Capitolul 13

 Deși plănuiseră să meargă împreună să sărbătorească succesul lui It la restaurantul-bar unde el și Kirin se întâlniseră pentru prima oară, atunci când a ieșit din stadion Than a primit un scurt mesaj de la Kirin, prin care acesta îi spunea că nu mai putea veni la petrecere din cauza unei probleme importante.

O problemă... despre care nici el nu știa ce era, iar gura lui prea strânsă nu-l lăsa să întrebe.

N-ar fi fost deloc o problemă dacă, întorcându-se în camera lui pe la miezul nopții, ar fi descoperit că celălalt era deja acasă. Însă liniștea deplină, lipsa oricărei lumini strecurate pe sub ușă și chiar balconul, comun cu al lui, închis ermetic, îi arătau limpede că proprietarul camerei încă nu se întorsese.

Than ridică telefonul mobil și trimise un mesaj în chatul unde lăsase ultima dată un text. Dar după multe zeci de minute nu se vedea nici cel mai mic semn că fusese citit. Decise atunci să sune, însă nici asta nu dădu roade – apelurile se întrerupseră de la sine de mai multe ori, fără ca cineva să răspundă. Cuprins de iritare, Than aruncă aparatul care acum nu mai avea altă utilitate decât aceea de prespapier pe canapea, apoi se lăsă să cadă lângă el, sprijinindu-și capul de spătar și rămânând cu privirea fixă spre tavanul alb imaculat, opus haosului din mintea lui. Și atunci, cuvintele lui Mai Ek răsunară din nou în gândurile lui.

Ani de zile trăise singur, evitând să se amestece cu ceilalți, purtând în el o rană adâncă legată de trecut. Aceasta îl învățase să ridice ziduri groase în jurul său, ca armură de apărare, fără să lase pe nimeni să intre, dar nici pe el însuși să iasă.

Însă revederea cu Kirin, în postura de asistent al promotorului Marvin, îl făcea să-și dea seama că memoria lui era prea bună. Atât de bună încât își amintea perfect clipele petrecute cu câteva luni înainte, la acel restaurant-bar. Și asta nu făcea decât să-i confirme că celălalt câștigase tot mai multă influență asupra lui – mai ales atunci când dispărea fără să spună nimic.

Ceea ce era... al naibii de enervant.

🔹️Unde se duce, e treaba lui! murmură Than, ca și cum ar fi vrut să-și întărească singur convingerea că nu trebuia să se bage peste celălalt mai mult decât o cerea relația lor de colegi. Dar în clipa în care telefonul de lângă el scoase sunetul unei notificări, mâna lui se repezi să-l apuce într-o clipită – doar pentru a oftă dezamăgit când văzu că era doar o notificare banală de la o aplicație de cumpărături online.

Rămase așa pe loc o bună bucată de timp, până când își aminti că nu trebuia să piardă vremea cu asemenea prostii. La urma urmei, Kirin nu era o persoană atât de importantă încât să-l îngrijoreze. Absența lui chiar îi făcea bine, aducându-i liniște. Și totuși, ceea ce se petrecea stârnea sentimente vechi, adânci îngropate, și le tulbura. Era sigur că nu-l mai puteau răscoli... dar se înșelase.

Toată hotărârea lui însă se nărui complet când, în dimineața următoare, Kirin tot nu se întorsese, deși era o zi de lucru și trebuia să vină la antrenamentul lui, așa cum făcea de obicei.

- Ești din nou cu gândurile aiurea, Than. Unde ți-e concentrarea? Îi spuse antrenorul pentru a treia oară, văzând că sportivul lui nu reușea să-și adune atenția asupra antrenamentului.

- Îmi cer scuze, răspunse Than, trăgând adânc aer în piept. Își izbi apoi mănușile de box una de alta, încercând să-și recapete concentrarea care simțea că îi lipsește astăzi.

Însă, cum mintea îi fugea mereu la cel care nu dădea niciun semn de viață, Than fu certat a patra oară. Cum se apropia ora prânzului, antrenorul îi făcu semn să ia o pauză – dar nu uită să-l dojenească:

- Du-te și rezolvă ce ai de rezolvat.

- Poftim? Than îl privi neînțelegând.

- Orice te împiedică să te concentrezi la antrenament, rezolvă-l!

