Capitolul 9 ✯Nenorocitul meu de soț

Perspectivă narativă: Nu

   În timp ce coboram din mașină cu picioarele tremurânde în fața clădirii facultății, toți ochii din jurul meu s-au îndreptat spre mine simultan. Atât studenți cât și studente, s-au uitat mai întâi la telefoanele lor, apoi s-au uitat din nou la mine.

„La ce naiba se holbează toți?”

Astăzi, l-am rugat pe P’Ruj să mă aducă, pentru că nu aveam cum să merg singur la curs. Îmi simțeam tot corpul dureros, ca și cum aș fi fost bătut, mai ales la fund. De fiecare dată când mașina trecea peste o denivelare a drumului, aproape plângeam. Dar, indiferent de situație, trebuia să vin la curs. Numai gândindu-mă la dimineața asta, am vrut să leșin de la șoc. Mă trezisem față în față cu acel doctor pervers nenorocit, care mă îmbrățișa strâns. Primul meu instinct a fost să-l dau jos din pat în momentul în care am deschis ochii și l-am văzut întins acolo cu acea expresie de fericire pe față, ca și cum ar fi plutit pe nori într-o lume fantastică.

 Dar când am închis ochii și m-am gândit la seara precedentă...,,cum naiba am ajuns așa în brațele lui aseară?” Și, într-adevăr, nu doar el mă îmbrățișa, îl îmbrățișam și eu. Am clipit încet, încercând să pun cap la cap întâmplările de noaptea trecută. Imaginile mi-au revenit, Ploy mi-a dat băutura aia să o încerc, mi-am turnat mai mult, am dansat în fața scenei, nenorocitul ăla de Sun m-a cărat afară din bar, apoi eram în mașina lui, am plâns și l-am îmbrățișat și în final, am sfârșit în camera lui. Cum am reușit să fac toate astea? Numai amintindu-mi asta mă face să vreau să-mi mușc limba, vreau să mor. Și când amintirea mea plângând și implorând apă mi-a revenit în minte... De ce? de ce naiba am băut apă din... ăă... da... Nu mă face să spun cu voce tare. Pe măsură ce amintirile din capul meu reveneau, fiecare scenă mă uimea iar și iar, confirmând că s-a întâmplat cu adevărat... La început, eram sigur că trebuie să fi fost un vis, dar în momentul în care m-am dat jos din patul lui și abia mi-am putut menține echilibrul... durerea urcând de acolo de jos până la șira spinării, șoldurile care mă dureau la fiecare pas pe care îl făceam, simțeam că eram pe cale să mă prăbușesc. Și totuși, chiar și atunci, tot refuzam să cred că eu și el... chiar am făcut asta. La momentul respectiv, am tot încercat să-mi spun că trebuie să fi fost doar din cauza dansului prea intens sau ceva de genul. De aceea mă dureau picioarele, asta trebuia să fie. Dar apoi mi-am văzut hainele împrăștiate pe podea lângă pat. Sacoul, pantalonii, și lenjeria mea albă. Durerea aceea din picioare, s-a răspândit în tot corpul într-o clipă. Tremuram tot. M-am grăbit să mă schimb și să ies dracului din camera lui. Dar chiar când am ieșit pe ușă, am înlemnit din nou când mi-am dat seama unde mă aflam. Acesta era... propriul meu complex. Înainte să pot procesa ceva, nenorocitul ăla de Sun mi-a strigat numele din camera lui. Doar auzindu-i vocea m-a făcut să tresar. M-am forțat imediat să mă îndepărtez de ușa lui, folosindu-mă de perete ca să mă sprijin în timp ce îmi târam corpul, centimetru cu centimetru, până am ajuns la lift. M-am dus direct la ultimul etaj, în camera mea.

 Slavă Domnului că P’Ruj nu era acolo. Dacă ar fi fost, n-aș fi știut cum să explic nimic din tot ceea ce se întâmplase. Tot nu puteam accepta că a avut loc ceva cu adevărat intim, între mine și nenorocitul ăla pervers... În momentul în care am intrat în baie, m-am dezbrăcat și m-am uitat în oglindă... Inima mi s-a oprit. Genunchii mi-au cedat. M-am prăbușit pe podea imediat ce am văzut vânătăile de pe gât, piept și corp. Era ca și cum aș fi luat o boală blestemată.

