit ce aș spune dacă te-aș revedea. M-am întrebat dacă voi putea să te privesc în ochi fără să simt nimic, dacă voi putea să vorbesc cu tine fără resentimente… Și acum, stând aici față în față, realizez că nu simt nici durere, nici altceva. Timpul nu m-a făcut să uit, dar m-a amorțit.

 

- Eu…

 

Din nou, tăcerea se așternu între cei doi, iar paharele de alcool continuau să fie ridicate și golite fără milă.

 

Muzica, la început ritmată și energică, începea să devină lentă și melodioasă. Elis se întoarse să-l privească pe Run cu atenție.