Than stătea în picioare și medita la motivele pentru care nu se putea concentra la antrenament o vreme, dar tot nu-și dădea seama cum să gestioneze situația. Ceea ce îl deranja era faptul că Kirin nu-i răspundea la apeluri, nici măcar nu deschidea mesajele pe care încercase să se abțină să nu le trimită, mult prea multe pentru statutul său. Dar când tânărul își luă telefonul și deschise camera de chat, care era încă complet silențioasă, văzu că trimisese din greșeală aproape douăzeci de mesaje, fără a număra apelurile primite care ar fi trebuit să apară pe dispozitivul de comunicare al interlocutorului de cel puțin zece ori.

- Nu citește mesajele? Îl întrebă It, aruncând o privire la ecranul telefonului prietenului său, pe un ton neutru, lipsit de ironie. Însă pentru Than, care se simțea ca prins asupra faptului, întrebarea îl făcu să stingă imediat ecranul.

- L-am văzut pe Mai plângându-se că și el a trimis un mesaj, dar Nong Kuen nu l-a citit.

- Aha, răspunse Than sec, prefăcându-se indiferent, deși în realitate își ciulea urechile să afle dacă It mai adăuga și altceva.

- Nu ți-a zis unde a plecat?

- Și de ce ar trebui să-mi spună mie? A întrebat Than cu o expresie iritată. Simțea că întrebarea prietenului său nu-i era plăcută urechilor.

- Hei! Doar că am observat că, în ultima vreme, sunteți destul de apropiați.

- Ai închipuit tu.

- Încă mai ești părtinitor cu el, Than? În aproape o lună băiatul ăsta a dovedit că, deși e nou în lumea boxului, nu s-a oprit din a învăța. Și mai mult, te-a ajutat să-ți crești și mai mult faima. Ar trebui să-i fii recunoscător.

- N-am niciun fel de părtinire. Și nici nu-l privesc cu ochi răi, cum crezi tu.

- Dar totuși, tu...

- Ai încredere în Than, te rog.

It era gata să mai adauge ceva, dar vocea lui Mai Ek, care interveni să oprească disputa, se auzi înainte. Asta îl făcu pe It să-l privească uimit pe colegul mai mic, întrebându-se dacă, în timp ce el se antrena din greu, nu se întâmplase ceva ce-i scăpase.

- Tu știi ceva, nu-i așa? Întrebă It încet, lăsându-l pe Than să plece. În acel moment, probabil că nu era pregătit să răspundă la întrebările nimănui.

- O să vezi singur, răspunse Mai Ek. Dar îți garantez că atunci când Kirin se va întoarce la muncă, multe lucruri vor fi schimbate.

- În bine sau în rău?

- Hm... Mai Ek făcu o grimasă gânditoare, până când It, enervat, îl pocni ușor peste cap.

- Nu mai fă pe misteriosul!

- Nu crezi că Than s-a schimbat măcar puțin?

- Mie mi se pare la fel de irascibil și impulsiv ca înainte, zise It, care tocmai avusese parte de asta mai devreme.

- Tocmai pentru că acum Kirin lipsește.

- Vrei să spui că... între ei doi? It își urmă prietenul cu privirea, dar Than se îndepărtase deja destul de mult ca să nu mai audă ce discutau.

- Ți-am zis să aștepți și să vezi. Dacă ți-aș spune acum... n-ar mai fi distractiv, replică Mai Ek, după care plecă fluierând, într-o dispoziție foarte bună, lăsându-l pe noul campion, It, să se scarpine în cap, nedumerit: când, oare, deveniseră Than și Kirin atât de apropiați?

Între timp, cel certat de antrenor încă nu reușea să-și rezolve problema. Forma de antrenament a lui Than scăzuse vizibil, de parcă era un alt om. Chiar și Marvin, care venise în acea zi să verifice cum merge antrenamentul și să discute cu antrenorul, observă și îl chemă pe Than la o discuție în birou, în particular. Știa bine că sportivul era un tip tăcut, care prefera să-și țină pentru sine problemele, însă acestea puteau dăuna antrenamentelor și, pe termen lung, chiar competițiilor apropiate. Ca administrator al sălii, în locul tatălui său, Marvin nu putea lăsa situația să treacă neobservată.

- Cum merg antrenamentele în perioada asta, Than? Întrebă Marvin larg, fără să intre direct în subiect.

