Capitolul - 1💍 Ne căsătorim?

Cum s-a terminat discuția dintre comisarul Thiar și doamna Parada în ziua aceea… nimeni nu știa. Cert era că, acum, Mangkorn se afla în picioare la secția de poliție din Chiang Mai.

Primise un ordin de transfer urgent la doar trei zile după ce Thiar se întorsese în Chiang Mai. Niciun anunț în prealabil, niciun timp pentru pregătiri. „Urgent” însemna că trebuia să se mute imediat. Motivul oficial: lipsă de personal și nevoie de sprijin temporar.

Tânărul încă stătea derutat, cu o expresie confuză, încercând să proceseze totul. Odată intrat în secție, însă, fu întâmpinat cu prietenie de colegii mai vechi. Mangkorn devenise astfel „noul venit” și, totodată, cel mai tânăr dintre toți polițiștii de acolo.

– Căpitanul Natol, încântat. Dar poți să-mi spui pur și simplu P’Nadol, Mangkorn – i se prezentă unul dintre ofițeri, cu un zâmbet cald.

– Eu sunt Makham, lucrez la registratură – se prezentă zâmbind o altă colegă.

De fapt, Mangkorn îi cunoștea deja pe unii dintre polițiști, pentru că lucrase înainte cu ei și le mai văzuse fețele. Totuși, erau și câțiva pe care nu-i mai întâlnise niciodată, așa că își spuse că era o ocazie bună să-și creeze noi conexiuni.

– De fapt, nu e chiar lipsă de oameni… ordinul de transfer pentru tine e cam ciudat – remarcă Nadol.

– Așa e, și eu sunt încă puțin confuz – răspunse Mangkorn.

Singura presupunere care nu-i dădea pace era că totul avea legătură cu generalul Parinya, tatăl comisarului Thiar.

Dar… cum anume?

Dacă soția acestuia, doamna Parada, și-ar fi folosit influența de „soție de general” pentru a-l determina pe soț să-l mute aici, mai aproape de fiul ei – cel „cu steaua căzută” – sau, cine știe, chiar pentru a pregăti terenul spre o eventuală căsătorie… atunci da, era o posibilitate destul de mare.

– Probabil că exagerez eu… mormăi Mangkorn încet, mai mult pentru sine.

– Ce tot murmuri acolo? se auzi o voce joasă.

– S-s… comisarul Thiar! tresări Mangkorn, simțind o mână atingându-i ușor umărul bine conturat.

Se ridică imediat și îi prezentă respectul, la fel ca și ceilalți ofițeri din secție, căci la poliția din Chiang Mai erau mult mai mulți angajați decât la secția Mae Sai.

– Îmi pare rău că te-am pus într-o situație incomodă – spuse Thiar.

Diferența mare de înălțime îl făcu pe bărbatul mai impunător să se aplece ușor și să-i șoptească la urechea albă și fină a lui Mangkorn.

– C-ce înseamnă asta? întreabă Mangkorn, mai scund decât ceilalți colegi, afișând o expresie vizibil surprinsă.

Încă o dată…

– E vorba de căsătorie 💍 șopti Thiar.

Acea propoziție clarifică totul. Toate bănuielile și presupunerile pe care Mangkorn le făcuse în mintea lui erau adevărate. Nu greșise cu nimic. Dar… asta nu era oare un abuz de putere? 😳

– Doamna chiar vorbește serios? întrebă Mangkorn cu jumătate de voce.

– Exact așa stau lucrurile – răspunse Thiar scurt. Fie că îi convenea sau nu, era deja aici. Își cunoștea prea bine mama ca să se mai mire.

– Ahem! comisarul își drese glasul, atrăgând atenția tuturor.

Thiar stătea drept, cu spatele impunător și privirea care mătura încăperea. Apoi făcu prezentările oficiale ale noului sosit.

– Sergentul major Mangkorn va lucra cu noi o vreme. Vă rog să aveți grijă de el și să-l ajutați să se acomodeze 🙏.

– Îmi cer scuze că vă deranjez, mă bazez pe sprijinul vostru – spuse Mangkorn, cu voce joasă.

