Capitolul 12 – Mirele🔞

Domul de sticlă, în formă de semicerc, fusese creat de un arhitect celebru. O orchestră cânta muzică romantică, creând atmosfera pentru invitații care se adunaseră să-i felicite pe proaspăt-căsătoriți — care încă nu-și făcuseră apariția în fața publicului.

Evenimentul era decorat somptuos, pe măsura celor două familii, și arăta de parcă ar fi fost smuls dintr-un basm. Arcade de flori proaspete de tot felul, o fântână din marmură rară și un candelabru uriaș din cristale și diamante adevărate sclipeau ca unul dintre punctele de atracție ✨.

În exterior, grădini labirintice și straturi de flori erau completate de diverse sculpturi aranjate decorativ. La început, Dean fusese împotriva sculpturilor, considerându-le un exces, dar Ally insistase, vrând să le arate invitaților că era suficient de bogată încât să-și permită piese scumpe de la artiști de renume mondial. Dean fusese prea obosit să mai contrazică și, în cele din urmă, cedase.

- Este cu adevărat luxos, domnișoară.
- Ieși. Vreau să fiu singură.

Servitoarea își șterse zâmbetul și încuviință, apoi le făcu semn celor două ajutoare să o urmeze afară, lăsând-o pe tânăra îmbrăcată în rochia ei de prințesă exact așa cum își dorea 👑.

Ally dădu la o parte voalul de dantelă cu mâna acoperită până la cot de mănuși, simțindu-se iritată. Chipul ei frumos fusese machiat meticulos, dar ar fi fost mai bine dacă ar fi zâmbit măcar puțin, ca să reflecte bucuria de a fi mireasa la propria nuntă. Își coborî privirea pentru a admira brățările cu diamante de la ambele încheieturi, gândindu-se la misteriosul Lord Alano.

După acel incident, el continuase să-i trimită cadouri ca de obicei. Ally îi scrisese o scrisoare să-i mulțumească și să-și ceară scuze pentru comportamentul urât al lui Dean, dar răspunsul lui fusese că nu ținea nimic împotriva ei. Acum, gândindu-se la asta, tânăra oftă adânc în fața oglinzii mari.

Ce păcat… Atât de păcat… 😔

..
..

- Dean, Elias îl atinse pe umăr pe prietenul lui apropiat. Visezi la mireasă?

Cum nu primi niciun răspuns, îi trânti o palmă zdravănă pe spate, făcându-l pe Dean să tresară.

- Mai ușor, Elias, îl dojeni Dean, deși nu-l durea cu adevărat — doar îl surprinsese zgomotul.

- Concentrează-te, băiete. Trebuie să te îmbraci. Unde e smokingul tău?

Tânărul soldat își privi hainele și își dădu seama că nu-și pusese încă costumul. Cămașa era șifonată, iar smokingul despre care vorbea Elias nu era nicăieri. Se aplecă și se uită împrejur, dar Kim, sătul să aștepte, clătină din cap și se duse la masa de machiaj, de unde luă smokingul pus deoparte și i-l aruncă.

- Ai dormit azi-noapte? Ai sărit peste petrecerea burlacilor ca să te odihnești și tot arăți prăpădit.

Dean prinse costumul aruncat de Kim și îl îmbrăcă, forțând un zâmbet slab.
- N-am dormit bine. 😓

Dar atât fusese; pur și simplu nu putuse dormi.

- Ești îngrijorat de evenimentul de azi? Relaxează-te. Cu noi ca cavaleri de onoare — Isaac, Kim și cu mine — ne ocupăm de tot.

Dean nu spuse nimic, ci doar încuviință din cap spre cei trei prieteni. Tânărul se apropie de oglinda mare, ajustându-și smokingul și asigurându-se că ținuta de mire era impecabilă. Chipul lui frumos rămânea impasibil, sprâncenele groase aproape mereu încruntate. Ochii lui albaștri nu mai străluceau la fel de intens ca de obicei și, cu cât ceremonia se apropia, cu atât simțea mai mult că abia putea respira 😓.

Trebuia să-și tot reamintească faptul că, în mai puțin de o oră, va trebui să iasă și să-și rostească jurămintele în fața preotului.

Nu trecu mult și Isabel, împreună cu rude apropiate ale lui Dean, intrară în salon, lăsându-i pe Kim, Isaac și Elias să se retragă și să-i ofere timp în privat cu familia. Dean încercă să-și ascundă cât mai bine îngrijorarea de pe chip, dar de multe ori îi trecea prin minte să-i spună mamei că nu știa dacă era o idee bună să se căsătorească azi. Totuși, era doar un gând trecător, fiindcă Isabel părea nespus de bucuroasă la ideea că familia Meredith urma să se alieze cu familia Bushé, una dintre vechile case nobiliare ale țării 👑.