- După cum ai văzut, azi sunt într-o formă proastă, răspunse Than fără ocol. Tonul lui nu avea urmă de ironie, ci mai degrabă suna ca o mărturisire sinceră.

- Ai probleme legate de antrenament?

- Nu.

Răspunsul nu îl surprinse pe Marvin, însă chipul imperturbabil al lui Than nu-l ajuta deloc să-și dea seama dacă băiatul era îngrijorat sau nu de ceva.

- Dacă ți se pare că metodele nu dau rezultate, putem discuta despre asta, spuse Marvin.

- Nu am nicio problemă în privința asta.

- Atunci e altceva.

Than rămase tăcut câteva clipe, apoi clătină din cap.

- Nici cu altceva.

- A... deci nu e o problemă dacă nu e nimeni care să ajute, nu?

- Ce vrei să spui? L-ai concediat?

- Asta ar fi o veste bună pentru tine, nu-i așa? Zâmbi Marvin glumeț. Dar se opri imediat când văzu că Than, lipsit complet de umor, îl fixa cu o privire mustrătoare.

 - Glumeam, n-am de gând să-l dau afară.

Than nu spuse nimic, iar Marvin nu insistă asupra subiectului, trecând la întrebări legate de antrenamentele din ultimele săptămâni, unde progresul fusese vizibil, cel puțin până azi.

- Dacă nu e nicio problemă, atunci e în regulă. A spus Marvin, întrerupându-l.

- Da.

- Poți să mergi să te odihnești. Azi nu mai trebuie să te antrenezi. Reluăm mâine.

Than încuviință și se ridică să plece, dar înainte de a deschide ușa biroului, grija care îi apăsa pieptul îl făcu să se răsucească din nou spre Marvin. Tocmai atunci observă că Marvin îl privea deja, ca și cum ar fi știut că va reveni cu o întrebare.

- Ce sa întâmplat? Întrebă Marvin ridicând o sprânceană.

- Ai reușit să dai de Kirin?

Marvin, care aștepta exact această întrebare, abia își stăpâni zâmbetul.

- Ce, a avut vreun conflict cu tine? Sau a făcut vreo prostie?

- Nu e asta.

-Atunci?

- Doar că... nu pot să dau de el.

Marvin aprobă din cap, ca și cum ar fi înțeles, și scoase telefonul. Formă numărul lui Kirin și puse apelul pe difuzor ca Than să audă și el. Rezultatul fu același: nicio reacție, doar tonul apelului până la întrerupere. Marvin ridică telefonul și, cu un gest de nepăsare, ridică din umeri. Dar tocmai lipsa asta de îngrijorare îl stârni și mai mult pe Than.

- Unde e Kirin, până la urmă?

- De ce ocolești atâta? E simplu: întreabă, Than!

- Dacă nu puteți să-mi spuneți...

- Unchiul vitreg i-a murit, așa că a trebuit să se întoarcă repede acasă pentru înmormântare, la templul din apropierea satului. Înainte ca Than să poată termina de vorbit, Marvin i-a răspuns la îngrijorările tânărului boxer

- Aseară mi-a trimis mesaj să ceară concediu. Mi-a zis că merge cu microbuzul spre casă. Dacă nu răspunde, probabil e prins cu treburile.

- Înțeleg.

- O să sune el înapoi când o să poată.

- Bine.

Than răspunse scurt, fără să lase să se vadă dacă era mulțumit sau nu de explicație, apoi își luă rămas-bun. Problema care-l apăsase toată ziua era acum rezolvată, dar în piept îi încolți o amărăciune clară. Kirin nici măcar nu se obosise să-l anunțe pe el. Dacă i-ar fi spus, Than ar fi fost gata să-l ducă personal până acasă, la Nakhon Pathom, fără să comenteze. Dar se părea că apropierea dintre ei nu era decât o simplă necesitate, nu o legătură care să fi început să prindă contur în felul în care Than crezuse.

🐱🐱🐱

Than își petrecu seara alergând neobosit. Privirea îi căzu pe banca unde, de obicei, cineva îl aștepta fiindcă nu mai putea ține pasul. Dar azi banca era goală, iar senzația de gol din piept îl cuprinse și pe el. Ciudat... Kirin nu avusese nevoie de mai mult de o lună ca să-i schimbe viața aproape din temelii. Iar el, care altădată nu se tulbura nici măcar pentru dispariția de câteva ore a cuiva apropiat, ajunsese acum să nu-și mai regăsească liniștea.