 Imaginile îmi reveneau în minte, din ce în ce mai clar. Era real. Totul era real. Nu ar trebui ca oamenii să uite totul când sunt beți? Atunci de ce naiba îmi amintesc eu fiecare detaliu?

„La naiba cu toate!!”

  Am strigat tare, iar toți oamenii care se holbau la mine cu doar câteva clipe înainte și-au întors repede privirile.

-Ești bine, Khun Nu? Cred că ar trebui să-ți iei liber. Nu arăți prea bine.

-Sunt bine. Poți pleca acum. Mulțumesc că m-ai adus.

-D-dar...

-P’Ruj!

-Ah... bine atunci. Dar dacă chiar nu te simți bine sau se întâmplă ceva, sună-mă imediat, bine? Dacă ți se întâmplă ceva, o să-mi pierd nenorocitul ăsta de cap.

-Știu. Nu o să o las pe mama să-ți facă nimic, da? Pur și simplu du-te.

-Bine. Mă întorc atunci. Când termini orele, sună-mă, vin să te iau.

-Bine. Pa.

    După ce P’Ruj a plecat cu mașina, am început să merg încet spre clădirea facultății, atent la fiecare pas. ,,De ce naiba mă doare atât de tare când merg?” Nu făcusem mai mult de câțiva pași când am început să simt că amețesc. Îmi simțeam capul greu, lumea din jurul meu se învârtea. Nu puteam sta în picioare. Chiar înainte să mă prăbușesc, un braț puternic s-a întins și m-a prins exact la timp.

-Ce s-a întâmplat, Nu? De ce ești atât de palid la față? Dacă nu te-aș fi prins la timp? Acea voce familiară și certăreață s-a auzit chiar lângă fața mea. Am clipit încet și am ridicat privirea, reluându-mi concentrarea.

-P-P’Chain...

-Arzi, nu ai cum să fii bine. Cred că ești bolnav. Hai să te ducem mai întâi la infirmerie, bine? Poți să te ridici încet? În timp ce P’Chain încerca să mă ajute să mă ridic, picioarele îmi tremurau tare, chiar nu puteam sta în picioare singur. Așa că mi-a pus brațul peste umăr, mi-a înfășurat talia și a început să mă susțină înainte, pas cu pas.Dar am făcut doar trei pași... apoi trupul meu a fost brusc, tras înapoi cu forța.

-Ahhh!! Am țipat, contopit de durerea care îmi străbătea spatele. Corpul meu a fost tras și izbit de pieptul cuiva. Acel miros... rece, curat și mult prea familiar. Când m-am uitat la persoana care tocmai mă trăsese înapoi, am rămas cu gura căscată. Tot corpul mi-a amorțit. Iată-l pe nenorocitul ăla chipeș, cu maxilarul încleștat, uitându-se urât la mine de parcă ar fi vrut să mă sfâșie. Mi-am întors imediat privirea, evitându-l. Dar el, s-a uitat cu aceeași privire ucigașă la P’Chain.

-Ce naiba crezi că faci cu soția mea, Chain!?

-Sun, nenorocitule! Ce?Țipetele au umplut aerul.

-Kyah!! P’Sunnn!! P’Chainnn!! Aaahhhh!! M-am sufocat de la forța strânsorii, în timp ce un braț s-a înfășurat strâns în jurul meu, trăgându-mă spre el. Cealaltă mână a apucat gulerul lui P’Chain, strângându-l tare în timp ce îl privea urât, căutând ceartă. Țipătul ascuțit venea de undeva din apropiere, dacă nu mă înșelam, era cu siguranță vocea lui Ploy.

,,Ș-și... chiar acum... a spus că sunt... a...soția lui!?”

-Ce? Hei! Lasă-mă, Sun! Ce naiba tot spui!?... N-nu este așa, P’Chain, nu-l asculta! Lasă-mă, fir-ar să fie!

-Ștt... Uită-te la tine cum te chinui să te explici. De ce? Îți place atât de mult de el încât l-ai lăsat să te îmbrățișeze în mijlocul campusului așa!?Brațul lui, din jurul meu s-a strâns și mai tare, aproape zdrobindu-mă. Ochii lui, deja înspăimântători, arătau acum de parcă m-ar fi omorât cu adevărat dacă ar fi putut.