- Sunt foarte mândră de tine, fiule, spuse Isabel, aranjându-i gulerul cămășii, buzele ei pictate cu ruj roșu aprins arcuindu-se într-un zâmbet.

- Hmm, răspunse Dean doar atât.

- De ce ai fața încordată? Ești stresat? Arăți exact ca tatăl tău în ziua nunții lui.

Tânărul îi îndepărtă cu blândețe mâna de pe obraz și aruncă o privire la ceas, realizând că mai rămăseseră mai puțin de treizeci de minute.

- Mamă, nu vrei să aștepți afară? Am nevoie doar de un moment.

Isabel se arătă nemulțumită, dar cedă când văzu picăturile de transpirație apărându-i pe frunte.

Rămas singur, tânărul se așeză într-un fotoliu moale și trase direct dintr-o sticlă de whiskey, fără să se mai deranjeze să toarne într-un pahar. Lichidul brun-auriu i se prelinse pe colțurile gurii, iar când îl șterse cu dosul palmei, privirea i se opri pe un carton mov lipit pe oglinda mare, aceeași în care își verificase ținuta cu câteva clipe mai devreme 👀.

De unde apăruse acel carton?

Dean lăsă sticla de whiskey jos și se ridică să desprindă cartonul din marginea oglinzii.

La ora 3.

Mesajul era scris grăbit, dar Dean recunoscu imediat scrisul. Întoarse privirea în direcția indicată de carton.

- Huh.

Chiar atunci, buzele întunecate i se lipiră brusc de ale lui. Dean ar fi vrut să strige la atacatorul său, dar în loc de asta, se trezi lăsându-l pe celălalt să-și strecoare limba în gura lui, explorându-i cerul gurii și colțurile. Tânărul simți cum toată puterea îi părăsea trupul. Dorința îl făcu să-și închidă involuntar ochii, dar recăpătându-și simțurile, îi prinse părul lung și îl trase tare, forțând despărțirea buzelor lor 💋.

Își retrase limba în propria gură, împingându-l în piept pe bărbatul care afișa un zâmbet mulțumit.

- Ce cauți aici? Întoarce-te imediat.

- Încă insiști să te căsătorești, nu-i așa?

Alan, îmbrăcat într-un costum negru, spuse apropiindu-se. Dean simți un semnal neîncrezător și încercă să se retragă, dar era deja prea târziu. Alan îl prinse și îl trase într-un fotoliu moale.

- Sunt mulți oameni afară, tu…

- Dean, știi deja ce pot face, răspunse Alan, închizându-l în brațele lui. Privind spre ușă, Dean realiză că intrarea dispăruse, tăindu-i complet de lumea exterioară.

Alan se aplecă și mușcă din sacoul de smoking și din papionul incomod, smucindu-le din cale înainte să-și îngroape fața în gâtul tânărului. Mirosul corpului lui, amestecat cu parfum, îi aprindea mereu o scânteie între picioare 🔥.

Dean scoase un sunet de surpriză când Alan îi înfipse dinții adânc în gât. Ochii lui albaștri priviră chipul frumos, acum atât de aproape și scăldat în plăcere, înainte ca Alan să apese un sărut peste mușcătura din care se scurgea un firicel de sânge 🩸. Vârful limbii lui roșii îl linse, ca și cum i-ar fi alinat durerea. Doar bărbatul acesta malefic putea să-i ofere asemenea senzații.

Dean își ridică mâna și mângâie chipul frumos, pierdut în tandrețea pe care Alan i-o oferea. Când își reveni în fire, încercă să se oprească, dar Alan îi prinse mâna și își lipi buzele de ea cu blândețe.

- Vino cu mine. Anulează nunta.

Dean îl privi cu inima bătându-i nebunește și reuși să întrebe:
- De ce nu-mi spui de ce nu vrei să mă însor cu Ally?

Alan tăcu pentru o clipă.
- Pentru că ea nu e potrivită pentru tine. 💔

Tânărul izbucni în râs la auzul acelor cuvinte — un râs pe care oricine l-ar fi recunoscut ca fiind sarcastic.

- Ally? Nu e potrivită pentru mine? Ea e perechea perfectă. Toată lumea spune că suntem făcuți unul pentru altul, ca o ramură de aur și o frunză de jad.

- Ha! Doar asculți niște idioți orbi care spun prostii. Femeia aceea nu e pentru tine.