Tânărul își clătină ușor capul, apoi zâmbi amar când gândurile i se frânseră brusc, amintindu-și că, de fapt, nu avea o importanță atât de mare pentru celălalt. Și totuși, el fusese cel care construise poarta prin care Kirin putea intra și ieși nestingherit din spatele zidurilor groase ridicate în jurul său de atâția ani. El fusese cel care îi întinsese cheia, dându-i libertatea de a alege când să intre și când să plece. Dar ceea ce făcea acum Kirin era să-l lase pe el închis între acele ziduri, în timp ce el, senin, se plimba afară.

🔹️Sau ar trebui pur și simplu să dărâm zidul?

Than murmură încet, apoi izbucni într-un hohot de râs la gândul său lipsit de sens. Privind ceasul de la mână, observă că deja era târziu. De obicei, dacă nu era aproape de perioada competițiilor, alerga doar dimineața. Însă atunci când se apropia concursul, adăuga și o rundă de cinci kilometri seara. Se părea însă că în acea zi își depășise orice record personal: începuse să alerge pe când soarele abia cobora spre orizont și încă era pe traseu acum, când luna strălucea deja clar pe cer.

Văzând că trupul său era deja suficient de obosit și că probabil asta îl va face să adoarmă mai ușor decât în noaptea precedentă, Than s-a întors în camera lui să se odihnească. Intenționa să petreacă noaptea uitându-se la un film înainte de a se culca, ca de obicei, dar conținutul filmului nu-i intra deloc în minte.

Un film pe care îl văzuse de nenumărate ori și care îi părea mereu distractiv, acum i se părea plictisitor. Privirea îi rămăsese pierdută pe ecran, fără nicio urmă de interes. Chiar și sunetul telefonului, care izbucni aproape de miezul nopții, îl făcu să ridice ochii cu lene. Totuși, când văzu numele afișat, tânărul boxer tresări și se ridică brusc de pe canapea, privind dispozitivul de parcă ar fi fost o apariție stranie.

Than își drese glasul și atinse ecranul ca să răspundă, după ce apelul sunase de câteva ori:

📱- Ce sa întâmplat?

📱(Hm?) Se părea că persoana de la celălalt capăt ridicase sprâncenele, surprinsă de salutul lui Than.

📱- De ce pari surprins? Nu tu m-ai sunat?

📱(Cine oare a dat zeci de apeluri pierdute? Și, pe deasupra, a mai trimis și mesaje aproape în fiecare oră.)

📱- Eu… pentru prima dată, Than nu găsi cuvintele potrivite ca să-i răspundă lui Kirin, iar asta îl făcu pe celălalt să izbucnească într-un râs senin, binedispus. Temându-se să nu fie luat peste picior, Than schimbă repede subiectul:

📱- Și tu de ce nu dormi la ora asta?

📱(Nici tu nu dormeai, nu-i așa?)

📱- De unde știi?

📱(Se aude din voce.)

📱- Și acum ești liber, de-ai avut timp să suni înapoi? întrebarea lui Than fu întâmpinată cu chicote.

📱- Ce-i așa de amuzant? Întrebarea mea are ceva de râs?

📱(Nu întrebarea, vocea ta. Parcă ești supărat.)

📱- Eu, supărat? reacționă Than cu un ton mai ridicat.

📱(Și atunci, cum să înțeleg cele zece apeluri pierdute? Să nu cumva să îmi spui că era vorba de afaceri… fiindcă nu ține.)

📱- Și ce motiv ar fi mai plauzibil atunci?

📱(Că ți-a fost dor.)

📱- Hm. Than aproape scăpă telefonul din mână.

📱- Ce ai zis?

📱(Motivul e simplu: ți-a fost dor de mine, de aia ai tot sunat.)

După ce a auzit explicația lui Kirin, Than a respirat adânc, dar sunetul părea atât de puternic încât și persoana de la celălalt capăt al firului l-a putut auzi.

📱(De ce… credeai că eu sunt cel care a zis că îi e dor de tine?

📱- Cine-ar crede așa ceva! protestă Than serios.