Nu era deloc obișnuit să fie în centrul atenției. Fața lui rotundă și luminoasă căpătă treptat o nuanță roșie, dezvăluind fără voie un adevăr ascuns: nu-i plăcea deloc să fie privit de toată lumea 😳.

Ochii negri ca onixul ai lui Thiar îl urmăreau cu o căldură amestecată cu amuzament, iar în cele din urmă comisarul adăugă, pe un ton simplu și calm…

– Mangkorn mă va ajuta pentru o vreme. Brațul meu nu mă ajută prea mult acum… – spuse Thiar.

Cuvintele lui stârniră hohote de râs 🤭, căci toată lumea înțelesese aluzia. În realitate, nu era lipsă de oameni și nici nu era prea mult de muncă în perioada aceea. Singurul „post vacant” părea să fie acela de îngrijitor al comisarului viclean.

– Ți-am pregătit biroul chiar în fața biroului meu – adăugă Thiar.

– Am înțeles, domnule comisar – răspunse Mangkorn respectuos.

Astfel începu prima lui zi de muncă în noua unitate. Deși biroul său fusese, într-adevăr, aranjat în fața camerei comisarului de investigații, în realitate își petrecea mai tot timpul chiar înăuntru, lângă acesta.

– Poți să-mi cauți niște documente? Azi nu reușesc să ridic brațul – ceru Thiar.

– Sigur, ce documente? întrebă Mangkorn, apropiindu-se.

– Dosarele pentru ședința de la Lampang. Au coperta galbenă – răspunse el calm.

– Da, domnule – răspunse Mangkorn la început, politicos.

Dar, mai târziu, în sinea lui începu să strângă pumnii ✊. Nu era vorba doar de un singur lucru… comisarul voia ba una, ba alta, stând tolănit pe scaunul de birou, relaxat și liniștit. Cel mai „confortabil” părea atunci când îl punea să-i dea fructe 🍎, deși brațul celălalt nu fusese deloc atins de glonț.

– Domnule comisar, m-ați adus aici să fiu… băiatul dumneavoastră de serviciu, nu-i așa? – izbucni Mangkorn.

– Deloc. Ai văzut și tu că am fost împușcat – răspunse Thiar cu un aer nevinovat.

– Împușcat, da, dar nu invalid! – replică Mangkorn, vizibil iritat.

Chipul rotund al tânărului era acum încruntat până peste poate, clar semn că se simțea luat peste picior. Dar Mangkorn nu era genul care să se lase ușor! Așa că, jucând rolul de „general boy” doar pentru o clipă, îi îndesă fără ezitare o bucată mare de fruct direct în gură 🍊.

– A-ah! O-o! N-am timp să mestec! se plânse Thiar, cu gura plină.

– Mâncați, domnule comisar. Nu asta voiați? răspunse Mangkorn, cu un zâmbet satisfăcut.

Copilul ăsta! 😤 Thiar realiză că făcuse o mare greșeală încercând să-l tachineze. Chipul rotund și serios al lui Mangkorn îl făcuse să simtă un val de afecțiune, dar acum nu-i mai rămânea decât să-și plângă de milă… fiindcă era forțat să tot înghită fruct după fruct, fără oprire.

– Poftă bună, domnule comisar. Eu o să ies puțin acum – spuse Mangkorn, ridicându-se.

– Eiuh si un… (Stai puțin, tu!) mormăi Thiar cu gura plină.

– Mestecați tot, apoi vorbiți – îl dojeni subalternul, predându-i o adevărată lecție de bune maniere comandantului său. Cei care obișnuiau să tachineze trebuiau, iată, să guste și ei din propria „armă” 😏.

– Încă o bucată și gata, domnule comisar – spuse Mangkorn, cu ochii strălucind jucăuș.

– Ma… ma… aahm, aahm! se supuse Thiar, deschizând gura ca un copil mic.

Firea jucăușă și poznașă a lui Mangkorn se arăta din plin acum. Dintr-un polițist cu chipul abătut și obosit, devenise brusc un tânăr zâmbitor, cu ochii mari sclipind de satisfacție. Aruncă o privire la ceas ⏰ și văzu că se apropia ora de terminare a programului. Prima zi de muncă se încheia aici.