-Au! Mă doare, fir-ar să fie!! Nu am apucat să termin, că corpul meu a fost tras înapoi în brațele lui P’Chain, în timp ce nenorocitul ăla de Sun a primit un pumn puternic în față, aterizând la a pământ.

-Cred că ar fi bine să te dai înapoi, omule. Nu vezi că e bolnav?

-Vezi-ţi naibii de treaba ta, idiotule!! Pot avea singur grijă de soția mea! A strigat Sun și s-a năpustit din nou, asupra lui P'Chain și l-a lovit puternic în față. A fost suficient de tare ca eu, care încă mă sprijineam de el, să -mi pierd echilibrul și să mă prăbușesc la pământ.

-Uf!! La naiba... doare îngrozitor... Durerea mi-a explodat în șolduri. Nici măcar nu puteam respira cum trebuie, darămite să vorbesc.

-Kyaa!! P'Sun!! P'Chain!! Rin! Ia-l pe fratele tău, repede!! Aaahh!! Vocea lui Ploy se auzea în apropiere, în timp ce ea încerca să o ajute pe Narin să-i despartă pe cei doi tipi. Sun îl încălecase pe P'Chain și acum îl lovea încontinuu peste față.

-P’Sun, e destul! Oprește-te! P’Chain! Narin a încercat să-și tragă fratele înapoi, dar a fost împinsă de el și a căzut și ea la pământ.

-Rin!! a strigat Ploy șocată, când și-a văzut prietena căzând, încercând încă să se strecoare printre cei doi tipi.

-Rin!! Văzându-şi sora prăbuşindu-se, P’Chain s-a repezit la ea, apoi i-a făcut imediat furios, un semn cu degetul lui Sun, vechiul lui inamic din liceu.

-Micuțule! Vino încoace. Trebuie să vorbim acum. Corpul meu, dureros și tremurând, nu a avut nicio șansă să reziste când nenorocitul ăla m-a apucat de braț și m-a ridicat în picioare. 

.

-Ah! Mă doare, idiotule! Ce-ce naiba faci!? Dă-mi drumul, la naiba, Sun!!... Hei!!

Tot corpul m-a fulgerat brusc, în timp ce Sun m-a luat în brațe ca și cum n-aș fi cântărit nimic și a plecat cu mine, complet netulburat. S-a îndreptat furios spre mașina lui parcată lângă bordură, cu motorul încă pornit.

-Nu! P’Sun, unde îl duci pe prietenul meu? Hei! Nuu... Ploy a țipat în spatele meu în timp ce alerga după noi. Am încercat să mă întorc să mă uit, dar Sun m-a împins pe scaunul din față şi a trântit nervos portiera. A urcat pe partea șoferului, a apăsat pedala şi a demarat, ignorând-o complet pe prietena mea care bătea în geam, alergând după maşină.

-Uff... ce naiba faci!? Lasă-mă să ies imediat!! Am cursuri după-amiaza, nenorocitule! Opreşte, Sun!

- Taci! Deci chiar vrei să fugi înapoi la el, nu-i aşa? a izbucnit el. Vocea puternică a răsunat în maşină, apoi Sun s-a întors să se uite la mine cu ochii plini de furie. O singură privire la faţa lui şi am ştiut că mai bine stăteam acolo în mașină, şi îmi ţineam gura închisă. Era cu siguranță cea mai bună alegere în acel moment. Şi, sincer, oricum corpul meu nu era în stare să facă altceva. Am oftat adânc, epuizat.

   Cu cât mă uitam mai mult la faţa lui, cu atât îmi treceau prin minte amintirile nopții trecute. Nu voiam să mă gândesc la asta, dar cu cât încercam mai mult să o blochez, cu atât îmi revenea mai clar, bântuindu-mă cu adevărul brutal.

,, Chiar s-a întâmplat. Totul a fost real. Mi-am întors fața şi m-am uitat pe geamul mașinii, refuzând să mă uit la el. Nu voiam să vorbesc. Nu voiam să am de-a face cu porcăria aia.