- E frumoasă…

- Eu sunt mult mai frumos, interveni Alan cu încredere. Dean nu putu să-l contrazică, pentru că era adevărat.

- Nu-i așa? îl tachină Alan, iar Dean îi dădu o palmă jucăușă pe umăr ca răspuns.

- Ally mă iubește. Dean nu înțelegea de ce spusese asta, dar cuvintele îi ieșiseră deja din gură. Acesta era motivul pentru care încă alesese să se însoare cu ea. Ally mă iubește… m-a iubit mereu.

- Dar mă iubește și pe mine, Dean. Uite.

Alan scoase o scrisoare pe care Ally i-o scrisese cu o zi înainte și i-o arătă tânărului. Dean parcurse rapid conținutul, suficient cât să înțeleagă că fusese scrisă pentru a-și exprima sentimentele față de Alan. *Ce femeie curajoasă*, scriind o scrisoare de dragoste altui bărbat, chiar înainte de propria nuntă.

- Și ce dacă? Dean smulse scrisoarea din mâna lui Alan, o mototoli și o aruncă furios. Ally e așa din cauza că tu te-ai băgat peste ea. Oricum ar fi, eu mă însor cu Ally! strigă Dean cu glas puternic. Chiar dacă nu mă mai iubește, tot mă însor cu ea! 😠

- Ești cu adevărat încăpățânat, Dean. Îți spun să anulezi nunta asta!

- De ce? Mai demult nici nu-ți păsa dacă mă însuram cu Ally sau nu. Ai venit chiar să mă feliciți. Nu-ți mai amintești?

Alan tăcu… Da, mai demult nu simțise mare lucru la ideea că Dean se însoară cu altă femeie. Dacă se întâmpla, se întâmpla; oricum puteau avea în continuare momentele lor. Alan era convins că Dean nu putea fugi de propriile lui dorințe arzătoare 🔥.

Dar acum, gândindu-se mai bine, de ce ar fi trebuit să lase bărbatul de care îi păsa să ajungă în mâinile altcuiva?

Gândind astfel, Alan plănuise un plan viclean pentru a o ademeni pe Ally, biata fată frumoasă, sperând că ea singură avea să rupă logodna cu Dean. Dar Ally alesese să-i păstreze pe amândoi, în timp ce Dean voia s-o ia de soție, iar Alan încă voia să-și mențină relația.

Realizând asta, chipul frumos al lui Alan se întunecă. Era prostesc că se jucaseră atât de mult încât ajunseseră aici.

- Dar acum nu mai vreau să te însori. O iubești?

- O iubesc sau nu, ce contează? Nu trebuie să-ți răspund la întrebare.

Dean îl împinse în piept și se strădui să se ridice din fotoliul moale.

- Și să nu fii prea arogant. Sentimentele pe care le am pentru tine sunt doar ură. Nu vei primi nimic altceva de la mine, Alan, accentuă tânărul și se pregătea să meargă să lovească peretele.

Dar fu brusc împins la podea. Dean își încleștă dinții de furie și întinse mâna spre arma pe care o purta pentru situații de urgență în buzunarul hainei, dar Alan fu mai rapid.

Cu forță, Alan îi sfâșie sacoul de costum, iar sunetul materialului rupt răsună în toată încăperea ⚡.

💮💮💮💮💮💮

- Nu… Dean se zbătea, încercând să se împotrivească, dar Alan era mai puternic în toate privințele. Cu partea inferioară a trupului expusă, Alan îi forță picioarele să se deschidă. Ochii lui tăioși se fixară pe carnea moale și umedă a lui Dean, întinzând mâna ca s-o atingă. Dean se smuci, dar scoase un strigăt când atingerea blândă se transformă într-o strânsoare fermă, brutală.

- Acest trup e al meu. Acest suflet e al meu. Nu voi lăsa să cadă ușor în mâinile altuia.

- Nemernicule! Tu nu simți nimic pentru mine. Te joci! Mă tratezi ca și cum aș fi lipsit de viață. Nu m-am născut să fiu jucăria nimănui. Am demnitate, respect. Eu sunt Commander Joe, ugh!

Buzele lui Alan îi reduse la tăcere protestele cu un sărut forțat. Dean gâfâi, dar curând cedă, lăsându-l pe Alan să-i exploreze gura.

- Alan… de ce nu vrei să mă însor cu Ally? întrebă Dean, imediat ce Alan se desprinse. Dacă interacțiunile lor ar fi fost o partidă de șah, aceasta era lovitura de mat a lui Alan.

Chipul frumos al lui Alan arătă o ușoară nedumerire. Sentimentul pe care alții îl numeau gelozie era ceva ce nu mai trăise niciodată până atunci.