📱(Ai auzit de teoria celor douăzeci și unu de zile?)

📱- Nu. Than își încruntă sprâncenele, surprins de schimbarea bruscă de subiect.

📱- Și de ce tocmai douăzeci și unu?

📱(Există ideea asta… că dacă faci același lucru timp de douăzeci și unu de zile la rând, se transformă într-un obicei. Și dacă dintr-odată dispare, ai senzația că ai pierdut ceva foarte important.)

📱- Și ce legătură are asta cu ce vorbeam înainte?

📱(Nu știu dacă tu ții socoteala zilelor, dar eu îmi amintesc: ziua în care am mers să-l vedem pe P’It la competiție… era exact a douăzeci și una zi de când am început să fiu tot timpul pe urmele tale, de când am vorbit prima dată despre contractul tău pentru meciuri.)

📱- Și…? vocea lui Than se răguși când puse întrebarea. El nu ținea socoteala timpului, iar în camera sa nici măcar nu exista un calendar. Și totuși, simțea clar că ceea ce spusese Kirin avea să-i zdruncine echilibrul.

📱(Atunci nu e deloc ciudat dacă și tu ai început să te gândești la mine… exact așa cum și eu mă gândesc la tine. Poate doar un pic.)

Kirin era un tip extraordinar, Than nu putea nega asta. Mai ales când reușea să-l facă să-și piardă controlul și să zâmbească larg, cum nu mai făcuse de ani de zile. Vocea lui gravă, hohotul de râs senin ce răzbătea prin telefon fără nicio urmă de stinghereală… Dacă asta nu însemna să fii „bun”, Than nici nu mai știa ce cuvânt ar fi potrivit pentru cineva care reușea să-l scoată din întunericul lui.

📱- Și atunci de ce nu mi-ai spus de la început că aveai treabă? Te-aș fi dus eu. Than nu respinse teoria lui Kirin, dar după o tăcere prelungă, reveni cu întrebarea.

📱(Atunci nu m-am gândit… Când mama mi-a spus că unchiul vitreg a murit și că trebuie să mă întorc acasă, mi-am zis doar că stația de microbuze spre Nakhon Pathom e pe aproape. Dar trebuia să mă grăbesc, altfel pierdeam ultima cursă. Așa că…)

📱- Și ai uitat că eu eram acolo?

📱(Nu, doar că mi-a fost jenă de tine. Știam că tocmai terminaserăi un antrenament greu și mai aveai și echipamentul cu tine.) Kirin i-a spus adevăratul motiv cu o voce blândă, dar pentru Than avea sens, așa că nu s-a mai simțit furios sau supărat ca înainte.

📱- Data viitoare spune-mi. De la Bangkok până la Nakhon Pathom e doar o oră.

📱(Dar te va face să te întorci târziu.)

📱- Aș fi putut găsi un hotel și să rămân acolo peste noapte.

📱(Ai fi putut dormi și la mine acasă… dacă nu ți-ar fi fost incomod.)

📱- Nu incomod, doar că stânjenit, repetă Than același argument, iar atmosfera dintre ei se înmuie vizibil.

📱- Și când te întorci?

📱(Peste trei zile. Termin ce am de făcut aici și mă întorc.)

📱- Și cum te întorci?

📱(De ce… vrei să vii să mă iei?)

📱- Ei bine… dacă nu e nimic în neregulă cu asta.

📱(Tata a zis că mă duce el.)

📱- Aha. Auzind asta, Than nu-și mai face griji.

📱- Deci, ai de gând să dormi deja?

📱(Dar tu nu ai spus nimic despre teoria celor douăzeci și unu de zile.)

📱- Ce să mai spun? Ai explicat deja.

📱(Rezultatul, mă refer.)

📱- Eu nu… nu simt dor. Nici măcar puțin.

📱(Ce?!) Kirin exclamă surprins. Toată scena romantică pe care o construise până atunci părea zadarnică. Dar, înainte să-și dea palme singur, Than continuă calm, cu glas liniștit:

📱- Dar dacă spun că îmi fac griji pentru tine… putem socoti asta ca rezultat?

📱(Ei bine… cred că da.) răspunse Kirin, zâmbind în sfârșit.

📱- Atunci apelurile pierdute și mesajele mele… sunt deja răspunsul.