,, La naiba! Îl las să facă ce naiba vrea. Să mă ducă oriunde. Gata.” Capul mă durea mai puternic ca înainte, iar corpul îmi era înțepenit, aveam febră și mă durea tare, mai ales acolo jos.

,,Ce naiba a fost asta?”

Pe măsură ce aceste gânduri îmi dădeau târcoale prin cap, pleoapele au început să mi se îngreuneze din ce în ce mai tare... Până când, în cele din urmă, am ațipit.

   Următorul lucru pe care l-am simțit a fost că ceva rece mi-a atins fața, trezindu-mă brusc.

-Nu te mişca. Te şterg.

 Vocea lui joasă și glaciară, mi-a trimis fiori prin tot corpul. Eram privit fix. Expresia lui era calmă, dar rece. Numai acea privire m-a făcut să-mi feresc ochii, întorcându-mi repede fața. Apoi mi-am dat seama unde mă aflam... Camera lui. Camera aceea... Cea în care aseară...

  Mi-am alungat gândurile, prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Apoi m-am uitat înapoi la el, încercând să par normal.

-Eu... am curs în după-amiaza asta. Am spus încet.

-Te-am învoit deja. Ești bolnav, doar dormi, îți dau medicamente după ce te șterg.

-Nu iau nimic. Şi de ce naiba m-ai adus aici, în camera ta?

-De ce? E atât de insuportabil pentru tine să fii aici, cu mine?

-Da. Aşa este, este insuportabil! Nu vreau să-ţi văd faţa afurisită, ā...! În momentul în care am deschis gura să-l blestem, s-a aplecat brusc și-a lipit buzele de ale mele, tare. Gura lui s-a izbit de a mea cu o forţă brutală. A mușcat, a tras, și-a folosit dinții ca să-mi sfâșie buzele până am simțit gustul metalic al sângelui. Limba lui și-a croit drum cu forța, împingând-o pe a mea, aspră și violentă. Mă durea. Nu puteam respira. M-am zvārcolit sub el, zbătându-mă când am început să simt că mă sufoc. Abia atunci s-a retras în sfârșit.

-Nu vrei să-mi vezi faţa? Ei bine, păcat... La naiba, o să o tot vezi. Şi să nu te mai prind atârnând de nenorocitul ăla de Chain. Să nu-l mai lași să te îmbrățișeze așa. Ai înțeles?

-A... Chiar când eram pe punctul de a vorbi, s-a apropiat de mine ca și cum ar fi vrut să mă sărute din nou. Mi-am închis imediat gura. M-am uitat la el, mâna care strângea prosopul umed, tremura ușor. Maxilarul i se încleștase atât de tare încât părea că s-ar putea rupe. Ochii îi erau ațintiți asupra mea, arzând de furie. Buzele mi s-au strâns instinctiv. Nu am îndrăznit să mă cert, sau să întreb nimic. Am rămas întins în tăcere pe patul lui. Când a văzut că eram liniștit, a stors din nou prosopul și a continuat să-mi șteargă fața.

-Au!! Ce naiba este aia, o mână sau o nenorocită de cizmă? Nu poți fi mai puțin dur?

-Nu te mai văicării. Stai nemișcat. Mi-a răspuns rece, privindu-mă fix în ochi.

-Pai bine, ai putea fi puțin mai blând, la naiba, Sun! Mă doare aici.

-Ce bătaie de cap. A rostit iritat printre dinții strânși.

-Dacă sunt o adevărată pacoste, atunci du-mă înapoi în campus. Am cursuri.

-Nu mă face să mă repet... S-a întins și m-a apucat tare de încheietură. La naiba, și fața lui, la fel de halucinant de frumos ca întotdeauna. N-aș fi crezut niciodată că poate fi atât de violent. Noaptea trecută, a fost atât de dulce și grijuliu...

,,La naiba! De ce naiba mă gândesc iar la noaptea trecută?”

-C-ce faci? În timp ce mă năvăleau gândurile despre noaptea trecută, el și-a slăbit brusc strânsoarea, apoi a întins mâna și mi-a atins ușor obrazul cu dosul palmei.