– Eu plec acum, domnule comisar. De aici înainte, să vă descurcați singur – spuse Mangkorn, cu un zâmbet ștrengar. Căci odată cu încheierea programului, se termina și „sarcina” lui de îngrijitor.

De îndată ce termină de vorbit, Mangkorn își arcuise buzele într-un mic zâmbet 😊, apoi se grăbi spre ușă. Dar, chiar înainte să apuce clanța, brațul său alb și subțire fu prins și tras înapoi.

Abia atunci realiză Thiar cât de mic și delicat era brațul lui Mangkorn.

– Ro-o-on… eiuh si thun (Așteaptă… stai puțin, tu!) mormăi el cu gura plină.

– V-am spus să mestecați tot înainte să vorbiți – îl dojeni tânărul cu o voce limpede, dar ușor aspră.

Comisarul-casanova ridică mâna liberă într-un gest de capitulare ✋, grăbindu-se să mestece restul de fruct. Totuși, mâna care îl ținea pe Mangkorn nu se desprinse nici măcar o clipă.

Când în sfârșit înghiți totul, Thiar începu să vorbească încet:

– Te conduc eu până la locuința ta de serviciu.

– Nu e nevoie, domnule comisar. Mă pot întoarce singur – răspunse Mangkorn.

– Hai, te rog… încă nu vreau să merg acasă. M-am săturat să-mi tot aud mama vorbind despre tine 😓.

– Despre mine? întrebă Mangkorn, ridicând sprânceana.

– Despre căsătorie, bineînțeles 💍 răspunse Thiar. Din nou aceeași poveste… Dar ce putea face Mangkorn, altceva decât să încline ușor capul, acceptând discuția fără să comenteze?

Atmosfera din cartierul locuințelor de serviciu pentru polițiști era liniștită în acea seară. Cerul era senin, acoperit de lumina albastră și roz a soarelui care se pregătea să apună 🌅. Un vânt răcoros adia dinspre est, mângâindu-le chipurile și aducând o senzație de relaxare după o zi plină de agitație.

Thiar nu plecase nicăieri, se tolănise pur și simplu în casa lui Mangkorn. Indiferent cât îl rugase ori îl rugase să plece, comisarul refuza cu încăpățânare. Până la urmă, Mangkorn nu avu de ales decât să se resemneze.

Mai mult decât atât, odată cu lăsarea nopții și înlocuirea culorilor calde ale apusului cu albastrul închis al cerului de noapte 🌌, comisarul îl convinse să urce împreună pe acoperiș. Două doze de bere rece 🥫 fură desfăcute, iar vocea lui Thiar, mereu pregătită să întrețină conversația, răsună din nou:

– Ai două zile de când te-ai mutat. Cum ți se pare? Ți-a lipsit ceva prin locuința asta de serviciu?

– Nu prea… Nu a trebuit să mă adaptez prea mult – răspunse Mangkorn.

Se mutase abia ieri în locuința de serviciu pentru polițiști din Chiang Mai, iar azi fusese prima sa zi oficială de muncă. Totul decursese bine, aproape că nu avusese nimic de ajustat.

– Privește stelele în seara asta, tu… spuse Thiar, ridicând bărbia spre cerul plin de luminițe. – Când le văd, îmi amintesc de momentul în care te-am pedepsit, atunci, în timpul antrenamentului. Îți mai aduci aminte?

Stelele străluceau spectaculos pe cerul întunecat ✨. Și, fără să știe de ce, amintirea aceea veche îi reveni brusc în minte.

– D-domnule comisar… la ce vă referiți? întrebă Mangkorn, aruncând o privire timidă spre bărbatul de lângă el. Schimbarea bruscă a subiectului îl făcu să se simtă ușor confuz și nepregătit.

– La momentul acela… când te-am prins că ai ieșit pe furiș, noaptea, ca să-ți cumperi dulciuri 🍫 – explică Thiar, zâmbind nostalgic.