- Nu ești o jucărie.

Atât spuse Alan, înainte să-și înfigă penisul mare în strâmta trecere a lui Dean, fără niciun fel de lubrifiant. Dean țipă de durere, membrele i se încordară, trupul îi tremura 😖.

- Scoate-l din mine, Alan! Nu sunt animalul tău de companie să faci ce vrei cu mine! urlă Dean, lovindu-l cu piciorul în șoldul ca de jad, lăsând o urmă roșie. Imaginile cu Alan făcând dragoste cu un străin pe iarbă îi fulgerară prin minte. În loc să se retragă, așa cum cerea Dean, Alan îi prinse piciorul care lovea și îl mușcă, lăsând o urmă de mușcătură.

- Nu te compara cu Leo, îi șopti Alan la urechea înroșită, apoi o atinse ușor cu limba 👂🔥.

Dean încetă să se mai zbată și îl privi fix pe bărbatul care se mișca în el, cu inima grea.

- Va fi ultima dată.

- Ce vrei să spui? întrebă Alan, trăgându-l pe Dean deasupra lui ca să-l călărească, în timp ce își mișca șoldurile. Îi lovea toate punctele sensibile.

Dean rămase fără cuvinte, copleșit de plăcere și durere deopotrivă, dar reuși să gâfâie printre suspine:

- Asta… ugh… va fi ultima dată… când eu… voi deveni mirele lui Ally… soțul ei… tatăl copiilor ei… ugh… ahh… să nu… sper că… tu… nu vei… mai face… asta… cu mine… din nou… ahhh… 😢🔥

Alan ridică o sprânceană, impresionat de efortul tânărului soldat de a vorbi.

- Atunci fie așa. De data asta, nu te mai opune și lasă-ți trupul să simtă ceea ce dorește, Dean.

Alan îi șopti aproape de urechea întunecată:

- Uite, e tare și nici măcar nu l-am atins încă.

Degetele lui lungi îi gâdilară sfârcul maroniu, deja întărit, de pe pieptul lui Dean.

- Și aici mă strânge cu putere. Nu poți să renunți. Te gândești mult la mine, nu-i așa, Dean?

- Nu, cine ar putea să ducă dorul unui om atât de ticălos ca tine?

- Așa? Nu ne-am mai văzut de luni de zile. Nu te gândești la momentele când te pătrundeam adânc? îi mângâie Alan carnea moale, care îi înghițea penisul de jad, fierbinte.

- Când erai singur, ce făceai? Ți-ai folosit degetele sau ai găsit altceva de băgat în tine?

Dean își încleștă fălcile la auzul întrebării murdare de pe buzele frumoase ale lui Alan. Dar, amintindu-și de doar câteva zile în urmă, obrajii i se înroșiră brusc 🔥.

- Chiar ți-ai băgat degetele? întrebă Alan, observându-l.

- Taci, spuse Dean, rușinat, în timp ce Alan râdea mulțumit.

Alan îl ridică cu ușurință și îl duse să stea în fața oglinzii.

- Ahhh! E atât de adânc, gemu Dean, trupul lui clătinându-se la fiecare pas, în timp ce rămâneau conectați. Dragonul negru îi apăsa punctul sensibil și se scufunda tot mai adânc.

- Uită-te la tine, Dean. Ești atât de sexy, spuse Alan din spate, întorcându-l pe Dean spre oglindă înainte să-i desfacă larg picioarele.

Dean tresări și încercă să-și acopere trupul și expresia de dorință crudă care se reflecta în oglindă.

Ăla chiar sunt eu? se întrebă Dean, panicat.

Alan îi ridică piciorul stâng și îl sprijini pe al lui, ca să i-l deschidă la fel ca înainte. Cu mâna stângă liberă, îi trase brațele de pe oglindă și i le încolăci în jurul gâtului său.

- Nu… nu, strigă Dean când își văzu clar reflexia.

Trupul lui era acoperit doar de o cămașă, cu nasturii desfăcuți, expunându-i pieptul și abdomenul tonifiat, bronzat. Alan trase și mai mult materialul cămășii chinezești, dezvăluind cei doi sfârcuri maronii, tari. Cu degetele lui palide și delicate, începu să le gâdile, smulgându-i lui Dean gemete incoerente 😵‍💫.

- Privește aici, mire drag, îi șopti Alan, în timp ce își mișca șoldurile ritmic.

Cu jumătate din simțuri pierdute, Dean lăsă cu reticență privirea să-i cadă în jos.