-Ai fața roșie, arzi. Întinde-te și nu mai face tam-tam. Te șterg eu, apoi mănâncă și ia-ți nenorocitul ăla de medicament. A întins mâna și mi-a atins ușor ambii obraji, apoi fruntea, înainte să stoarcă prosopul și să înceapă să-mi șteargă fața și gâtul. Mă ardea cu adevărat, mai ales fața. Mi-am întors capul într-o parte și am rămas nemișcat, lăsându-l să termine de șters. După ce a terminat, mi-a încheiat la loc cămașa de student. Îmi ștersese doar partea superioară a corpului, inițial voia să mă curețe peste tot, dar am refuzat. În mod surprinzător, nu a insistat.

-Hei!! Sun! Ți-am spus să nu aterizezi acolo! am strigat când mi-a desfăcut brusc cureaua uniformei, evident intenționând să-mi tragă pantalonii jos.

-Nu te șterg. Îți pun medicamente. A rostit calm, fără să mă privească.

-Pot să o fac și eu!

-Am spus să stai nemișcat! Vocea lui era aspră și rece iar când m-a privit, a făcut-o cu o privire ucigătoare.

-D-dar...

-Micuțule!!

-N-nu folosi vocea aia înfricoșătoare cu mine! Am spus că pot să o fac și eu. Mi-e rușine, știi, nu ca tine, un ciudat nerușinat!

-Ruşine? Ca şi cum n-aş fi văzut deja totul? Fiecare centimetru... Deci, ce rost are să te rușinezi? Stai nemișcat. Am spus că o să-l pun, așa că o să o fac.

-Hei!! Sun, pervers afurisit! Am spus că pot să o fac și singur, auu!!

    Uitasem de durerea de acolo de jos și m-am retras instinctiv în momentul în care mi-a tras pantalonii până la glezne.

-Vezi? Asta se întâmplă dacă nu asculți. Nu te mișca decât dacă vrei să simți mai multă durere. Ce naiba era să fac? Nu am avut de ales decât să iau o pernă din apropiere și să-mi acopăr fața rușinat.

-Hm... heh.

-Râzi de mine, idiotule!? L-am auzit chicotind încet și am tras perna la o parte ca să-l văd. Dar în secunda în care m-am uitat la el, am înlemnit. Ochii lui, care nu mai erau furioși, ci străluceau acum, îmi cutreierau corpul. Mă privea complet diferit față de cum o făcuse înainte. Apoi i-am urmărit privirea în jos... și sufletul mi-a părăsit trupul. Pârțile mele inferioare erau complet goale. Când naiba mi-a dat jos lenjeria intimă!? Mi-am tras repede perna înapoi peste față.

-N-nu te uita!! Termină odată! am mormăit în pernă, complet umilit.

-Desfă picioarele.

-Hm!?

-Am spus, să-ți desfaci picioarele. Cum naiba ar trebui să pun eu unguent dacă tu nu o faci? Îmi tremurau picioarele în timp ce făceam încet ce-mi spusese. Doamne, dacă aș putea dispărea chiar acum, aș face-o. Extrem de umilitor.

-Grăbește-te!

-Waaah! Mor... pervers ce ești! L-am înjurat în momentul în care m-a apucat de picioare şi le-a desfăcut singur.

-Nu mai fi așa al naibii de dramatic. Stai nemișcat. De ce naiba strângi picioarele?

-Pentru că mi-e jenă, idiotule!! N-am mai putut suporta și am aruncat perna pe care o foloseam ca să-mi acopăr fața, directă în el.

-Ah... Aşa e... a rânjit el, cu ochii fixați asupra mea, înainte să coboare fără rușine pe mijlocul corpului meu.

-Nu te mai holba! Ți-am spus să nu te uiți, Sun! am strigat, acoperindu-mi repede fața cu ambele mâini. De ce naiba am aruncat perna!? Acum nu aveam în spatele a ce să mă ascund și mă simțeam și mai rău. Tot corpul mi se înroșise de căldură. Inima îmi bătea atât de tare încât simțeam că o să-mi sară din piept.

-Dacă nu vrei să mă uit, atunci desfă picioarele.

-B-bine... dar nu ai voie să te uiți! L-am avertizat eu de parcă exista o altă alternativă.

-Cum naiba ar trebui să aplic medicamentul? Fără să mă uit, geniule? a răspuns el cu acel ton enervant de arogant.

-Sun!!.