Ah… episodul acela Mangkorn și-l amintea foarte clar. Trebuia să se întoarcă în urmă cu mai mulți ani, pe vremea când intrase la școala de poliție. Atunci îl cunoscuse pentru prima dată pe comisarul Thiar. O întâlnire care, în sine, nu ar fi trebuit să fie ceva memorabil… dar pentru că ieșise să-și cumpere gustări pe ascuns în toiul nopții, fusese prins, pedepsit și… nu uitase nici până azi.

– Domnule comisar, m-ați pus la atâtea „exerciții de pedeapsă” încât m-au durut picioarele câteva zile! – mormăi Mangkorn, amintindu-și cu un oftat.

– Ai greșit, trebuia să fii pedepsit, nu-i așa, Nong Mangkorn? – replică Thiar, cu un zâmbet ștrengar.

Pe atunci, însă, comisarul părea mult mai sobru decât acum. Asta îl făcuse pe Mangkorn să nu îndrăznească să se apropie prea mult sau să-l cunoască mai bine. Totuși, fusese unul dintre „seniorii” cei mai corecți și demni de respect.

Cei doi vorbeau acum cu poftă despre amintirile din trecut, iar atmosfera devenise mai destinsă. Thiar terminase deja trei doze de bere 🍺, în timp ce la Mangkorn prima doză abia dacă se golise pe jumătate.

Alcoolul începea să-și facă efectul, alunecându-i lui Thiar prin vene și dându-i o dispoziție mai veselă. Dar buna lui dispoziție se risipi brusc când telefonul sună 📱. După ce închise apelul, scoase un oftat lung și obosit.

– Ce mai vrea mama? I-am spus că nu mă însor! – mormăi el, ducând din nou berea la gură și dând pe gât câteva înghițituri mari.

– Dacă mă însor, cum să mai pot flirta cu femeile? Ar fi plictisitor de moarte!

– Ce prostii cu „stele căzute” și „destin” – își dădu ochii peste cap, bombănind.

Toată povestea i se părea lui Mangkorn exagerat de superstițioasă. „Dacă nu te însori cu cineva născut într-o anumită zi și lună, și cu litera R în nume, vei sfârși rău”?

– Numai un nebun ar putea crede așa ceva – mormăi Thiar, lăsând cuvintele să-i alunece de pe buzele bine conturate.

Și totuși, mama lui îl sâcâia necontenit. Îl suna de trei ori pe zi, după fiecare masă, și mai folosea și influența pe care o avea ca „soție de general”, mutându-l pe Mangkorn aici.

– Îmi pare rău că mama mea te-a transferat – spuse Thiar, întorcându-se spre el.

– Nu-i nimic, domnule comisar – răspunse Mangkorn.

– Dar poate ar fi bine, nu? Dacă aș accepta să „mă însor de formă” cu dumneavoastră, doar ca să fie liniștită doamna Parada? adăugă el, pe un ton jucăuș, cu intenția clară de a destinde atmosfera 😅.

Privindu-i chipul apăsat de gânduri, Mangkorn nu se putu abține să nu încerce să-l facă să zâmbească.

– Domnule comisar, chiar nu v-ați gândit niciodată să fiți serios cu cineva? – întrebă el, lăsând gluma să se stingă într-o curiozitate reală.

– Încă nu am întâlnit persoana potrivită. Și, sincer, îmi place mai mult libertatea mea – răspunse Thiar, cu o voce liniștită, dar hotărâtă.

Pentru că, atâta timp cât era singur, putea să iasă cu oricine dorea, să-și schimbe partenera oricând. Un casanova ca el… să se căsătorească doar ca să-și pună capăt aventurilor? Greu de crezut.

– Aha, deci așa stau lucrurile… spuse Mangkorn, lăsând un zâmbet blând să-i înflorească pe chipul luminos.

Dar Thiar, care până atunci părea destul de mulțumit de propriile cuvinte, își schimbă expresia. Părea că gândea intens la ceva.

– Sau poate chiar v-a căzut steaua, domnule comisar. Uitați-vă… ați fost împușcat și tot n-ați prins atacatorul – îl tachină Mangkorn, cu un ton ușor glumeț.

Dar de data asta, un val de tăcere se așternu între ei 🌌.




Steaua căzută.

Schimbarea destinului.

O căsătorie de formă?