Picioarele lui lungi și musculoase erau desfăcute larg, într-o postură indecentă. Penisul îi era tare, ridicat în sus ca o suliță, deși nu fusese atins, balansându-se odată cu ritmul celui din spate.

Și mai jos, își văzu gaura roșie înghițindu-i lacom penisul tare al lui Alan, un lichid limpede curgând și pătându-i coapsele 💦.

Era atât de rușinos încât simțea că i se învârte capul, dar furnicăturile din stomac îl împiedicau să leșine.

Commander Joe, cu trupul și forța lui supraomenească, cum putea să arate atât de fragil? Alan chiar simți milă pentru el, deși nu arătase vreodată compasiune pentru nimeni. Buzele lui roșii apăsară un sărut pe marginea chipului său ascuțit, înainte să-și scoată limba. După atâtea nopți de dragoste, Dean știa că acest gest însemna că Alan voia să-l sărute, așa că își deschise buzele și așteptă.

Limba moale și flexibilă alunecă ușor înăuntru.

Sărutul lui Alan era atât de pasional și intens, încât părea că-i sugea sufletul. Cei doi își schimbau limbi, încolăcindu-se în fața oglinzii, înainte ca Alan să-și desprindă buzele primul 💋.

- Te pun deasupra oricui și a orice, Dean.

Dean, gâfâind, se întoarse să privească chipul frumos, incapabil să-și creadă urechilor. Totuși, înainte să poată răspunde, erecția îi fu prinsă și trasă, până când pielea fină se expuse.

- Alan… Alan, uhh.

Tânărul gemea numele stăpânului mâinii diabolice care îi mângâia vârful roz al capului. Furnicăturile din ambele părți îl făceau pe Dean să-și scuture șoldurile fără voie, predându-se gustului răsfățului lui Alan 🔥.

- Sssss, Dean, îmi muști pula, se simte atât de bine, mormăi Alan, jos, cu satisfacție.

Posesorul numelui zâmbi inconștient din colțul gurii.

Curând, lava fierbinte se împrăștie pe oglindă 💦. Dean gemu dulce, întregul trup zguduindu-i-se. Alan mai mișcă șoldurile de câteva ori, apoi scoase un mormăit jos, eliberând căldura în cavitatea lui moale.

Buzele roșii îi mângâiară marginea urechii. Dean se întoarse din nou spre chipul frumos și de data asta el fu cel care își strecură vârful limbii printre buzele subțiri, sărutându-l pasional, în timp ce valurile de plăcere îl izbeau violent 😵‍💫.

..
..

Tânărul încuviință din cap înainte să iasă afară. Sub pantalonii eleganți, căldura pe care Alan o lăsase în trupul lui îi curgea pe coapsele interioare. Dean ezită pentru o clipă, dar alesese să continue să meargă, ignorând totul.

Flăcările aparatelor foto și sunetele de admirație ale invitaților umpleau urechile soldatului. Acești oameni nu îi erau apropiați, dar erau invitații mamei lui și ai familiei lui Ally. Dean forță un zâmbet și păși spre platforma ceremonială, împodobită cu o arcadă florală grandioasă 🌹💍.

Preotul stătea în centrul platformei, în spatele lui se aflau cavalerii de onoare. Isaac îi strânse umărul lui Dean ca să-l încurajeze.

După câteva clipe, orchestra începu să cânte melodia care anunța intrarea miresei. Băieței și fetițe mici merseră pe culoar, presărând petale de flori 🌸, urmați de domnișoarele de onoare ale lui Ally, îmbrăcate în rochii lungi, roz pastel, fiecare purtând propria ei frumusețe și grație.

Când se așezară pe platforma opusă părții mirelui, era timpul ca mireasa să-și facă apariția.

Invitații aplaudară când Ally apăru într-o rochie de mireasă albă, amplă, cu corsetul împodobit cu cristale și diamante strălucind sub lumina reflectoarelor ✨. Chipul ei frumos era acoperit de un voal de dantelă care se prelungea mai bine de zece metri în urmă.

Dean își privi mireasa cu inima bătându-i haotic. Nu era vorba că ar fi fost emoționat să-și declare iubirea pentru ea; simțea doar că, pe măsură ce ea se apropia de altar, el ar fi vrut să facă un pas înapoi și să se îndepărteze 😰.

Dar ceea ce voia Dean era imposibil. Ally ajunsese. Giovanni Bushé, tatăl miresei, zâmbea mândru când i-o prezenta lui Dean, lăsându-l fără nicio opțiune decât să o accepte pe Ally.

Dar, înainte ca preotul să poată începe ceremonia...

Booom! 💥