-Bine, bine! Nu mă voi uita. Grăbește-te și desfă picioarele. Cu membrele tremurând, cu mâinile lipite de față și ochii închiși, prea rușinat ca să mă mai uit în jos, le-am desfăcut ușor.

-Ahh! M-mă doare! Ce naiba faci!? Ai spus că e doar unguent! Vocea lui era acum serioasă, fără tachinarea obișnuită.

-Ai răbdare. E un medicament sub formă de supozitor, trebuie pus în rană, altfel nu se va vindeca cum trebuie. Numai asta m-a făcut să strâng din dinți și să stau nemișcat, lăsându-l să o facă.

-Ugh... mă doare, la naiba! Locul mă ustura. Nu mai simțisem niciodată o durere atât de mare în viața mea. Și acum îmi băgase și un deget, o să mă omoare... Dar cum naiba o să-l privesc în ochi după asta?

-Gata. Trebuie doar să mai aplic puțin pe exterior. Rezistă. Am simțit unguentul rece pe piele, alinându-mi puțin durerea. După aceea, mi-a pus lenjeria intimă la loc.

-Ridică-te. E timpul să mâncăm. A rostit el calm, dar eu am rămas încremenit, acoperindu-mi în continuare fața, fără să mă mișc niciun centimetru. Apoi am simțit cum patul se lasă lângă mine, iar el s-a așezat. A întins mâna și mi-a luat ușor mâinile de pe față, a ridicat perna pe care i-o aruncasem mai devreme și a pus-o în spatele meu. Apoi m-a ajutat să mă ridic și să mă sprijin de tăblia patului, așezându-mă pe pernă. A adus o măsuță pliantă mică și mi-a pus-o în poală. Apoi a venit bolul aburind cu congee de creveți. Aroma plăcută a plutit spre mine. Stomacul meu a scos un zgomot tare. Bineînțeles că nu mâncasem nimic de dimineață. Când naiba s-a dus să cumpere mâncare?

-Mănâncă singur. Nu te hrănesc... decât dacă, desigur, vrei tu să o fac.

-Pot mânca și singur!! am răspuns eu rapid.

   Telefonul lui Sun a bâzâit brusc, atrăgându-mi atenția asupra ecranului, unde a apărut o fotografie cu o fată drăguță, împreună cu numele Benya. Probabil doar una dintre fetele din anturajul lui.

,,Da. Sunt pe drum. Ajung acolo în zece minute.” A încheiat apelul și s-a uitat înapoi la mine.

-După ce termini de mâncat, ia medicamentul. Ti l-am pregătit deja. Mi-a pus un pahar cu apă caldă în față, lângă o cană mică plină cu mai multe pastile.

-Când termini, dă masa la o parte. Pune-o chiar aici, pe pat. Apoi odihnește-te. O strâng mai târziu. Am stat acolo în tăcere. Deodată, foamea pe care o simțisem cu doar câteva clipe în urmă a dispărut complet. Nu mai aveam chef să mănânc nimic.

-Ai auzit ce am spus, Micuțule?

  ,,Wow, folosea vocea lui de frate mai mare. Acum o secundă eram doar „tu” și „eu”, ca de obicei, și acum dintr-o dată se poartă blând?”

-Da. Am răspuns fără să mă uit la el.

-Ce naiba!? Pentru ce a fost asta!? Mi-am dat capul brusc într-o parte când el s-a aplecat nonșalant spre mine și m-a sărutat pe obraz, de parcă n-ar fi fost mare lucru.

-Heh. Mă întorc curând. Mănâncă-ți mâncarea și ia medicamentul, bine? A întins mâna și mi-a ciufulit părul. I-am dat imediat mâna la o parte.

-Nu mă atinge. Dacă pleci, atunci pur și simplu du-te!

-Ce e în neregulă cu tine, Micuțule?

-Nimic. I-am răspuns sec.

- Heh... Bine. Dacă spui tu...

 Plec acum, n-aș vrea să o țin pe fată în așteptare.

-De ce naiba îmi iei telefonul, Sun? S-a uitat la mine, a zâmbit ușor și nu a spus nimic, apoi a ieșit din dormitor..