Și, pe neașteptate, o glumă aruncată în vânt deveni o idee care îi stârni serios interesul comisarului cuceritor. Thiar întoarse încet fața spre Mangkorn, iar pe buzele lui apăru un zâmbet șiret 😏.

– Ai putea să te căsătorești cu mine, Mangkorn? întrebă el calm.

– Hă?! C-ce ați spus? ochii căprui-deschis ai lui Mangkorn se măriră, iar chipul lui luminos se umplu de uimire. Nu-i venea să creadă ce auzea.

– Putem să ne căsătorim doar de formă, dacă vrei – adăugă Thiar, liniștit.

– Domnule comisar, nu mai glumiți! Tocmai ați spus că nu v-ați căsători niciodată. Că iubiți libertatea, nu? replică Mangkorn, cu voce tremurată.

– Hai, te rog… După ce scap de ghinion, divorțăm – spuse Thiar, cu aceeași nonșalanță.

Mangkorn îngheță. El, care spusese atâtea ori că nu crede în destin sau superstiții, acum era rugat chiar de comisarul care nu credea în nimic altceva… să intre într-o căsătorie falsă, doar ca să alunge blestemul.

Și, ca și cum i-ar fi citit gândurile, Thiar se grăbi să explice mai departe:

– Știu prea bine cum e mama. Nu se va opri niciodată, decât dacă rezolvăm problema. Iar tu vei fi tras în toată povestea asta, vrei sau nu. Dacă ne căsătorim de formă, vom vedea clar dacă e adevărat sau nu că am „steaua căzută”. Iar dacă nu se întâmplă nimic… ne despărțim și gata.

– Și când ar fi acel „moment”? Dacă mama dumneavoastră spune zece ani, asta înseamnă că eu nu mai am dreptul să-mi fac o familie niciodată? întrebă Mangkorn, ridicându-și privirea.

Ei bine… avea dreptate. Mama lui Thiar nu era deloc ca restul lumii; gândea ciudat, avea idei bizare și excentrice. Thiar nu știa ce să mai creadă. Totuși, propunerea unei „căsătorii de formă” părea din ce în ce mai tentantă.

– Atunci… șase luni. După șase luni divorțăm – propuse imediat Thiar, cu un zâmbet ușor.

– Vrei să avansezi în grad, Mangkorn? adăugă brusc, ca și cum ar fi negociat ceva.

– Hă?! Mangkorn era complet derutat. Cum putea comisarul să vorbească așa, ca și cum ar fi vrut să se folosească de puterea și conexiunile lui pentru a-l cumpăra?

– Eu nu sunt genul ăsta de om – răspunse Mangkorn, ferm.

– Hai, Mangkorn… ajută-mă. Îți promit că te includ într-un caz mare, îți dau șansa să lucrezi la dosare importante – insistă Thiar, aproape rugător.

– Nu mă interesează asta, domnule comisar. Singurul lucru pe care îl vreau este să fiu transferat înapoi la Chiang Rai – răspunse Mangkorn, cu vocea întărită.

Dar, în ciuda rezistenței sale, chipul lui Thiar – care acum i se arăta cu o privire rugătoare și aproape drăgăstoasă 🥺 îi făcu inima să tresară pentru o clipă.

Între milă și dorința de a-l ajuta, Mangkorn simțea cum inima îi era prinsă între două focuri.

– Și dacă aș muri, tu chiar nu ai avea pic de milă pentru mine? – rosti Thiar, folosindu-și tonul acela dulce, același pe care-l folosea de obicei ca să cucerească femeile. Și, se părea, funcționa la fel de bine și acum… Căci cel milos începea să-și piardă rezistența.

– Hmph… Domnule comisar… mormăi Mangkorn, cu un amestec de exasperare și slăbiciune.

– Te rog, Mangkorn, te rog 🙏 insistă Thiar, cu un zâmbet aproape copilăresc.

– Ai putea… să te căsătorești cu mine? repetă el, cu vocea joasă.

– Of… Doar șase luni, da? cedă, în cele din urmă, Mangkorn, oftând.

– Da. Șase luni, apoi divorțăm – confirmă Thiar, mulțumit, în timp ce colțurile buzelor i se arcuiau într-un zâmbet șiret. 😏