 „La naiba cu tine!! Nenorocitule!! Du-te unde naiba vrei! „

După ce nenorocitul ăla de Sun a plecat din cameră, am început să mă simt foarte furios. Am luat măsuța pliantă mică, cu sosul de creveți pe care încă nu știu când l-a cumpărat, medicamente și apa și le-am împins pe marginea patului.

,, Nu mănânc absolut nimic. La naiba cu toate!” 

 Singurul lucru la care mă gândeam era: trebuia să plec dracului de acolo și să mă întorc în camera mea. Mi-am dat picioarele jos din pat încet, centimetru cu centimetru. În clipa în care am atins podeaua, genunchii aproape că mi-au cedat, aproape că m-am prăbuşit. Bine că mă ţineam strâns de marginea patului. În plus, ar trebuit să recunosc că... după ce mi-a aplicat medicamentul, nu m-a mai durut atât de tare ca înainte. Cu o mână strângând patul pentru echilibru, am înaintat încet.

 Dar în momentul în care m-am îndepărtat de pat, picioarele au început să-mi tremure din nou, să mă balansez și să mă doară din nou, tot corpul. Totuşi, m-am forţat să continui să merg, pas cu pas dureros, până când am ajuns în sfârșit la ușa dormitorului.

-Hoooh... bine. Nenorocitul ăla îmi dă ordine de parcă m-ar stăpâni. Cine naiba se crede? Crezi că puți să-mi faci ce vrei Sun, nenorocitule! Am început să tușesc.

La naiba, gâtul meu... Țipasem prea tare fără să mă gândesc, uitasem că mi-e rău și acum gâtul mă ardea îngrozitor. Simțeam că mă crapă capul, corpul mă durea mai tare ca niciodată. Toate astea, totul din cauza lui. Și am lipsit și de la ore. Am apucat repede clanța și am răsucit-o pentru a o deschide ușa, gata să mă întorc în camera mea.

,,Ce naiba...? Haide, deschide-te! Sun, nenorocitule! Mai bine descuie ușa asta chiar acum! Am răsucit clanţa şi am bătut în uşă o veşnicie, dar nu s-a deschis. Probabil a încuiat-o din exterior și m-a blocat acolo intenționat.

-Sun, nenorocitule! Nu poţi să mă încui aici pur şi simplu!! Deschide nenorocita asta de uşă! Niciun răspuns de cealaltă parte. Am căzut în genunchi, lipit de uşă, complet epuizat. Ce naiba e toată treaba asta? Am încercat din răsputeri să uit de noaptea trecută. Încercam să nu mă gândesc la asta. Dar el mă trage înapoi, mă închide ca și cum aș fi fost un prizonier... cât timp el e acolo, probabil distrându-se cu o fată. La naiba. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai furios. Dar apoi mi-am amintit, acesta este complexul meu. Un zâmbet mi-a apărut pe față. Am început să mă târăsc pe podea spre geanta mea de lângă canapeaua mică din colț.

 Dacă l-aș fi sunat pe P’Ruj și l-aș fi rugat să folosească cheia de rezervă, ar fi putut veni să mă scoată afară. Aş fi scăpat de prostiile astea. M-am târât până la canapea și am băgat repede mâna în geantă. Dar exact când îmi căutam telefonul, mi-am amintit. Nenorocitul ăla mi-a luat telefonul cu el.

-La naiba!!! Fără altă opțiune, m-am târât înapoi pe pat. Corpul meu ajunsese la limită. Îmi era frig peste tot, chiar dacă simțeam clar căldura radiind de pe pielea mea. Îmi tremurau membre. Mă durea fiecare centimetru.

 Capul îmi bubuia, stomacul îmi ghiorțăia de foame. Muream de foame dar nu aveam puterea să mănânc nimic. Tot ce puteam face era să zac acolo, abia reușind să trag pătura peste mine. Chiar și asta mi-a luat toată puterea care îmi mai rămăsese. N-ar fi trebuit niciodată să irosesc atâta energie țipând și bătând în nenorocita aia de ușă.

-Suuun... ce naiba... nenorocitule... huh... mă doare... capul... hic c... ugh... oh...

  O siluetă mică și tremurândă, a mai scâncit câteva cuvinte întrerupte, apoi febra l-a cuprins complet, iar corpul său s-a oprit, alunecând în inconștiență. ⁠♡